Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 3818/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3818/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 1161/117/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3818/2014
Ședința publică din 15 mai 2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: A.-C. Ț.
Grefier: D.-P. Oneș
Pe rol fiind soluționarea judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant E. I. SRL și pe pârâta A. J. A FINANTELOR PUBLICE CLUJ, cauza având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei, av. C. R. cu delegație la dosar, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Tribunalul, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conform dispozițiilor art. 131 C.pr.civ., constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 544/2004.
Reprezentanta reclamantei depune la dosarul cauzei o cerere în dublu exemplar prin care arată că și-a schimbat domiciliul procesual, solicitând ca toate actele să fie comunicate la noua adresă, precum și factura, respectiv chitanța reprezentând achitarea onorariului avocațial. (f.31-34)
La întrebarea instanței, reprezentanta reclamantei arată că nu are cereri de formulat ori excepții de invocat.
Față de această împrejurare, tribunalul acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a cauzei.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și taxa de timbru. Totodată solicită a fi avute în vedere hotărârile pronunțate de CEDO în această materie.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta E. I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta la restituirea sumei de 4.632 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu dobânda, în principal, în materie fiscală, potrivit art. 124 alin.2 li art. 120 alin.7 C.pr.fiscală, aferentă sumei, de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă și, în subsidiar, la plata dobânzii legale remuneratorii aferente sumei de la data achitării taxei și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat reclamanta că a achiziționat autoturismul marca BMW, cu nr. de identificare WBACG11070KD03228, autoturism ce era înmatriculat într-un stat membru al UE, din data de 2.02.1995, iar pentru înmatricularea autoturismului în România a fost obligată să achite o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în sumă de 4.632 lei. A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, dar cererea sa a fost respinsă.
Consideră reclamanta că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 110 din TFUE.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: certificat de înregistrare la Oficiu Registrului Comerțului de pe n lângă Tribunalul Cluj, chitanța de achitare a taxei, Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cartea de identitate a acestuia, contract de vânzare-cumpărare, certificat de înmatriculare al autoturismului într-o țară comunitară respectiv în Germania.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 117 lit. d C.pr.fiscală, art. 3 alin.1 și 3 din O.G. nr. 13/2011, art. 148 alin.1 și 4 din Constituția României, art. 110 RFUE, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâta A.J.F.P. Cluj a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea în parte a acțiunii pe fond ca netemeinică și nelegală în ceea ce privește obligarea sa la plata dobânzii fiscale.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamanta E. I. SRL a achiziționat autoturismul marca BMW, cu nr. de identificare WBACG11070KDO3228, care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv în Germania la data de 02.02.1995, iar în vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamanta a fost obligată să achite suma de 4.632 lei, cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule conform Legii nr. 9/2012, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice Cluj-N., în data de 07.05.2012 (f.6).
Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamanta a formulat prezenta acțiune.
Tribunalul analizând legalitatea solicitării taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă achitată la data de 07.05.2012 apreciază că este una nelegală, în considerarea următoarelor aspecte:
Astfel, în data de 07.04.2011 s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Apreciem că, în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză, iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE –, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari, rezultând de asemenea și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.
Pentru aceste argumente apreciem că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene.
Astfel, in jurisprudența referitoare la art. 110 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință, atunci când produsele interne si produsele importate se afla într-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturata de la aplicare.
D. urmare, apreciem că norma interna îndeplinește toate criteriile
pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene si care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România si mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele si rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurenta între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speța fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, la care ne-am referit mai sus a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la 13.01.2012, taxa în discuție fiind achitată de reclamant după . Legii nr. 9/2012.
Într-adevăr, în Legea 9/2012 nu există dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român.
Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.
Dar, deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de 30.01.2012, potrivit art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Prin urmare, deși Legea 9/2012 este în armonie cu normele comunitare, atâta timp cât prin OUG 1/2012 au fost suspendate până la 01.01.2013, textele de lege care permit încasarea taxei pentru emisii poluante în forma în care să nu mai existe discriminările anterior menționate, apreciem că în acest context, în continuare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.
D. urmare, apreciem că acțiunea reclamantei este întemeiată sens în care, conform art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004 va fi admisă iar pârâta va fi obligată să restituie reclamantei suma de 4.632 lei cu titlu de taxă nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de 07.05.2012 și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamanta a solicitat acordarea, în principal a dobânzii fiscale și, în subsidiar acordarea dobânzii în materie civilă.
Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o fapta ilicita ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamantă și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță.
Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamanta este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.
În baza art. 453 C.p.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 800 lei, reprezentând taxa de timbru și onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea in contencios administrativ formulată de reclamanta ..RL., cu sediul în Cluj-N., ., ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, cu sediul în Cluj-N., P-ța A. I. nr. 19, jud. Cluj și în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 4.632 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule cu dobânda legală calculată de la data plății 07.05.2012 și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariu avocațial.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică din data de 15.05.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
A.-C. Ț. D. P. ONEȘ
Red. 2 ex./A.C.Ț./D.M.
04.06.2014
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1126/2014.... → |
|---|








