Obligaţia de a face. Sentința nr. 4488/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 4488/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 1683/117/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILA NR. 4488/2014

Ședința publică din data de 20 iunie 2014

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE M.-F. B.

Grefier R. B. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal având ca obiect obligația de a face formulata de reclamanta S.C. V. I. G. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții P. M. C. N., M. C. N. și C. L. AL M. C. N..

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că mersul dezbaterilor și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 30.05.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea reclamantei să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 13.06.2014, iar apoi, avand nevoie de timp pentru a delibera a amanat pronunțarea pentru data de azi, 20.06.2014.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta S.C. V. I. G. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții P. M. C. N., M. C. N. și C. L. AL M. C. N. a solicitat obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 327.188,88 euro, reprezentând folosul de tras nerealizat, calculat sub forma chiriei neîncasate pentru suprafața de 490 mp sediu bancă, din investiția nerealizată „sediu bancă și spații comerciale S+P+2E”, propusă a fi efectuată pe imobilul situat în C.-N., . nr._, nr.topo_/1/1 și_/1/2 prin neeliberarea certificatului de urbanism, sumă calculată pentru perioada 28.11.2008 (eliberarea adresei nr._,_/43/28.11.2008) și data de 28.02.2011 (data acțiunii introductive, în continuare la plata sumei de 398,04 euro/zi, până la data eliberării certificatului de urbanism legal, conform sentinței civile nr.1664/2010 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtilor la plata sumei 533.280 euro, reprezentând folosul de tras nerealizat, calculat sub forma chiriei neîncasate pentru suprafața de 980 mp spații comerciale la etajele 1 și 2 din investiția susmenționată, în continuare la plata sumei de 648,76 euro/zi până la data eliberării certificatului de urbanism legal, conform sentinței menționate, respectiv la plata sumei 277.523,64 euro, reprezentând folosul de tras nerealizat, calculat sub forma chiriei neîncasate pentru suprafața de 510 mp spațiu comercial din investiția nerealizată „imobil de locuit colectiv cu parter comercial S1+S2+P+10E” propusă a fi efectuat la același imobil prin neeliberarea certificatului de urbanism, calculată pentru perioada anterior menționată, în continuare la plata sumei de 337,62 euro/zi până la data eliberării certificatului de urbanism legal, conform sentinței menționate, la plata sumei de 739.800 euro, reprezentând folosul de tras nerealizat, calculat sub forma chiriei neîncasate pentru suprafața de 5100 mp, reprezentând 60 apartamente pe 10 nivele, din investiția anterior menționată prin neeliberarea certificatului de urbanism pentru aceeași perioadă, în continuare la plata sumei de 900 euro/zi până la data eliberării certificatului de urbanism legal, conform sentinței menționate, precum și la plata dobânzilor legale pentru aceste sume începând cu data de 28.11.2008 și până la achitarea integrală și efectivă. S-a mai solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 150.000 euro cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul P. M. C.-N. în mod nelegal a refuzat să elibereze certificatele de urbanism solicitate pentru investițiile menționate in petitele acțiunii care urmau să fie edificate pe terenul situat in C.-N., . nr._, nr.topo_/1/1 și_/1/2 iar prin acest refuz a fost împiedicată să obțină autorizațiile de construire și să realizeze construcțiile propuse.

Reclamanta a mai arătat că urmare acestui a refuz a înregistrat pe rolul Tribunalului C. dosarul nr._ iar prin sentința civilă nr.1664/2010 primarul a fost obligat la eliberarea certificatelor de urbanism iar prin decizia civilă nr.2825/2010 pronunțată de Curtea de Apel C. hotărârea instanței de fond a rămas definitivă, însă cu toate acestea până la data formulării prezentei acțiuni P. Mun. C.-N. nu și-a îndeplinit obligația stabilită de instanța.

De asemenea, reclamanta a învederat că prin acest refuz pârâtul i-a produs și îi produce în continuare prejudicii, astfel că a solicitat folosul de tras nerealizat sub forma chiriei neîncasate, sens în care s-a întocmit raportul de expertiză de evaluare întocmit de expert evaluator D. G. în dosarul nr._ al Tribunalului T., precum și raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic evaluator I. R. N. respectiv raportul de expertiză întocmit de expertul contabil Margaritoriu M. în dosarul nr._ al Tribunalului Gorj.

În ceea ce privește dobânda legală, reclamanta a arătat că este îndreptățită la acordarea acesteia raportat la dispozițiile OG nr.9/2000 iar în ceea ce privește acordarea daunelor morale, a susținut să se impune acordarea acestora, deoarece pe întreaga perioadă a derulării litigiului, conducerea societății a trăit o stare de neliniște, de tulburare și de stres accentuat și s-a adus o vătămare imaginii societății prin faptul că pârâtul a susținut în ședință publică că reclamanta a formulat cereri nefondate. De asemenea, a menționat că a fost privată la liberul exercițiu al dreptului de proprietate asupra terenului său, fiindu-i îngrădit dreptul de folosință.

Prin întâmpinarea formulată, pârâții M. C.-N. și P. M. C.-N. au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și au arătat că amplasamentele din prezenta cauză au format obiectul și altor litigii de natura celui cu care a fost investită instanța de judecată, aspect din care reiese că acțiunile reclamantei au un profund caracter șicanator iar susținerile acesteia sunt nefondate.

Pârâții au mai arătat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile privind prejudiciul la care se referă reclamanta și nici cele cu privire la răspunderea patrimonială.

De asemenea, au învederat că reclamanta a calculat folosul de tras și dobânzile aferente ca o consecință a obligării la emiterea certificatului de urbanism, deși este evident că susținerile acesteia nu se bazează pe probe, nici în ceea ce privește pretinsele venituri, nici a întinderilor.

Pe de altă parte, s-a arătat că în speță nu s-a constatat cu certitudine existența prejudiciului, acesta fiind unul eventual, or, conform art. 998 c.civ. despăgubirile se apreciază în raport cu prejudiciul material și actual suferit iar pentru a fi admisibilă cererea de obligare la repararea prejudiciului se impune a se face dovada că reclamanta dispune de mijloace financiare pentru susținerea proiectului, fie din autofinanțare, fie din vânzarea imobilului prin contracte sub semnătură privată, fie din credite.

Cât privește daunele morale pretinse de reclamantă, acestea se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

În cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară de către expert tehnic judiciar ing. A. G., iar din concluziile acestui raport reiese că:

Nivelul mediu al chiriei lunare practicate în municipiul C.-N., începând cu data de 28.11.2008 și până în prezent, în sectorul privat, pentru sedii bancă din imobile asemănătoare imobilului propus de reclamantă „sediu bancă și spații comerciale S+P2E”, avându-se în vedere poziționarea imobilului propus în C.-N., pe . Mănăștur-Zorilor, artera principală de circulație cu 4 benzi – Drumul internațional E60), cu intrare de la stradă, este de 8,28 euro/mp

Nivelul mediu al chiriei lunare practicate în municipiul C.-N., începând cu data de 28.11.2008 și până în prezent, în sectorul privat, pentru spații comerciale din imobile asemănătoare imobilului propus de reclamantă „sediu bancă și spații comerciale S+P2E” și imobil de locuit colectiv cu parter comercial S1+S2+P = 10E, avându-se în vedere poziționarea imobilului propus în C.-N., pe . Mănăștur-Zorilor, artera principală de circulație cu 4 benzi – Drumul internațional E60), cu intrare de la stradă, este de 8,28 euro/mp

Nivelul mediu al chiriei lunare practicate în municipiul C.-N., începând cu data de 28.11.2008 și până în prezent, în sectorul privat, pentru apartamente din imobile asemănătoare imobilului propus de reclamantă „imobil de locuit colectiv cu parter comercial S1+S2+P = 10E, avându-se în vedere poziționarea imobilului propus în C.-N., pe . Mănăștur-Zorilor, artera principală de circulație cu 4 benzi – Drumul internațional E60), cu intrare de la stradă, este de 4,60 euro/mp.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

reclamanta S.C. V. I. G. S.R.L., cu sediul în C.-N., ., jud.C., în contradictoriu cu pârâții P. M. C. N., M. C. N. și C. L. AL M. C. N., toți cu sediul în C.-N., .-3, jud.C.

Pronunțată în ședința publică din data de 20.06.2014.

Președinte,

M.-F. B.

Grefier,

R. B. M.

Red.MFB/tehn.MG

6 ex. 03.07.14

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 4488/2014. Tribunalul CLUJ