Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 40/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 40/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 1585/211/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
Cod operator de date cu caracter personal 3184
TRIBUNALUL C.
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 40/2014
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-F. B.
Judecător I. P.
Judecător A. R.
Grefier I.-M. P.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul M. C.-N., DIRECTIA POLITIA LOCALA, împotriva Sentinței civile nr._/2012 a Judecătoriei C. N., în contradictoriu cu intimata S. O., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimată domnul Sereșan V. M. cu procură specială,care se legitimează în fața instanței, lipsă fiind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Se constată că reprezentantul intimatei nu are studii juridice și solicită acordarea cuvântului pe recurs.
Nefiind alte cereri de formulat în probațiune tribunalul declară închisă faza probatorie și întrucât reprezentantul intimatei nu poate pune concluzii pe fond, reține recursul în pronunțare pe actele de la dosar.
INSTANȚA
Prin Sentința civilă nr._/26.10.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., s-a admis plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/08.09.2011 formulată de petentul S. O., în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. - DIRECTIA POLITIA LOCALA, a fost anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat nr._/08.09.2011, încheiat de către intimat și a fost exonerat petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/08.09.2011, întocmit de intimatul M. C.-N. - DIRECTIA POLITIA LOCALA, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 1 lit. c din H.C.L. nr. 149/2009, privind unele măsuri referitoare la oprirea, staționarea și parcarea neregulamentară pe domeniul public sau privat al municipiului C.-N., sancționată de art. 2 lit. a din H.C.L. nr. 149/2009, întrucât în data de 07.05.2011, pe ., C.-N., a ocupat abuziv un loc de parcare cu abonament, contract de închiriere sau aflate în administrarea primăriei, cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța de fond a apreciat că, acesta nu fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității, ce poate fi invocată și de instanță din oficiu.
Instanța de fond a considerat că odată constatat acest fapt se impune verificarea sancțiunii pe care legiuitorul o atribuie acestei omisiuni.
Astfel, procesul-verbal de constatare și aplicare a contravenției este un act administrativ, făcând parte din categoria actelor administrativ-procedurale de constatare. Ca orice act administrativ-procedural și acesta la rândul sau trebuie să îndeplinească sub sancțiunea nulității exprese și absolute anumite condiții de fond și de formă expres stabilite în acest sens de actul normativ care îi reglementează modalitatea de întocmire a acestuia.
Instanța de fond a constatat că agentul constatator nu a respectat dispozițiile imperative ale art. 17 din O.G. nr. 2/2001, astfel că nu se poate stabili cu certitudine săvârșirea presupusei contravenții de către petent, aspect care atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, fără a fi necesară existența unei vătămări.
Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs M. C.-N. solicitând admiterea recursului si modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii plângerii contravenționale, apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală aceasta bazându-se exclusiv pe afirmațiile petentei nedovedite în nici un fel, fără a tine cont si de înscrisurile depuse în probațiune.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/08.09.2011, întocmit de intimatul M. C.-N. - DIRECTIA POLITIA LOCALA, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 1 lit. c din H.C.L. nr. 149/2009, privind unele măsuri referitoare la oprirea, staționarea și parcarea neregulamentară pe domeniul public sau privat al municipiului C.-N., sancționată de art. 2 lit. a din H.C.L. nr. 149/2009, întrucât în data de 07.05.2011, pe ., C.-N., a ocupat abuziv un loc de parcare cu abonament, contract de închiriere sau aflate în administrarea primăriei, cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .
Tribunalul apreciază, la fel ca și instanța de fond, și în dezacord cu susținerile recurentei, că o modalitatea în care a fost determinata în timp fapta contravențională în procesul verbal,(în nota de constatareeste trecutadta de 4.05. 2011 iar în procesul verbal o alta data, adică 7.05.2011.
Susținerile recurentei referitoare la inutilitatea detaliilor la care face referire instanța de fond, sunt neîntemeiate, întrucât aceste detalii sunt necesare atât pentru ca instanța să poată să verifice existența faptei menționate în procesul verbal și pentru a verifica dacă individualizarea sancțiunii s-a realizat în mod corect, cât și pentru petentă care, în absența acestor detalii, nu poate să facă dovada unei stări de fapt contrare celei reținute în procesul verbal
În consecință, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., tribunalul va respinge recursul declarat de recurenta împotriva Sentinței civile nr._/26.10.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., pe care o menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul M. C.-N. împotriva Sentinței civile nr._/26.10.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Ianuarie 2014.
Președinte, M.-F. B. | Judecător, I. P. | Judecător, A. R. |
Grefier, I.-M. P. |
Red.A.R.
Tehnored.V.A.M.
2 ex./14.02.2014
| ← Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|








