Obligaţia de a face. Sentința nr. 5866/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 5866/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 24-10-2014 în dosarul nr. 935/117/2014

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILA Nr. 5866/2014

Ședința publică din data de 24 Octombrie 2014

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE M.-F. B.

Grefier R. B. M.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect obligația de a face formulata de reclamanta P. M., în contradictoriu cu pârâtul P. J. CLUJ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei, av. C. I., lipsa fiind pârâta. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de 16 octombrie 2014 prin serviciul de registratură al instanței Institutia Prefectului J. Cluj a depus la dosarul cauzei raspuns la adresa instanței, respectiv a comunicat copia Procesului verbal de predare-primire a Dispozitiilor privind propunerile de acordare de despagubiri emise in temeiul Legii nr. 10/2001.

Reprezentanta reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.

Instanța, în temeiul art. 255 Noul cod de proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și nemaifiind probe de administrat, în temeiul art. 244 Noul cod de proc. civ., declara cercetarea procesului incheiata, iar în temeiul art. 392 Noul cod de proc. civ., acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantei solicita instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata, fără cheltuieli de judecata.

Instanța reține cauza spre soluționare pe baza actelor de la dosar.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta P. M. în contradictoriu cu pârâtul P. J. CLUJ, a solicitat obligare pârâtului să emită avizul de legalitate și să transmită de urgență dosarul 1466 aferent Dispoziției privind propunerea de acordare de despăgubiri nr. 364/06.02.2014 emisă de Primarul Municipiului Cluj-N., către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în vederea verificării dosarului și analizării existenței dreptului reclamantei la acordarea de măsuri reparatorii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 08.11.2013, prin cererea înregistrata sub nr._, a solicitat pârâtului emiterea avizului de legalitate si transmiterea dosarului 1466 aferent Dispoziției privind propunerea de acordare de despăgubiri nr. 364/06.02.2012, emisa de Primarul Municipiului Cluj N., catre Autoritatea N. de Restituire a Proprietatilor și că la data de 13.11.2013, prin Adresa nr._/IV/I, pârâtul i-a comunicat a refuzul de a realiza aceste demersuri, aratand ca Autoritatea N. pentru Restituirea Proprietatilor a impus o anumita procedura Institutiei Prefectului, respectiv o programare pentru fiecare institutie a prefectului din tara, o data la 3 luni, fiind impus si un numar limitativ de 25 de dosare ce pot fi înaintate.

Reclamanta a considerat acest răspuns este in realitate un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale și a arătat că o astfel de procedura, impusa pârâtului de către A.N.R.P. nu exista și chiar și în situația în care ar exista, aceasta ar fi contrară prevederilor art. 21 al. 3 din Legea 165/2013, iar pârâtul are obligația de a realiza controlul de legalitate al dispoziției primarului, urmând ca ulterior realizării acestui control sa trimită dosarul Secretariatului Comisiei Naționale.

Reclamanta a învederat că interpretarea data de pârât situației sale încalcă scopul urmărit de legiuitor, precum și prevederile CEDO și că analizarea respectării exigentelor unui proces echitabil nu poate fi privita izolat, prin raportare doar la una dintre autoritățile statului, ci trebuie analizata ca si ansamblu, toate organismele astfel implicate venind in reprezentarea statului. De asemenea, a susținut că niciuna dintre aceste autorități nu se va putea apăra că nu nicio culpă, ci revine altor autorități implicate, de vreme ce in final statul este cel care va răspunde pentru neasigurarea condițiilor unui proces echitabil.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Instituția Prefectului – Județului Cluj a solicitat respingerea acțiunii și a arătat că potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013, ulterior exercitării controlului de legalitate, în data de 11.12.2013 a emis referatul conținând avizul de legalitate cu privire la dispoziția anterior menționată, astfel că se impune respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la emiterea avizului de legalitate, ca fiind rămas fără obiect.

Referitor la petitul privind înaintarea către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a dosarului aferent Dispoziției Primarului Municipiului Cluj-N. nr. 364/06.02.2012, pârâtul a menționat că procedura administrativă privind înaintarea dosarelor către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, a fost stabilită în mod unilateral de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, care a impus ca unic criteriu data înregistrării dosarelor la Secretariatul Comisiei.

Pârâtul a mai arătat că soluționarea dosarelor de despăgubiri și înaintarea acestora se realizează strict în ordinea înregistrării dosarelor la registratura Instituției Prefectului Județului Cluj, precum și în baza unei proceduri impuse de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, respectiv a unei programări pentru fiecare Instituție a Prefectului din țară, programare ce are loc o dată la 3 luni, fiind stabilit și un număr limitativ de 25 de dosare ce pot fi înaintate, așa cum reiese din adresa nr. 279/CND/25.01.2010 emisă de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Totodată, a învederat că, potrivit practicii consacrate de autoritate, numărul total al programărilor stabilite pentru Instituția Prefectului Județului Cluj în cursul unui an calendaristic este de 4 programări și că a întreprins demersuri în vederea modificării de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a acestei proceduri, însă nu a primit niciun răspuns până în prezent.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Prin Dispoziția Primarului municipiului Cluj-N. nr. 364/6.02.2012 privind s-a propus acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei P. M., în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr.247/2005- pentru imobilele situate in Cluj-N., ., nr.123 și nr. 125, jud Cluj.

La data de 8 mai 2012 cu numărul intern nr.1466 aferent Dispoziției nr.364/2012 fost inaintat de Primarul municipiului Cluj-N. pârâtului Instituția Prefectului județului Cluj .

Prin cererea inregistrată la data de 8 noiembrie 2013 reclamanta a solicitat pârâtului să efectueze controlul de legalitate asupra Dispoziției primarului municipiului Cluj-N. nr. 364/2012 precum și inaintarea dosarului către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Pârâtul a comunicat că procedura de inaintare a dosarelor trebuie să respecte criteriul ordinii inregistrării la Instituția Prefectului precum și programarea realizată de ANRP pentru fiecare prefectură din țară, programare ce are loc o dată la trei luni, având impus și un număr maxim de 25 de dosare care pot fi inaintate.

La data de 11.12.2013 pârâtul a exercitat controlul de legalitate și inaintat dosarul aferent Dispoziției primarului municipiului Cluj-N. nr. 364/6.02.2012 emițând referatul nr. 6505/IV/I iar la data de 26.08.2014 a predat dosarul menționat Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor in baza procesului-verbal nr._/IV/I.

In condițiile in care controlul de legalitate a fost exercitat de către pârât, cauza de față a rămas fără obiect urmțnd să fie respinsă ca tare.

Instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată in cuantum de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru reținând că pârâtul și-a indeplinit obligația legală de a inainta dosarul Autorității naționale pentru restituirea Proprietăților doar după parcurgerea de către reclamantă a procedurii prealabile și ulterior inregistrării pe rolul Tribunalului Cluj a acțiunii de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta P. M., cu domiciliul ales în Cluj-N., . nr. 24, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâtul P. J. CLUJ, CUI_, cu sediul în Cluj-N., . nr. 58, jud. Cluj, ca rămasă fără obiect.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Recursul se depune la Tribunalul Cluj.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Octombrie 2014

Președinte,

M.-F. B.

Grefier,

R. B. M.

Red.MFB/tehn.MG/4 ex. 05.11.14

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 5866/2014. Tribunalul CLUJ