Pretentii. Sentința nr. 3706/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 3706/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 09-05-2014 în dosarul nr. 791/1285/2013

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3706/2014

Ședința publică din 09 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: B. A.-M.

GREFIER: P. R. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta A. "ORGANIZATIA DE PROMOVARE A TINERILOR CU DIZABILITATI"-SECTIA ECON, în contradictoriu cu pârâta D. DE A. SOCIALA SI MEDICALA, având ca obiect pretentii.

Cauza s-a judecat pe fond la data de 18.04.2014, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când pentru a da părților posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești la 09.05.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta A. ORGANIZAȚIA DE PROMOVARE A TINERILOR CU DIZABILITĂȚI”- SECȚIA ECON a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI MEDICALĂ prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 17.589,76 lei reprezentând contravaloarea facturilor restante emise în baza contractului de parteneriat cu unitate protejată nr. 53 din 11 iulie 2011, la plata penalităților de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamanta a arătat că potrivit facturilor emise în baza contractului nr. 53 din 11.07.2011 încheiat între părți, pârâta a contractat în urma derulării procedurii de achiziție directă, servicii de arhivare, valoarea serviciilor fiind de 17.589,76 lei. Conform prevederilor contractului încheiat între părți, beneficiarul este obligat la plata facturilor emise în termen de 30 de zile, în caz contrar fiind obligat la plata unor penalități în procent de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere începând cu data scadenței până la achitare. Având în vedere cele de mai sus, beneficiarul fiind cel care și-a încălcat obligațiile prin manifestarea refuzului de a achita contravaloarea serviciilor, reclamanta a arătat că a fost nevoită să promoveze prezenta acțiune.

În drept s-au invocat dispozițiile OUG nr.34/2006.

Reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru de 258,03 lei.

Pârâta DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI MEDICALĂ prin întâmpinarea depusă la data de 19.11.2013 a solicitat instanței respingerea acțiunii ca fiind nefondata A arătat pârâta, în esență, că reclamanta nu a prezentat o creanță certă, lichidă și exigibilă, întrucât pârâta nu a acceptat prețul pe care reclamanta îl modificase fără a aduce acest aspect la cunoștința sa.

În drept s-a invocat art. 286 alin.1 din OUG nr.34/2006, art. 46 C...1470 C.civ, art.662 C.pr.civ.

În susținerea cererilor au fost depuse înscrisuri.

Examinând actele dosarului, instanța reține următoarele :

În baza contractului nr. 53 din 11.07.2011 încheiat între reclamantă și pârâtă, aceasta din urmă a contractat în urma derulării procedurii de achiziție directă servicii de arhivare –legare și finisare - la prețul inițial de 7,56 Ron/dosar plus TVA, și respectiv 8,99 lei/dosar, numerotare pagini -0,92 lei /dosar plus TVA, fiind vorba de 267 dosare. ( f 30-33). Așa cum reiese din actele de la dosar, inițial pârâta a publicat în SEAP o cerere în vederea achiziției directe doar a unor servicii de legătorie și scriere dosare, iar reclamanta a publicat o ofertă pentru serviciile solicitate. ( f 35)

Ulterior, s-a dorit și numerotarea dosarelor de către pârâtă,( f 34) aspect care în practică s-a și întâmplat, astfel că s-a ajuns la situația în care autoritatea contractantă a solicitat publicarea unei oferte care să cuprindă toate serviciile necesare, pentru a se putea efectua plata și pentru a se completa dosarul de achiziție directă.( f 36-38). În acest scop reclamanta a publicat o nouă ofertă cu un nou cod CPV care cuprindea toate serviciile care s-au prestat de către subcontractantul serviciilor, care la rândul său a transmis reclamantei factura cu noile servicii în conformitate cu a doua ofertă prezentată în SEAP, reclamanta procedând la facturarea acestor servicii către autoritatea contractantă .( f 5, 38)

În acest context s-a ajuns ca valoarea serviciilor contractate de debitor să fie 17.589,76 lei în loc de 14.449.42 lei. ( coperți arhivare 689.08 lei plus 165.38 lei TVA, legare, scriere -_.63 lei plus 2631.28 lei TVA, numerotare dosare-2532.53 lei plus 607.81 lei TVA). În acest scop a fost emisă factura fiscală OPTD_/06.03.2012 în sumă de_.76 lei .( f 5).

Conform prevederilor contractului încheiat între părți, beneficiarul este obligat la plata facturilor emise într-un termen de 30 zile în caz contrar fiind obligat la plata unor penalități în procent de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere începând de la data scadenței și până la data achitării integrale a debitului . ( art.3.5 contract)

Pe cale de consecință, în temeiul art. 286 din OUG 34/2006, art. 1170 ,1470 cod civil va admite acțiunea așa cum a fost formulată și va obliga pârâta la plata debitului în valoare de 17.589,76 lei reprezentând contravaloarea facturilor scadente emise în baza contractului de parteneriat cu unitate protejată nr. 53/11.07.2011.

Va obliga pârâta la plata penalităților de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, conform contractului 53/11.07.2011 până la pronunțarea prezentei .

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta A. "ORGANIZATIA DE PROMOVARE A TINERILOR CU DIZABILITATI"-SECTIA ECON, cu sediul în Cluj-N., ., . CUI RO_, cont bancar RO35 BTRL 0660 1205 R181 33XX, deschis la Banca Transilvania Cluj în contradictoriu cu pârâta D. DE A. SOCIALA SI MEDICALA cu sediul în Cluj-N., Piața Unirii nr. 1, jud.Cluj CUI_.

Obligă pârâta la plata debitului în valoare de 17.589,76 lei reprezentând contravaloarea facturilor scadente emise în baza contractului de parteneriat cu unitate protejată nr. 53/11.07.2011.

Obligă pârâta la plata penalităților de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, conform contractului 53/11.07.2011 până la pronunțarea prezentei .

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 09 Mai 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

B. A.-M. P. R. A.

Red.A.M.B.

Tehnored.V.A.M.

4 ex./20.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 3706/2014. Tribunalul CLUJ