Anulare act administrativ. Sentința nr. 4223/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4223/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 153/36/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4223/CA
Ședința publică din 01.11 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - A. L. N.
GREFIER - M. G.
Pe rol soluționarea cauzei promovată de reclamant A. N. M., cu domiciliul în Techirghiol, ., județ C., în contradictoriu cu pârâții M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR (M. AFACERILOR INTERNE), cu sediul în București, .. 6, etaj 4, apt. 414, sector 5 și I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE C., cu sediul în C.,., județ C., având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.10.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea data, ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării la data de 01.11.2013, când a hotărât următoarele;
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei în contencios administrativ de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._/118/2012, reclamanta A. N. M. în contradictoriu cu pârâții M. Administrației și Internelor și I. Județean de Poliție a contestat Hotărârea nr. 176/25.07.2012 emisă de M. Administrației și Internelor – Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor precum și a actelor subsecvente acesteia reprezentând Hotărârea 2110/25.05.2012 emisă de MAI - Comisia de Soluționare a Contestațiilor și Decizia de imputare nr. 1820/22.03.2012, emisă de IPJ C..
Invocă reclamanta pe cale de excepție nelegalitatea constituirii comisiei de cercetare administrativă prin dispoziția șefului inspectoratului nr. 546/25.01.2012, prin prisma încălcării prevederilor pct.79 din Instrucțiunile nr. 830/1999 cu referire la doi dintre membrii comisiei care nu îndeplineau în momentul cercetării funcții de șef de compartiment, astfel cum prevedeau dispozițiile anterior citate. Invocă în susținere adresa_/22.05.2012 emisă de IPJ C. și Hotărârea nr._/24.05.2012 emisă de Comisia pentru soluționarea contestațiilor din cadrul IPJ C., apreciind că actul administrativ atacat nu îndeplinește condiția de a fi emis de către organul sau persoana competentă și în limitele competenței sale.
Pe fond invocă reclamanta calitatea de funcționat public cu statut special, respectiv ofițer principal I, în cadrul IPJ C., care în urma apariției legii 330/2009 a fost promovat în funcție, având la bază Nota Raport privind promovarea în funcție nr._/11.02.2010 emisă de IPJ C., dispoziție care nu a fost niciodată comunicată.
Urmare a desfășurării unei activități de audit și a întocmirii Raportului de audit nr._/22.07.2011, arată reclamanta, a fost reținut în sarcina sa faptul că s-au acordat drepturi salariale necuvenite, aspect recunoscut de către pârâtul IPJ C., prin adresa_/02.03.2012, prin care se arată că au fost interpretate în mod eronat dispozițiile legale incidente la încadrarea în funcții. Apreciază că punerea în aplicare a concluziilor raportului de audit anterior menționat este tardivă prin raportare la disp. art. 23 pct 1 din OG 121/1998, întrucât data luării la cunoștință este 25.08.2011, dată la care a fost înregistrat la IGPR, or, data constituirii comisiei de cercetare este 21.11.2011, respectiv după expirarea termenului de 60 de zile .
Invocă, de asemenea, faptul că în cadrul deciziei de imputare contestată nu sunt menționate prevederile art. 2 pct.6 din Instrucțiunile 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse MAI, în raport cu care nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența calității de militar la data producerii prejudiciului, paguba materială nu a fost comisă printr-un fapt ilicit, nefiind încălcat nici un text de lege care să atragă existența vinovăției. În referire la temeiul de drept reținut apreciază că au aplicabilitate numai dispozițiile referitoare la funcția publică și reglementările de drept ce țin de aplicarea legii nr. 188/1999
Precizează, de asemenea, faptul că nelegalitatea hotărârii nr. 2110/25.05.2012, cu raportare la Decizia de imputare nr. 1820/22.03.2012, derivă și din nerespectarea dreptului la apărare consacrat de art. 6 din CEDO și art. 148 pct.2, art. 24 și urm. din Constituția României în cadrul procedurii de cercetare administrativă. Cercetarea administrativă în cauză, se arată, a fost efectuată în același timp pentru mai multe persoane, nefiind puse la dispoziție sau comunicate înscrisurile aferente aflate în posesia angajatorului, pentru a avea posibilitatea pregătirii apărării.
Apreciază reclamanta asupra nelegalității Deciziei de imputare nr. 1820/ 22.03.2012 pentru aspecte discriminatorii a unei persoane față de persoanele din culpa cărora au fost acordate drepturile în mod necuvenit, prin raportare la disp. art. 1 -3 și urm. din OG 137/2000.
În drept au fost invocate disp. art. 1, art.78, art. 81-82 pct.2 din legea 360/2002, art. 21 pct.1 și urm. din HG 991/2005, art. 1, art. 5 pct.1 lit.f și pct.3, art. 28, art.31, art. 62, art. 76, art. 84-85, art. 117 din legea 188/1999, art. 24 și art. 148 pct.2 din Constituția României, art. 6 din Convenția CEDO, art. 30 și urm. din OG 121/1998, art. 7 și urm. din legea 554/2004, Codul civil și Codul de procedură civilă, legea 53/2003 privind Codul Muncii, Legea 24/2000, OG 137/2000, iar în susținere a fost solicitată administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu și testimonială.
Au fost atașate cererii, în copie, înscrisuri.
Prin cererea precizatoare depusă la termenul din 05.12.2012, reclamanta a menționat că înțelege să solicite și suspendarea efectelor Deciziei de imputare nr. 1820/22.03.2012. În motivarea cererii invocă reclamanta că salariul și componenta salarială este singura sursă de venit, apreciind asupra necesității suspendării prin prisma imposibilității de a plăti obligațiile, în condițiile în care veniturile obținute sunt sub nivelul cheltuielilor. Apreciază că potrivit art. 2 pct.1 lit.o ,p,ș,ț din legea 554/2004 sunt incidente dispozițiile privind existența vătămării, interesului legitim, a pagubei iminente și a cazului bine justificat
În susținere au fost invocate dispozițiile art. 14, 15 cu rap. la art. 2 și urm. din legea 553/2004, art. 132 rap la art. 112 pct.3 și urm c.proc.civ.
Pârâtul M. Administrației și Internelor, legal citat, a depus întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție necompetenta materială a instanței prin prisma disp. art.10 al.1 cu referire la art. 3 pct.1 din legea 554/2004. Pe aceeași cale a invocat pârâtul excepția lipsei calității procesuale pasive, apreciind că o autoritate publică are calitate de pârât numai în situația în care are calitate de emitent al actului.
Apreciază pârâtul că în materia contenciosului administrativ, capacitatea de a sta în nume propriu în instanță în calitate de pârât a unei instituții publice nu este condiționată de faptul că aceasta se află într-un proces de subordonare sau coordonare cu alte autorități, această calitate putând fi apreciată numai în raport cu capacitatea administrativă a instituției, respectiv cu atributul acesteia de a emite acte administrative în regim de putere publică.
Pe fond apreciază ca neîntemeiată cererea introdusă, motivat de următoarele considerente:
Prin Raportul de audit public intern al Direcției Generale Audit Intern nr._/22.07.2011 s-a apreciat că în cursul anului 2010, coeficientul de ierarhizare utilizat la transpunerea și încadrarea ipotetică a noilor funcții, prin raportare la funcțiile similare la 31.12.2009 a fost stabilit prin interpretare deficitară a normelor incidente, fapt ce conduce la nerespectarea prevederilor art. 6 al.1 și 4 din HG 154/2010 corelate cu OMAI I0520/2010,acordându-se în mod necuvenit unele sume personalului unității.
Se precizează că în aplicarea dispozițiilor legii 330/2009, până la apariția Normelor Metodologice, au fost emise Precizările MAI nr. S699173/02.02.2010, stabilindu-se la art. 13 pentru personalul încadrat pe funcții în anul 2010, precum și personalul promovat în funcții în aceeași perioadă în sensul că salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcții similare la 31.12.2009, stabilindu-se la nivelul fiecărui ordonator de credite o comisie de stabilire a drepturilor salariale în anul 2010. În acest context, se arată, a fost declanșată procedura cercetării administrative și față de reclamantă, urmare căreia s-a constatat faptul că pentru mutarea/promovarea unui ofițer de poliție în funcțiile de execuție prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale mai mari cu cel mult 3 trepte față de cele deținute, conform art. 22 al.4 din legea nr. 360/2002, s-au avut în vedere coeficienții în vigoare la 31.12.2009 prevăzuți de HG 70/2004 și OMAI I/0506/2007 și nu prin HG 154/2010 și OMAI I/520/2010.
În ceea ce o privește pe reclamantă ,se arată că aceasta a fost promovată începând cu data de 24.10.2010 prin Dispoziția IPJ C. nr. S/181/2010, în funcția de ofițer principal prevăzută în HG 70/2004, cu gradul profesional de subcomisar de poliție, însă potrivit HG 154/2010, aceeași funcție a fost asimilată funcției de ofițer principal I, prevăzută cu gradul profesional de comisar de poliție. În acest context, se arată, reclamanta a beneficiat de o promovare într-o funcție prevăzută cu grad profesional cu 4 trepte mai mare decât gradul profesional deținut în conformitate cu prevederile art. 22 al.4 din legea 360/2002, astfel că prin Dispoziția Șefului IPJ_/23.01.2012, s-a dispus revenirea în parte la dispoziția de promovare, reclamanta fiind numită în funcția de ofițer I, cu grad profesional de inspector principal de poliție.
Relativ la decizia de imputare, se arată, comisia de cercetare numită prin Dispoziția Șefului IPJ C. nr. 546/2012, a desfășurat activitățile specifice pentru stabilirea pagubelor produse, a cauzelor și împrejurărilor producerii acesteia, persoanele responsabile,etc, în conformitate cu disp. OG 121/1998 și Instrucțiunile MAI 830/1999.
Contrar celor susținute de reclamantă referitor la necesitatea existenței unei culpe din partea sa, precizează pârâtul că respectiva sumă a fost imputată față de prevederile art. 20 din OG 121/1998, prevedere care face trimitere la principiul îmbogățirii fără justă cauză.
În referire la componența comisiei de cercetare și nelegalitatea invocată, apreciază pârâtul că prevederile pct.79 din Instrucțiunile MAI 830/1999, există o singură interdicție referitoare la componența comisiei și anume, în componența acestora nu pot face parte persoanele care au legătură cu producerea ei.
Relativ la data de la care începe să curgă termenul de efectuare a cercetării administrative, se arată că în speță, Inspectorul IPJ C. a luat cunoștință de producerea pagubei prin Nota Raport_/23.01.2012, ocazie cu care a dispus constituirea comisiei, or prin raportare la data înregistrării procesului verbal de cercetare, în speță, 22.03.2012, rezultă că în cauză termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 al.1 din OG 121/1998 a fost respectat.
Referitor la capătul de cerere privind contestarea Hotărârii nr. 176/ 25.07.2012 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul MAI, precizează pârâtul că Instrucțiunile MAI nr. 830/1999 are un domeniu de reglementare limitat, fiind aplicabil numai unei categorii profesionale delimitate, și anume personalul din MAI, astfel că nu se impunea să fie adus la cunoștința publică prin publicare în Monitorul Oficial. În ceea ce privește personalul în discuție, se arată că acesta are acces neîngrădit la actele normative interne ale instituției. Invocă în susținerea acestei teze Decizia civilă 449/29.01.2009 a ICCJ.
Și pârâtul IPJ C. a depus întâmpinare prin care invocă pe cale de excepție necompetența materială a instanței prin raportare la disp. art. 3 al.1 c.proc.civ.
Pe fond solicită respingerea contestației motivat de următoarele considerente:
Relativ la nelegalitatea constituirii comisiei de cercetare, se arată că Instrucțiunile MAI 830/1999, instituie o singură interdicție referitoare la componența comisiei, respectiv persoanele care au legătură cu producerea pagubei, iar faptul aceste Instrucțiuni recomandă că din componența comisiei să facă parte persoanele cu calitatea de șef este un aspect care șine de structura organizatorică a unității/subunității din care face parte polițistul cercetat.
Pe fond se arată că urmare a raportului de audit intern a fost constituită comisia de cercetare administrativă care a concluzionat că reclamanta în calitate de ofițer a beneficiat de o promovare într-o funcție cu grad profesional deținut, contrar prevederilor art. 22 alin.4 din legea 360/2002, condiții în care s-a revenit în parte la dispoziția de promovare cu stabilirea corespunzătoare a drepturilor salariale.
În apărare au fost atașate, înscrisurile aferente deciziei contestate.
Prin sentința civilă nr. 325/23.01.2013 s-a admis excepția necompetenței materiale și a fost declinată cauza pentru soluționare la Curtea de Apel C., unde a fost înregistrată la data de 12.02.2013 sub nr._ .
Prin încheierea nr. 89/11.03.2013, în temeiul dispozițiilor art.IV în referire la dispozițiile art.XXIII din Legea nr.2/2013 a fost trimisă cauza Tribunalului C. pentru competentă soluționare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, pârâtul depunând la dosar documentația aferentă actelor contestate.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin cererea adresată instanței, reclamanta, în contradictoriu cu pârâții M. Administrației și Internelor și I. Județean de Poliție a contestat Hotărârea nr. 176/25.07.2012 emisă de M. Administrației și Internelor – Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, precum și a actelor subsecvente acesteia reprezentând Hotărârea 2110/25.05.2012 emisă de MAI - Comisia de Soluționare a Contestațiilor și Decizia de imputare nr. 1820/22.03.2012, emisă de IPJ C..
Prin cererea precizatoare a solicitat reclamanta și suspendarea efectelor Deciziei de imputare nr. 1820/22.03.2012.
Prin Raportul de audit public intern al Direcției Generale Audit Intern nr._/22.07.2011 s-a apreciat că în cursul anului 2010, coeficientul de ierarhizare utilizat la transpunerea și încadrarea ipotetică a noilor funcții, prin raportare la funcțiile similare la 31.12.2009 a fost stabilit prin interpretare deficitară a normelor incidente, fapt ce conduce la nerespectarea prevederilor art. 6 al.1 și 4 din HG 154/2010 corelate cu OMAI I0520/2010,acordându-se în mod necuvenit unele sume personalului unității.
Reclamanta a fost promovată începând cu data de 24.10.2010 prin Dispoziția IPJ C. nr. S/181/2010, în funcția de ofițer principal prevăzută în HG 70/2004, cu gradul profesional de subcomisar de poliție, însă potrivit HG 154/2010, aceeași funcție a fost asimilată funcției de ofițer principal I, prevăzută cu gradul profesional de comisar de poliție, astfel, reclamanta a beneficiat de o promovare într-o funcție prevăzută cu grad profesional cu 4 trepte mai mare decât gradul profesional deținut în conformitate cu prevederile art. 22 al.4 din legea 360/2002.
Prin Dispoziția Șefului IPJ_/23.01.2012, s-a dispus revenirea în parte la dispoziția de promovare, reclamanta fiind numită în funcția de ofițer I, cu grad profesional de inspector principal de poliție.
Potrivit prevederilor art. 22 alin.1 din OG nr.121/1998, „Comandantul sau șeful unității care a constatat sau a luat cunoștință de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative”.
Art. 23 alin.1 prevede că „Termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei”.
Rezultă astfel că momentul declanșator al termenului legal pentru efectuarea cercetării administrative este momentul în care comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință despre producerea pagubei.
Interesează, așadar, din punct de vedere legal, ca persoana împuternicită de lege să fi cunoscut, indiferent prin ce modalitate, despre faptul că s-a produs o pagubă care trebuie stabilită și recuperată, aceasta fiind chiar rațiunea instituirii cercetării administrative.
În cauza de față, Inspectorul IPJ C. a luat cunoștință de producerea pagubei prin Nota Raport_/23.01.2012, ocazie cu care a dispus constituirea comisiei, or prin raportare la data înregistrării procesului verbal de cercetare, în speță, 22.03.2012, rezultă că în cauză termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 al.1 din OG 121/1998 a fost respectat.
În ceea ce privește nelegala constituire a comisiei de cercetare, se reține că Instrucțiunile MAI 830/1999 instituie o singură interdicție referitoare la componența comisiei, respectiv persoanele care au legătură cu producerea pagubei, iar faptul aceste Instrucțiuni recomandă că din componența comisiei să facă parte persoanele cu calitatea de șef este un aspect care șine de structura organizatorică a unității/subunității din care face parte polițistul cercetat.
Instanța reține că au fost respectate dispozițiile legale privind cercetarea administrativă.
Cu privire la decizia de imputare se constată că reclamanta critică acest act deoarece a fost emis în baza OG nr. 121/1998 care reglementează răspunderea militarilor susținând că actul normativ nu aplică funcționarilor publici cu statut special.
Susținerile reclamantei nu pot fi reținute față de art. 63 din Legea nr. 360/2002 care prevede că "polițistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului potrivit legislației aplicabile personalului civil din M. Administrației și Internelor", iar OG nr. 121/1998, art. 9 dispune că "prevederile acestei ordonanțe se aplică și salariaților civili din M. Administrației și Internelor" .
Altă critică de nelegalitate adusă deciziei de imputare de către reclamantă se referă la situația că s-a stabilit răspunderea materială în sarcina sa fără să fie vinovată, în sensul că nu are nicio culpă în prejudicierea patrimoniului angajatorului.
Art. 20 alin. 1 din OG nr. 121/1998 reglementează expres obligația de restituirea sumelor încasate în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și nedatorate.
Obligația de restituire nu presupune culpa celui care a încasat sumele din fonduri bugetare deși conform legii nu i se cuveneau, ci aceasta situație trebuie doar dovedită că este reală. Obligația de restituire a sumelor nelegal încasate este reglementată și de Legea nr. 188/1999, art. 84 lit. b: "pentru nerestituirea În termen legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit" și în această ipoteză a legii nu se prevede constatarea culpei angajatului pentru faptul primirii sumei.
Ca atare, se constată că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă cu privire la actele contestate sunt neîntemeiate, astfel va respinge ca nefondată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge ca nefondată acțiunea promovată de reclamant A. N. M., cu domiciliul în Techirghiol, ., județ C., în contradictoriu cu pârâții M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR (M. AFACERILOR INTERNE), cu sediul în București, .. 6, etaj 4, apt. 414, sector 5 și I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE C., cu sediul în C.,., județ C.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 01.11.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
A. L. N. M. G.
Tehnored.jud.A.L.N./25.02.2014
Ex. 5
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1073/2013.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3117/2013. Tribunalul... → |
|---|
