Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 4813/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4813/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 11-07-2014 în dosarul nr. 2865/117/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILA NR. 4813/2014
Ședința publică din data de 11 Iulie 2014
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE M. T.
Grefier R. B. M.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect suspendare executare act administrativ formulata de reclamanții T. I. M., M. L., D. R., C. M. D., R. I., C. I., ROCAȘ N., C. F., S. C., V. A. E., G. I., R. E., N. T. K., L. I., B. E., M. I., B. I., D. A., în contradictoriu cu pârâtul P. C. COJOCNA.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că mersul dezbaterilor și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 07.07.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 11.07.2014.
INSTANȚA
Prin cererea formulată de către reclamanții T. I. M., M. L., D. R., C. M. D., R. I., C. I., ROCAȘ N., C. F., S. C., V. A. E., G. I., R. E., N. T. K., L. I., B. E., M. I., B. I., D. A. în contradictoriu cu pârâtul P. C. COJOCNA s-a solicitat instanței să dispună suspendarea executării actului administrativ Dispoziția nr. 134/14.04.2014 până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anulare.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în cauză sunt întrunite condițiile legale de suspendare a actului administrativ prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, existența unui caz bine justificat și iminențaproducerii unei pagube.
Pe seama reclamanților s-a emis Dispoziția nr. 134/14.04.2014 de recuperare a unor sume de bani, cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare.
Dispoziția atacată a fost în mod tardiv emisă față de prevederile art. 85 alin.1 din Legea 188/1999.
Aceeași dispoziție a fost emisă și cu încălcarea termenului de prescripție.
Dispoziția nu este motivată iar lipsa motivării sau motivarea necorespunzătoare atrage anularea acesteia.
Împrejurările menționate sunt de natură a crea o îndoială serioasăasupra legalității actului administrativ, fiind îndeplinită cerința cazului bine justificat în privința suspendării.
În ceea ce privește paguba iminentă, aceasta este concretizată prin lipsirea reclamanților de drepturile bănești intrate legal în patrimoniul acestora.
Având în vedere întrunirea condițiilor legale de suspendare, reținând că în cauză s-a formulat și plângerea prealabilă prin care s-a solicitat revocarea actului administrativ nelegal, se impune suspendarea Dispoziției nr. 134/14.04.2014
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea 554/2004.
În probațiune, s-au anexat: Dispoziția nr. 134/14.04.2014, plângere prealabilă, hotărâri judecătorești.
Nu s-a formulat întâmpinare în cauză.
Analizând cererea formulată, în baza probelor administrate, instanța retine că aceasta este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 14 din Legea 554/2004,
Suspendarea executării actului
(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.
(7) Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.
Potrivit art. 2 din Legea 554/2004
ș) pagubă iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public;
t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;
Rezultă că, pentru suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă cerința inițierii procedurii de anulare a actului administrativ este necesar a fi întrunite, cumulativ, alte două condiții: existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Cele două condiții, prin modul imperativ de reglementare, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența „unui caz bine justificat” și a „iminenței producerii pagubei”.
Suspendarea este o măsură de excepție și numai motive bine întemeiate, referitoare la o îndoială puternică cu privire la legalitatea actului, precum și existența unor dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat ar justifica înlăturarea efectului executoriu în privința actului administrativ.
Instanța reține că în cauză s-a făcut dovada întrunirii condițiilor legale necesare în vederea suspendării efectelor actului administrativ.
Reclamanta a solicitat suspendarea Dispoziției nr. 134/14.04.2014 și a făcut dovada existenței unei îndoieli serioase asupra legalității actului administrativ astfel încât să fie îndeplinită condiția cazului bine justificat.
Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cazul procedurii executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Reclamanta invocă ca o îndoială serioasă faptul că dispoziția a cărei suspendare se cere a fost emisă cu încălcarea termenelor de decădere și de prescripție. De asemenea se mai invocă împrejurarea că dispoziția este nemotivată.
Instanța reține că pârâtul P. comunei Cojocna a emis Dispoziția nr. 134/14.04.2014 pentru recuperarea unor sume de bani acordate personalului Primăriei comunei Cojocna, respectiv îndemnizația de dispozitiv.
Fără a proceda la analizarea fondului cauzei, instanța reține că, cel puțin aparent, pârâtul a emis Dispoziția nr. 134/14.04.2014 cu încălcarea prevederilor art. 85 alin. 1 din Legea 188/1999.
Dispoziția nr. 134/14.04.2014 are la bază Decizia Curții de Conturi nr. 45/20.11.2013,/f.10-14/, comunicată la data de 25.11.2013, conform Registrului de intrare al Primăriei Cojocna, /f.15/.
Prin urmare, în sensul prevederilor art. 85 alin. 1 din Legea nr.188/1999, decizia de recuperare a pagubei ar fi trebuit emisă în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, respectiv în termen de 30 de zile de la data comunicării Deciziei Curții de Conturi nr. 45/2013, comunicarea datând din 25.11.2013.
Dispoziția a cărei suspendare se cere a fost emisă la data de 14.04.2014, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut la art. 85 alin. 1 din Legea 188/1999.
Astfel, în acest context, instanța apreciază că prezumția de legalitate a actul administrativ a fost răsturnată, existând în cauză un caz bine justificat ce poate duce la suspendarea efectului executoriu al actului atacat.
Cu privire la condiția prevenirii pagubei iminente, reclamanții au arătat că prin executarea actului administrativ ar fi lipsiți de sumele de bani ce au intrat în patrimoniul acestora în mod legal.
Jurisprudența a stabilit că iminența producerii unei pagube nu se prezumă ci trebuie dovedită de persoana lezată, iar simpla executare a unui act administrativ nu poate produce o pagubă.
În condițiile în care s-a constatat însă o prezumție de nelegalitate a actului administrativ, o diminuare a patrimoniului reclamanților s-ar produce tot în mod nelegal, astfel încât prejudiciul reclamanților poate fi apreciat ca fiind previzibil și greu de recuperat.
Prin urmare, raportat la aspectele menționate, instanța reține că sunt întrunite în cauză condițiile suspendării prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel încât cererea formulată va fi admisă, dispunându-se suspendarea efectelor executorii ale Dispoziției nr. 134/14.04.2014.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de suspendare formulată de către reclamanții T. I. M., CNP_, M. L., CNP_, D. R., CNP_, C. M. D., CNP_, R. I., CNP_, C. I., CNP_, ROCAȘ N., CNP_, C. F., CNP_, S. C., CNP_, V. A. E., CNP_, G. I., CNP_, R. E., CNP_, N. T. K., CNP_, L. I., CNP_, B. E., CNP_, M. I., CNP_, B. I., CNP_, D. A., CNP_ toți cu domiciliul procesual ales la cab. Av. N. C. în Cluj-N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâtul P. C. COJOCNA cu sediulîn comuna Cojocna, ., jud. Cluj.
Dispune suspendarea executării actului administrativ Dispoziția nr. 134/14.04.2014 până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anulare.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, recursul înregistrându-se la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 Iulie 2014.
Președinte, M. T. | ||
Grefier, R. B. M. |
Red. MT/MT 30.10.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1013/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 85/2014.... → |
|---|








