Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1371/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1371/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 7690/256/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr.1371/2013
Ședința publică de la 02 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. C.
Judecător A. B. S.
Judecător A. J. N.
Grefier D. V. S.
Pe rol judecarea recursului în C. administrativ și fiscal promovat de recurent I.G.P.R. - SECȚIA DE POLIȚIE AUTOSTRĂZI- BRIGADA DE POLIȚIE AUTOSTRADA A2, recurent I.G.P.R. - SECȚIA DE POLIȚIE AUTOSTRĂZI- BRIGADA DE POLIȚIE AUTOSTRADA A2 și pe intimat M. P. C. domiciliul ales cab. av. S., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP-_/31.10.2012, îndreptat împotriva sentinței civile nr.1187/08.04.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar nr._ .
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 18.09.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din cuprinsul prezentei hotărâri.
Instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.09.2013 și la 02.10.2013 când s-au hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1187/8.04.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ a fost admisă plângerea formulată de petentul M. P. C. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la 31.10.2012 de agentul de poliție rutieră din cadrul I. / Secția de Poliție Autostrăzi. S-a dispus anularea procesului verbal contestat și obligarea intimatului la plata sumei de 500 lei- cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/31.10.2012 al intimatului, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 630 lei, însoțită de reținerea permisului de conducere, întrucât la data de 31.10.2012, a circulat pe A2 la km 188 cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 159 km/h, deși exista limitare de viteză la 100 km/h.
În privința legalității procesului-verbal de contravenție, acesta, ca act de drept administrativ, este supus unor exigențe legate de respectarea competenței, a formei și a procedurii de emitere a actului, la care se adaugă indicarea corectă a actului normativ aplicabil, cu regimul sancționator aferent.
Sub acest aspect, instanța constată că, în raport de pretinsa stare de fapt reținută de agentul constatator, încadrarea juridică a faptei a fost corect făcută, constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii s-au făcut de un agent al poliției rutiere, conform art. 109 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, iar procesul-verbal de contravenție atacat cuprinde elementele obligatorii prevăzute la art. 16 și 17 din O.G. 2/2001.
Caracterul sancționator și preventiv al amenzii contravenționale imprimă procedurii reglementate de O.G. 2/2001, modificată și completată, caracteristicile procedurii penale, cu care poate fi asimilată, din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În atare situație, „prezumția de nevinovăție” poate funcționa, dar și procesul-verbal se bucură de prezumția de veridicitate, în mod constant reținându-se de instanța europeană „că prezumțiile nu sunt, în principiu, contrare Convenției”, că toate sistemele legale operează cu ajutorul acestora, dar obligă statele să nu depășească o anumită limită.
Abordarea procedurală a nulității absolute a procesului-verbal, se realizează prin analiza neregulilor sesizate nu din perspectiva unei excepții de procedură, ci ca un aspect al fondului procesului.
După cum rezultă și din Recursul în Interesul Legii – Decizia nr. 22/2007 – numai pentru nesocotirea cerințelor expres prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001, în care sancțiunea poate fi constatată și din oficiu, intervine nulitatea absolută a procesului-verbal, în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor legale privitoare la mențiunile ce trebuie să le cuprindă actul constatator, nulitatea nu poate fi decât relativă, iar lipsirea de eficiență a actului sancționator nu poate opera decât în măsura în care se încearcă și se constată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Dispozițiile art. 17 din O.G. 2/2001 prevăd în mod imperativ cazurile de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenție, nulitate care poate fi invocată și din oficiu. Din interpretarea per a contrario, în situația în care se încalcă alte dispoziții de ordin formal prevăzute de actul normativ sunt incidente dispozitiile art. 105 alin. 2 C.proc.civilă, respectiv nulitatea relativă. Pentru a proceda la anularea actului trebuie îndeplinite anumite condiții: actul să fie încheiat cu nerespectarea formelor legale, actul să fi produs părții o vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.
Petentul nu a făcut dovada că actul încheiat i-a cauzat o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, acesta având posibilitatea pe calea plângerii contravenționale să invoce orice aspect necesar soluționării plângerii.
Procesul verbal contestat a fost semnat personal de petent cu obiecțiuni.
În privința temeiniciei procesului-verbal de contravenție, acesta ca act administrativ, face prin el însuși proba situației de fapt reținute de agentul constatator, bucurându-se de o prezumție de legalitate, valabilitate și autenticitate.
Din înscrisurile depuse la dosar de C.N.A.D.N.R. S.A, la solicitarea instanței nu rezultă că la data de 31.10.2012, la km 188 pe A2 s-a luat măsura limitării de viteză.
Din fotografiile aparatului radar depuse de intimat la dosar, nu rezultă că există montat indicator de limitare viteză, sau că în zonă se desfășoară lucrări pe carosabil.
Declarația martorului în apărare P. D. se coroborează cu susținerilor petentului din plângere (care sub aspect probator au valoarea unei mărturisiri extrajudiciare neprovocate), în sensul că în zonă nu se efectuau lucrări pe carosabil și că nu era montat indicator de limitare viteză.
Pentru motivele de fapt și de drept expuse anterior, instanța reține că petentul a făcut dovada – conform disp. art. 1169 C.civil rap. la disp. art. 129 C.proc.civilă, a unei situații de fapt contrare celei reținute în procesul verbal contestat, și că actul de sancționare apare ca netemeinic, astfel că va admite plângerea contravențională și va anula procesul-verbal contestat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs organul constatator, criticând-o pentru nelegalitate și netemenicie.
Soluția preconizată de recurent este aceea a modificării în tot a sentinței supuse controlului judiciar, în sensul respingerii plângerii ca nefondate, argumentat de faptul că petentul a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat, circulând cu o viteză mult peste limita permisă pe segmentul de autostradă pe care se deplasa, constituind un pericol real și grav la adresa celorlalți participanți la trafic.
Recurentul invederează că, la data săvârșirii de către intimatul petent a abaterii de la legislația rutieră, menționată în cuprinsul procesului verbal contestat, la km 188 pe A2, viteza de deplasare era restricționată la 100 Km/h, aspect pe care înțelege să-l dovedească cu adresa nr._ emisă de CNADR la 3.06.2013, iar limitarea de viteză era semnalizată cu indicatoare rutiere, fapt atestat prin cele 6 fotografii efectuate la 20.10.2012, respectiv la 15.11.2012, pe care le depune în susținerea motivelor de recurs.
Totodată, recurentul arată și faptul că din procesul verbal de deschidere trafic întocmit de CNADR SA la 17.07.2012, rezultă că încă de la data deschiderii lucrării „Construcția Autostrăzii Medgidia-C.” de la km.175+000 la km. 187+000, pe ambele căi de circulație a fost instituită restricția de 100 km/h, în vreme ce la km 170+750 la km 175+000 s-a instituit restricția de 80 km/h.
La cererea de recurs, au fost anexate în copie, înscrisurile invocate, respectiv: adresa nr._ emisă de CNADR la 3.06.2013, cele 6 fotografii efectuate pe A2 la 30.10.2012 și 15.11.2012, procesul verbal de deschidere trafic întocmit de CNADR SA la 17.07.2012.
Intimatul- petent nu a depus întâmpinare însă și-a precizat poziția procesuală – în sensul respingerii recursului, prin concluziile expuse de reprezentantul său convențional. Opinează intimatul că înscrisurile depuse ca probe noi, în recurs, sunt irelevante sub aspectul faptului ce se dorește a fi probat, că prin acestea nu se răstoarnă prezumția de adevăr a declarației martorului P. D. care se coroborează, în continuare, cu înscrisurile oficiale depuse la fond și recurs, că nu exista montat indicator de limitare de viteză la km.188.
Examinarea hotărârii recurate, prin prisma criticilor formulate, cu raportare la art.304/1 c.pr.civ., relevă următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/31.10.2012 al intimatului, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 630 lei, însoțită de reținerea permisului de conducere, întrucât la data de 31.10.2012, a circulat pe A2 la km 188 cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 159 km/h, deși exista limitare de viteză la 100 km/h.
Pe calea plângerii contravenționale, formulată în considerarea disp.art.31 din OG.2/2001, a fost contestată legalitatea și temeinicia actului sancționator.
Cale de atac specifică dreptului contravențional, plângerea este instrumentul prin care persoanei (fizice/juridice) calificate ab initio drept „contravenient”, printr-un act administrativ i se recunoaște posibilitatea contestării în justiție, în fața unei instanțe independente și imparțiale, care trebuie să statueze asupra legalității și temeiniciei actului constatator dresat în prima fază a procesului contravențional.
Judecătorul fondului, prin hotărârea recurată, a admis plângerea dedusă judecății, pentru argumentele mai sus expuse.
Hotărârea recurată este principial corectă în raport de materialul probator administrat în cauză în fața instanței de fond, însă înscrisurile noi – încuviințate în probațiune, în recurs, în temeiul art.305 c.pr.civ., schimbă configurația raportului dintre cele două prezumții relative invocate de judecătorul fondului în motivarea soluției, precum și concluzia referitoare la suplinirea sarcinii probațiunii.
Într-adevăr,prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate asimilată procesului verbal de contravenție, privit ca act administrativ, neconsacrată legislativ, dar recunoscută de doctrina de specialitate și practica jurisprudențială și analizată de instanța europeană în cauzele contra României ca „o prezumție prevăzută de lege”, în accepțiunea pe care Curtea îl dă acestui concept, nu este de natură să înfrângă garanțiile consacrate prin art.6 din Convenție.
În cauza C. N. contra României, Plângerea nr._/03, Decizia CEDO, Camera a treia, 18 noiembrie 2008, Curtea nu a aplicat garanțiile oferite de latura penală a art.6, reținând lipsa prevederii în legea națională a închisorii contravenționale. S-a arătat expres în considerentele hotărârii că, atâta timp cât organele statului nu au idei preconcepute la adresa petentului și analizează mijloacele de probă pertinente și utile cauzei, în condiții de contradictorialitate și nemijlocire, petentul se bucură de toate garanțiile necesare, astfel cum acestea sunt interpretate de Curte, prin prisma art.6 din CEDO.
Din jurisprudența constantă a Curții, trebuie reținut că celui sancționat contravențional nu i se recunoaște ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și, implicit, incidența principiului „in dubio pro reo”.
Concursul dintre cele două prezumții (legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, respectiv prezumția de nevinovăție a celui „acuzat”), care nu au un caracter absolut, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În speță, contrar susținerilor intimatului petent – care în cuprinsul plângerii susține că nu se poate dovedi că a circulat cu viteza de 159 km/h, nefiind efectuată nici o fotografie, analiza relevă că abaterea rutieră reținută în sarcina recurentului petent a fost constatată, în condițiile art.109 din OUG.195/2002 R, prin mijloace tehnice certificate și omologate metrologic, respectiv în temeiul înregistrării cu aparatul radar (planșe foto, f.27-28) ale cărui date de identificare au fost menționate de agentul constatator în cuprinsul procesului verbal.
În egală măsură, se verifică susținerile recurentului potrivit cu care pe segmentul de drum în care s-a constatat săvârșirea contravenției, respectiv la km.188 de pe A 2, restricția de viteză era semnalizată cu indicatoare rutiere, sens în care stau planșele foto, depuse la dosarul cauzei, în recurs.
Nu poate fi primită apărarea intimatului recurent privitoare la inexistența unui indicator de restricție montat la km188, de vreme ce în raport de succesiunea semnalizării limitărilor de viteză, rezultă că locul unde a fost surprinsă fapta contravențională este amplasat în interiorul segmentului de drum cu limitare de viteză, neputând fi montat câte un indicator rutier la fiecare km.
În condițiile în care înscrisurile depuse la dosarul cauzei vin să susțină mențiunile din cuprinsul procesului verbal, se va da curs constatărilor agentului de poliție rutieră, autorizat să folosească instalațiile de supraveghere video și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, după cum rezultă din atestatul de operator radar.
Cu referire susținerea intimatului petent, potrivit cu care prezumția de adevăr a declarației martorului P. D. nu ar fi răsturnată, Tribunalul apreciază că, în speță, nu se poate vorbi despre „o prezumție de adevăr” a declarației unui martor, ci doar forța probantă a mărturiei - lăsată la aprecierea instanței, care după evaluarea critică a depoziției, este ținută să se pronunțe asupra faptelor și împrejurărilor relatate, fie în sensul că faptul probat a fost dovedit și nu lasă nici o îndoială, fie că faptul este nesigur și va trebui dovedit prin alte mijloace de dovadă.
În speță, instanța de control judiciar, contrar aprecierii judecătorului fondului, reține că din depoziția martorului nu rezultă fără îndoială că restricția de viteză nu era semnalizată, de vreme ce acesta a relatat că „nu a observat nici un indicator cu limitare de viteză”, aspect ce nu echivalează cu inexistența indicatorul rutier.
Față de cele ce preced, în temeiul art.312 (1) c.pr.civ., recursul va fi admis, iar hotărârea instanței de fond modificată, în tot, în sensul respingerii plângerii contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul, promovat de recurent – intimat I.G.P.R. - SECȚIA DE POLIȚIE AUTOSTRĂZI- BRIGADA DE POLIȚIE AUTOSTRADA A2, recurent I.G.P.R. - SECȚIA DE POLIȚIE AUTOSTRĂZI- BRIGADA DE POLIȚIE AUTOSTRADA A2, cu sediul în C., ., în contradictoriu cu intimat- petent M. P. C. cu domiciliul ales cab. av. S. A., situat în C., ..92, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP-_/31.10.2012, îndreptat împotriva sentinței civile nr.1187/08.04.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar nr._ .
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Respinge ca nefondată plângerea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02.10.2013.
Președinte: Judecător: Judecător:
E. C. A. B. S. A. J. N.
Grefier:
D. V. S.
Jud.fond.C.D.
Red.decizie jud. A. N./30.10.2013
2 ex.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 4651/2013. Tribunalul... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 4211/2013. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
