Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 701/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 701/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 7429/211/2013

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 701/A/2014

Ședința publică de la 29 Septembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. N.

Judecător B. G. Z.

Grefier G. B. P.

Pe rol se află apelul formulat de apelantul P. V. F., împotriva Sentinței civile nr._/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul personal și asistat de av. B. L. ,cu delegație la dosar, lipsa fiind intimatul

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța, în temeiul art. 131 Noul cod de proc. civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, temeiul de drept fiind art. 95 pct. 2 din Noul cod de proc. civ., care prevede că Tribunalul judecă ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în prima instanță. Totodată instanța constată că apelul este declarat în termenul legal, este motivat și a fost comunicat intimatului.

Reprezentantul apelantului arată că nu mai are alte cereri de formulat sau înscrisuri de depus, împrejurare față de care instanța declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul pe cererea de apel.

Reprezentantul apelantului solicită instanței admiterea apelului așa cum a fost formulat fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare pe baza actelor de la dosar.

INSTANȚA

Prin Sentința civilă nr._/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., s-a respins plângerea contravenționala formulata de petentul P. V. F. în contradictoriu cu I. DE POLITIE AL JUDEȚULUI CLUJ având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție . nr._/09.03.2013.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.03.2013 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei în temeiul art. 3 pct. 1 rap. la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 61/1991. S-a reținut că la data de 09.03.2013, orele 1603 pe .-N., în dreptul imobilului cu nr. 6, a adresat agentului constatator aflat în serviciu, cuvinte jignitoare de natură a leza demnitatea și onoarea profesiei. În cuprinsul procesului verbal agentul constatator a citat din expresiile folosite de petent.

Instanța de fond a constatat că procesul verbal de contravenție este legal întocmit, iar starea de fapt pe care o reține este cea reală, petentul nefiind în măsură să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actul atacat.

Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat apel P. V. F. solicitând admiterea apelului si schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii cu consecința anulării procesului-verbal, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.

În motivarea apelului apelantul apreciază că soluția instanței de fond este data cu încălcarea principiului privitor la rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului precum si cel al respectării principiilor fundamentale ale procesului civil

Învederează că instanța de fond a reținut in mod trunchiat numai acele aspecte pe care, de altfel, parata le invoca prin întâmpinare in apărare, inlaturandu-se in totalitate împrejurările concrete in care s-au desfășurat faptele precum si aspectele care tin de nelegalitatea întocmirii actului sanctionator.

Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/09.03.2013 încheiat de I.P.J. Cluj ca fiind temeinic și legal încheiat.

În motivare, arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală si temeinică, agentul constatator respectând dispozițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.

Întrucât fapta comisa de către petent a fost constatata prin propriile simțuri de către agentul constatator, actul de constatare si sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate si temeinicie si face totdeauna dovada până la proba contrarie, astfel încât sarcina probei revine petiționarului și nu intimatului, conform art. 249 din Legea nr. 134 privind Cod Procedură Civilă.

Analizând apelul prin prisma motivelor învederate, instanța constată următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.03.2013 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei în temeiul art. 3 pct. 1 rap. la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 61/1991. S-a reținut că la data de 09.03.2013, orele 1603 pe .-N., în dreptul imobilului cu nr. 6, a adresat agentului constatator aflat în serviciu, cuvinte jignitoare de natură a leza demnitatea și onoarea profesiei. În cuprinsul procesului verbal agentul constatator a citat din expresiile folosite de petent.

Potrivit prevederilor art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța are obligația sa verifice legalitatea si temeinicia procesului verbal. Cu această ocazie, cel care a fost amendat contravențional are oportunitatea de a propune probe in dovedirea unei alte stari de fapt decât cea pe care a reținut o agentul constatator in procesul verbal de constatare a contravenției.

Față de motivele invocate de recurent, tribunalul apreciază că nu pot fi primite deoarece acesta avea obligația în fața instanței de fond, să probeze susținerile din plângerea contravențională. O simpla afirmație a recurentului cu privire la inexistența sau îndoială asupra faptei consemnate în actul constatator nu poate fi primită decat în măsura în care este susținută prin probe. În realitate, din proba cu martori și video, instanța de fond în mod corect a reținut că fapta consemnată în procesul verbal se confirmă. Contravenția săvârșită de către petiționar este una de pericol și nu una de rezultat, în sensul că, pentru a se consuma nu este nevoie de producerea unui rezultat vătămător, fiind îndeajuns ca prin săvârșirea faptei s-a născut o situație periculoasă pentru valorile ocrotite prin lege.

Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr.183/2003, procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care are o natură relativă, putând fi răsturnată prin probă contrară, iar obligația de a administra probe contrare este a contravenientului, acest raționament fiind în concordanță cu jurisprudența CEDO care îngăduie prezumțiile sub condiția admisibilității probelor pentru răsturnarea acestora.

În acest sens este de precizat că, potrivit jurisprudenței CEDO, instanțele de control judiciar nu sunt obligate să reia în motivarea hotărârii argumentele învederate de prima instanță și să dezvolte din nou în considerentele deciziei întregul material probator, dacă aceste argumente sunt pertinente și complete și dacă, cazul de față, motivele de apel prezentate de recurent nu diferă de susținerile acesteia în fața primei instanțe.

In concluzie, Tribunalul reține că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale mai sus evocate, sens în care devin incidente prevederile art. 480 alin. 1 din codul de procedură civilă coroborate cu prevederile art. 34 alin (2) din OG nr.2/2001 se va respinge apelul împotriva Sentinței civile nr._/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de P. V. F., CNP_, dom. în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu I. DE POLITIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj împotriva Sentinței civile nr._/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în întregime.

Prezenta decizie este definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Septembrie 2014.

Președinte,

A. N.

Judecător,

B. G. Z.

Grefier,

G. B. P.

Red.A.N.

Tehn.V.A.M.

4 ex.

Judecător fond: C. M. C.

Judecătoria Cluj-N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 701/2014. Tribunalul CLUJ