Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1101/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1101/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 19846/211/2013
cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILA Nr. 1101/A/2014
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-F. B.
Judecător I. P.
Grefier Ani-Letiția C.
Pe rol fiind judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind apelul declarat de către apelantul C. B. V. L. împotriva sentinței civile nr.2168/2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N. privind și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că apelul este formulat in termen, este legal timbrat și a fost comunicat cu intimatul, care a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului, iar apelantul a depus in data de 21 iulie2014 înscrisuri .
Instanța in temeiul cu art.129,131, 466 C.p.c. si art. 34 din OG nr. 2 / 2001 republicat constată că este competentă, general, material si teritorial sa soluționeze prezenta cale de atac și apreciind că la dosar se afla suficiente probe pentru justa soluționare, aceasta aflându-se in stare de judecata, având in vedere ca s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa de la dezbateri, declară terminata cercetarea judecătorească si rămâne in pronunțare asupra apelului .
INSTANȚA
Prin Sentința civilă nr.2168/2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N., s-a respins plângerea formulată de petentul C. B. V. L. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. C., ca neîntemeiata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 07.08.2013 de agenți constatatori din cadrul intimatului, petentul a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de_ lei, pentru ca a condus in regim de taxi in directia Apahida - C., fara a avea asupra sa atestatul profesional.
Instanța de fond a constatat ca procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G nr.2/2001, neexistând nici un motiv de nulitate a acestuia care să poată fi invocată și din oficiu. Petentul nu a invocat motive de nulitate.
Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat apel C. B. V. L., solicitând respingerea apelului si anularea procesului-verbal de constatare a contravenției.
Învederează că nu se afla la ora si data menționată în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției nr._ în localitatea Apahida
Apreciază că un terț a utilizat actele personale ale acestuia acestea fiind pierdute.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului si menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/07.08.2013 încheiat de I.P.J. C. ca fiind temeinic și legal încheiat.
A apreciat că apelul este neîntemeiat, în mod corect instanța de fond a pronunțat Sentința Civilă nr. 2168/04.03.2014, fapta comisa de către petent a fost constatata prin propriile simțuri de către agentul constatator, actul de constatare si sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate si temeinicie si face totdeauna dovada până la proba contrarie, astfel încât sarcina probei revine petiționarului și nu intimatului, conform art. 249 din Legea nr. 134 privind C. Pr. Civ., iar petentul nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea consemnată în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/07.08.2013.
Petentul avea obligația să aibă asupra atestatul profesional în timp ce efectua activitatea de taximetrie.
Procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate, în sensul că acesta face întotdeauna dovada până la proba contrară (în acest sens Curtea Constituțională pronunțându-se prin Decizia 197/2003, Decizia 259/2007 ș.a), forța probantă a procesului verbal este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de către Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, paragraf 28, hotărârea din 7 octombrie 1988, cauza Vastberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, hotărârea din 22 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloace de probă și să invoce orice argument pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul il va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:
Corect a stabilit prima instanta că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție este deplin operabilă in cauza dedusă judecății, apelantul avand la dispoziție mijloacele procedurale necesare pentru a răsturna această prezumție, fiind in măsură, mai precis, să propună probe care să îi susțină argumentele de nelegalitate și netemeinicie. Cu toate acestea, nici in fata instantei fondului și nici in fața instantei de recurs nu au fost produse probe care să valideze argumentele apelantului cu privire la pretinsa nelegalitate a procesului-verbal.
Astfel fiind, tribunalul va reține că sentința primei instanțe este legală și temeinică, ,în consecință în temeiul art.479-480 Cod procedură civilă tribunalul va respinge ca neîntemeiat apelul declarat în cauză si va mentine in tot sentința civilă nr.2168/2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N. pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de C. B. V. L., domiciliat în C.-N. . nr.10, . în contradictoriu cu intimatul I.P.J. C., cu sediul în C.-N. ., jud. C., nr.2168/2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C.-N. pe care o menține în întregime.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Noiembrie 2014.
Președinte, M.-F. B. | Judecător, I. P. | |
Grefier, Ani-Letiția C. |
Red.M.F.B.
Tehn.V.A.M.
4 ex./
Judecător fond: C. R.
Judecătoria C.-N.
| ← Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Sentința nr.... | Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... → |
|---|








