Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 206/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 206/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 741/265/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 206/2014

Ședința publică de la 30 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Judecător M.-F. B.

Grefier M.-C. D.

Pe rol fiind judecarea apelului formulat de apelanta . SRL împotriva sentinței civile nr. 474/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj N., privind și pe intimata I.S.C.T.R. BUCUREȘTI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se constată că la data de 28.04.2014 apelanta a depus la dosar o cerere prin care solicită amânarea cauzei în vederea angajării unii apărător.

Deliberând, instanța respinge cererea de amânare ca neîntemeiată, având în vedere că apelanta a înregistrat apelul la data de 08.11.2012, având timp suficient să-și angajeze un apărător, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 222 Cod proc. civ.

În temeiul art. 131 Noul cod de proc. civilă, instanța procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, în temeiul art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

Apreciind că la dosar se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, rămâne în pronunțare asupra apelului.

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr. 474/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin s-a respins excepția nulității plângerii contravenționale și excepția tardivității depunerii motivelor plângerii formulate de petenta . de intimata I.S.C.T.R. prin întâmpinare. S-a respins plângerea contravențională formulată de petenta SC G. S. . cu intimata INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I.S.C.T.R., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 04.03.2013.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 04.03.2013 agenți constatatori din cadrul I.S.C.T.R. au întocmit procesul verbal . nr._ constatând că în data de 04.03.2013, ora 19.08, în PC DN1F km 16 Nădășel, jud. Cluj a fost oprit și verificat în trafic ansamblul auto format din autoutilitara N3 cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca 04 cu nr. de înmatriculare_ utilizat de . conducătorul auto Migovan A. iar în urma verificării documentelor de transport și a cartelei tahograf s-a constatat că în intervalul de 24 h începând din data de 18.02.2013 ora 13.42 -18.02.2013 ora 18.04 conducătorul auto a realizat un timp de odihnă zilnică redusă de 4 h 22 min în loc de minim 9 h, fiind prea scurt cu 4 h și 38 min. Fapta a fost încadrată în prevederile art. 8 alin. 1 pct. 6 din OG 37/2007, fiind sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 4.000 lei.

Instanța de fond a mai reținut că petenta este vinovată de săvârșirea contravenției consemnate in procesul verbal de contravenție, deoarece așa cum rezultă din rapoartele Tachoscan depuse la dosar de intimată, intervalul de 24 de ore a început la data de 17.02.2013, ora 18.04, conducătorul auto neavând nicio perioadă de odihnă zilnică de minim 9 ore.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta . apelului și schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale. În subsidiar, apelanta a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate în sensul înlocuirii sancțiuni amenzii aplicate cu cea a avertismentului.

În motivarea apelului, apelanta a arătat că din înscrisurile extrase din aparatul tahograf reiese că în intervalul de timp de 24 ore care a început la data de 18.02.2013, ora 13,42 timpul de odihnă de 9 ore a fost respectat, astfel că hotărârea pronunțată de prima instanța este nelegală.

În ceea ce privește petitul subsidiar, apelanta a apreciat că soluția adoptată de judecătorie nu are în vedere în mod concret gradul de pericol social al pretinsei fapte care este unul redus.

Prin întâmpinare formulată, intimatul INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă fără echivoc că intervalul început la data de 18.02.2013, ora 13,42 și finalizat la 18.02.2013 or 18,04 este intervalul în care prepusul petentei a efectuat o perioadă de odihnă de numai 4 ore și 22 de minute în loc de minim 9 ore consecutive, așa cum prevăd dispozițiile art.8 coroborat cu art.4 lit.g din Regulamentul (CE) nr.561/2006.

În privința înlocuirii sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, intimatul a arătat că motivele invocate de recurentă nu sunt de natură să atenueze gradul de pericol social al faptei, deoarece nerespectarea perioadelor de conducere și de odihnă sunt considerate fapte contravenționale cu un grad de pericol social ridicat, având în vedere că prin săvârșirea acestor fapte se pune in pericol atât siguranța circulației cât și cea a participanților la traficul rutier.

Analizand declarația de apel in raport de argumentele apelantului, materialul probator al cauzei și dispozițiile legale incidente tribunalul reține că prima instanta a pronunțat sentința recurată ca urmare a aplicării corecte a dispozitiilor legale incidente si in temeiul unei corecte analize a starii de fapt.

Tribunalul constată că sunt neântemeiate criticile vizând neobservarea de catre instanta de fond a faptului că intervalul de 24 de ore avut in vedere la calcularea timpului de odihnă zilnică a inceput la data de 18.02.2013, ora 13:42 iar nu la 17.02.2013, ora 18:04.

Astfel, după cum deplin intemeiat a stabilit prima instanță intervalul de 24 de ore avut in vedere la calcularea timpului de odihnă zilnică a inceput la data de 17.02.2013, ora18:04 moment la care conducătorul auto a reanceput munca ( f50 dosar fond). In intervalul de timp de 24 de ore de la 17.02.2013, ora18:04 până la 18.02.2013 ora 18:04 conducătorul auto nu a inregistrat timpul de odihnă minim prevăzut de lege de 9 ore consecutiv prin urmare se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin. 1 pct. 6 din OG nr 37/2007.

Cât privește individualizarea sancțiunii aplicate corect a stabilit instanta fondului, raportat la dispozițiile art 21 alin 3 din OG nr 2/2001, că dat fiind gradul ridicat de pericol social concret al faptei contravenționale aplicarea sancțiunii amenzii in sumă de 4000 lei apare ca fiind judicios dozată de agentul constatator.

Având în vedere considerentele mai sus expuse se va reține că sentința primei instanțe este legală și temeinică, în consecință în temeiul art.479 si art 480 Cod procedură civilă tribunalul va respinge ca neîntemeiat apelul formulat în cauză si va mentine in tot sentința civilă nr 474/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanta . SRL, cu sediul în localitatea Rebra, ., jud. Bistrița-Năsăud în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I.S.C.T.R., cu sediul procesual ales în Cluj-N., . nr.63, jud. Cluj împotriva sentinței civile nr.474/2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care o menține în întregime.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2014.

Președinte,

I. P.

Judecător,

M.-F. B.

Grefier,

M.-C. D.

Red.MFB/tehn.MG

4 ex. 04.06.14

Jud. fond T. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 206/2014. Tribunalul CLUJ