Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 470/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 470/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 4563/211/2012
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 470/R/2014
Ședința publică din data de 12 martie 2014
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE P. U.
Judecător A.-M. B.
Judecător M. T.
Grefier R. B. M.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de recurentul P. C. împotriva Sentinței civile nr._/17.12.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj N., privind și pe intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se ca mersul dezbaterilor și concluziile pe fond ale partilor au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 26.02.2014, care face parte integranta din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 05.03.2014, cand în vederea legalei constituiri a completului de judecata, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 12.03.2014.
INSTANȚA
Prin Sentința civilă nr._/17.12.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj N. s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul P. C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ și intervenientul forțat P. D. și s-a menținut ca legal și temeinic încheiat procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.02.2012 de către organul constatator I.P.J. Cluj. S-a respins cererea petentului de obligare a intimatului la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 10.02.2012 întocmit de IPJ Cluj, petentul P. C. a fost sancționat cu amenda de 420 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 57 alin.2 din OUG nr. 195/2002 rep. și de art. 101 pct. 3 lit. a din OUG 195/2002, deoarece in data de 10.02.2012, ora 14:05, petentul a condus auto marca Mitzubishi cu nr. de înmatriculare_ pe . intersecția cu . respectat semnificația indicatorului „Oprire”, a pătruns în intersecție fiind acroșat de către auto Iveco cu nr. de înmatriculare_ care circula pe ..
În baza probelor administrate, prima instanța a apreciat că starea de fapt reținută de intimat corespunde realității, in sensul ca la data si ora reținuta in procesul verbal, petentul nu a respectat semnificația indicatorului „Oprire” pătrunzând în intersecție, unde a fost acroșat de auto Iveco care circula pe drumul prioritar, motiv pentru care s-a dispus respingerea plângerii contravenționale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul P. C., solicitând în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe iar, în subsidiar, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale și al anulării tuturor sancțiunilor aplicate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că nici nu a avut posibilitatea să răstoarne prezumția de adevăr de care se bucură procesul verbal, deoarece prima instanța nu a admis singura probă de care a dispus, aceea cu martori, singurul martor pe care îl putea solicita fiind persoana cu care era în mașină la data săvârșirii contravenției și care în prezent îi este soție.
Analizând recursul declarat, în raport cu dispozițiile art. 299 și urm. C.pr.civ, tribunalul reține că acesta este fondat.
Astfel, reține tribunalul că singura probă pe care petentul o poate administra în cauză este proba testimonială, martorul ce urmează a fi audiat fiind soția acestuia.
Instanța de fond a respins însă cererea în probațiune invocând dispozițiile art. 189 alin. 1 pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă.
Tribunalul reține însă că prin Decizia 1096/2009, pronunțată într-o excepție de neconstituționalitate tot cu referire la probațiune, Curtea Constituțională a statuat că chiar dacă art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispozițiile Codului de procedură civilă, instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin urmare, nu se poate susține răsturnarea sarcinii probei.
Potrivit aceleiași decizii Curtea Constituțională a reținut că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza A. împotriva României, 2007, a statuat că, deși statele au posibilitatea de a nu sancționa unele infracțiuni sau le pot pedepsi pe cale contravențională decât pe cale penală, autorii nu trebuie să se afle într-o situație defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală. O asemenea poziție este firească, întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenții, din punct de vedere al protecției juridice de care se bucură, s-ar afla pe o treaptă inferioară autorului unei infracțiuni în sensul Codului penal român, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte țin de materia penală în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În sensul Deciziilor numerele 1376/2009, 469/2012 și 145/2012 ale Curții Constituționale referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 189 alin. 1 pct. 1 și 2 din codul de procedură civilă s-a arătat că proba testimonială reprezintă unul dintre mijloacele probatorii cel mai frecvent folosite în procesul civil. Mijlocul de probă îl reprezintă tocmai declarațiile făcute de martor, persoană terță față de proces, care relatează în fața instanței fapte sau împrejurări concludente pentru soluționarea cauzei. În principiu, orice persoană care are cunoștință despre fapte relevante referitoare la pricina dedusă justiției poate fi ascultată în calitate de martor. De la această regulă legea procesual civilă instituie anumite excepții, indicând persoanele care nu pot fi audiate ca martori, precum și pe cele care sunt scutite de la obligația de a depune mărturie, în considerarea calității pe care o dețin. În acest context, Curtea a observat că interdicția consacrată de art. 189 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă se întemeiază pe o prezumție de parțialitate și subiectivism a rudelor și afinilor până la gradul al treilea inclusiv în relatarea faptelor de care au cunoștință. Prin instituirea acestei interdicții se asigură de plano echilibrul procesual al părților în litigiu însă potrivit art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia: Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Din interpretarea Curții, care rezultă din considerentele deciziilor mai sus menționate, precum și din cauza A. împotriva României reiese că acuzația în materie contravențională este similară unei acuzații în materie penală iar din acest punct de vedere, tribunalul reține că se impune administrarea tuturor probelor solicitate în cauză.
Pe de altă parte, incompatibilitatea instituită de art. 189 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă care este întemeiată pe prezumția de parțialitate și subiectivism, prezumție relativă, poate fi înlăturată de instanță care are posibilitatea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc, în scopul aflării adevărului în cauză.
În consecință, având în vedere aspectele menționate, ținând cont că prima instanță a respins cererea în probațiune privind audierea martorului și că această probă este singura pe care petentul o poate administra, tribunalul apreciază, în raport cu dispozițiile art. 312 alin. 3 C.pr.civ că se impune admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea de probe.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petentul P. C. împotriva sentinței civile nr._/17.12.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj N., pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Fără cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 12.03.2014.
Președinte, P. U. | Judecător, A.-M. B. | Judecător, M. T. |
Grefier, R. B. M. |
Red.MT/MT
2 ex. 28.03.14
Jud. fond N. C.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 872/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1334/2014.... → |
|---|
