Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1514/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1514/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 26208/211/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 1514/2014
Ședința publică din data de 10 septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-O. O.
Judecător: L. C.
Jusecător: R. M.
Grefier: M. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de recurenta . împotriva împotriva Sentinței civile nr. 443/09.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei G., în contradictoriu cu intimata M. T. ȘI INFRASTRUCTURII - INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR, cauza având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Tribunalul, verificându-și din oficiu competența, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cale de atac, conform dispozițiilor art. 159¹ alin. 4, raportat la art. 2 pct. 3 Cod proc. civ.
De asemenea, constată că recursul este declarat în termenul legal, este motivat și a fost comunicat cu intimata.
Se mai constată că, la data de 01.08.2014, printr-un serviciu curierat rapid, intimata a comunicat la dosar, în 2 exemplare, întâmpinare la recursul reclamantei.
Având în vedere că prezenta cauză se află în stare de judecată, părțile, solicitând judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ., Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 443/09.04.2013 a Judecătoriei G. a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de către petenta ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - ISCTR, și, în consecință, a fost menținut procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, astfel cum a fost întocmit la data de 18.10.2012 de către Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - Inspectoratul Teritorial 4 Cluj.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 18.10.2012, în urma unui control realizat în trafic de către intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - Inspectoratul Teritorial 4 în data de 18.10.2012, ora 12:50, în localitatea Iclod, jud. Cluj a fost depistat conducătorul auto Kristof A. A., conducând autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ cu semiremorca_, utilizat de către A. P. SRL, ce efectua transport rutier de marfă în baza CMR FN/15.10.2012. În urma verificării datelor digitale din cardul conducătorului auto, cu ajutorul TACHOSCAN, s-a constatat faptul că, în perioada cuprinsă între data de 08.10.2012, ora 21:01 și 09.10.2012, ora 04:57, conducătorul auto a nerespectat perioada minimă de odihnă zilnică redusă, cu 1 ora și 04 minute, având o perioadă de odihnă de doar 7 ore și 56 minute consecutive, încălcând astfel prevederile Regulamentului CE nr. 561/06, car5e pretinde un termen de odihnă de cel puțin 9 ore consecutive, făcându-se mențiunea cu privire la întocmirea unui formular de control în trafic . nr. 5318 din data de 18.10.2012. Această stare de fapt a fost inserată în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravențiilor . nr._.
Potrivit art. 8 alin. 2 pct. 6 din OG nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, constituie o încălcare foarte gravă a dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului CE nr. 561/2006 nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă, cu mai mult de o oră, dar mai puțin de două ore. Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, conform art. 9 alin. 1 lit. d din același act normativ, sancțiune ce se aplică operatorului de transport rutier. Perioada de repaus zilnică de odihnă este reglementată prin art. 4 lit. g din Regulamentul CE nr. 561/2006, și, în speță, conducătorul auto trebuia să respecte o perioadă de odihnă zilnică redusă de minim 9 ore consecutive.
În temeiul art. 10 din OG nr. 37/2007, contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001. În acord cu prevederile art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională, după ce efectuează demersurile procedurale care se impun, procedează la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii aplicate petentului.
Sub aspectul legalității, instanța de fond a apreciat că, procesul-verbal de constatare a contravențiilor . nr._ îndeplinește exigențele de legalitate prevăzute în cuprinsul art. 16 din OG nr. 2/2001, neputându-se identifica, în speță, niciunul din cauzele de nulitate prevăzute de lege. De altfel, nici petenta, în motivarea plângerii contravenționale nu a alegat vreun aspect privind întocmirea nelegală a actului, ci doar aspecte de netemeinicie a procesului-verbal contestat.
Raportat la faptul că nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută sau relativă a procesului-verbal contestat, se va constata că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, actul de sancționare bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a avut în vedere că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Instanța de fond a mai reținut că petentei i s-a oferit posibilitatea dovedirii unei întocmiri nelegale și netemeinice a procesului-verbal de contravenție, fiindu-i încuviințate în probațiune înscrisurile depuse la dosarul cauzei, dar administrarea acestui mijloc de probă nu a fost în măsură să ilustreze sancționarea sa nelegală.
Cu prioritate, în acest context, instanța de fond a analizat susținerea petentei cu privire la situația fortuită în care s-a aflat conducătorul auto, fiind nevoit să încalce normele legale ce reglementează perioada minimă de odihnă zilnică datorită faptului că trebuia să preia o comandă de încărcare în data de 08.10.2012, din localitatea Târgoviște, dată la care s-a efectuat și o descărcare în București. Este evident, însă, caracterul neîntemeiat a acestei susțineri, răspunderea contravențională putând fi înlăturată doar în ipoteza unui adevărat caz fortuit conform art. 11 alin. 1 din OG nr. 2/2001, caz fortuit ce este reglementat în cuprinsul art. 47 din Codul Penal - dispoziții ce se vor aplica în speță, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, anterior expusă, ce asimilează domeniul contravențional celui penal - ce arată că rezultatul faptei trebuie să fie consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută. Ori, raportat la circumstanțele cauzei și la obiectul de activitate al societății petente, ce este un „profesionist” în domeniul transporturilor rutiere de marfă, instanță de fond a apreciat că nu se poate pune problema existenței unei împrejurări de neprevăzut constând în durata operațiunilor de încărcare-descărcare, operațiuni ce este de notorietate că nu pot fi estimate „la limită”. Ca un operator de transport diligent, ce acționează în conformitate cu reglementările legale, entitatea petenta trebuia să ia măsuri de precauție și să asigure, eventual, un echipaj de conducători auto, după cum a arătat intimatul în cuprinsul întâmpinării, astfel ca atât comanda de transport să fie pe deplin îndeplinită, cât și normele legale în domeniul perioadei de repaus zilnic recomandat respectate. Este clar că exista o culpa a societății petente în maniera de a-și organiza activitatea și, unde exista o minimă culpa, este exclusă reținerea cazului fortuit, ca o cauză de înlăturare a răspunderii contravenționale.
De altfel, instanța de fond a apreciat că, prin chiar maniera de redactare a textului de lege ce instituie contravenția reținută în sarcina petentei, anume art. 8 alin. 2 pct. 6 din OG nr. 37/2007, legiuitorul a făcut o delimitare a gradului de pericol social ce rezidă din săvârșirea unei asemenea contravenții, arătând că fapta reținută în sarcina petentei constituie o încălcare gravă a prevederilor regulamentelor europene adoptate în domeniu.
Raportat la starea de fapt ce a stat la baza sancționării contravenientei, instanța de fond a reținut că, la momentul constatării faptei contravenționale, a existat o nerespectare a perioadei minime de odihnă zilnică redusă, cu 1 ora și 04 minute, conducătorul auto având o perioadă de odihnă de doar 7 ore și 56 minute consecutive, fiind încălcate astfel prevederile Regulamentului CE nr. 561/06 care pretinde cel puțin 9 ore consecutive de odihnă. Această stare de fapt nu doar că rezulta cu certitudine din cuprinsul procesului-verbal de contravenție, împotriva căruia nu s-a făcut dovada contrară, ci este pe deplin susținută de planșa ilustrând vizualizarea diagramelor a conducătorului auto Kristof A. pentru săptămâna 08.10._12.
Cu privire la sancțiunea aplicată petentei, amenda în cuantumul minim prevăzut de lege, de 3.000 lei, instanța de fond a apreciat că aceasta a fost corect individualizată în temeiul prevederilor art. 8 alin. 2 pct. 6 din OG nr. 37/2007. Raportat la acest aspect, instanța de fond a avut în vedere analiza principiului proporționalității sancțiunii, ce trebuie efectuat în aplicarea oricărei sancțiuni contravenționale. Trebuie observat, așadar, că dispozițiile OG nr. 37/2007 au drept scop stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto care efectuează operațiuni de transport rutier ce fac obiectul Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006 de armonizare a anumitor dispoziții din domeniul social privind transportul rutier și amendare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 3.821/85 și Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.135/98 și abrogare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 3.820/85 sau operațiuni de transport rutier care fac obiectul Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaționale (AETR), adică ralierea legislației naționale la cea europeană adoptata în domeniu.
Raportat la dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din același act normativ, ce impun ca, la stabilirea sancțiunii să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit și de circumstanțele personale ale contravenientului, instanța de fond a apreciat că sancțiunea aplicată petentei este legală și temeinică, fiind corect individualizată față de gradul de pericol social ridicat ce a rezidat în mod concret din fapta sa.
Astfel, fapta contravențională a petentei a constat, în mod concret, în efectuarea de operațiuni de transport rutier de marfă fără respectarea perioadei minime de repaus zilnic, faptă ce ilustrează un grad de pericol social ridicat din moment ce a fost pusă în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, fiind de notorietate că majoritatea accidentelor rutiere sunt cauzate de oboseala conducătorilor auto.
Așadar, instanța de fond a considerat că, raportat la importanța obiectivelor ocrotite de OG nr. 37/2007, din fapta săvârșită în mod concret de către petentă, a rezultat un grad de pericol social ridicat, întrucât au fost puse în pericol valorile atât de importante protejate de legiuitor prin adoptarea unui asemenea act normativ, valori constând în respectarea legislației europene în domeniul perioadelor de conducere, pauzelor și perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto care efectuează operațiuni de transport rutier.
Totodată, circumstanțele personale ale contravenientei justifică aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii, fapta săvârșită în concret de către aceasta ilustrând un grad de pericol social ridicat și prin raportare la obiectul de activitate al societății, întrucât, în calitatea sa de “profesionist”, în sensul prevederilor Codului Civil, trebuia să cunoască și să respecte întocmai exigențele legale stipulate în domeniul transporturilor.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, plângerea contravențională și a menținut în totalitate procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, astfel cum a fost întocmit la data de 18.10.2012 de către Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - Inspectoratul Teritorial 4 Cluj.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs petenta S.A. A. P. S.R.L., declarația fiind înregistrată la Judecătoria G. la data de_.
În motivarea recursului, petenta a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică, deoarece nu a procedat la analizarea deplină a situației de fapt expuse de către petentă în motivarea plângerii contravenționale. Prin urmare petenta a solicitat instanței de recurs ca, în reanalizarea modului în care prima instanța a aplicat dispozițiile legale incidente la starea de fapt invocată, să aprecieze situația de fapt la valoarea reală, deoarece încălcarea normelor referitoare la timpul de repaus a fost nesemnificativă, determinată de o cauză concretă, imprevizibilă, și anume descărcarea cu mare întârziere de către beneficiar a mărfii. În mod cert, daca ar fi stat în parcare, la odihna, încă o ora conducătorul auto nu ar fi fost mai apt de a conduce, cu atât mai mult cu cât știa că trebuie sa ajungă la încărcare.
S-a subliniat încă o dată de către petentă situație de fapt care a dus la încălcarea a dispozițiilor legale privind timpul minim de odihnă al conducătorului auto. Prepusul petentei, conducătorul auto Kristoff A. A., la data de 08.10.2012 era în derularea unei curse începute 01.10.2012, fiind efectiv în București, la locul de descărcare, la beneficiarul mărfii Lafarge Arcom Gips SA, Leordeni, 106. Descărcarea mărfii s-a făcut târziu, deși trebuia efectuată la primele ore ale zilei, astfel încât să poată fi onorată o nouă comandă de transport, în considerarea căreia ansamblul auto trebuia să fie la încărcare în Tirgoviste tot la data de 08.10.2012.
Pentru a nu întârzia excesiv la încărcarea de la Tirgoviste, existând riscul de penalizare, conducătorul auto după ce a efectuat o pauza pentru odihnă de aproape opt ore, a reînceput programul de conducere, mai devreme cu o ora și patru minute.
La data de 01.08.2014, intimatul I.S.C.T.R. Cluj a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare la motivele de recurs ale petentei, prin care a solicitat respingerea recursului promovat în cauză împotriva sentinței civile nr. 443/09.04.2013. S-a reținut prin întâmpinare că instanța de fond în urma analizării motivelor invocate de petenta - recurentă prin plângerea contravențională a apreciat că procesul verbal este legal și temeinic întocmit și ca atare se impune respingerea plângerii contravenționale. Pentru a ajunge la această soluție instanța de fond a respins motivat fiecare susținere invocată de petenta - recurentă în apărarea sa. Pe cale de consecință se impune și respingerea recursului ca netemeinic. Motivația recurentei în sensul că nerespectarea perioadei minime de odihnă este justificată de obligațiile contractuale asumate și de eventualele penalități pentru neonorarea în termen a acestora este nefondată.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurent, tribunalul retine că acesta este nefondat. Astfel, potrivit art. 11 al. 1 din OG 2/2001, caracterul contraventional al faptei este inlaturat in cazul legitimei aparari, starii de necesitate, constrangerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum si infirmitatii, daca are legatura cu fapta savarsita.
Întrucât acuzația contravențională este asimilată, sub aspectul drepturilor procesuale și a noțiunilor aplicabile, ce lei penale, vom face trimitere la definiția dată de art. 47 din Codul Penal din 1969, în vigoare la data comiterii faptei contravenționale deduse judecății, cazului fortuit. Potrivit acestui text de lege, nu constituie infracțiune fapta prevazuta de legea penala, al carei rezultat este consecinta unei imprejurari care nu putea fi prevazuta.
Ori instanța de fond a motivat în mod temeinic că neprevederea trebuie să fie rezultatul diligenței unui om cu pregătire medie în domeniul respectiv. Ori în speța de față, cum petenta este un profesionist în materia activităților de transport rutier, credem că faptul că prepusul să nu a putut descărca marfa într-un timp optim, nu este rezultatul unui fapt ce nu putea fi prevăzut, incidente de acest gen având loc zilnic, conducătorii auto confruntându-se aproape la fiecare cursă cu evenimente de acest gen.
Așa cum a subliniat și intimatul prin întâmpinarea depusă la dosar, recurenta și-a asumat riscul nerespectării obligațiilor contractuale și/sau a obligațiilor legale în momentul în care nu a programat cursa respectivă astfel încât conducătorul auto să fie în măsură să respecte perioadele de conducere și de odihnă, iar o atare situație nu poate fi apreciată ca o cauză de înlăturare sau diminuare a răspunderii contravenționale ce-i incumbă acesteia pentru nerespectarea dispozițiilor legale. Instanța de fond a reținut în mod justificat că există o culpa a societății petente în maniera de a-și organiza activitatea și, unde există o minima culpa, este exclusă reținerea cazului fortuit, ca o cauză de înlăturare a răspunderii contravenționale.
Așa cum a subliniat și instanța de fond, este necesar să subliniem că nerespectarea perioadelor de conducere și de odihna sunt considerate fapte contravenționale cu un pericol ridicat, fiind apreciate de către legiuitor ca fapte grave, termen preluat din legislația europeană în materie, iar nerespectarea orelor de odihnă pune în pericol atât siguranța circulației cât și pe cea a participanților la traficul rutier, de multe ori fiind semnalate prin mijloacele de comunicare în masă, accidente rutiere extrem de grave grefate pe oboseala conducătorilor auto de camioane cu gabarit important.
Pe cale de consecință, și în consonanță cu reținerile primei instanțe, apreciem că sancțiunea avertismentului nu se impune atâta vreme cât petenta a săvârșit o încălcare gravă a dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, așa cum este reglementată de alin. (1) din OG 37/2007 actualizată, iar agentul constatator a aplicat o sancțiune orientată la minimul prevăzut de actul normativ.
Sintetizând toate argumentele mai sus prezentate, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de petenta S.C. A. P. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 443 din 09.04.2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei G., pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta S.C. A. P. S.R.L., cu sediul în localitatea Târgu M., .. 36A, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 443 din 09.04.2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei G., pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 10.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G.-O. O. L. C. R. M.
GREFIER
M. S.
Red. 2 ex./L.C./D.M.
10.02.2015
Jud.fond: D. O.-M.
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 693/2014.... → |
|---|
