Alte cereri. Decizia nr. 355/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 355/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 2036/219/2013
Dosar nr._
Cod operator date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 355/2014
Ședința publică de la 04 Iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. G. C.
Judecător F. C. J.
Grefier G. B. P.
S-a luat spre examinare apelul declarat de apelantul D. S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANTA ALIMENTULUI împotriva sentinței civile nr.1291/2013, pronunțată în dosarul nr._, privind și pe intimatul S.C. A. - S.A., având ca obiect alte cereri - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, Tribunalul, din oficiu invocă excepția necompetenței materiale în soluționarea căii de atac.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Cluj.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1291/2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei procedurii prealabile constând în neparticiparea reclamantei A.N.S.V.S.A. – Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj la ședința de informare privind avantajele medierii, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, excepție invocată de către pârâta S.C. A. S.A., prin întâmpinare și, în consecință, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A.N.S.V.S.A. – Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj, cu sediul în Cluj-N., P-ța Mărăști, nr. 1, jud. Cluj, împotriva pârâtei S.C. A. S.A., cu sediul social în Mun. D., ., nr. 3, ..
Împotriva sentinței civile nr.1291/2013 a Judecătoriei D. a declarat apel D. Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj, solicitând anularea sentinței atacate și rejudecarea cererii de chemare în judecată in sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulate împotriva pârâtei .>
Intimata . a formulat întâmpinare cu privire la apelul declarat de către D. Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj.
Asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurări sociale, precum si, in raport cu natura si numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. Tribunalele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. Tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.
Prin înființarea Tribunalului Comercial Cluj în prezent Tribunalul Specializat Cluj, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială.
Prezenta cauză are natura comercială întrucât prin cererea în justiție reclamanta a invocat existenta unor raporturi juridice între persoane care au calitatea de profesionisti in materia activitatilor de productie, comert sau prestari de servicii și un alt subiect de drept civil, obiectul litigiului fiind constituit de contravaloarea unor servicii prestate de reclamantă în beneficiul societății comerciale pârâte.
Tribunalul mai reține că prin Legea nr. 71/2011, de punere în aplicare a acestuia, a fost abrogat Codul comercial (art. 230 lit. c), cu excepția dispozițiilor art. 46-55, 57, 58 și 907-935, aplicabile în continuare în raporturile dintre profesioniști. Prin aceeași lege de punere în aplicare a Noului Cod civil, a fost modificată și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, iar, prin dispozițiile tranzitorii din art. 225 – 227, s-a stabilit competența materială de soluționare a unor cauze în primă instanță de către fostele secții comerciale ale tribunalelor, reorganizate în secții civile sau unificate cu secțiile civile existente, respectiv a tribunalelor specializate, acolo unde acestea s-au menținut, cum este cazul Tribunalului Specializat Cluj.
Deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere in aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor in care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist in materia „activitatilor de productie, comert sau prestari de servicii” (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, inlocuieste expresiile „acte de comert”, respectiv „fapte de comert”) de celelalte litigii care implică profesioniști in alte materii si conferirea competentei de solutionare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotararea nr. 654/31 august 2011.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj și va declina competența de soluționare a apelului declarat de apelanta D. Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj în contradictoriu cu pârâta . sentinței nr.1291/2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, invocată din oficiu
Declină competența de soluționare a apelului declarat de apelanta D. Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj, cu sediul în Cluj-N., P-ța Mărăști, nr. 1, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta . sediul social în Mun. D., ., nr. 3, . împotriva sentinței nr.1291/2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ în favoarea Tribunalului Specializat Cluj .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 04 iunie 2014.
Președinte, A. G. C. | Judecător, F. C. J. | |
Grefier, G. B. P. |
G.P. 13 Iunie 2014
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Hotărâre... → |
|---|








