Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Sentința nr. 583/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 583/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 9502/117/2013

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 583/2014

Ședința publică din 17 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: T. M.

GREFIER: P. R. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta A. C. INDEPENDENT PENTRU DEZVOLTAREA RESURSELOR DE MEDIU, în contradictoriu cu pârâtul M. C. SI PATRIMONIULUI N., având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză se află la primul termen de judecată.

Instanța, în temeiul art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.

Instanța procedează la estimarea duratei procedurii la un termen de judecată conform art. 238 NCPC.

Se constată faptul că la dosarul cauzei, la 17.01.2014, prin fax și prin oficiul poștal, a fost depus înscris din partea reclamantei prin care declară că renunță la judecată în ceea ce privește acțiunea ce face obiectul dosarului_ .

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta A. C. INDEPENDENT PENTRU DEZVOLTAREA RESURSELOR DE MEDIU a chemat în judecată pârâtul M. C. SI PATRIMONIULUI N., solicitând obligarea pârâtei la comunicarea informațiilor publice, obligarea acesteia la plata daunelor morale cuantificate conform disp. Legale la 500 lei pe zi de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind lipsită de interes, de capacitate procesuală, de calitate procesuală activă, ca fiind rămasă fără obiect, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin înscrisul depus la f. 51 dosar, reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la judecată în dosarul nr._ .

Față de conținutul menționatului înscris, tribunalul urmează a da eficiență acestui act procesual de dispoziție al părții, luând act de renunțarea la judecată în condițiile art. 406 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 406 Cod procedură civilă, ia act de renunțarea reclamantei A. C. INDEPENDENT PENTRU DEZVOLTAREA RESURSELOR DE MEDIU, cu sediul procesual ales în Cluj-N., . nr. 5, nr. 10, județul Cluj, la judecata cererii formulate împotriva pârâtului M. C. SI PATRIMONIULUI N., cu sediul în București, .. 22, sectorul 3.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Tribunalul Cluj.

Executorie.

Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

T. MonicaPop R. A.

Red/dact: M.T./P.R.A

4 ex – 20.01.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Sentința nr. 583/2014. Tribunalul CLUJ