Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1426/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1426/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 03-09-2014 în dosarul nr. 7247/211/2011
Dosar nr._
Cod operator cu caracter personal:3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1426/R/2014
Ședința publică de la 03 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. G. Z.
Judecător I. N. B.
Judecător S. T.
Grefier M. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de către recurentul R. L. I., împotriva sentinței civile nr. 2704/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut se prezintă recurentul R. L. I., personal, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Tribunalul din oficiu își verifică competența, astfel stabilește că este competent general, material și teritorial în soluționarea recursului de față.
Instanța procedează la identificarea recurentului R. L. I., pe baza C.I. ., nr._.
De asemenea, se constată că recursul este declarat in termen, motivat și comunicat.
Instanța întrebă recurentul, dacă mai are alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, înaintea acordării cuvântului pe recursul declarat.
Recurentul R. L. I., depune la dosarul cauzei concluzii scrise și declară că nu mai are alte cereri de formulat ori excepții de ridicat.
Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pe recurs declarat.
Recurentul R. L. I., având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului declarat, cu consecința anulării procesului verbal de contravenție.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 2704/12.02.2013 a Judecătoriei Cluj-N. a fost respinsă plângerea formulată de petentul R. L. I. domiciliat în Cluj-N. . jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul IPJ Cluj, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, petentul R. L. I. a solicitat în contradictoriu cu intimații Inspectoratul de Poliție Județean Cluj anularea dovezii . nr._ din 09.03.2011 și, pe cale de consecință, anularea procesului verbal care a stat la baza emiterii sale.
În motivarea cererii s-a arătat că nu este adevărat că nu ar fi acordat prioritate de trecere unor pietoni aflați în traversarea străzii.
Plângerea a fost formulată în termenul de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal atacat, termen prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 și este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și art.1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimatul IPJ Cluj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii (f.11).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele :
Prin procesul-verbal . nr._/09.03.2011 întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului, petentul a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 268 lei, pentru că nua acordat prioritate de trecere pietonilor aflați pe sensul de mers al autovehiculului condus de petent.
Fapta reținută a fost încadrată juridic ca fiind o încălcare a dispozițiilor art. 100 din OUG 195/2002.
Petentul a solicitat anularea dovezii . nr._ din 09.03.2011 și pe cale de consecință anularea procesului verbal care a stat la baza emiterii sale, însă se impune verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal de contravenție, întrucât dovada a fost emisă în baza acestuia și nu poate fi atacată separat.
Analizând, din oficiu, legalitatea procesului-verbal, instanța de fond a constatat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001, neexistând nici un motiv de nulitate a acestuia care să poată fi invocat și din oficiu. Agentul care a încheiat procesul verbal de contravenție are calitatea de polițist rutier potrivit datelor oficiale transmise de IPJ Cluj (f.45).
Analizând temeinicia procesului-verbal, instanța de fond a reținut următoarele:
În data de 09.03.2011, petentul a fost oprit de agenți de poliție care i-au întocmit procesul-verbal atacat pentru că nua acordat prioritate de trecere pietonului aflat pe sensul de mers al autovehiculului condus de petent.
În ceea ce privește natura juridică a procesului-verbal de contravenție, instanța de fond a reținut că acesta este un act administrativ emanând de la o persoana investită, potrivit legii, cu atribuții de constatare și sancționare a faptelor săvârșite împotriva acelor valori sociale care nu sunt ocrotite de legea penală. Sub acest aspect, actul astfel întocmit se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, contestatorului revenindu-i sarcina de a răsturna această prezumție. Conform art.129 C.pr.civ. părțile sunt datoare să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului și să-și exercite drepturile procedurale cu bună credință.
Potrivit declarației martorului I. A. I. (f.18), care a semnat procesul verbal întrucât a perceput personal fapta săvârșită de petent, fiind în spatele mașinii petentului a văzut că pe sensul de mers al acestuia, atunci când a trecut, se aflau pietoni pe trecerea de pietoni.
Întrucât sarcina susținerii plângerii revine petentului care nu a indicat motivele pentru care agentul constatator nu ar fi fost obiectiv și având în vedere declarația martorului I. A. I. care confirmă mențiunile procesului-verbal de contravenție atacat, instanța de fond a respins plângerea formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs petentul R. L. I., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii și anulării procesului verbal atacat.
Ca motiv de nelegalitate a procesului verbal atacat a invocat necomunicarea procesului verbal care atrage nulitatea acestuia potrivit art. 14 alin. 1, 26 alin. 3 și 27 din OG 2/2001.
În speță, nu numai că procesul verbal nu a fost comunicat într-o lună de la presupusa lui încheiere, însă acestea nu a fost comunicat deloc. Prima instanță nu a analizat deloc această nelegalitate, iar intimatul nu a făcut dovada comunicării legale a procesului verbal.
Comunicarea procesului verbal reprezintă aducerea la cunoștință a acuzației, iar lipsa aducerii la cunoștință a acuzației în timpul prescris de lege reprezintă și o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului, îndeosebi a art. 6 din Convenție.
Potrivit art. 26 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii. Comunicarea se face prin poștă, cu aviz de primire (adică cu avizul dat de recurent ca și confirmare a primirii, cu alte cuvinte, semnătura sa pe formularul poștal de confirmare), sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor (art. 27 din același act normativ).
Prin urmare, comunicarea se poate dovedi numai prin semnătura recurentului pe formularul poștal de confirmare sau prin procesul verbal de afișare semnat de cel puțin un martor - acestea nu există.
În probațiune s-a invocat actul denumit „Minuta din 19 noiembrie 2008 a întâlnirii dintre conducerea CSM și membrii Comisiei „Unificarea practicii judiciare„ - cu președinta Secției de C. Administrativ și Fiscal de la ÎCCJ, reprezentantul Secției Comerciale a ÎCCJ, reprezentanta PÎCCJ și președinții secțiilor comerciale și ai secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel având ca obiect unificarea practicii judiciare” prin care demonstrează că efectul necomunicării în termen de o lună și în modul prescris de lege (cu înscrisurile doveditoare anume prevăzute) atrage nulitatea, care se invocă pe calea plângerii contravenționale.
Prima instanță nu a comunicat copie de pe procesul verbal. Din ce a putut să aflu despre acesta ar rezulta și alte nelegalități, în sensul că în conformitate cu art. 16 alin. 7) din OG 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obiecțiuni care sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica „Alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Agentul constatator nu și-a îndeplinit această obligație. În consecință, procesul verbal este lovit de nulitatea expresă prevăzută de art. 16 alin. 7) fraza a II-a din OG 2/2001.
Pe fond, a contestat temeinicia procesului verbal. În probațiune, a depus în probațiune fotografii ale intersecției și trecerii de pietoni în discuție, făcute din ambele capete ale trecerii de pietoni. În aceste fotografii este ușor de observat că:
- în același timp există culoarea verde a semaforului și pentru pietoni și pentru autovehicule (un detaliu al uneia dintre fotografii a fost printat mărit pentru a se vedea cât se poate de clar acest aspect, cele două semafoare fiind ambele pe culoarea verde);
- există în același timp autovehicule care trec înspre ., în același timp în care pietonii traversează, practic aceste autovehicule trec printre pietoni, pe unde se poate, fără ca aceasta să însemne vreo încălcare a vreunei reguli de circulație.
Prima instanță nu a analizat deloc aceste probe, esențiale în apărarea recurentului.
Se menționează o declarație a presupusului martor I. A. I. - pe care nu o cunoaște încă în detaliu, care ar fi semnat procesul verbal întrucât a perceput personal fapta săvârșită, însă un martor asistent nu poate semna decât pentru a atesta lipsa semnăturii contravenientului prezumtiv. Precizează clar că de față la întocmirea procesului verbal nu se afla nici o persoană, nici acest presupus martor, nici altcineva. Este de notorietate existența unor „semnatari de profesie” ca martori asistenți, de multe ori aceștia spunând și poezia că, întâmplător, știu și fondul problemei, care e întocmai cum spune polițistul.
Se menționează în hotărâre că presupusul martor fiind în spatele mașinii petentului ar fi văzut că pe sensul de mers al acestuia, atunci când a trecut, se aflau pietoni pe trecerea de pietoni. Chestiunea nu e că se aflau sau nu pietoni, ci că nu le-ar fi acordat prioritate, ceea ce presupunea ca pietonii să se găsească în fața mașinii petentului. Din fotografii reiese că printre pietoni trec și mașini, în speță chiar mai mult decât atât trecuseră deja toți pietonii de mașina petentului. Prin urmare, judecătoria a reținut altceva decât prevede textul legal presupus încălcat, adică că pe trecere se aflau pietoni, nu că nu le-ar fi acordat prioritate; și pietonii care au trecut deja de mașina petentului sunt pietoni aflați pe trecere.
Evident că presupusul martor este găsit ulterior. Este interesant de știut dacă are vreo lucrare la poliția respectivă sau cazier sau este altfel cunoscut sau îndatorat poliției. Mașina petentului fiind oprită pentru întocmirea procesului verbal, dacă martorul era în spate cum pretinde, acesta era plecat de mult, nu parca undeva sau se oprea și aștepta să vadă dacă semnează sau nu procesul verbal.
Prima instanță se limitează la a spune că întrucât sarcina probei aparține petentului care nu a indicat motivele pentru care agentul constatator nu ar fi fost obiectiv. Nu acesta este obiectul cauzei, să găsească petentul motive de ce agentul nu a fost obiectiv, poate e pur și simplu de rea-credință. Petentul a indicat starea de fapt reală, a depus probe, neanalizate, și a invocat mai multe încălcări ale legii, rămase și ele neanalizate.
De fapt instanța de fond nu a analizat nimic din ce a susținut petentul, hotărârea fiind clar nemotivată.
Un alt motiv de nulitate absolută a procesului verbal este că agentul constatator nu este polițist rutier și nu are abilitarea legală de a constata și sancționa contravenții rutiere.
A atacat distinct și măsura complementară a reținerii permisului de conducere și a eventualei suspendări a dreptului de conducere, despre care nu a fost încunoștințat că s-ar fi luat, dar poliția nu prea comunică măsurile de gen, iar instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui aspect.
Potrivit art. 231 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, permisul de conducere se reține de către poliție o dată cu constatarea faptei, potrivit art. 98 lit. d) din ordonanța de urgență, în următoarele cazuri: ... g) nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, a regulilor privind prioritatea de trecere ori a celor de depășire, daca prin aceasta s-a produs un accident. Conform alin. 2 al aceluiași articol, o data cu reținerea permisului de conducere, titularului i se eliberează o dovada înlocuitoare cu drept de circulație pentru o perioada de 15 zile.
Solicită să se observe că și în situația în care cele consemnate în dovadă erau reale (dar nu sunt) permisul nu putea fi reținut deoarece nu s-a produs nici un accident prin această presupusă nerespectare.
În motivele de recurs suplimentare petentul a solicitat:
- în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru nemotivarea hotărârii și necercetarea fondului;
- în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii și anulării procesului verbal atacat.
În mare parte a reiterat motivele de recurs din primul memoriu, pe care nu le mai redăm.
A mai arătat în plus că:
Potrivit art. 34 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în forma în vigoare la momentul promovării recursului, motivarea recursului nu este obligatorie nici prin cererea de recurs, nici ulterior, iar motivele de recurs pot fi formulate și susținute oricând, inclusiv oral în fața tribunalului..
1. Aplicabilitatea în cauză a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Așa cum a arătat la prima instanță (precizarea depusă pentru termenul din 28.02.2012), potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului (D. P. împotriva României (nr. 2) Vermeire împotriva Belgiei), prevederile Convenției fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, statul prin instanțele de judecată și organele administrative având obligația de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acestora de către legiuitor. în același sens, Recomandarea R. (2004)6 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la îmbunătățirea căilor de atac interne precizează că mecanismul instituit de Convenție este unul subsidiar și că drepturile pe care aceasta le consacră trebuie să fie protejate în primul rând la nivel național, de către instanțele și organele naționale.
În speță, dispozițiile Convenției încălcate sunt cele relative la echitatea procedurii, administrative și judiciare, comunicarea acuzației, prezumția de nevinovăție (art. 6 din Convenție), precum și previzibilitatea normei de incriminare în privința măsurii reținerii permisului (art. 7 din Convenție).
2. Jurisprudență internă cu privire la aplicarea în materie contravențională a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Judecătoria D., fiind chemată să soluționeze o plângere contravențională, a reținut, prin sentința civilă nr. 4828 din 5 decembrie 2008, că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii față de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului. În privința probațiunii, s-a subliniat că petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În plus, fiind vorba despre o acuzație penală, organul constatator avea obligația de a informa petentul în cel mai scurt timp posibil, asupra naturii și cauzei acuzației formulate împotriva sa și de a-i prezenta probele pe care se bazează acuzația.
Hotărârea citată este disponibilă pe juridice.ro, la adresa http://www.juridice.ro/_/judecatoria-deva-inlaturarea-unor-probe-constituite-pro-causa-si-aplicarea-principiului-in-dubio-pro-reo-in-procedura-contraventionala.html.
La rândul său, Judecătoria Sectorului 2, prin sentința civilă nr. 9730 din 21 noiembrie 2007 (http://www.juridice.ro/_/judecatoria-sectorului-2-necesitatea-unor-mijloace-de-proba-temeinice-cu-privire-la-existenta-vinovatiei-contravenientuiui.htmi"), a hotărât că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției trebuie să aibă la baza întocmirii sale mijloace de probă temeinice în ceea ce privește vinovăția petentului în săvârșirea faptei, mențiunile agentului constatator inserate în actul sancționator neputând singure servi drept temei pentru aplicarea sancțiunii contravenționale în absența altor mijloace de probă. În speță, instanța a reținut că se impune în mod necesar respectarea garanțiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, între care și a prezumției de nevinovăție a petentului, ce privește și aspectul probațiunii în cadrul soluționării unei plângeri contravenționale, care fără îndoială profită persoanei acuzate și incumbă intimatei.
3. Considerații despre motivarea hotărârii judecătorești și cercetarea fondului. În conformitate cu art. 261 pct. 5 C pr. civ., hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Art. 312 alin. 3 C pr. civ., casarea în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Judecătoria nu a motivat efectiv hotărârea atacată; nu a examinat efectiv motivele pertinente indicate în acțiune, pe unele dintre acestea nu le-a analizat deloc și nici măcar menționat. Judecătoria nu s-a pronunțat asupra mai multor cereri în probațiune și probe deja administrate, nu a înlăturat justificat susținerile petentului și probele în sprijinul acestora, după cum voi arăta de mai multe în cuprinsul prezentei motivări a recursului. Prin urmare, judecătoria nu a motivat suficient hotărârea și nu a cercetat fondul cauzei.
Din lectura hotărârii (o pagină și jumătate cu tot cu practica și dispozitiv) rezultă că judecătoria nici măcar nu a menționat susținerile petentului din proces, necum să le analizeze și cerceteze. S-a rezumat judecătoria doar la a menționa că „în motivarea cererii s-a arătat că nu este adevărat că nu ar fi acordat prioritate de trecere unor pietoni aflați în traversarea străzii” (partea de considerente, alineatul 3).
Apărările petentului au fost multiple, mult mai vaste și au rămas complet necercetate și neînlăturate. Ignorarea lor constituie necercetarea fondului și nemotivarea hotărârii de primă instanță.
Alte aspecte probatorii ignorate de instanța care nu a cercetat fondul. În conformitate cu art. 34 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, judecătoria ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate (persoană citată este și organul care a aplicat sancțiunea, conform art. 33 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001). Judecătoria nu a ascultat petentul, nu a ascultat agentul constatator, nu a ascultat martorul propus de petent care se afla în mașină, nu a verificat nicicum temeinicia procesului verbal. În speță, organul constatator nu a propus nici un fel de probe, asistentul fiind audiat din oficiu, nepropus, astfel încât procesul verbal se impune a fi anulat. Sub acest aspect, în hotărârile judecătorești citate de petent, s-a subliniat că, în cauză, mențiunile procesului-verbal de contravenție nu sunt susținute de un probatoriu aferent cu privire la existența faptei contravenționale, săvârșirea faptei de către petent și vinovăția acestuia în comiterea contravenției.
La fel stă situația și în speță, unde este vorba doar despre cuvântul agentului constatator, necoroborat cu nici o probă.
Judecătoria nu a audiat martorul propus de petent care se afla în mașină și nu a depus diligențele necesare aducerii acestuia în fața instanței, diligente care îi incumbau și pe care era obligată să le depună.
O altă probă care va conduce la stabilirea stării de fapt reale este proba cu înregistrarea video a intersecției P-ța L. B. și Republicii în ziua și oră indicată în procesul verbal. Această înregistrare video va demonstra în opinia petentului cu prisosință că procesul verbal este netemeinic. Solicită în probațiune efectuarea unei adrese pentru depunerea la dosarul cauzei a probei cu înregistrarea video (aceasta are caracterul unui înscris și este admisibilă în recurs).
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Referitor la motivele de nelegalitate a procesului verbal:
În ceea ce privește necomunicarea procesului verbal de contravenție, nu corespunde adevărului că actul de constatare nu a fost comunicat. Astfel, la fila 46 a dosarului de fond există confirmarea de primire a recurentului, acesta semnând cu o semnătură cvasiidentică cu cea din plângerea contravențională și din motivele de recurs, doar că lucrătorul poștal a completat rubrica „calitatea primitorului” cu mențiunea „destinatar”, înmânând petentului confirmarea de primire pentru semnare, însă cu susul în jos. Acest aspect rezultă din simpla examinare a actelor despre care facem vorbire. Procesul verbal de contravenție a fost întocmit pe loc, în prezența contravenientului, acesta refuzând să semneze. Conform art. 26 alin. 3 din OG 2/2001, în cazul în care contravenientul refuză să semneze procesul verbal de contravenție, este obligatorie comunicarea acestuia contravenientului în termen de o lună de la întocmire, sub sancțiunea prescripției executării sancțiunii contravenționale. Potrivit confirmării de primire, petentul a intrat în posesia procesului verbal de contravenție la data de 24.03.2011, deci în termen legal.
Este adevărat că petentul a formulat plângere contravențională înainte de a i se comunica procesul verbal de contravenție, dar și acest lucru demonstrează că a știut pentru ce anume a fost sancționat, deci i s-a comunicat ce contravenție a săvârșit, cunoscând conținutul procesului verbal.
Agentul P. L. R. are calitatea de polițist rutier, acest lucru rezultând atât din procesul verbal de contravenție în care se menționează instituția din care face parte agentul constatator – BRM Cluj-N. (Biroul Rutier Municipal Cluj-N.), cât și din comunicarea făcută de IPJ Cluj la data de 01.02.2013 ca răspuns la solicitarea instanței, aceasta fiind mult mai exactă și indicând toți agenții de poliție din cadrul Serviciului poliției rutiere, printre care pe agentul P. L. R..
Starea de fapt, respectiv contravenția comisă de petent este suficient redată în actul de constatare, rezultă cu exactitate unde anume a avut loc încălcarea normei legale, precum și actul normativ și articolul care prevede și sancționează contravenția – art. 100 pct. 3 lit. b din OUG 195/2002. Acest text prevede „Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:
b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;”. Iată deci că textul de lege nu are nicio legătură cu vreun accident rutier, așa cum susține petentul, și că se prevede obligativitatea aplicării sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile. Evident, dacă petentul a atacat și dovada eliberată de agentul constatator a știut că i s-a aplicat sancțiunea suspendării dreptului de a conduce. În plus, procesul verbal, despre care am arătat că i s-a comunicat petentului în termenul legal, avea completată bifa la rubrica „reținerea permisului de conducere”.
Apoi, este adevărat că martorul asistent este chemat să ateste faptul că persoana sancționată nu este prezentă la întocmirea procesului verbal de contravenție sau refuză să semneze actul constatator, dar la fel de adevărat este că acesta poate să fie și martor ocular al celor întâmplate și nici un text de lege nu interzice audierea martorului asistent cu privire la starea de fapt, dacă o cunoaște, desigur. În practică, poliția rutieră obișnuiește să oprească și vehiculul imediat următor celui al cărui conducător săvârșește contravenția, și nu poliția rutieră practică tehnica „martorului de serviciu”. În speță cu atât mai mult nu sunt indicii că martorul I. A. I. ar fi un martor pro causa cu cât acesta nu locuiește în mun. Cluj-N., ci în județul Suceava, iar din fișa de evidență pentru CNP nu rezultă că ar avea antecedente penale sau ar fi „îndatorat” în vreun fel poliției.
În ceea ce privește obiecțiunile, nemenționarea acestora în procesul verbal de contravenție nu se sancționează cu nulitatea absolută ci cu cea relativă, dacă se dovedește vreo vătămare, ceea ce este destul de greu de dovedit cât timp petentul are posibilitatea de a formula toate așa zisele obiecțiuni în plângerea contravențională formulată. Pe de altă parte, petentul nu a invocat că ar fi avut obiecțiuni și care sunt acelea. Așa cum am arătat, procesul verbal trebuie să conțină eventualele obiecțiuni ale contravenientului conform art. 16 din OG 2/2001 – invocat de petent, dar nemenționarea lor nu este prevăzută la art. 17 din OG 2/2001 printre omisiunile care atrag nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție.
2. Referitor la starea de fapt, declarația martorului I. este concludentă cu privire la faptul că pe sensul de mers al petentului, evident înainte de a trece acesta, se aflau pietoni. Este adevărat că ambele semafoare, atât cel pentru pietoni, cât și cel pentru autovehiculele care virează la dreapta arată culoarea verde în același timp. Dar, pietonii au întotdeauna prioritate pe trecerea de pietoni. Atâta timp cât pe sensul de mers al petentului se aflau pietoni, acesta era obligat să le acorde prioritate. „Strecuratul” printre pietoni nu este o manevră permisă de Codul rutier, tocmai de aceea trebuie așteptat ca sensul de mers să se elibereze, sau ca măcar pietonii să treacă prin fața mașinii petentului, ca abia apoi să treacă și petentul. Din declarația martorului, care se coroborează cu cele menționate în procesul verbal de contravenție, reiese că atât petentul, cât și conducătorii altor autovehicule, nu au acordat prioritate pietonilor. Acest lucru nu exonerează pe petent de răspundere, iar constatarea contravenției și sancționarea petentului au fost perfect legale și întemeiate.
3. Aspecte procesuale
Petentul a invocat faptul că instanța de fond nu a făcut demersuri pentru a audia martorul propus de petent, despre care acesta susține că ar fi fost în mașină la momentul opririi în trafic. Dincolo de faptul că în procesul verbal de contravenție se menționează în mod clar că petentul „se afla singur în auto”, prima instanță a făcut demersuri pentru a audia martorul propus însă acesta nu a fost găsit la adresa indicată și e posibil să nici nu fi locuit vreodată acolo, astfel cum rezultă din procesul verbal de îndeplinire a mandatului de aducere (f. 35). De altfel, avocatul petentului a renunțat la audierea martorului la termenul de judecată din data de 30.10.2012.
Apoi, este real că motivarea primei instanțe nu este dintre cele mai laborioase, dar nici nu se poate afirma că aceasta lipsește cu desăvârșire sau că este străină de cauză, motiv pentru care nici nu se poate dispune rejudecarea cauzei pentru acest temei.
Instanța a dat dovadă de rol activ. Potrivit art. 33 din OG 2/2001 (1) Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăși 30 de zile, și va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancțiunea, a martorilor indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și a oricăror alte persoane în măsura să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei, iar art. 34 prevede că (1) Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Din textele mai sus reproduse rezultă, raportat la cele invocate de petent, că:
- se citează organul constatator și nu agentul constatator
- persoanele citate sunt audiate dacă se prezintă.
Petentul a fost prezent la un singur termen de judecată, asistat fiind de apărător ales care nu a solicitat instanței să-l asculte pe petent, de altfel acesta a vorbit prin intermediul apărătorului său, martorul asistent a fost citat din oficiu și audiat, organul constatator nu și-a trimis reprezentantul în instanță, iar audierea agentului constatator nu s-a solicitat, iar martorul propus de petent nu a putut fi audiat. Considerăm în consecință că instanța nu a încălcat nicio dispoziție legală.
În legătură cu prezumția de nevinovăție arătăm următoarele:
Hotărârile judecătorești depuse de petent la dosarul cauzei drept practică judiciară relevantă datează din anii 2007-2008. De la acel moment practica judiciară s-a cristalizat pe ideea că în materie contravențională există două prezumții care se aplică în mod concomitent, prezumția relativă de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție și prezumția de nevinovăție a celui acuzat. Prima poate fi răsturnată de cel acuzat prin orice mijloc de probă, iar a doua de acuzator. Cu alte cuvinte, ab initio procesul verbal de contravenție se bucură de acea prezumție, cum cel acuzat formulează plângerea contravențională, îi revine sarcina probei în primul rând. Dacă răstoarnă prezumția, sarcina probei revine acuzatorului care trebuie să dovedească, dincolo de orice dubiu rezonabil, vinovăția celui acuzat. Dacă în totalitate materia dreptului contravențional ar fi asimilată celei a dreptului penal, atunci plângerile contravenționale ar fi judecate de instanțele penale și nu de cele civile. Tocmai din cauza acelei prezumții de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, pe care și Curtea EDO o recunoaște, incompatibilă cu dreptul penal, regulile în materie penală nu sunt în întregime aplicabile, prin urmare nu revine în primul rând agentului constatator obligația de a proba vinovăția celui acuzat. O astfel de obligație există doar dacă a fost răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
Facem precizarea că petentul nu a solicitat administrarea de probe în recurs decât prin completarea motivelor de recurs, care a fost depusă la dosarul cauzei pe post de concluzii scrise. În mod evident, cererile în probațiune menționate în concluziile scrise nu au putut fi luate în considerare după acordarea cuvântului în dezbateri.
Pentru toate motivele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. anterior se va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul R. L. I., împotriva sentinței civile nr. 2704/12.02.2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul cu nr._, ce va fi menținută în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de R. L. I., domiciliat în Cluj-N., ., jud. Cluj, împotriva sentinței civile nr. 2704/12.02.2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul cu nr._, pe care o menține în întregime.
Prezenta decizie este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 03.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
B. G. Z. I. N. B. S. T.
GREFIER
M. B.
Red. 2 ex./S.T./D.M.
Jud.fond: C. R.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 351/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2047/2014.... → |
|---|
