Despăgubire. Sentința nr. 5743/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5743/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 2329/117/2014
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILA Nr. 5743/2014
Ședința publică din data de 17 Octombrie 2014
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE A.-M. B.
Grefier R. B. M.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect despăgubire formulata de reclamanta M. C., în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR.290/2003.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de 10.06.2014 prin serviciul de registratura al instanței pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare și acte anexă, în două exemplare, din care un exemplar a fost comunicat reclamantei, la data de 14.10.2014 pârâta a depus Note de ședință, în doua exemplare.
Instanța, în temeiul art. 131 Noul cod de proc. civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, temeiul de drept fiind art. 95 pct. 1 din Noul cod de proc. civ., care prevede că Tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe și constatând ca prin întâmpinarea depusa de parata la dosarul cauzei aceasta a invocat excepția prematurității acțiunii, rămâne în pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta M. C. în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/2003, a solicitat obligarea acesteia din urmă să îi plătească compensațiile bănești stabilite prin Hotărârea nr. 35/17._, în sumă de 438.428 Ron, actualizata cu indicele de inflație la data plații efective.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 35/17.12.2007 emisă de către Instituția Prefectului, Comisia Județeană Cluj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, s-a aprobat acordarea sumei de 438.428 Ron, cu titlu de despăgubire pentru bunurile abandonate ca urmare a stării de război si a aplicării Tratatului de P. dintre România si Puterile Aliate, semnat la Paris in anul 1947, constatându-se calitatea sa de persoana îndreptățită, conform art. 1 alin 1 si 2 din Legea nr. 290/2003 la masuri reparatorii.
Conform dispozițiilor art. 18 alin 5 lit. c din Normele Metodologie pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 35/17.12.2007 trebuiau a fi plătite de către ANRP prin transfer bancar "eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% m primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei/".
Astfel, dispozițiile prevăzute la art. 10 alin (2) si art. 11 din Legea nr. 290/2003 raportat la art. 18 alin 5, lit. c din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt dispoziții imperative, parata având obligația de a plati integral suma primita cu titlu de despăgubiri, pe parcursul a doi ani consecutivi, fapt care nu s-a întâmplat pana in prezent, mai mult de 7 ani de la data emiterii hotărârii.
Pentru neîndeplinirea acestei obligații de plața nu exista nici o justificare, hotărârea nefiind contestata in conditiile art. 8 alin 3 din Legea nr. 290/2003 iar procedura stabilita de normele metodologice fiind urmate in integralitate de către reclamantă.
Pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin întâmpinare a învederat instanței că cererea este prematur introdusă, iar în
subsidiar neîntemeiata.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din G.U.G. nr. 10/2014, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, „se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003,prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în
temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006”.
Prin urmare, creanța stabilită prin Hotărârea nr. 35/17.12.2007 emisă de către Comisia Județeană Cluj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu este exigibilă în momentul de față, astfel că acțiunea formulată de reclamante este prematură.
Așa cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 10/2014, suspendarea plăților pe o perioadă de 6 luni este necesară, având în vedere, urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea drepturilor privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea Legii nr. 9/1998 republicată și Legii nr. 290/2003 cu modificările și completările ulterioare, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere necesitatea instituirii unor reglementări speciale care să coreleze modalitatea de plată a despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare si a identificării surselor de finanțare necesare, în contextul admiterii excepției de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/013.
Măsurile propuse nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, întrucât statul român nu numai că nu refuză plata acestor despăgubiri, ci se obligă ia plata sumelor prevăzute în deciziile de plată și hotărârile prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor.
Concluzia care se impune este aceea că statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată și hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003, precum și Legii nr. 393/2006, și nu refuză plata acestora. Măsura reglementată este mai degrabă una prin care se garantează realizarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile respectării țintei de deficit bugetar asumate. Rezultă că prin O.U.G. nr. 10/2014 statul nu afectează esența dreptului de proprietate, nu aduce atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu neagă existența acestuia.
În ceea ce privește obligarea la actualizarea sumei de 438.428 lei reprezentând despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 35 din_ emisă de Comisia Județeană Cluj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu indicele de creștere a prețurilor de consum începând cu data emiterii hotărâri si până la data plății efective precizează că potrivit art.18 alin (6) din H.G 1120/2006, actualizarea se face, „în raport cu indicele de creștete a prețurilor de consum din ultima luna pentru care acest indice a fost publicat de către Instituiții Național de S., față de lună decembrie anului anterior.
Având în vedere termenul imperativ de 1 an în care urmează â se face plata despăgubirilor sumelor mai mici de 50.000: lei, ori a primei tranșe dintr-o despăgubire mai mare de_ lei, acest interval de timp a fost apreciat de legiuitor ca neglijabil pentru a actualiza sumele cuvenite beneficiarilor. În consecință, pentru a nu se crea o discriminare între beneficiarii care au primit sumele integral și cei care primesc plata în două tranșe, s-a prevăzut actualizarea sumelor din cea de-a II-a tranșă, actualizarea care se referă la perioada cuprinsă între scadența primei tranșe și data achitării efective a celei de-a II-a tranșe.
Așadar, având în vedere că Hotărârea nr. 35 a fost emisă în data de 17.12.2007, termenul de plată al celei de-a II-a tranșă a fost scadent la data de17.12.2009, actualizarea ar trebui făcută după data scadentă.
Solicităm exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată, arătând că potrivit art. 454 NCPC „Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată {...)", or, pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților nu neagă dreptul reclamantei la plata despăgubirilor în cuantum actualizat cu indicele de inflație a despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 35/17.12.2007 a Comisiei Județene Cluj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Conform art. 6 din Legea nr.290/2003, "Cererile adresate autorităților și instituțiilor publice, precum și acțiunile în justiție având ca obiect obținerea de despăgubiri sau compensații în temeiul prezentei legi, cu excepția litigiilor dintre Im ostenitori sau dintre proprietar, moștenitori si o terță persoană sunt scutite de taxe.
Pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat note de ședință arătând că potrivit Legii nr. 112/2014, privind aprobarea Ordonanța de Urgență nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Prin acest act normativ „se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006".
Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 35/17.12.2007 emisă de către Instituția Prefectului, Comisia Județeană Cluj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, s-a aprobat acordarea sumei de 438.428 Ron, în favoarea reclamantei, cu titlu de despăgubire pentru bunurile abandonate ca urmare a stării de război si a aplicării Tratatului de P. dintre România si Puterile Aliate, semnat la Paris in anul 1947, constatându-se calitatea sa de persoana îndreptățită, conform art. 1 alin 1 si 2 din Legea nr. 290/2003 la masuri reparatorii.
Instanța constată că în MO nr. 112 din 11 iunie 2014 s-a publicat Legea 112/2014, privind aprobarea Ordonanța de Urgență nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Prin acest act normativ „se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006".
În acest context, instanța va admite excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtă, și va respinge acțiunea reclamantei urmare admiterii excepției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prematurității.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta M. C., CNP_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat „M. L.” în București, Piața Al. Lahovari, nr. 1A, ., sector 1 în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALA PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/2003, cu sediul in București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, București.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 Octombrie 2014.
Președinte, A.-M. B. | ||
Grefier, R. B. M. |
Red.A.M.B.
Tehn.V.A.M.
4 ex./21.10.2014
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 5753/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 626/2014.... → |
|---|








