Pretentii. Decizia nr. 941/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 941/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 21049/211/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIE CIVILA Nr. 941/R/2014
Ședința publică de la 07 Mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O.-C. T.
Judecător A.-F. D.
Judecător O. R. G.
Grefier E. C.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe
recurent C. J. DE PENSII, împotriva Sentinței civile nr. 8919/2013 din 31 mai 2013, în dosar nr._ a Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat C. DE A. DE SANATATE CLUJ, având ca obiect, pretenți DECLINARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, tribunalul constată că este legal investit cu judecarea cauzei.
Se constată în ce privește prezentul recurs, că acesta a fost declarat, motivat și comunicat în termen, fiind scutit de la plata taxei de timbru.
Tribunalul constatând suficiente probele de la dosar pentru judecarea cauzei, lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin Sentința civilă nr.8919/2011 a Judecătoriei Cluj-N. s-a admis exceptia prescriptiei dreptului la actiune și pe cale de consecință s-a respins cererea formulata de reclamanta C. J. de Pensii Cluj cu sediul in Cluj-N., ..2, jud. Cluj in contradictoriu cu C. de A. de Sanatate Cluj, cu sediul in Cluj-N., ., jud. Cluj.
Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Cluj, Sectia C. Administrativ si Fiscal, Conflicte de munca si A. Sociale, la data de 02.08.2010 sub nr._, reclamanta C. J. de Pensii a solicitat in contradictoriu cu parata C. de A. de Sanatate Cluj obligarea acesteia la plata sumei de_,06 lei reprezentand decontarea sumelor platite de reclamanta catre Spitalul Clinic Judetean Cluj, reprezentand contravaloarea serviciilor medicale spitalicesti pentru care s-a infirmat caracterul de boala profesionala, aferente perioadei oct., noe si dec.2006, validate d eparata si pentru care s-a refuzat plata.
In fapt, s-a aratat ca la data de 27.10.2006, prin adresa nr._, reclamanta a adus la cunostinta paratei ca potrivit prevederilor legale in vigoare, aceasta din urma are obligatia de a deconta contravaloarea serviciilor medicale pentru cazurile pentru care nu s-a confirmat caracterul de boala profesionala si care dupa validarea de catre C.A.S. vor fi platite de reclamanta. Incepand cu data de 23.10.2006 intre reclamanta si Spitalul clinic de Urgenta Cluj, s-a incheiat contractul de furnizare de servicii medicale pentru boli profesionale si indicatorii ce au stat la baza acestui contract.
In speta, sumele datorate de parata privesc un total de 82 de cazuri pentru care caracterul de boala profesionala nu s-a conformat, avand o valoare totala de 50.334,06 lei.
In drept, au fost invocate prevederile art.135 din Legea nr.346/2002 si art.18 din ordinul nr.450/2006.
Prin intampinarea depusa la data de 04.02.2011 parata a invocat excptia prescriptiei dreptului la actiune, aratand ca sumele solicitate sunt aferente perioadei oct.-dec.2006. Creantele in cauza izvorasc dintr-un contract de natura civila, fiind supuse termenului general de prescriptie de 3 ani.
In fond, a aratat ca in speta este vorba pentru sume reprezentand contravaloarea serviciilor medicale acordate pentru boli cu privire la care s-a infirmat caracterul de accident de munca/boala profesionala. Contravaloarea acestor servicii se valideaza de casele de asigurari de sanatate si se suportau conform legii in vigoare la acel moment din fondurile cu aceasta destinatie in bugetul asigurarilor sociale de sanatate, contravaloarea lor, urmand a se recupera in baza de acte justificative (facturi) din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate. A mai aratat ca parata nu se afla in vreun fel de relatie cu Clinica de Medicina Muncii Cluj-N.. Intrucat reclamanta nu si-a respectat obligatia legala de a incheia cu Clinica de Medicina Muncii Cluj-N. contractul de furnizare de servicii medicale, aceasta din urma a ramas fara finantare, cu consecinte asupra salariilor angajatilor. Ca urmare a acestui fapt, Tribunalul Cluj a pronuntat o hotarare prin care a obligat atat reclamanta, cat si parata din prezenta cauza la plata sumei de 196.850 lei reprezentand drepturi salariale. F. de aceasta apreciaza ca obligarea sa la plata sumei solicitate de reclamanta, ar insemna o dubla plata.
In drept, au fost invocate prevederile art.346/2002 si art.95/2006. S-a solicitat judecarea si in lipsa a cauzei.
In sprijinul intampinarii, parata a depus inscrisuri-f.13-114.
Prin sentinta civila nr.3184/2011 pronuntata in dosarul cu nr._, Tribunalul Cluj - Sectia C. Administrativ si Fiscal, Conflicte de Munca si A. Sociale a admis exceptia necompetentei materiale si a declinat judecarea cauzei Judecatoriei Cluj-N..
Cauza a fost inregistrata sub nr._, instanta dispunand citarea partilor.
Prin cererea depusa la data de 04.11.2011, denumita « intampinare », in fapt precizare la actiune, reclamanta a invocat exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Cluj-napoca. A aratat ca, desi in mod corect s-a admis exceptia necompetentei maeriale si s-a declinat competenta de instanta initial investita, aceasta ar fi trebuit sa trimita cauza Tribunalului Cluj, conform art.107 lit.g din legea nr.92/1992.
Prin Incheierea din 20.01.2012 instanta a respins ca neintemeiata exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Cluj-napoca, dispunand contuniarea judecatii.
Prin incheierea civila din 23.03.2012 instanta a dispus suspendarea judecarii cauzei, in temeiul art.155 ind.1 C.p.c.
La termenul de azi, 31.05.2013, instanta a admis cererea de repunere pe rol a cauzei. Totodata, a pus in discutie exceptia prescriptiei dreptului la actiune, retinand in pronuntare cauza cu privire la aceasta.
Asupra exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, instanța reține urmatoarele :
La data de 23.10.2006 intre reclamanta si Spitalul Clinic de Urgenta Cluj s-a incheiat contractul de furnizare a serviciilor medicale pentru boli profesionale. La data de 27.10.2006, prin adresa nr._ reclamanta a comunicat paratei incheierea contractului de furnizare de servicii medicale, instiintand parata despre prevederile art.135 alin.5 din legea nr.346/2002 privitoare la suportarea contravalorii serviciilor medicale furnizate in cursul anului 2006 si pentru care caracterul de boala profesionala nu s-a confirmat.
Prin adresa nr._/08.11.2006 Spitalul Clinic Judetean Cluj, a comunicat reclamantei situatia serviciilor spitalicesti efectuate in cursul lunii octombrie 2006, incluzand si bolile pentru care nu s-a confirmat caracterul de boala profesionala.-f.31-39. Ca urmare, reclamanta a comunicat la data de 09.11.2006 paratei, in vederea validarii, lista CNP-urilor pacientilor internati si a celor carora li s-au acordat servicii medicale in ambulatoriu, dar pentru care s-a infirmat caracterul de boala profesionala. Prin adresa nr.2683/08.12.2006 parata a comunicat lista validata a persoanelor pentru care s-a infirmat caracterul de boala profesionala.
La data de 22.12.2006 prin adresa nr._ Spitalul Clinic Judetean Cluj a comunicat reclamantei situatia serviciilor prestate in luna noiembrie 2006, incluzand si bolile pentru care nu s-a confirmat caracterul de boala profesionala si facturile aferente-f.50-67.
La data de 19.01.2007 reclamanta a comunicat paratei lista CNP-urilor pacientilor internati si a celor carora li s-au acordat servicii medicale in ambulatoriu, dar pentru care s-a infirmat caracterul de boala profesionala, aferenta lunilor oct.si noiembrie 2006.
La data de 15.01.2007 prin adresa nr._ Spitalul Clunic Judetean a comunicat reclamantei situatia serviciilor prestate in luna decembrie 2006, incluzand si bolile pentru care nu s-a confirmat caracterul de boala profesionala si facturile aferente-f.70-78 iar la data de 16.01.2007 reclamanta a comunicat paratei spre validare lista CNP-urilor persoanelor internatesi a celor carora li s-au acordat servicii medicale in ambulatoriu, dar pentru care s-a infirmat caracterul de boala profesionala, aferenta lunii decembrie 2006.
Din inscrisurile depuse la dosar instanta retine ca, pana in cursul lunii mai 2007, intre parti s-a purtat o ampla corespondenta in legatura cu validarea listelor CNP-urilor persoanelor pentru care nu s-a confirmat caracterul de boala profesionala, in precizarea depusa la dosar de catre reclamanta la data de 23.03.2012, aceasta sustinand urmatoarele: « abia la data de 02.05.2007 avem situatia completa si clara aferenta lunilor octombrie, noiembrie si decembrie 2006 ». Reclamanta sustine ca ulterior validarii listelor a intreptins o . demersuri, in vederea recuperarii sumelor achitate, insa fara rezultat. Instanta nu contesta acest lucru, intrucat reclamanta a atasat la dosar mai multe inscrisuri cu privire la demersurile efectuate.
In privinta exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, tinand cont si de art.201 din Legea nr.71/2011, instanta retine ca in cauza sunt incidente prevederile art. 3 alin.1 si art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescriptie fiind cel general, de 3 ani. Instanta nu poate retine argumentele reclamantei, conform carora in speta s-ar aplica prevederile din materia fiscala referitoare la termenul de prescriptie, raporturile stabilite intre parti neintrand in sfera de aplicare a OG nr.92/2003, ci fiind raporturi de natura civila.
Aceasta, intrucat temeiul de drept al cererii in reprezinta dispozitiile art.135 alin 5, 6 din Legea nr.346/2002, in forma vigoare la data efectuarii de catre reclamanta a platilor a caror decontare s-a solicitat, potrivit cu care in situatia persoanelor internate in unitati sanitare cu personalitate juridica si sectii de boli profesionale in cursul anului 2006, pentru care se infirma caracterul profesional al bolii, contravaloarea serviciilor medicale acordate acestora si validate de casele de asigurari de sanatate se suporta din sumele prevazute cu aceasta destinatie in bugetul asigurarilor sociale de stat, contravaloarea acestora urmand a se recupera, prin decontare in baza actelor justificative, din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, in conformitate cu prevederile normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.
Prevederile alin. (5) se aplica in mod corespunzator si pentru perioadele ulterioare anului 2006.
Art. 18 alin.9 si 10 din OMMSSFMSP nr._, stabileste termenele in care casele teritoriale de pensii inainteaza spre validare caselor de asigurari de sanatate listele cuprinzand CNP-urile pacientilor mentionati de art.135 alin.5 din Legea nr.346/2002, facturile si documentele justificative, precum si termenul in care casele de asigurari de sanatate au obligatia validarii.
In cauza, este vorba, asadar, de sume achitate de reclamanta Spitalului Clinic Juderean Cluj (in structura caruia functioneaza Clinica de Medicina Muncii), in temeiul contractului de furnizare de servicii medicale incheiat de acestea la data de 23.10.2006, sume cu privire la care reclamanta este indreptatita la decontare de catre parata in temeiul textului sus-mentionat.
Analizand teztul de mai sus, instanta observa ca pentru recuperarea sumelor achitate prestatorului de C. J. de Pensii, sume reprezentand contravaloarea serviciilor medicale pentru cazurile in care caracterul profesional al bolii s-a infirmat, este necesara validarea cazurilor de catre casa de asigurari de sanatate. In acest sens, reclamanta a inaintat documentele justificative paratei, in vedrea validarii cazurilor. Instanta apreciaza ca de la momentul validarii cazurilor s-a nascut pentru C. J. de Pensii dreptul la actiune, in vederea recuperarii sumelor platite, si nu de la emiterea facturii de catre reclamanta. In speta, dupa o corespondenta ampla intre parti, reclamanta a aratat ca la data de 02.05.2007 a avut situatia completa si clara aferenta celor 3 luni. Asadar, punctul de pornire al termenului de prescrpitie il reprezinta cel tarziu data de 02.05.2007.
Reclamanta a sesizat instanta la data de 02.08.2010 si nu a dovedit vreun caz de intrerupere sau suspendare a cursului prescriptiei, termenul de prescriptie implinindu-se cel tarziu la data de 02.05.2010.
In aceste conditii, instanta va admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de parata si va respinge cererea reclamantei ca fiind prescrisa.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs C. Județeană de Pensii Cluj apreciind că îmnn mod eronat a fost admisă excepția prescripție și solicitând astfel admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate, respectiv admiterea acțiunii.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie tribunalul constată următoarele :
Potrivit art.18 pct 8 din Ordinul nr.450/2006 pentru situațiile în care unitățile sanitare cu personalitate juridică, aflate în relație contractuală directă cu casele teritoriale de pensii, emit facturi pentru tratarea bolilor al căror caracter profesional nu se confirmă, costurile aferente vor fi suportate de casele teritoriale de pensii ulterior validării documentelor de către casele de asigurări de sănătate din aceeași rază administrativ-teritorială, urmând ca, în termen de 30 de zile de la înaintarea facturilor aferente desfășurătoarelor activităților realizate, casele de asigurări de sănătate să deconteze contravaloarea serviciilor medicale efectuate, mai puțin contravaloarea serviciilor medicale prestate în scopul investigării și stabilirii caracterului profesional al bolii.
Așa cum rezultă din înscrisul de la fila 24 din dosarul de fond recurenta a solicitat la data de 30.07.2007 decontarea unor sume de bani, reprezentând servicii medicale spitalicești acordate în regim de spitalizare continuă, pentru care caracterul de profesionalitate al bolii nu s-a confirmat, validate în vederea vederea decontării de către intimata C. de Asigurări de Sănătate Cluj, această adresă fiind înregistrată de către intimată la data de 31 octombrie 2007.
Raportat la textul de lege anterior evocat, tribunalul conchide că de la această dată, 31 octombrie 2007, urmează a se verifica respectarea termenului de prescripție de 3 ani impus de dispozițiile Decretului 167/1958.
Or, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 02 august 2010, tribunalul constată că în mod eronat prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, aceasta urmând a fi respinsă.
Astfel, în speță devin pe deplin incidente dispozițiile art.312 alin 3 d C pr civ, sens în care tribunalul va admite recursul declarat de C. JUDEȚEANĂ DE PENSII CLUJ-N. împotriva Sentinței civile nr. 8919/2013 din 31 mai 2013, în dosar nr._ a Judecătoriei Cluj-N., pe care o casează în totalitate și dispune trimiterea cauzei aceleiași instanțe Judecătoria Cluj-N., în rejudecare urmând a fi administrate toate probele necesare și utile unei juste soluționări pe fond a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge excepția prescripției .
Admite recursul declarat de C. JUDEȚEANĂ DE PENSII CLUJ-N. împotriva Sentinței civile nr. 8919/2013 din 31 mai 2013, în dosar nr._ a Judecătoriei Cluj-N., pe care o casează în totalitate și dispune trimiterea cauzei aceleiași instanțe Judecătoria Cluj-N..
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 07.05.2014.
Președinte, O.-C. T. | Judecător, A.-F. D. | Judecător, O. R. G. |
Grefier, E. C. |
E.C. 09 Mai 2014
Red AD/tehn AD
16 iunie 2014/2 ex
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|








