Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Hotărâre din 22-05-2014, Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 249/117/2014
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SETINȚA CIVILĂ Nr. 3991/2014
Ședința publică de la 22 Mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C.-A. C.
Grefier A. R. V.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe
reclamant G. B. și pe pârât A. J. A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la proces, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 2 Cod Procedură Civilă.
Tribunalul constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de invocat, declară închisă faza probatorie și reține cauza în vederea pronunțării.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamantul G. B. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de_ lei, cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule și acordarea dobânzii legale aferente calculate de la data achitării taxei de poluare și până în momentul restituirii integrale a sumei, cu cheltuieli de judecată, acțiunea fiind precizată ulterior în sensul obligării pârâtei la plata dobânzii în materie fiscală).
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art. 90 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus actele de proveniență ale autoturismului, decizia de calcul al taxei de poluare, adeverința de plată a taxei de poluare, cererea de restituire a taxei și răspunsul primit.
Prin întâmpinarea formulată de pârâtă (f.20), s-a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
Analizând actele depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat autovehiculul marca VOLKSWAGEN GOLF, ., anterior înmatriculat într-un stat U.E. (Germania), iar pentru înmatricularea în România a fost obligat să plătească taxa de poluare în cuantum de 2338 lei, achitată cu chitanța . nr._/24.12.2009 (f. 5).
Ulterior reclamantul a solicitat restituirea taxei, însă pârâta a refuzat restituirea.
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform O.U.G. nr. 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 218/2008, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale – limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art. 110 TFUE.
Pentru aceste argumente apreciază că taxa de poluare instituită, încalcă prevederile art. 90 din TFUE vigoare la data încasării taxei de poluare (actualmente art.110 TFUE ), motiv pentru care va admite acțiunea cu dobânzi legale conform O.U.G. nr.9/2000.
Va respinge cererea de acordare a dobânzii fiscale nefiind incidente dispozițiile art.124 din OG 92/2003, întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun.
În baza art. 453 Cod procedură civilă, tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 233,8 lei cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentând taxă timbru, timbru judiciar (f. 14-15).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. BogdanCNP_ cu domiciliul procesual ales în Cluj-N. Calea Dorobanților nr.25, . în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Cluj-N. cu sediul în mun.Cluj-napoca Piața A. I. nr.19, jud.Cluj.
Obligă pârâta să restituie reclamant suma de 2338 lei, reprezentând taxa de poluare.
Respins dobânda fiscală.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 233,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședință publică din 22 .05.2014.
Președinte, C.-A. C. | ||
Grefier, A. R. V. |
Red/Dact. C.C./A.V. 16 Iunie 2014
| ← Alte cereri. Decizia nr. 355/2014. Tribunalul CLUJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1190/2014.... → |
|---|








