Anulare act administrativ. Sentința nr. 2050/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 2050/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 9645/117/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2050/2014

Ședința publică de la 28 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-F. B.

Grefier O. S.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant M. C. N. REPREZENTAT PRIN PRIMAR E. B. și pe pârât D. G. A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI C., pârât INSTITUTIA P. JUDETULUI C., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că mersul dezbaterilor și poziția procesuală a părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 februarie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamant M. C. N. REPREZENTAT PRIN PRIMAR E. B. în contradictoriu cu pârâții D. G. A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI C. și INSTITUTIA P. JUDETULUI C., a solicitat să se dispună anularea Deciziei nr. 130 din 07.06.2013 emisa de parata de randul 1, cu consecinta alimentarii cu suma de 156.004,98 lei din cote defalcate din impozitul pe venit aferente lunii mai 2013 a bugetului Municipiului C.-N., cu cheltuieli de judecata.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 130 din 07.06.2013, D. G. a Finantelor Publice a Județului C. a decis sistarea alimentarii cu suma de 156.004,98 lei din cote defalcate din impozitul pe venit aferente lunii Mai 2013 pentru M. C.-N. reprezentand sume datorate conform art. 6 alin. 3 din OUG nr. 3/2012.

Reclamantul a mi arătat că din cuprinsul deciziei contestate nu rezulta in concret motivele de fapt care au condus la luarea acestei decizii, singurul aspect de fapt mentionat este trimiterea la adresa nr._/06.06.2013 a Institutiei P. Județului C., adresa care nu a fost comunicata anexat la acel moment, ceea ce duce la concluzia ca decizia a fost motivata in fapt conform dispozitiilor art. 43 pct. 2 lit. e Cod procedura fiscala. De asemenea, decizia nu cuprindea mentiunile prevazute de art. 42 pet. 2 lit. i din acelasi act normativ, respectiv nu indica posibilitatea contestarii, termenul de depunere a contestatiei si organul fiscal la care se depune contestatia.

Reclamantul a apreciat că Decizia nr. 130/07.06.2013 este profund nelegala, deoarece prin notificarea Institutiei P. judetului C. nr._/VI din 29.08.2012, inregistrata la reclamant cu nr._/1/29.08.2012, i s-a solicitat sa achite in termen de 3 zile de la primirea acesteia suma de 156.004,98 lei reprezentand diferenta facturii IPCJ nr. 2/18.07.2012 emise și neachitate de Primaria municipiului C.-N., factura ce reprezenta cheltuieli ocazionate de organizarea și desfășurarea alegerilor locale, respectiv tipărire buletine de vot, hartie pentru buletine de vot și transport. Se mai arata prin notificare faptul ca obligatia de plata a acestei facturi îi revine in conformitate cu prevederile art. 3 si art. 6 alin. 2 din OUG nr. 3/2012 privind unele masuri pentru organizarea și desfașurarea alegerilor pentru autoritatile administratiei publice locale din anul 2012, coroborate cu prevederile art. 1 alin. 2 din HG nr. 142/2012.

De asemenea, a susținut că față de aceasta notificare a fost formulat raspunsul cu nr. 266.127/31/14.09.2012 prin care a arătat faptul ca diferenta de suma solicitata a fi achitata nu este probata prin documente justificative și ca prin Ordinul de plata nr. 2169/24.08.2012 s-a achitat catre Institutia P. judetului C. suma de 239.623,62 lei reprezentand cost al buletinelor de vot si ca celorlalte materiale și servicii prestate in contul alegerilor locale 2012 si justificate legal.

Totodată, a menționat că, diferenta de suma de 156.004,98 lei solicitata a fi achitata reprezenta costul de retipărire a buletinelor de vot iar acestea nu au fost receptionate de reclamant si nu au fost prezentate sau intocmite documente justificative și că ceea ce s-a dorit de catre Institutia P. judetului C. a fost ca din bugetul Municipiului C.-N. sa fie acoperite buletinele de vot tiparite gresit ce nu puteau fi utilizate in procesul de votare. Ori, culpa privind tiparirea greșita a acestor materiale nu apartine in niciun caz Municipiului C.-N., ci autorității abilitate de lege cu asigurarea tipăririi buletinelor de vot.

Reclamantul a mai arătat că analizand anexele 2 și 4 la factura IPCJ-2 din 18.07.2012, se poate observa cu usurinta faptul ca suma de 156.004,98 lei din totalul sumei de 395.628,60 lei reprezinta cost de retiparire a buletinelor de vot, operatiune ce nu se regăsește in operațiunile tehnico-materiale ce trebuiau intreprinse pentru pregatirea alegerilor locale din anul 2012. Astfel, in Anexa 2 se regaseste suma de 122.256,064 lei ca total valoare retiparire buletine de vot, iar in Anexa 4 suma de 33.748,_ lei, de asemenea cost de retiparire si cost transport, iar aceste sume au fost facturate reclamantului in mod nejustificat.

Reclamantul a mai susținut că decizia atacată este nelegală având în vedere și faptul că suma susmenționată nu a fost niciodată în procesul electoral de către M. C.-N., ci a fost generată de culpa exclusivă a pârâtului Prefectul Județului C. în exercitarea atribuțiilor conferite de legiuitor in sarcina sa.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C.-N. a solicitat respingerea acțiunii pentru motivele expuse in adresa nr._/31.07.2013 anexată de reclamant la dosar.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Instituția P. Județului C., a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că nu este emitent al actului atacat și nu există niciun fel de identitate între acesta și părțile raportului juridic obligațional de drept procedural fiscal dedus judecății.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că decizia atacată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale și că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate, deoarece suma refuzată la plată reprezintă de fapt valoarea buletinelor retipărite și utilizate in procesul electoral, respectiv că nu poate fi reținută interpretarea limitativă dată de reclamant prevederilor OUG nr.3/3012.

De asemenea, a menționat că Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr.13 C. a hotărât în ședința din 28.05.2012 retipărirea buletinelor iar această obligație îi revine conform prevederilor art.57 alin.3.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Prin Decizia nr.130 din 7.06.2013 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C. s-a dispus sistarea alimentării cu suma de 156.004,98 lei din cote defalcate din impozitul pe venit aferente lunii mai 2013 pentru muncipiul C.-N., reprezentând sume datorate conform art.6 alin.3 din OUG nr.3/2012.

Impotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație administrativă inregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C. . Soluția pârâtei a fost cuprinsă in adresa nr.25.313/31.07.2013 inaintată reclamantei, potrivit căreia Decizia nr.130 din 7.06.2013 nu reprezintă act administrativ-fiscal, obligația organului fiscal fiind exclusiv aceea de sistare a alimentării bugetelor locale ale subunităților administrativ-teritoriale cuprinse in lista emisă de Instituția prefectului pentru sumele indicate in aceeasi lista, fără a exista, in sarcina organului fiscal, obligația de verificare a condițiilor de normă specială.

Instanța constată că la baza emiterii Deciziei nr.130 din 7.06.2013 contestate in cauza, a stat Adresa nr_/25.09.2012 si anexa acesteia (filele 8-9) prin care pârâtul Instituția P. județului C. a dispus, in aplicarea prevederilor art. 6 alin 3 si 4 din OUG nr 3/2012 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2012, inaintarea către Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C. a listei cu autoritățile administrației publice locale precum și cu sumele aferente nerestituite și utilizate in procesul electoral, in scopul sistării alimentării bugetelor locale respective cu cote defalcate din impozitul pe venit și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului pentru echilibrarea bugetelor locale.

In conformitate cu prevederile art. 6 din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 3 din 13 martie 2012 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2012:

(1) Sumele alocate Ministerului Administrației și Internelor, pentru instituțiile prefectului, potrivit art. 3 alin. (1), pentru desfășurarea procesului electoral, se virează cu această destinație în bugetul fiecărei instituții a prefectului, după reținerea sumelor necesare pentru plata hârtiei pentru buletinele de vot și a sumelor pentru confecționarea ștampilelor cu mențiunea "VOTAT" și a timbrelor autocolante, iar recuperarea cheltuielilor se efectuează în condițiile legii.

(2) Pentru reîntregirea fondurilor utilizate în procesul electoral, autoritățile administrației publice locale achită Ministerului Administrației și Internelor, prin instituțiile prefectului, din bugetele proprii, în termen de 60 de zile de la publicarea rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I, sumele utilizate pentru acoperirea cheltuielilor prevăzute la art. 3 alin. (1) și (2).

(3) În cazul în care unitățile administrativ-teritoriale, respectiv subdiviziunile administrativ-teritoriale nu respectă termenul prevăzut la alin. (2), instituțiile prefectului vor comunica direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, respectiv Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București lista acestora și sumele aferente nerestituite, în scopul sistării alimentării bugetelor locale respective cu cote defalcate din impozitul pe venit și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale.

(4) Până la lichidarea obligațiilor de plată către instituțiile prefectului, cotele defalcate din impozitul pe venit și sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost sistate în condițiile alin. (3), vor fi alocate bugetelor locale beneficiare numai pentru achitarea acestor obligații.

(5) Recuperarea de către instituțiile prefectului a sumelor alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor, potrivit art. 3 alin. (1) și (2), se efectuează cu sprijinul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, respectiv al Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București.”

In cauza de față s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Instituția P. Județului C., argumentul pârâtei fiind acela că nu este emitentul actului administrativ contestat.

Instanța, deliberând, va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive constatând că raportul juridic dedus judecății a luat naștere in temeiul dispozițiilor speciale ale OUG nr 3/2012 iar in raport de dispozițiile art 6 din OUG nr 3/2012 mai sus citate emitentul actului contestat, in speța Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C. a acționat exclusiv in considerarea atribuțiilor de “sprijin” in recuperarea sumelor prevăzute de Ordonanță iar nu in calitate de subiect al unui raport juridic fiscal, conform cu atribuțiile prevăzute de Codul fiscal și Codul de procedură fiscală.

Cu alte cuvinte, emiterea deciziei contestate nu s-a făcut in considerarea existenței unui raport juridic fiscal intre reclamantă, in calitate de contribuabil și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C. in calitate de reprezentant al statului cu atribuții de administrare a sumelor reprezentând venituri fiscale ale statului, ca parte componentă esențială a veniturilor publice necesare funcționării societății in ansamblul său.

In considerarea dispozițiilor legale care au stat la baza nașterii raportului juridic supus atenției instanței se poate conchide in sensul stabilirii caracterului pur administrativ al cauzei de față, subiectele acestui raport juridic fiind identificate de același act normativ -OUG nr 3/2012: Instituția P. Județului C., Unitatea administrativ-teritorială M. C.-N. respectiv Direcția Județeană a Finanțelor Publice a județului C..

In privința fondului, instanța reține că Decizia contestată a fost emisă in procedura reglementată de OUG nr 3/2012 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2012.

Este real că ordonanța de urgentă, consacrată constituțional de art.108 si art.115 din Constituția României, reprezintă rodul instituției delegării legislative, adică al imputernicirii pe care o primește Guvernul (executivul, așadar) de a emite acte normative cu forță juridică egală legii, misiunea ordonanței fiind, așadar de a inlocui legea.De asemenea, in privința ordonanței de urgență Curtea Constituțională a statuat in mai multe rânduri in sensul că nu ii este aplicabilă interdictia reglementării in domeniile rezervate legii organice .

Chiar pornind de la premisele mai sus expuse Ordonanța de urgență va fi elaborată in conformitate cu normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr 24/2000 republicată.

Astfel, in conformitate cu prevederile art.63 din Legea nr 24/2000:

“ Pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula "prin derogare de la...", urmată de menționarea reglementării de la care se derogă. Derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază.”

In conformitate cu prevederile art. 26 din Legea 340 /2004 republicată privind prefectul și instituția prefectului:

(1) Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, prefectul emite ordine cu caracter individual sau normativ, în condițiile legii.

(2) Ordinele prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate sunt emise după consultarea conducătorului serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

(3) Ordinele cu caracter normativ emise de prefect se publică, potrivit legii.

In conformitate cu prevederile legale mai sus citate, in exercitarea atribuțiilor sale prefectul emite ordine, acte administrative care pot avea fie caracter normativ fie caracter individual.

In cauza de față, insă nu s-a dovedit emiterea vreunui ordin in exercitarea atribuțiilor stabilite de legiuitor in sarcina Instituției prefectului. De altfel, la baza actului administrativ supus controlului de legalitate a stat exclusiv o adresă de inaintare care nu răsăunde exigențelor de legalitate a unui ordin, apt să fundamenteze emiterea actului administrativ contestat.

Pentru considerentele mai sus expuse precum și in temeiul art 8 și art.18 din Legea nr 554/2004, stabilind nelegalitatea deciziei nr 130 din 7.06.2013 emise de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Județului C. instanța va admite acțiunea și va dispune anularea deciziei menționate.

In conformitate cu prevederile art 453 Cod procedură civilă instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulata de reclamantul M. C.-N. avamd cod fiscal_, cu sediul în C.-N., .-3, jud.C. in contradictoriu cu paratii Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Județului C., cu sediul în C.-N., P-ța A. I. nr.19, jud.C.

și Institutia P. Județului C. cu sediul în C.-N., . nr.58, jud.C.

Dipune anularea deciziei nr 130 din 7.06.2013 emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Județului C..

Fărăr cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Recursul se depune la Tribunalul C..

Pronuntata in sedinta publica din 28 februarie 2014.

Președinte,

M.-F. B.

Grefier,

O. S.

Red.MFB/tehn.MG

5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 2050/2014. Tribunalul CLUJ