Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1164/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1164/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 18104/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR.18._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
aflate sub incidența Legii nr.677/2001
DECIZIA CIVILĂ NR.1164/R/2014
Ședința publică din 04 Iunie 2014
Instanța este constituit din:
PREȘEDINTE:A.-S. S.
JUDECĂTOR:D. T.
JUDECĂTOR:F. S. B.
GREFIER: A.-P. BOȚIOC
S-a luat spre examinare recursul formulat de recurentul S. I., în contra Sentinței civile nr.456/13 Septembrie 2013, pronunțată în dosarul civil nr.18._ al Judecătoriei Huedin, privind și pe intimatul I. Județean de Poliție Cluj, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentanta recurentului, avocat P. E., în substituirea domnului avocat P. B. C., cu împuternicirea avocațială de substituire la fila 21 dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se tribunalul constată că recursul a fost declarat în termen, motivat, comunicat.
Reprezentanta recurentului învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune ori înscrisuri de depus la dosar.
Tribunalul constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile ori excepții de invocat, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei recurentului în susținerea recursului formulat.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea sentinței civile recurate și anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ emis de către I.P.J. la data de 29 Noiembrie 2012 și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Tribunalul reține cauza în vederea pronunțării.
TRIBUNALUL
Reține că prin Sentința civilă nr.456/13 Septembrie 2013, pronunțată în dosarul civil nr.18._ al Judecătoriei Huedin, a fost respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul S. I., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Cluj, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit de intimata la data de 28 Noiembrie 2012. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit de intimat la data de 29. 11. 2012 petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120/4/C și art. 147/1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. c și art. 101 alin. 1/18 din OUG nr. 195/2002, reținându-se în sarcina sa că, în data de 29. 11. 2012, ora 15.50, pe DN 1 E60 în localitatea C., km 549 circulând din direcția Cluj spre Oradea cu autoturismul marca PORSCHE cu nr. de înmatriculare_, a depășit autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ pe trecerea de pietoni și în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă” și la controlul efectuat nu a prezentat permisul de conducere.
Procesul-verbal de contravenție este semnat de agentul constatator, petent și martor asistent.
La rubrica „Alte mențiuni” este consemnat „permisul l-am uitat acasă și nu sunt de acord cu cele menționate, nu am depășit”.
Împotriva procesului-verbal de contravenție petentul a formulat plângere contravențională în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, cu modificările ulterioare.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentei este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța a verificat dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului – verbal atacat, a constatat că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare. Ceea ce s-a impus a mai fi analizat, totodată, este interesul pe care îl ocrotește această normă juridică, evident fiind faptul că impunerea unei viteze minime de rulare pe drumurile publice și prohibirea efectuării manevrelor de depășire în anumite locuri are ca și scop protejarea siguranței rutiere, implicit a vieții și integrității fizice a persoanelor.
Verificând legalitatea și temeinicia întocmirii procesului-verbal de contravenție, instanța a constatat că nu se impune anularea acestuia, nici pentru argumentele de formă, nici pentru cele de fond învederate de către petent pentru considerentele ce urmează.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța a reținut că procesul – verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Potrivit art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac și organul la care se depune plângerea.
Potrivit art.17 din același act normativ lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
În consecință, procesul-verbal conține toate elementele, neexistând vreun motiv de nelegalitate sub aspectul formei sale și a modului de întocmire.
În ceea ce privește descrierea faptei contravenționale, instanța a constatat că nu există motive de nulitate, aceasta fiind clară, precisă, fără vreun dubiu în ceea ce privește fapta săvârșită de petent, iar locul săvârșirii contravenției este menționat ca fiind loc. C..
Instanța a apreciat că din probele aflate la dosar nu există nici un dubiu cu privire la săvârșirea de către petent a contravenției reținute în sarcina sa, toate motivele invocate de acesta nefiind de natură să atragă nulitatea procesului-verbal de contravenție.
În ceea ce privește forța probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța a reținut faptul că acesta se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însă este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenient.
Prin urmare, toate constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul-verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă, deci, că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.
Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr.380/14.10.2003 că „nici art. 33 al.1 și nici art. 34 alin. 1 din ordonanța dedusă controlului, texte care reglementează procedura de judecată, inclusiv administrarea probatoriilor de către instanța învestită prin plângere să exercite controlul de legalitate și temeinicie asupra procesului-verbal de stabilire și sancționare a contravenției, nu conțin nicio dispoziție care să evidențieze o inegalitate de arme între părțile în litigiu și cu atât mai puțin un dezechilibru manifest”.
Legislația contravențională română instituie prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție, iar aceasta nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție. În cauza Bosoni contra Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că forța probantă a rapoartelor sau proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Conform jurisprudenței CEDO, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele care i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe legi sau fapte operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limitele rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare – cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga Takti Aktiebolag și Vulig contra Suediei.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, prin prisma dispozițiilor art. 31-36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente în dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, sarcina instanței de judecată fiind aceea de a respecta limita proporționalității pentru scopul urmărit de autoritățile statului, respectiv acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale.
În cauza de față, petentului i s-a asigurat dreptul la apărare, dar nu a propus nicio probă prin care să-și dovedească nevinovăția, astfel că procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, fiind de altfel susținut de probe.
Având în vedere aceste principii, instanța a constatat că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agent, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Așadar, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 1170 Cod civil.
Pe de altă parte, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 7 din OG nr. 2/2001 forma actualizată, avertismentul este o sancțiune care se aplică pentru o contravenție de mică importanță, atunci când se apreciază că autorul faptei nu o va mai repeta, fiind aplicabilă chiar și atunci când actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune.
Deși avertismentul se deosebește de sancțiunile pecuniare și cele privative de libertate, prin aceea că acționează exclusiv asupra conștiinței celui vinovat de săvârșirea unei fapte, el nu aparține sferei răspunderii morale, ci are și o natura juridică, atât pentru faptul că este prevăzut de lege, cât și pentru aceea că poate constitui un antecedent în cazul în care persoana în cauza va săvârși o nouă faptă.
În speță, instanța a acordat o atenție deosebită modului de determinare a gradului de pericol social al faptelor, luând în considerare criteriile avute în vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al faptelor. Practic, aplicarea sancțiunii contravenționale de către agentul constatator se impune a fi realizată cu respectarea întocmai a prevederilor art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001 forma actualizată potrivit căruia: ”Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal”.
Într-adevăr, determinarea gradului de pericol social este o chestiune lăsată la aprecierea agentului constatator, respectiv a instanței de judecată, însa, pentru evitarea arbitrariului, atât în teorie, cât și în doctrina de drept contravențional, s-au statuat o . criterii menite a limita această largă posibilitate de apreciere a agentului constatator, printre acestea regăsindu-se: persoana autorului, comportarea anterioară a contravenientului, în sensul “lipsei de antecedență contravențională”, împrejurările săvârșirii contravenției, regretul manifestat de contravenient etc.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate instanța a apreciat că, raportat la fapta contravențională săvârșită de petent, agentul constatator a procedat în mod corect la aplicarea sancțiunilor, nefiind întrunite dispozițiile art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001, precum și dispozițiile art.5 pct.2 și art.7 pct.2 și 3 din O.G. nr.2/2001 pentru redimensionarea sancțiunii.
Ori, simpla afirmație a petentului că, în realitate, această stare de fapt nu este reală, nu are nicio valoare juridică atâta timp cât nu este susținută de nicio probă. Demnă de remarcat, în acest sens, este și conduita procesuală pasivă a petentului care nu a înțeles să administreze în cercetarea judecătorească niciuna dintre probele pe care le-a solicitat prin plângere.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse instanța a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul S. I. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit de intimat la data de 28.11. 2012, care a fost menținut ca legal și temeinic.
În considerarea dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, cheltuieli de judecată nu au fost acordate, acestea nefiind solicitate.
Împotriva sentinței civile examinate, a declarat recurs petentul S. I. (f.4), solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ emis de către I.P.J. la data de 29 Noiembrie 2012.
În motivarea recursului a învederat în mod neîntemeiat prima instanță a reținut că reclamantul a dat dovadă de pasivitate, prin lipsa propunerilor de administrare de probe în vederea susținerii motivelor invocate în plângere. Arată că dată fiind natura contravenției constatate în procesul verbal, anume depășirea efectuată pe trecerea de pietoni și în zona de acțiune a indicatorului "depășirea interzisă", singura modalitate de probațiune pertinentă, în lipsa unei înregistrări video a evenimentului, este aceea cu martori, Ca urmare a solicitat în probațiune administrarea probei cu martori, solicitând audierea martorilor V. S. și Sapta D.. D. fiind faptul că cele două persoane nominalizate se aflau în autovehiculul reclamantului la momentul producerii evenimentului rutier, se poate conchide că aceștia au luat la cu neștiință, în mod direct și nemijlocit de împrejurările producerii evenimentului rutier, precum și despre veridicitatea si acuratețea constatărilor agentului de poliție. În aceste condiții, era logic si firesc, ca cei doi să fie chemați ca martori, pentru a prezenta ins ta n fel ceea ce au constatat în calitatea lor de martori oculari ai evenimentului.
Prin urmare, atât în cererea de chemare în judecata cât si la primul termen, a propus audierea celor doi martori, respectiv V. S. și Sapta D., martori care au fost audiați data de 10.05.2013, respectiv 14.06.2013, Mai mult, a solicitat ca I.P.J. Cluj să pună la dispoziție înregistrarea video a evenimentului rutier în speța.
Consideră că declarațiile celor doi martori oculari sunt veridice și pertinente șl sunt de natură a infirma conținutul procesului verbal de contravenție.
În concluzie, reclamantul a înțeles sa propună în probațiune, doar acele probe care sunt utile si pertinente cauzei, situație care în nici un caz nu poate fi descrisa prin termenul pasivitate. Cu atât mal mult cu cât dacă este să ilustreze pasivitatea în cauza de față, nu poate oferi un exemplu mai bun decât intimatul I.P.J Cluj, care nu a depus întâmpinare, și nici nu a considerat de cuviință să participe la judecarea cauzei.
În aceasta situație consideră că se aplica prevederile articolului 103 C. conform căruia "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legai atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei”.
Astfel nedepunerea întâmpinării în condițiile art.115 C. atrage incidența articolului 133 alin, 1 C. conform căruia "Dovezile care nu au fost cerute în condițiile art.112, art.115 și art.132 nu vor mai putea fi invocate în cursul instanței, afara de cazurile:
1. textul pct. 1 a fost abrogat prin Decretul nr. 208 din 12. VIII. 1950;
2. când nevoia dovezilor reieși din dezbateri și partea nu o putea prevedea;
3. când administrarea dovezii nu pricinuiește amânarea judecații;
4. când dovada nu a fost ceruta în condițiile legii, din pricina neștiinței sau lipsei de pregătire a pârtii, care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat."
Tot la motivarea sentinței, instanța a precizat că "procesul verbal de contravenție se bucura de prezumția de legalitate și temeinicie, fiind de altfel susținut de probe".
În cazul de fața nu reușește să înțeleagă care sunt probele pe baza cărora, se poate stabili fără putința de tăgada, veridicitatea procesului verbal de contravenție, în lipsa unei înregistrări video a evenimentului.
Prin prisma celor menționate mai sus, și în considerarea motivelor prezentate, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr. 30S9207 emis de către I.P.J. Cluj la data de 29,11.2013,
În drept, au fost invocate prevederile art.103, art.115, art.138, Vechiul Cod procedură civilă, O.G. nr.2/2001 republicată.
Intimatul deși legal citat nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale, tribunalul reține următoarele:
Deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul, după cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza „Bosoni împotriva Franței”.
Mai mult, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, garanțiile art. 6 al Convenției în materie penală sunt aplicabile în cadrul procedurilor având ca obiect contestarea unui proces-verbal de contravenție, precum cel de față, ce vizează o plângere contravențională împotriva unui act de sancționare întemeiat pe legislația rutieră, având în vedere scopul pur punitiv al amenzii aplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare, după cum s-a arătat într-o cauză recentă pronunțată împotriva României, “cauza I. P.”. Esențială pentru determinarea aplicabilității art. 6 din Convenție, în latura sa penală, este, așadar, analiza naturii faptei imputate și a sancțiunii corespunzătoare, conform legislației naționale în vigoare (cauza „Öztürk împotriva Germanei”).
Astfel, plângerea contravențională de față se poate, cu ușurință, circumscrie noțiunii de „acuzație în materie penală” în acord cu practica judiciară impusă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Totuși, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare, după cum s-a reținut în cauzele „Salabiaku împotriva Franței” sau „Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei”.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, după cum reiese și din dispozițiile art. 31- art. 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor. Sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, astfel cum s-a arătat în cauza „A. împotriva României”.
Potrivit considerentelor exprimate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza “I. P. împotriva României” și reiterată în cauza „N. G. împotriva României”, hotărâri în cuprinsul cărora s-a arătat că, din moment ce sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței de judecată conform dreptului național, petentul se expune în mod conștient riscului de a fi „condamnat” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, care se bucură de o prezumție de temeinicie ce ar putea fi răsturnată, dacă nu reușește să facă dovadă contrară celor reținute în cuprinsul actului de constatare și sancționare a contravenției. Esențial este ca instanțele naționale să îi ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Aplicând aceste considerente la speța dedusă judecății, tribunalul conchide că petentului i-au fost oferite mijloace pentru a proba netemeinicia actului de constatare și sancționare a contravenției, însă acesta nu a fost în măsură să dovedească o stare de fapt netemeinică ce ar justifica sancționarea sa nelegală și nu a putut demonstra, prin argumentele susținute pe parcursul procesului vreun aspect de natură să ilustreze o stare de fapt contrară celor reținute de agentul constatator.
Astfel, din depoziția martorului G. E. rezultă că a fost depășit de recurent în zona de acțiune a indicatorului trecere de pietoni, lângă școala O.G. . La aproximativ 60 mp a fost oprit de organele de poliție. Martorul Sapta D., aflat în mașină cu recurentul a menționat că momentul incidentului se afla în mașina recurentului și că acesta a depășit pe linie continuă o mașină care ar fi fost staționată. Celălalt martor aflat în mașina recurentului nu a putut preciza dacă a fost sau nu efectuată depășirea pe linia continuă, susținând că depășirea s-a datorat faptului că o altă mașină s-a oprit pentru a lua pe cineva la ocazie. Deși confuze, depozițiile celor două persoane aflate în mașină nu au dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție.
Prin urmare în mod corect prima instanță a reținut că recurentul nu a reușit să dovedească o stare de fapt contrară celei reținute în procesul verbal. A propus probe, dar declarațiile martorilor au confirmat starea de fapt, chiar în lipsa unei înregistrări video. Formularea întâmpinării decade pârâtul din dreptul de a mai propune probe, însă aceasta nu duce la concluzia că se impune automat admiterea plângerii contravenționale, atâta timp cât procesul verbal se bucură de prezumția de temeinicie.
În fine probele nu sunt apreciate ca fiind relevante sau nu în funcție de partea care le propune. Martorul G. E. fiind martorul din procesul verbal a fost audiat din dispoziția instanței, care a apreciat relevanța depoziției raportat la modul în care aceasta sa coroborat cu alte probe administrate în cauză.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 și art.3041 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul menținând ca temeinică și legală plângerea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. I. împotriva Sentinței civile nr.456/13 Septembrie 2013, pronunțată în dosarul civil nr.18._ al Judecătoriei Huedin, pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 04 Iunie 2014
Președinte, A.-S. S. | Judecător, D. T. | Judecător, F. S. B. |
Grefier, A.-P. Boțioc | ||
Red./Pregătit pentru motivare A.P.B./06 Iunie 2014/1122
Red.11.06.2014/A.S.S./2 exemplare/
Judecător fond: D. O. C. – Judecătoria Huedin
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 303/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 701/2014.... → |
|---|
