Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 4286/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4286/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 1022/117/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI F., DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4286/2014
Ședința publică de la 12 Iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. L.
GREFIER: C.-S. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant R. C. A. și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI T., chemat în garanție A. F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța constată că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la proces, potrivit dispozițiilor art. 411 Cod Procedură Civilă.
De asemenea instanța constată că prin întâmpinare pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
Instanța apreciază că nu este vorba de o excepția propriu-zisă, urmând ca aspectele să fie avute în vedere la fond.
Nemaifiind alte cereri și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor aflate la dosar.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 21.02.2014 reclamant R. C. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T., restituirea sumei de 5140 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța . NR._/12.02.2013, împreună cu dobânda aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.
La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, actele de proveniență ale autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.
Pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T. a formulat întâmpinare ( 27-28) prin care a solicitat respingerea cererii formulate pe excepția inadmisibilității, cât si ca nefondată motivat in esenta de faptul că dispozițiile legale prin care a fost instituită taxa de poluare nu au fost abrogate până în prezent si sunt in concordanta cu dreptul comunitar. După data de 13.01.2012 au intrat în vigoare alte dispoziții și reclamantul nu are drept la restituirea în integralitate a sumelor achitate. La data înregistrării cererii erau în vigoare disp. Legii 9/2012 și reclamantul poate solicita doar diferența.
Parata A. Finantelor Publice a Mun. T. a formulat si o cerere de chemare in garantie fata de chemata in garantie A. F. pentru Mediu solicitând ca in ipoteza admiterii cererii de chemare in judecata chemata in garantie sa fie obligata sa-i restituie sumele de bani care ar trebuie sa le achite reclamantului.
In motivarea cererii de chemare in garantie se arata ca taxa a carei restituire se solicita in speta se fac venit la bugetul F. pentru mediu si se gestioneaza de catre chemata in garantie .
In ceea ce privește excepția invocată prin întâmpinare acestea este neîntemeiată, întrucât prin Decizia RIL 24/2011 s-a declarat admisibilă o astfel de cerere, și întrucât aplicarea Legii 9/2012 este și în prezent suspendată jurisprudența anterioară apariției legii continua să fie aplicabilă.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism marca AUDI A 4, cu nr. de identificare WAUZZZ8E45A569482, înmatriculat pentru prima dată în Belgia stat membru al Uniunii Europene, la 25.05.2005.
Pentru înmatricularea autoturismului în România reclamantul a achitat o taxă pentru emisii poluante în sumă de 5140 lei, conform chitanței . nr. 12.02.2013 (f. 8).
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Ori, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la data de 24.05.2012, a fost calculata taxa, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.
In ceea ce priveste dobanda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobanzii legale. Tribunalul apreciaza ca in speta se poate acorda doar dobinda legala întrucât perceperea taxei din speța cu încalcarea prevederilor dreptului comunitar reprezinta o fapta ilicita ce atrage raspunderea paratei in conditiile dreptului comun, aceasta fiind obligata sa repare intreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodata pusa in intarziere inca de la data savarsirii faptei ilicite, adica de la data incasarii sumei din speta. Ca atare in temeiul prevederilor OG 9/2000 reclamantul este indreptatit la plata dobanzii legale in materie civila de la data platii taxei din speta si pana la data restituirii sale integrale.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului, va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Întrucât pârâta a căzut în pretenții, în tem.art. 72 și urm. C.pr.civ., Tribunalul va admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și va obliga pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 5.140 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul R. C.-A., cu domiciliul în T., ., ., CNP_, în contradictoriu cu pârâtul S. F. Municipal T., cu sediul în T., ., nr. 15 B, jud. Cluj, având ca obiect restituire taxă poluare.
Obligă pârâtul S. F. Municipal T. să restituie reclamantului suma de 5.140 lei, achitată cu titlu de taxă pe poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de 12.02.2013 și până la data restituirii efective a sumei menționate.
Obligă pârâtul să achite reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S. F. Municipal T. împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu și în consecință:
Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 5.140 lei, achitată cu titlu de taxă pe poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de 12.02.2013 și până la data restituirii efective a sumei menționate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12.06.2014.
Președinte, E. L. | ||
Grefier, C.-S. Ș. |
C.Ș. 12 Iunie 2014
RED./DACT./LE/CȘ
23.06.2014/5 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 574/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 421/2014.... → |
|---|








