Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 834/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 834/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 1296/211/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

Cod operator de date cu caracter personal 3184

TRIBUNALUL C.

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA Nr. 834/2014

Ședința publică de la 23 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. T.

Judecător P. U.

Judecător A.-M. B.

Grefier I.-M. P.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul M. C.-N., DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, SERVICIUL CONTROL URBANISM ȘI DISCIPLINĂ ÎN CONSTRUCȚII împotriva Sentința civila nr. 2270/2013 a Judecătoriei C. N., în contradictoriu cu intimatul A. I. A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul personal, care se legitimează în fața instanței, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Tribunalul din oficiu își verifică competența, astfel stabilește că este competentă, general, material și teritorial in soluționarea recursului de fata.

De asemenea, se constată că recursul este declarat in termen, motivat, comunicat.

Nefiind alte cereri de formulat în probațiune tribunalul, încuviințează proba cu înscrisuri ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe recurs.

Intimatul solicită respingerea recursului așa cum a fost formulat.

TRIBUNALUL

Prin Sentința civila nr. 2270/06.02.2013 pronunțată în dosar nr._ a Judecătoriei C.-N. s-a admis plângerea contravențională formulată de către petentul A. I. A. în contradictoriu cu intimatul M. C.-N.- prin primar- DIRECTIA POLITIA LOCALA. S-a anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 197/29.08.2011, emis de către intimat și a fost exonerat petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că Prin procesul-verbal de contravenție nr. 197, încheiat la data de 29.08.2011 de către intimat, petentul A. I. A. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei, reținându-se că, în data de 25.08.2011, în jurul orelor 0900, ca urmare a controlului efectuat de agentii intimatului, s-a constatat ca imobilul situat in mun. C.-N., .. 13, ., aflat in coproprietate, se afla in stare avansata de degradare, iar petentul, in calitate de coproprietar, nu a intretinut si reparat fatada imobilului amintit. S-a dispus inceperea demersurilor de refatadizare a imobilului in regie proprie sau conform HCL nr. 239/2005 si HCL nr. 571/2006 de catre Primarie, cu posibilitatea achitarii ratelor in termen de 10 ani (f. 6).

În drept, fapta petentului a fost încadrata în prevederile art. 7 pct. 15 din HCL nr. 191/2009 și sancționata conform aceluiași text normativ.

Instanța de fond a constatat că agentul constatator nu a făcut mențiunile cuvenite, în sensul mai-sus arătat, astfel că, în cauză, este incident unul din cazurile de nulitate absolută, prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Din examinarea procesului-verbal de contravenție contestat, instanța de fond a constatat că agentul a indicat ca modalitate de descriere a faptei imputate petentului neluarea masurilor de intretinere si reparatie a fatadei imobilului situat in mun. C.-N., .. 13, ., care se afla „in stare avansata de degradare”, mențiune indiscutabil insuficientă prin raportare la rațiunile care fundamentează exigența legală a indicării precise a modalitate concretă de săvârșire a pretinsei contravenții și ținând seama că specificul contravenției reținute - art. 7 pct. 15 din HCL nr. 191/2009 presupune efectuarea lasarea fatadei imobilului in stare avansata de degradare, de natura a pune in pericol siguranta trecatorilor, stare materiala descrisa în mod precis, tocmai pentru a se putea verifica dacă in sarcina petentului subzista obligatia de a lua masuri imediate pentru consolidarea fatadei imobilului si, astfel, conduita petentului concretizata prin omisiune intră în sfera de aplicare a ipotezei contravenției. În aceste condiții, instanța de fond s-a văzut în imposibilitate de a verifica temeinicia actului contravenției din perspectiva modalității concrete de săvârșire a contravenției, element esențial, fundamental al procesului-verbal de contravenție, iar menționarea cu rigurozitate a acesteia este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute, potrivit art. 17 raportat la art. 16 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța de fond a constatat că, din maniera în care sunt descrise în cuprinsul procesului-verbal faptele reținute în sarcina petentului, nu rezultă cu certitudine în ce a constat nesocotirea de către acesta a dispozitiilor legale, din perspectiva contraventiei imputate, prev. de art. 7 pct. 15 din HCL nr. 191/2009 și sancționata conform aceluiași text normativ, cu atat mai mult cu cat petentul sustine ca a dat Primariei Mun. C.-N. acordul de principiu pentru a fi demarate lucrari de consolidare a imobilului inca din anul 2010, iar de la acel moment si pana in prezent nu au fost luate masuri concrete de consolidare, sens in care a depus la dosarul cauzei acordul de principiu inregistrat pe rolul Primariei Mun. C.-N. sub nr._/44/23.07.2010.

Prima instanța a apreciat că modul de întocmire a procesului-verbal, prin insuficienta descriere a împrejurărilor în care a fost săvârșită pretinsa contravenție, reprezintă un element de nelegalitate ce nu poate fi complinit prin alte mijloace de probă, întrucât mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal, conform art. 16 din OG 2/2001, reprezintă cerințe de formă ad validitatem, a căror îndeplinire trebuie să decurgă din însuși cuprinsul procesului-verbal, iar nu dedusă din elemente exterioare, astfel încât descrierea completă a faptei nu ar putea fi elucidată prin intermediul unor mijloace de probă extrinseci, precum depoziții de martori, întrucât martorii au menirea fie de a confirma situația de fapt reținută în procesul-verbal, fie de a dovedi contrariul. Prin urmare, pentru a putea valorifica proba testimonială pe fondul cauzei, se impune ca situația de fapt să fie complet descrisă în chiar cuprinsul procesului-verbal, în ceea ce privește elementele sale fundamentale, neputându-se concepe mecanismul invers, și anume de identificare ori clarificare a împrejurărilor faptei pe baza informațiilor furnizate de martori.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul M. C.-N., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că descrierea faptei este clară și precisă, nefiind imperios necesară menționarea detaliilor la care face referire petentul iar acesta a recunoscut în cadrul plângerii formulate că imobilul se află într-o stare avansată de degradare.

Recurentul a mai arătat că agentul constatator a perceput prin propriile simțuri faptele consemnate în procesul verbal, mai mult, a considerat că nu se impune restituirea către petent a amenzii achitate, deoarece acesta nu a făcut dovada contrară a stării de fapt consemnate in procesul verbal.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 și urm. C.pr.civ.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport cu dispozițiile art. 299 și urm. C.pr.civ, tribunalul reține următoarele:

Astfel, prima instanță a reținut că la încheierea procesului-verbal de contravenție agentul constatator nu a respectat prevederile art. 16 si art. 17 din OG nr. 2/2001, descrierea faptei nefiind clară si precisă.

Potrivit procesului-verbal, petentul a fost sancționat deoarece s-a constatat că imobilul situat în C.-N. .. 13, . aflat în sare de coproprietate, se află în stare avansată de degradare iar petentul în calitate de coproprietar, nu a întreținut si reparat fațada imobilului.

La fel ca si prima instanță, tribunalul reține că fapta contravențională constatată reținută nu este clară si precisă, fiind necesară menționarea detaliilor pentru a se putea aprecia în concret gradul de pericol social al faptei.

Este unanim acceptat că o descrierea succintă a faptei este suficientă cu condiția ca această să poată fi identificată suficient de precis, însă această cerință nu este respectată în cauză, agentul constatator limitându-se la o descrierea generică.

Descrierea faptei este necesară atât pentru aprecierea în concret al gradului de pericol social cât si pentru stabilirea încadrării juridice, însă aceste aprecieri nu pot fi efectuate în cauză datorită modalității lacunare de descriere a faptei.

Descrierii faptei are un grad de semnificație ridicat, tocmai de aceea legiuitorul prevăzând lipsa descrierii faptei printre motivele de nulitate absolută conform art. 17 din OG nr. 2/2001.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin.1 Cod Procedură Civilă, tribunalul va respinge recursul declarat si va menține sentința instanței de fond.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul M. C.-N. împotriva Sentinței civile nr. 2270/06.02.2013 pronunțată în dosar nr._ a Judecătoriei C.-N., pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 Aprilie 2014.

Președinte,

M. T.

Judecător,

P. U.

Judecător,

A.-M. B.

Grefier,

I.-M. P.

Red.MT/tehn.MG

2 ex 28.04.14

Jud. fond F. H. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 834/2014. Tribunalul CLUJ