Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1264/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1264/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 25816/211/2012
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1264/2014
Ședința publică de la 11 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. B.
Judecător B. G. Z.
Judecător A. N.
Grefier L. C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de recurentul A. L., împotriva Sentinței civile nr. 3950/2013, pronunțată de Judecătoria C.-N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDETEAN DE POLITIE C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică atat la prima cat si la a doua strigare lipsa partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care,
Tribunalul, verificându-și din oficiu competența, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cale de atac, conform dispozițiilor art. 159¹ alin. 4, raportat la art. 2 pct. 3 Cod proc. civ.
De asemenea constată că recursul este motivat și a fost comunicat cu intimatul.
Având în vedere că prezenta cauză se află în stare de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 Cod proc. civ., Tribunalul reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra recursului declarat în cauză,
Prin sentința civilă nr. 3950 din 26.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. N. în dosar nr._ s-a respins cererea formulată de petentul A. L. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 11.10.2012, întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului, petentul a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 420 lei, pentru ca a condus autovehiculul Renault cu nr._ si a oprit voluntar neregulamentar vis a vis de clubul Diesel stânjenind circulatia pe banda a III a. Cand i s-a cerut acestuia de catre politistul rutier sa se puna in miscare aceasta a refuzat. Ulterior cand i s-a spus sa ramana la autovehicul conform art.183 din R. 195/2002 acesta a refuzat.
Fapta reținută a fost încadrată juridic ca fiind o încălcare a dispozițiilor art.31, 108 din OUG 195/2002.
Analizând, din oficiu, legalitatea procesului-verbal, instanța a constatat ca procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G nr.2/2001, neexistând nici un motiv de nulitate a acestuia care să poată fi invocată și din oficiu.
Analizând temeinicia procesului-verbal, instanța a reținut următoarele:
În data de 11.10.2012, petentul a fost oprit de agenți de poliție care i-au întocmit procesul-verbal atacat pentru că a condus autovehiculul Renault cu nr._ si a oprit voluntar neregulamentar vis a vis de clubul Diesel atnjenind circulatia pe banda a III a. Cand i s-a cerut acestuia de catre politistul rutier sa se puna in miscare aceasta a refuzat. Ulterior cand i s-a spus sa ramana la autovehicul conform art.183 din R. 195/2002 acesta a refuzat.
Fapta nu a fost înregistrată cu ajutorul unui mijloc tehnic.
In ceea ce priveste natura juridica a procesului-verbal de contraventie, instanta a retinut că este un act administrativ emanand de la o persoana investita, potrivit legii, cu atributii de constatare si sanctionare a faptelor savarsite impotriva acelor valori sociale care nu sunt ocrotite de legea penala. Sub acest aspect, actul astfel intocmit se bucura de o prezumtie de legalitate si temeinicie, contestatorului revenindu-i sarcina de a rasturna aceasta prezumtie.
Petentul nu a propus probe in dovedirea plangerii. Conform art.129 C.pr.civ. partile sunt datoare sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului si sa-si execite drepturile procedurale cu buna credinta.
Intrucat sarcina sustinerii plangerii revine petentului care nu a a propus nicio proba pentru rasturnarea prezumtiei de legalitate si temeinicie a procesului verbal de contraventie si fata de gravitatea faptelor retinute prin procesul verbal de agentii constatatori, respectiv sfidarea ignorarea dispozitiilor acestora de catre petent, instanta a apreciat ca nu se impune reindividulaalizarea sanctiunii contraventionale in avertisment, respingând plangerea formulata ca neintemeiata.
Împotriva hotărârii pronunțate de către Judecătoria C. N. a declarat recurs A. L. solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul reindividualizării sancțiunii prin aplicarea avertismentului.
In dezvoltarea motivelor de recurs se menționează că instanța de fond a reținut în mod greșit legalitatea sancțiunii care i s-a aplicat, având în vedere că nu a sfidat și ignorat dispozițiile agenților de poliție, iar fapta pe care a săvârșit-o nu are o asemenea gravitate încât să justifice aplicarea amenzii în cuantum de 420 lei. Mai arată că nu a mai fost sancționat contravențional și că nu s-a ținut cont de atitudinea sa în fața organelor de poliție.
Intimata deși legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței și nu a formulat întâmpinare pentru a-și exprima poziția procesuală.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:
Starea de fapt indicată în procesul verbal a fost confirmată prin sentința instanței de fond care a respins plângerea contravențională.
Această stare de fapt, necontestată de contravenient prin exercitarea căii de atac, nu mai poate face obiectul analizei în recurs cât timp această cale de atac vizează strict individualizarea sancțiunii aplicate.
Analizând sancțiunea aplicată, tribunalul apreciază că, în circumstanțele speței, sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru a atrage contravenientului atenția asupra obligațiilor care îi revin în materia conducerii autovehiculului pe drumurile publice, justificându-se aplicarea sancțiunilor menționate în procesul verbal.
Opinia instanței are la bază gradul ridicat de pericol social concret al faptelor comise prin atingerea adusă valorilor protejate prin normele legale încălcate.
Toate acestea sunt privite în lumina dispozițiilor legale incidente, și anume art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, și art. 21 alin. 3 din același act normativ: la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont și de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului”.
Tribunalul are în vedere, cu precădere, că recurentul a sfidat și ignorat dispozițiile organului de poliție și de asemenea, contrar susținerilor sale, a mai fost sancționat contravențional, aspect ce rezultă din istoricul contravențional atașat dosarului.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, tribunalul apreciază că se impune respingerea recursului formulat de recurentul A. L. împotriva sentinței civile nr.3950/26.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. N. în dosar cu nr._ pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul A. L. cu domiciliul în loc. C. N., ., ., Jud. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C. cu sediul în C. N., ., Jud. C. împotriva sentinței civile nr.3950/26.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. N. în dosar cu nr._ pe care o menține în întregime.
Prezenta decizie este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2014
Președinte, V. B. | Judecător, B. G. Z. | Judecător, A. N. |
Grefier, L. C. |
V.B /CT 04.07.2014 2 ex
Jud. fond R. C.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 398/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1839/2014.... → |
|---|








