Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 775/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 775/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 24162/211/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 775/2014
Ședința publică de la 16 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. G. Z.
Judecător A. R.
Judecător V. B.
Grefier M.-C. D.
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurent . PRIN REPREZENTANT P. L. împotriva sentinței civile nr. 1708/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimata A. N. SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR, DIRECTIA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se constată că nici la cea de-a doua strigare nu au răspuns părțile.
Totodată se constată că la data de 09.04.2014 intimata a depus la dosar întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau înscrisuri de depus, instanța declară închisă faza de cercetare judecătorească și reține cauza spre soluționare pe baza actelor depuse la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1708/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj N. s-a respins plângerea formulata de petenta ..R.L. in contradictoriu cu intimata ANSVSA - Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Cluj.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal . nr._/27.09.2012 s-a dispus sancționarea petentei cu amendă in valoare de 2000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 4 lit. a) p. 2 din HG nr. 984/2005, deoarece la data si ora inspecției unitatea comercializa produse alimentare în spațiu neaprobat sanitar-veterinar. S-a mai reținut că unitatea funcționa fără să dețină document de înregistrare sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor
Prima instanța a constatat că petenta nu a probat o situație de fapt diferită de cea consemnată în procesul verbal iar înscrisurile depuse demonstrează că aceasta a primit autorizare de funcționare din partea intimatei in anul 2001, dar respectiva autorizare trebuia vizata anual, precum și faptul că petenta era datoare să se conformeze reglementărilor in vigoare, in speță Ordinul nr. 111/2008 emis de ANSVSA și să obțină autorizarea conform modelului indicat in anexa 3 din normă, motiv pentru care s-a dispus respingerea plângerii contravenționale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta ., solicitând anularea sentinței atacate și înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că din nul 2000 unitatea a deținut autorizație sanitară, care a fost reînnoită anual și că în prezent deține autorizație sanitar-veterinară pentru produsele expuse spre vânzare si nu s-a lăsat la vânzare nici un produs de origine animală.
Recurenta a mai arătat că a avut autorizație pentru comercializarea de ouă, paste făinoase si conserve dar a renunțat la aceste produse și că la data controlului nu exista niciun produs dintre acestea la vânzare, respectiv că nu i s-a adus la cunoștință faptul că are obligația să fie autorizată sanitar-veterinar, astfel că este suficient aplicarea sancțiunii avertismentului și nu sancțiunea amenzii până la .>
Prin întâmpinarea formulată, intimata D.S.V.S.A. Cluj, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, arătând că susținerile recurentei sunt nefondate și infirmate de probațiunea administrată în cauză.
Intimata a mai arătat că în speță forța probantă a procesului verbal de contravenție nu a fost răsturnată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie,.respectiv că recurenta nu a făcut dovada contrară a stării de fapt reținute în sarcina sa, nereușind să-și probeze apărarea și pretențiile formulate.
Analizând actele și lucrările cauzei constată următoarele:
Din motivele de recurs rezultă că în concret recurenta nu contestă fapta reținut în sarcina sa, recunoscând că la data constatării contravenție nu deținea documentul de înregistrare sanitar veterinară pentru siguranța alimentelor la care se referă procesul verbal atacat și nici nu a depus o astfel de autorizație la dosar.
Referitor la individualizarea sancțiunii, tribunalul apreciază că nu se justifică în speță înlocuirea cu avertisment sa a sancțiunii amenzii aplicate petentei, întrucât aceasta sancțiune nu ar fi destul de eficientă pentru a garanta respectarea pe viitor de către petentă a reglementărilor legale. Tribunalul are în vedere și faptul că petenta nu a depus la dosarul cauzei nici în fața instanței de recurs dovada obținerii documentelor pentru a căror lipsă a fost sancționată.
Având în vedere aspectele menționate, faptul că toate argumentele invocate în susținerea recursului sunt neîntemeiate și că nu există motive care să poată fi invocate din oficiu, tribunalul va respinge recursul formulat în cauză și va menține în integralitate sentința primei instanțe, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de . împotriva sentinței civile nr. 1708/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj N., pe care o menține în întregime.
Prezenta decizie este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 Aprilie 2014.
Președinte, B. G. Z. | Judecător, A. R. | Judecător, V. B. |
Grefier, M.-C. D. |
Red.BGZ/tehn.MG
2 ex. 24.04.14
Jud. fond P. D.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1425/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1171/2014. Tribunalul... → |
|---|








