Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 5236/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 5236/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 2210/117/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5236/2014

Ședința publică de la 12 Septembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE O.-C. T.

Grefier C.-G. H.

Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant C. V. S., reclamant C. - L. M. A. și pe pârât A. J. A FINANTELOR PUBLICE CLUJ, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se reține că a fost parcursă procedura de regularizare și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține în pronunțare în baza actelor de la dosar.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul de mai sus la data de 10 aprilie 2014 reclamanții C. V. S., reclamant C. - L. M. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană A Finanțelor Publice Cluj au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2800 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante pentru autovehicule, cu dobânda legală în materie fiscală calculată de la data achitării și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că în vederea înmatriculării în România a autoturismului, reclamanții au fost obligați la plata taxei pentru emisii poluante în sumă de 2800 lei, conform chitanței nr. TS10 nr._ din data de 6.08.2013 (fila 10 dosar). Reclamanții au solicitat ulterior restituirea taxei (cererea de la fila 14-15 din dosar), cererea nefiind soluționată.

În opinia reclamantei modul de calcul al taxei, prevăzut de art. 6 alin. 1 OUG 50/2008 este nelegal, deoarece generează dubla impozitare. De asemenea, arată că această taxă este discriminatorie. O taxă încasată de stat cu ocazia înmatriculării unor autovehicule pe teritoriul său în vederea unei puneri în circulație nu constituie nicio taxă vamală, nicio taxă cu efect echivalent unei taxe vamale în sensul art. 28 și 30 TFUE. O astfel de taxă este un impozit intern și trebuie examinată în raport cu art. 110 TFUE.

În drept, se invocă prevederile art. 117 C.pr.fiscal, Legea nr. 554/2004, OUG 50/2008, actualizată.

Pârâta a formulat întâmpinare (f. 25) prin care s-a solicitat respingerea acțiunii netemeinică și nelegală.

Pe fond se arată că la data nașterii raportului juridic privind restituirea sumei, nu exista temei legal pentru restituirea sumei achitate de buna voie. In concret, dreptul pe care îl au reclamanții potrivit legii este de a contesta pe cale administrativa în condițiile prevăzute de lege, astfel cum rezulta din Legea nr. 9/2012.

Atât Tratatul privind instituirea Comunității Europene, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/328/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru emisii, ci nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocă si prevederile art. 33 din Directiva a șasea a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitare pe cifra de afaceri- sistemul comun privind TVA - baza unitara de stabilire.

Taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in România iar taxa este perceputa pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera. In aceeași ordine de idei solicită instanței sa retina ca taxa pe emisii se constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu si se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului.

In subsidiar, in cazul judecării pe fond a cauzei formulează cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, prin care solicită instanței ca în cazul în care va admite acțiunea formulată de reclamanta, să dispună obligarea chematului în garanție să restituie Administrației Județene a Finanțelor Publice Cluj, suma de 2878 lei, împreuna cu dobânzile aferente, conform Ordinului comun nr.85/62 din 19 ianuarie 2012 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 și 12 din Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile. In susținerea poziției procesuale de admitere a cererii de chemare in garanție se invocă dispozițiile art.5 din Legea nr.9/2012.

În drept, se invocă dispozițiile Legii nr. 9/2012, OUG nr. 1/2012.

Examinând actele dosarului, tribunalul reține următoarele:

Reclamanții au achiziționat autoturismul marca OPEL ASTRA, având nr. de identificare W0L0AHL_ an fabricație 2004, pentru care au fost obligați să achite taxa pentru emisii poluante în vederea înmatriculării în România, în cuantum de 2800 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, sumă achitată prin chitanța . nr._/6.08.2013 (f. 10).

Pe fondul cauzei, tribunalul reține că Legea nr. 9/2012, stabilește prin art.1 cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă. Taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Potrivit dispozițiilor art.4 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Prin urmare, în forma inițială, Legea nr.9/2012 nu a prevăzut nici o discriminare în ceea ce privește plata taxei pentru emisiile poluante, indiferent că autoturismul era nou s-au second-hand, de producție autohtonă sau din import.

Cu toate acestea, prin OUG nr.1/2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

Potrivit dispozițiilor art.2 lit.i din lege, taxa pentru emisiile poluante se plătește și pentru prima transcriere a dreptului de proprietate - primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după . prezentei legi, în condițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;*).

După cum se poate observa, urmare a suspendării aplicării dispozițiilor art.2 lit i și art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 legiuitorul român a creat o discriminare între autovehiculele rulate aduse din import, pentru care se plătește taxa și autovehuiculele rulate din țară pentru care anterior nu a fost achitată taxa specială pentru autoturism și autovehicule.

Potrivit disp. art. 148 al.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.

Prin suspendarea aplicării dispozițiilor cu privire la taxa pentru emisiile poluante pentru autovehiculele second-hand din România, practic se mențin efectele Hotărârii T. c/a României, în care CJCE a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

În jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurența între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 110 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.

Concluzionăm că norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Există desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speța fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

La data de 31.12.2012 a încetat aplicabilitatea OUG nr.1/2012, astfel că din acel moment, Legea nr.9/2012 nu mai conține dispoziții contrare art.90 din Tratatul C.E

Raportat la considerentele mai sus invocate, în temeiul dispozițiilor art.8,18 din Legea nr. 554/2004 tribunalul va respinge acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de către reclamanții C. V. S., având CNP_ și C. – L. M.-A.,având CNP_, ambii cu domiciliul în T., ., ., ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, cu sediul în Cluj-N., ., nr. 19, jud. Cluj .

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 12.09.2014.

Președinte,

O.-C. T.

Grefier,

C.-G. H.

C.H. 29 Septembrie 2014

Red. O.C.T./ Dact C.H.

4 ex./ 30 septembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 5236/2014. Tribunalul CLUJ