Obligaţia de a face. Sentința nr. 3724/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3724/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 09-05-2014 în dosarul nr. 186/117/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 3724/2014
Ședința publică de la 09 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-F. B.
Grefier O. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant M. M. A. și pe pârât U. S. HARET, chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NATIONALE, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, atât la prima strigare a cauzei cât și la a doua strigare a cauzei. Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Instanța, verificându-și din oficiu competența în temeiul art. 131 C.Proc. civilă, și art. 10 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța încuviințează în principiu cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, în temeiul art. 64, art. 65 și art. 74 C.Proc. civilă, formulată de pârât prin întâmpinare, aceasta îndeplinind condițiile de formă, fiind introdusă în termenul legal și probând un interes legitim.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri atașate acțiunii și întâmpinării, în baza art. 254 C.Proc. civilă, apreciind că acestea sunt legale, utile, concludente și pertinente pentru soluționarea cauzei.
Instanța constată că din eroare au fost cusute filele nr. 93-99 la acest dosar, ele aparținând unui dosar aflat pe rolul completului 2C de pe rolul Tribunalului Cluj și dispune trimiterea lor la completul corespunzător.
Instanța constată că nu se mai impune estimarea duratei procesului în temeiul art. 238 Cod Proc. Civilă.
Apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, acesta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul M. M. A. în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET, a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea diplomelor de licență și a suplimentului de diplomă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este absolventa Facultății de D. și Administrație Publică București, specializarea drept, forma de învățământ la distanță, promoția 2009 și că i s-a eliberat adeverință de absolvire a studiilor, fără să i se elibereze diploma de licență, deși a întreprins mai multe demersuri pentru obținerea actelor solicitate, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
Reclamantul a mai arătat că atât pârâta cât și M. Educației Naționale trebuia să respecte principiile de drept, dreptul la instruire conform art.2 din Protocolul 1 la CEDO, precum și dreptul la educație potrivit Constituției României.
Pârâta U. S. Haret, prin întâmpinarea și cererea de chemare în garanție formulată, a solicitat să se constate că și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamant prin emiterea adeverințelor de absolvire a studiilor, cu termen de valabilitate de 12 luni și a informat Romdidac SA, companie desemnată de M.E.C.T. cu privire la tipărirea formularelor tipizate.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că M.E.C.T.S. ignoră principiul neretroactivității legii consacrat de Constituția României făcând trimitere la HG nr.536/2011 și că își invocă propria turpitudine în apărare.
Pârâta a mai arătat că în aplicarea dispozițiilor Legii nr.84/1995, M. Educației a emis Ordinul nr.3404/07.03.2006 în cadrul căruia s-a reglementat modalitatea de admitere în învățământul superior și formele de învățământ, or acest minister nu poate face dovada faptului că anterior anului 2009 a inițiat sau finalizat aceste demersuri și încălcându-și propria conduită abordată constant până în anul 2009, a refuzat eliberarea diplomelor pentru absolvenții din acest an.
Pârâta a susținut că M.E.C.T.S. este cea care gestionează materialele și tipizatele cu regim special necesare pentru a elibera diplomele și suplimentele la diplomă, solicitate de reclamanți.
Pârâta a mai arătat că în aplicarea dispozițiilor Legii nr.84/1995, M. Educației a emis Ordinul nr.3404/07.03.2006 în cadrul căruia s-a reglementat modalitatea de admitere în învățământul superior și formele de învățământ, or acest minister nu poate face dovada faptului că anterior anului 2009 a inițiat sau finalizat aceste demersuri și încălcându-și propria conduită abordată constant până în anul 2009, a refuzat eliberarea diplomelor pentru absolvenții din acest an.
Pârâta a susținut că instanța nu este solicitată să analizeze dacă facultatea era sau nu acreditată, ci să se pronunțe cu privire la reglementările care se referă la aprobarea formularelor tipizate ce se regăsesc în ordinele de ministru mai sus arătate, deoarece chematul în garanție nu și-a respectat propriile reglementări încălcându-le sistematic.
De asemenea, pârâta a mai susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin trei decizii în care s-au dezlegat trei pricini similare și unde s-a statuat cu putere de lucru judecat admiterea cererii pârâtei de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, fiind respins recursul acestuia.
În cadrul cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, s-a solicitat obligarea acestuia să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând in diplome de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamant precum și la plata tuturor cheltuielilor pretinse de reclamant.
Chematul în garanție M. Educației Naționale, prin întâmpinarea formulată la cererea de chemare în garanție, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție și a invocat excepția inadmisibilității.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că nu există nici un temei legal pentru demersul reclamantului de a solicita eliberarea diplomei de licență, deoarece a urmat cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu.
De asemenea, a susținut că a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților Universității S. Haret, astfel că și-a îndeplinit obligațiile ce i-au revenit in această privință.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a urmat cursurile Facultății de D. si Administratie Publica din cadrul Universității S. Haret, susținând și promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009.
Urmare promovarii examenului de licenta U. S. Haret a eliberat reclamantului adeverinta nr.8548/31.07.2009, pana la eliberarea diplomei de licenta.
Instanta retine, in primul rand, faptul ca U. S. Haret a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.Prin HG nr 693/2003 a fost acreditata Facultatea de D. din cadrul USH, in forma de organizare cursuri de zi.
Hotărârea de Guvern de modificare și completare a H.G. nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior nu prevede în mod expres pentru specializarea menționată autorizarea de funcționare sub forma învățământului la distanță.
Potrivit art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, în vigoare în perioada desfășurării studiilor, „Activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusa și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior, care au cursuri la zi”.
In aplicarea Legii nr 84/1995 M. Educatiei a emis la 7 martie 2006 Ordinul nr 3404 care prin art dispune:”Formele de invatamant cu frecventa redusa sau invatamantul la distanta pot fi organizate numai de catre universitatile care organizeaza cursuri de zi in domeniile respective si dispun de departamente specializate”.
Apoi, conform art. 18 din Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată, „Procedura de evaluare academică și acreditare se bazează pe un ansamblu de criterii generale și standarde obligatorii. (2) Criteriile se referă la domeniile fundamentale de organizare și funcționare specifice instituțiilor de învățământ superior: personal didactic, conținutul învățământului, baza materială, activitate de cercetare și activitate financiară, structuri instituționale, administrative și manageriale, conform legii. (3) Standardele corespund fiecărui criteriu și indica nivelurile minime obligatorii în procesul de evaluare și acreditare. Aceste niveluri sunt diferențiate pentru perioada funcționării provizorii sau pentru perioada ulterioară înființării prin lege”.
După cum se poate observa, dispozițiile legale incidente nu conduc la concluzia necesității unei acreditari distincte pentru fiecare formă de organizare, ci doar pentru fiecare program din ciclul de licență care conduce la o calificare universitară distinctă. Și prevederea art. 60 alin. 3 din Legea nr. 84/1995 este în sensul că nu forma de învățământ absolvită (zi, frecvență redusă, învățământ la distanță) este cea care duce la o calificare universitară, ci specializarea urmată.
În același sens, art. 4 din H.G. nr. 535/1999 prevede ca „autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă pentru formele de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și laforma de învățământ seral sau fără frecvență, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de Evaluare Academica și Acreditare”. Art. 5 din același act normativ stabilește că „Învățământul deschis la distanță, similar cu învățământul fără frecvență, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege”, ceea ce determina aceeași concluzie cu privire la posibilitatea organizării de studii sub forma de învățământ la distanță doar de către instituțiile acreditate sau autorizate provizoriu să desfășoare învățământ la zi, dar fără a fi necesară o nouă autorizare provizorie/acreditare.
Pe de altă parte, art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 10/2009 a statuat că, pe data intrării în vigoare a acestui act normativ, U. S. Haret din București „încetează școlarizarea pentru toate specializările/programele de studii/autorizate provizoriu/acreditate la forma de învățământ la distanță”, dar „Studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005-2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate (…)” potrivit metodologiei aprobate prin Ordinul Ministerului Educației, Cercetării și Inovării nr. 5202/2009.
Deși Ordonanța menționată a intrat în vigoare în data de 23.08.2009, ulterior finalizării studiilor de către reclamantă, și nu poate, deci, afecta situația juridică a acesteia, este relevant de subliniat faptul că dacă textele legale recunosc studiile desfășurate sub forma de învățământ la distanță și dau dreptul studenților la continuarea acestora în cadrul altor universități, pentru identitate de rațiune se impune recunoașterea studiilor deja finalizate și a examenului de licență promovat. De altfel, art. 4 din Ordin reglementează și dreptul absolvenților Universității S. Haret de a se înscrie la programe de masterat.
Pentru toate aceste considerente instanta va inlatura apararile chematului in garanție M. Educatiei, Naționale potrivit carora nu poate fi obligat sa aprobe emiterea de diplome pentru activitati organizate ilegal.
Prin urmare, se va retine ca reclamantul este licentiat in drept si poate pretinde diploma de licenta .Actul prin care s-a recunoscut calitatea reclamantului de licentiat in drept este fiinta, nu a fost revocat sau anulat, astfel ca se bucura de prezumtia de legalitate si veridicitate proprie unui act administrativ.
In acest context si in conformitate cu prevederile art 21 alin 1 Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de invatamant superior aprobat prin Ordinul Ministrului Educatiei si Cercetarii nr 2284/2007 U. „ S. Haret” are obligatia, ca ulterior eliberarii adeverințelor care atesta absolvirea de catre reclamanti a Facultatii mai sus indicate din cadrul USH, sustinerea si promovarea examenului de licenta in sesiunea iulie 2009 precum si dobandirea titlului de licentiati in științe economice, sa elibereze si diplomele de licenta.
Pentru tiparirea si difuzarea catre parat U. „S. Haret” Bucuresti a formularelor actelor de studii de catre unitatea de specialitate desemnatat de MECTS conform art 7 din Ordinul ministrului educatiei si cercetarii nr 2284/2007 este necesara aprobarea scrisa a Ministerului Educatiei, Naționale. Or, parata U. „S. Haret” a probat efectuarea unor demersuri in vederea obtinerii aprobarii chematului in garantie in scopul tiparirii formularelor tipizate, adresele fiind depuse in probatiune la dosar.
Stabilind, asadar, dreptul reclamantului de a solicita emiterea diplomei de licenta precum si faptul ca emiterea acestei diplome de catre parata U. „ S. Haret” Bucuresti este conditionata de aprobarea tiparirii formularelor tipizate de catre M. Educatiei Naționale in calitate de autoritate competenta, instanta va admite in parte cererea de chemare in garantie .
Cererea privind aplicarea directa a prevederilor art 24 alin 2 din Legea nr 554/2004 urmeaza a fi respinsa, aceste dispozitii legale devenind aplicabile doar in situatia refuzului de executare a hotararii judecatoresti.
M. Educatiei a dovedit, prin probele administrate, faptul ca a avizat achizitionarea unui numar de diplome de licenta pentru actele de studii destinate absolventilor din promotia 2009, parata USH fiind cea care a individualizat in concret beneficiarii tipizatelor avizate, reclamantii neregasindu-se printre acestia. Prin urmare instanța a constatat că USH a eliberat in mod selectiv diplome de licenta si suplimente de diploma pentru absolventii promotiei 2009, cu incalcarea art 60 alin 3 din Legea invatamantului nr 84/1995 și a dispus admiterea in parte a cererii de chemare in garanție exclusiv pentru argumentul potrivit căruia intrucât aprobarea acordată de Minister a avut in vedere un numar insuficient de formulare, dreptul reclamantilor nu poate fi pe deplin realizat fara concursul efectiv al chematului in garantie.
In acest context cererea pârâtei privind obligarea chematului in garanție la plata cheltuielilor de judecată, apare ca fiind neântemeiată, culpa procesuală aparținând pârâtei.
Pentru aceleasi argumente si in temeiul art 453 Cod procedură civilă instanța va respinge cererea pârâtei de obligare a chematului in garanție la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de formularea cererii de chemare in garanție .
In temeiul art.453 Cod procedură civilă instana va oblga pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată in cuantum de 50 lei reprezentant taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul M. M. A., CNP_, cu domiciliul procesual ales în București, Calea Rahovei nr. 266-268, clădirea 60, ., sector 5 în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET, cu sediul în București, ..13, sector 3.
Admite in parte cererea de chemare în garanție.
Obligă pârâta U. S. HARET să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul de diplomă.
Obligă chematul în garanție M. Educației Naționale, cu sediul în București, . nr.28-30, sector 1 să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și supliment de diplomă pentru reclamant.
Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei.
Respinge cererea privind obligarea chematului în garanție la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul se depune la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Mai 2014.
Președinte, M.-F. B. | ||
Grefier, O. S. |
Red.MFB/tehn.MG
5 ex. 04.06.14
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 988/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1090/2014.... → |
|---|








