Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 901/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 901/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 23299/211/2012

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 901/R/2014

Ședința publică de la 30 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Judecător M.-F. B.

Judecător G. O. O.

Grefier C. T.

S-a luat spre examinare recursul formulat de recurent INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ împotriva sentinței civile nr. 1342/23.01.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj N. în dosar nr._ privind și pe intimat G. P., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, în temeiul art. 159 ind. 1 (4), art. 2 pct. 3 C.pr.civilă și art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001, tribunalul procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel că reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1342/23.01.2013 a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul G. P. în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE JUDEȚEAN CLUJ, a fost anulat procesul-verbal de contravenție . nr._, întocmit de intimat la data de 28.09.2012, a fost exonerat petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 630 lei și a fost înlăturată sancțiunea contravențională complementară a celor 6 puncte de penalizare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin procesul-verbal de contravenție . număr_, din data de 28.09.2012, emis de intimatul IPJ Cluj, petentul G. P. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 630 lei, aplicându-i-se, totodată, sancțiunea contravențională complementară a 6 puncte de penalizare, reținându-se că, în data de 28.09.2012, petentul s-a deplasat cu auto cu nr. de înmatriculare_, pe DN1 E60 G., fiind depistat de aparat radar Python II cu o viteză de deplasare de 93 km/h, fapta fiind înregistrata video, pe caseta F185. În drept, fapta petentului a fost încadrată în dispozițiile art. 102 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată în baza aceluiași text de lege.

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, procedând, din oficiu, la verificarea legalității actului constatator al contravenției, a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea deplină a dispozițiilor art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, în cauză nefiind incident nici un motiv de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Astfel, sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție trebuie să fie însoțit de documentele relevante prevăzute de lege, a căror menire este de a demonstra faptul că, la constatarea faptei contravenționale ( depășirea limitei de viteză legală în localitate) a fost întrebuințat un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, în acord cu prevederile art. 121 alin. 2 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002, documente în lipsa cărora actul contravenției nu se bucură de prezumția de temeinicie.

Textul art. 121 alin. 1 și 2 din R.A.O.U.G. nr. 195/2001 prevede că, la contravenției constând în depășirea limitei de vizetă legală, se utilizează „mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.

Constatarea contravenției în discuție nu se realizează în baza propriilor percepții, directe și nemijlocite, ale agentului constatator (ex propriis sensibus), ci se efectuează prin intermediul unui mijloc tehnic, astfel că rezultatul constatării, încorporat în înregistrări video sau planșe foto, face parte integrantă din procesul-verbal de contravenție.

Documentele justificative menționate (înregistrare video, planșă foto, buletin de verificare metrologică a aparatului radar) reprezintă elemente intrinseci ale procesului-verbal de contravenție, cu consecința imposibilității de a se apela la mijloace de probă extrinseci, precum depoziții de martori, în scopul de a de proba veridicitatea celor reținute în cuprinsul actului contravenției.

Din analiza conținutului procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, rezultă că fapta ilicită a petentului-contravenient, și anume de a se deplasa cu auto, cu nr._, rulând cu viteza neregulamentară (93 km/h), fapta ce a fost surprinsă de aparatul radar. În cuprinsul actului contravenției s-au indicat datele de identificare ale aparatului radar cu care s-a procedat la depistarea și înregistrarea pretinsei contravenții, insa acestea nu au fost depuse la dosarul cauzei, contrar dispozitiilor instantei.

Instanța a constatat că, în speță, intimatul avea obligația de a produce dovezile suficiente, în scopul identificării aparatului radar, ce a servit la înregistrarea autoturismului petentului și la stabilirea vitezei de deplasare a auto condus de acesta, precum și pentru a se atesta împrejurarea că cinemometrul îndeplinea cerințele legale referitoare la omologarea și verificarea metrologică, de natură să-i confere aptitudinea de a fi valorificat ca mijloc de probă, așa cum prevăd dispozițiile art. 4.3 - 4.4 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05, aprobată prin Ordinul 301/2005 al directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală.

În consecință, instanța a reținut că petentului nu i se poate imputa săvârșirea faptei contravenționale, constatată prin proces-verbal, și în temeiul căreia i s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 630 lei și sancțiunea contravențională complementară a celor 6 puncte de penalizare, în speță, fiind răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție contestat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Inspectoratul de Poliție Județean Cluj solicitând modificarea sentinței civile nr. 1342/23.01.2013 în sensul respingerii plângerii petentului și menținerii procesului verbal . nr._/28.09.2012.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că, în data de 28.09.2012 orele 02:27 petentul a fost înregistrat cu aparatul radar montat pe autoturismul cu nr._ conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 93km/h pe DN1E60 în localitatea G..

În probațiune recurentul a depus la dosar fotografii radar și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar.

În drept au fost invocate prevederile art. 304, 299 c.pr.civ.

Intimatul legal citat nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală asupra recursului.

Analizând recursul formulat, actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . număr_, din data de 28.09.2012, emis de intimatul IPJ Cluj, petentul G. P. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 630 lei, aplicându-i-se, totodată, sancțiunea contravențională complementară a 6 puncte de penalizare, reținându-se că, în data de 28.09.2012, petentul s-a deplasat cu auto cu nr. de înmatriculare_, pe DN1 E60 G., fiind depistat de aparat radar Python II cu o viteză de deplasare de 93 km/h, fapta fiind inregistrata video, pe caseta F185. În drept, fapta petentului a fost încadrată în dispozițiile art. 102 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată în baza aceluiași text de lege.

Procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea condițiilor de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG nr. 2/2001, iar situația de fapt reținută de agentul constatator constituie contravenție în sensul prevăzut de Regulamentul de aplicare a 0UG 195/2002.

Astfel art.121 din H.G.1391/2006 prevede: (1) Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. (2) Nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Conform art.49 alin 5 din 0UG 195/2002 „viteza maximă admisă în localitate este de 50km/oră.”

În ceea ce privește temeinicia situației de fapt reținute de agentul constatator tribunalul reține că recurenta a făcut dovada temeiniciei procesului verbal depunând în fața instanței de recurs fotografiile radar din care rezultă că autoturismul înmatriculat_ a fost condus de intimatul G. P. în data de 28.09.2012 cu viteza de 93 km/oră în localitate.

De asemenea s-a probat faptul că aparatul radar cu care s-a captat imaginea este verificat metrologic conform buletinului de verificare metrologică nr._/20.08.2012.

In consecință recurenta a făcut dovada temeiniciei procesului verbal contestat.

Pentru aceste motive, în bata art. 304 pct. 9 c.pr.civ. va admite recursul declarat de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ împotriva sentinței civile nr. 1342/23.01.2013 pronunțată în dosarul nr._ pe care o va modifica în sensul respingerii ca neîntemeiate a plângerii contravenționale formulate de G. P. .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ împotriva sentinței civile nr. 1342/23.01.2013 pronunțată în dosarul nr._ pe care o modifică în sensul că respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de G. P. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/28.09.2012.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2014

Președinte,

I. P.

Judecător,

M.-F. B.

Judecător,

G. O. O.

Grefier,

C. T.

C.T. 09 Mai 2014

Red. Dact. GOO 2 ex / 10.06.2014

Judecător fond G. R. F. H.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 901/2014. Tribunalul CLUJ