Contestaţie la executare. Sentința nr. 3718/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3718/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 09-05-2014 în dosarul nr. 9527/117/2013
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3718/2014
Ședința publică din 09 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. A.-M.
GREFIER: P. R. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. G., în contradictoriu cu pârâta A. F. PUBLICE T., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului, av. D. P. în substituirea av. L. Simola, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanta reclamantului depune la dosar răspunsul primit de la pârâta, făcând astfel dovada efectuării procedurii prealabile și arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 244 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea cererii formulate și lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu – Sentința Civilă nr. 9902/28.09.2012 și a încheierii nr. 1221/2012, ambele pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, cu precizarea exactă a fiecărei sume. Fără cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul B. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. F. PUBLICE T. lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu Sentința civilă 9902/28.09.2012 și a Încheierii nr. 1221/2012 ambele pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar_ în sensul în care AFP T. este obligată la restituirea următoarelor sume: 3360 lei reprezentând taxă poluare,cu dobânda legală, achitată cu chitanța ._/07.07.2008 pentru autoturismul cu numărul de identificare WAUZZZ8DZTA057374 marca AUDI A4 1,9 TDI conform sentinței și suma de 2671 lei achitată cu chitanța ._/28.10.2010 pentru autoturismul cu numărul de identificare WVWZZZ3BZVE043385 marca VW PASSAT conform încheierii.
În motivare arată că prin acțiunea formulată a solicitat restituirea ambelor sume mai sus menționate, însă prin sentință s-a menționat doar suma de 3360 lei, instanța omițând a se pronunța asupra celui de-al doilea capăt de cerere care viza suma de 2671 lei. Ulterior, a formulat o cerere de completare dispozitiv, însă instanța a calificat-o ca și cerere de îndreptare eroare materială și s-a pronunțat în sensul obligării AFP T. la restituirea sumei de 2671 lei, reprezentând taxa de poluare .
Deși a încercat punerea în executare a sentinței și încheierii sus menționate reclamantul nu a reușit deoarece nu s-a înțeles exact ce sumă trebuie restituită.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 9902/28.09.2012 pronunțată în dosar nr._ a fost admisă acțiunea in contencios administrativ formulată de reclamantul B. G., în contradictoriu cu pârâta A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI T., si a fost obligată parata AFP T. sa restituie reclamantului suma de 3360 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorata cu dobânda legala in materie civila calculata de la data de 07.07.2008 si pana la data restituirii efective a sumei sus indicate.
Prin Încheierea nr. 1221/2012 pronunțată în același dosar s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 9902/28.09.2012 a Tribunalului Cluj, în sensul că s-a menționat că pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului T. va fi obligată la restituirea sumei de 2671 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării și până la plata efectivă.
În raport de prevederile art. 281 ind. 1 C.pr.civ instanța urmează să considere întemeiată cererea reclamantului de lămurire a înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu în sensul că a fost obligată pârâta la restituirea ambelor sume cerute de reclamant, acțiunea fiind admisă în totalitate.
Astfel, în temeiul art. 281 ind. 1 C.pr.civ va admite cererea reclamantului în sensul că AFP T. va fi obligată la restituirea sumei de 3360 lei, achitată cu chitanța ._/07.07.2008 pentru autoturismul cu numărul de identificare WAUZZZ8DZTA057374 marca AUDI A4 1,9 TDI conform Sentinței civile 9902/28.09.2012 și suma de 2671 lei achitată cu chitanța ._/28.10.2010 pentru autoturismul cu numărul de identificare WVWZZZ3BZVE043385 marca VW PASSAT conform Încheierii civile 1221/2012 .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea reclamantului B. G. cu domiciliu procesual ales la cabinet avocat L. Simola situat în T., . ., de lămurire a înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executor Sentința civilă 9902/28.09.2012 a Tribunalului Cluj și a Încheierii nr. 1221/2012 ambele pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar_, în sensul că AFP T. este obligată atât la restituirea sumei de 3360 lei, achitată cu chitanța ._/07.07.2008 pentru autoturismul cu numărul de identificare WAUZZZ8DZTA057374 marca AUDI A4 1,9 TDI conform Sentinței civile 9902/28.09.2012 cât și a sumei de 2671 lei achitată cu chitanța ._/28.10.2010 pentru autoturismul cu numărul de identificare WVWZZZ3BZVE043385 marca VW PASSAT conform Încheierii civile 1221/2012 .
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09 Mai 2014
Președinte, A.-M. B. | ||
Grefier, R. P. |
Red/dact AMB
4EX-13 MAI 2014
| ← Alte cereri. Decizia nr. 2144/2014. Tribunalul CLUJ | Alte cereri. Decizia nr. 65/2014. Tribunalul CLUJ → |
|---|








