Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 23/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 23/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 13111/211/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
Cod operator de date cu caracter personal 3184
TRIBUNALUL C.
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 23/2014
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-F. B.
Judecător I. P.
Judecător A. R.
Grefier I.-M. P.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul G. D. C. împotriva Sentinței civile nr._/2012 a Judecătoriei C. N. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N., DIRECTIA POLITIA LOCALA -SERVICIUL CONTROL TRAFIC RUTIER, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile atât la prima strigare, cât și la a doua strigare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care tribunalul constată că recursul este declarat în termen, motivat, comunicat. De asemenea, tribunalul după deliberare în temeiul art. 98 Cod procedură civilă apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită cu recurentul, întrucât acesta deși și-a schimbat adresa nu a comunicat instanței acest aspect.
Nefiind alte cereri de formulat în probațiune tribunalul apreciază că la dosar sunt suficiente acte pentru justa soluționare a cauzei și reține recursul în pronunțare.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr._/07.11.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N. s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul G. D. C. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. reținându-se că a fost legal sancționat pentru oprirea neregulamentară a autovehiculului pe Calea Florești nr.77, blocând circulația pe banda I de mers, în data de 19.04.2012 la ora 11,15. S-a reținut că procesul verbal este legal și temeinic iar petentul nu a dovedit starea de fapt contrară, cuantumul amenzii fiind corect individualizat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs G. D. C. și a arătat că motivele de recurs vor fi depuse ulterior.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:
Sentința civilă nr._/2012 a Judecătoriei C.-N. este legală și temeinică, nefiind incident vreun motiv de modificare sau casare a acesteia.
Astfel, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/20.04.2012 este încheiat cu respectarea art.16, art.17 din OG nr.2/2001, coroborându-se și cu fotografia de la fila 17 din dosarul instanței de fond, rezultând în mod neîndoielnic că autoturismul petentului staționa neregulamentar și bloca banda I de circulație de pe Calea Florești nr.77.
Contravenția este prevăzută în OUG nr.195/2002 și în Regulamentul de aplicare a acestuia, agentul constatator acționând în baza unui act administrativ in vigoare care se bucură de o prezumție de legalitate, acesta fiind dispoziția din data de 24.01.2012 de împuternicire în vederea constatării și sancționării contravențiilor din actele normative indicate în anexă.
În ceea ce privește lipsa semnăturii martorului asistent, se constată că in procesul verbal s-a menționat motivul acestei lipse, prin urmare nu este incidentă sancțiunea nulității actului de sancționare, sancțiune care intervine de altfel numai în cazul producerii unei vătămări ca urmare a acestei lipse, vătămare care nu poate fi altfel înlăturată decât prin anularea actului, or petentul nu a invocat și dovedit existența unei vătămări cauzate de lipsa atestării prin semnătura unui martor asistent a împrejurării încheierii actului în lipsa persoanei sancționate sau în condițiile refuzului sau a imposibilității de a semna actul de către aceasta.
Recurentul nu a propus probe care să determine constatarea unei alte stări de fapt decât cea reținută in procesul verbal de contravenție iar sub aspectul sancțiunii aplicate, se constată că gravitatea faptei de a bloca o bandă de circulație nu justifică înlocuirea amenzii cu avertismentul, nefiind invocată sau dovedită nicio împrejurare de natură a atenua răspunderea contravențională.
Pentru aceste motive, în baza art.312 alin.1, art.304, art. 304 ind.1 C.,pr.civ., instanța va respinge recursul declarat de recurentul G. D. C. împotriva sentinței civile nr._/07.11.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., pe care o menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul G. D. C. împotriva sentinței civile nr._/07.11.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08 Ianuarie 2014.
Președinte, M.-F. B. | Judecător, I. P. | Judecător, A. R. |
Grefier, I.-M. P. |
Red.IP/tehn.MG
2 ex. 14.01.14
Judecător fond B. Nicolleta
Judecătoria C.-N.
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|








