Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1905/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 1905/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 2257/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 1905 /RCA

Ședința publică din data de 04.12.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – M. C.

JUDECĂTOR – E. C.

JUDECĂTOR – A. B. S.

GREFIER – M. G.

Pe rol, soluționarea recursului în contencios administrativ având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, promovat de recurenta petentă ., cu sediul în ., ., camera 2, J. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 9610/27.06.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, intimată fiind COMISARIATUL G. AL GĂRZII FINANCIARE prin GARDA FINANCIARĂ SECȚIA C., cu sediul în C., ., județ C..

La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la a doua apelare a cauzei, când instanța a dispus strigarea cauzei la ordine, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 pct. 2 și urm. Cod procedură civilă.

În referatul făcut asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. De asemenea arată că recurenta a depus înscrisuri în dublu exemplar.

Instanța, ia act de transmiterea calității procesuale către A.N.A.F. - D.R.G.F.P. G. prin A.J.F.P. C., care a formulat deja întâmpinare și rămâne în pronunțare asupra recursului.

TRI BUNALUL,

Prin cererea înregistrată sub nr._, petenta . a solicitat in contradictoriu cu C. G. AL GĂRZII FINANCIARE anularea procesului-verbal . nr._/11.01.2013 cu consecința exonerării de la plata amenzii aplicate în cuantum de 6000 lei și obligarea intimatei la restituirea în natură a mărfii confiscate sau a contravalorii acesteia .

În motivare, se arată că procesul verbal contestat este nelegal întrucât nu au fost respectate disp.art. 4 alin.1 din Legea nr. 12/1990, marfa aflându-se în posesia transportatorului și disp.art. 16 din OG nr. 2/2001, și nelegal întrucât pentru mărfurile transportate nu era necesară nici documentație vamală și nici factură externă, documentul de transport fiind suficient .

Se mai arată că ulterior administratorul societății petente a prezentat facturile de achiziție a mărfurilor .

În drept s-au invocat disp. OG nr.2/2001 și Legii nr. 12/1990 .

Ca probă s-a depus în copie procesul verbal contestat .

Intimatul nu a formulat întâmpinare însă a depus în probațiune documentația ce a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat: nota de constatare din 10.01.2013, nota de constatre din 11.01.2013, facturile fiscale nr._/10.01.2013, nr._/10.01.2013, nr._/10.01.2013, nr._/20.01.2013, nr._/10.01.2013, nr._/10.01.2013, nr._/10.01.2013, nr._/10.01.2013 și nota explicativă a administratorului petentei- Tarek Chaadouh .

La data de 22.05.2013 petenta a depus note scrise prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale, excepție ce a fost respinsă de către instanță la termenul din 20.06.2013 .

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

La solicitarea instanței petenta a depus în copie tradusă facturile nr. ._/10.01.2013, nr._/10.01.2013, nr._/10.01.2013 și copia declarațiilor 390 și 394 aferente lunilor ianuarie - februarie 2013 .

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, având în vedere materialul probator administrat în cauză.

În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că în acesta sunt cuprinse toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG 2/2001 și sub sancțiunea nulității relative de art. 16 din același act normativ.

Instanța a constatat, de asemenea, că este îndeplinită și condiția de temeinicie, fapta fiind corect reținută în cadrul procesului-verbal atacat.

Astfel, în procesul-verbal contestat încheiat de Garda Financiară C. s-a reținut că la data de 10.01.2013 petenta a efectuat achiziții intracomunitare din Bulgaria cu trei mijloace de transport, ia r la trecerea din PCTF N. V. în data de 10.01.2013 ora 10 au fost prezentate documente de proveniență și de însoțire a mărfurilor, iar după aplicarea pe CMR a ștampilei risc fiscal s-a procedat la însoțirea mijloacelor de transport până la depozitul din C., marfa descărcată fiind sigilată, iar în data de 11.01.2013 a fost desigilată ocazie cu care s-a constatat că petenta nu poate prezenta documente de proveniență pentru următoarele mărfuri: nefiind respectate prev, art. 1 lit.e din Legea nr. 12/1990, documentele prezentate ulterior nefiind luate în calcul întrucât au înscrise date și ore ulterioare trecerii frontierei .

În temeiul art. 2 alin.1 lit. f din Legea 12/1990 petenta a fost amendată cu suma de 6000 lei, dispunându-se în temeiul art.4 alin.1 din Legea nr. 12/1990 confiscarea următoarelor: portocale 550 kg, roșii tomate 189 kg, banane 408 kg, mandarine 300 kg.

În drept potrivit art. 1 lit.e din Legea nr. 12/1990, http://10.16.60.51/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp394502/_.HTML - #constituie activitate comercială ilicită și atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz, efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege.

Iar potrivit art. 2 alin.1 lit. f din Legea 12/1990 fapta prevăzută la lit. art. 1 lit.e în cazul în care a fost săvârșită de o persoană juridică se sancționează cu amendă de la 6.000 lei la 20.000 .

Potrivita art. 4 alin.1 din Legea nr. 12/1990: Mărfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1 lit. a), b), d), e), g) și j), dacă sunt ale contravenientului sau ale operatorului economic, precum și sumele de bani și lucrurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă și se valorifică în condițiile legii, contravaloarea lor făcându-se venit la bugetul administrației publice centrale .

Instanța a reținut că pentru factura fiscală nr._/10.01.2013 a fost emis bon fiscal la ora 14: 56, pentru factura fiscală nr._/10.01.2013 a fost emis bon fiscal la ora 14: 36, și pentru factura fiscală nr._/10.01.2013 a fost emis bon fiscal la ora 14: 49 .

Reținând că bonurile fiscale aferente facturilor nr._/10.01.2013, nr._/10.01.2013, nr._/10.01.2013 au fost emise ulterior controlului Gărzii Financiare efectuat în PCTF N. V. în data de 10.01.2013 ora 10, cât și fapt că acestea au fost prezentate ulterior comisarilor Gărzii Financiare, instanța constată că la data controlului petenta nu deținea documente de proveniență pentru următoare mărfuri: portocale 550 kg, roșii tomate 189 kg, banane 408 kg, mandarine 300 kg, fiind astfel încălcate disp. art. 1 lit.e din Legea nr. 12/1990 .

Astfel instanța a reținut că în mod corect s-a reținut în sarcina petentei încălcarea disp. disp. art. 1 lit.e din Legea nr. 12/1990 .

În acest sens instanța a constatat legalitatea măsurii confiscării mărfurilor fără documente de proveniență, prin raportare la disp. art. 4 alin.1 din Legea nr. 12/1990 .

Față de aceste împrejurări, fiind întrunite condițiile de legalitate și temeinicie ale procesului-verbal contestat, instanța a constatat că nu există nici un motiv de anulare a acestuia și a respins plângerea formulata ca neîntemeiata.

În termen legal petenta a formulat recurs împotriva sentinței civile 9610/2013 pronunțată de Judecătoria C..

În motivarea recursului se arată că în momentul controlului mărfurile ce se aflau în posesia transportatorului angajat erau însoțite atât de documentele de transport cât și de facturi fiscale.

Lipsa bonurilor fiscale dovedește cel mult efectuarea plății, raportul comunicat fiind convenit prin înțelegerea părților în condițiile prevăzute în facturile de vânzare a mărfurilor.

Se invocă Decizia 1/18.02.2012 CSJ.

În drept invocă art. 304 pct. 8, 9 și 3041 Cod procedură civilă.

Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului.

Procedând la judecata recursului se reține că hotărârea recurată este pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate.

Procesul-verbal este legal întocmit cu respectarea OG 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal se reține că petenta nu a dovedit o situație contrară celei reținute de organul constatator.

La 10.01.2013, în jurul orelor 10,00 la PCTF N. V. s-au prezentat 3 mijloace de transport marfă ce transportau mărfuri din achiziții intracomunitare Bulgaria, beneficiar fiind petenta.

Pentru mărfurile transportate s-au prezentat documente de proveniență conform notei de constatare din 10.01.2013 (fila 19 dosar fond).

În condițiile în care un mijloc de transport nu putea fi sigilat și există suspiciuni că există marfă fără documente de proveniență, cele 3 mijloace de transport în jurul orelor 13,00 au fost preluate și însoțite de organul constatator până în C. – Depozit DN2A Centura Vest, intersecția cu .> După ajungerea la destinație, respectiv 17,20 s-a procedat la descărcarea în depozit și sigilarea depozitului întrucât nu există cântar.

În acest moment administratorul societății a mai prezentat 3 facturi CU ora de emitere 1436, 1449, 1456.

La 11.01.2013 organul constatator a procedat la desigilarea depozitului și la inventarierea prin cântărire a mărfurilor depozitate. La fila 24 de la Judecătoria C. există situația cu privire la stocurile faptice și scriptice, la diferențele constatate.

S-a constatat astfel că petenta nu putea prezenta documente legale pentru o parte din marfă respectiv 590 kg portocale, 189 kg roșii, 408 kg banane, 300 kg mandarine.

Constatându-se contravenția prevăzută de art. 1 lit. e din Legea 12/1990 s-a dispus amendarea societății și confiscarea mărfii.

Instanța reține că în mod corect organul constatator nu a avut în vedere facturile aduse de petentă în momentul în care deja mijloacele de transport erau în C., în condițiile în care acestea se aflau în punctul vamal la ora 10,00 iar facturile sunt emise în Varna ulterior, respectiv după ora 14,00, moment în care mijloacele de transport se deplasau însoțite de organul constatator de la PCTF N. V. la C..

Chiar și în situația în care s-ar considera valabile aceste facturi se reține că petenta nu este exonerată de răspunderea contravențională.

Cu titlu de executare se reține că s-a găsit un plus de 590 kg de portocale.

Din factura aflată la fila 39 (ora 1436) se reține o cantitate de 1194 kg portocale iar din factura de la fila 42 (ora 1449) o cantitate de 1181,9 kg respectiv 103,8 kg portocale.

Prin urmare se apreciază că petenta nu a dovedit o situație contrară celei reținute de organul constatator, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul promovat de recurenta petentă ., cu sediul în ., ., camera 2, J. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 9610/27.06.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, intimată fiind DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr. 18, județ C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.12.2013.

P., JUDECATOR, JUDECATOR,

M. C. E. C. A. B. S.

GREFIER,

M. G.

Jud.fond.C.D.I.

Redact.decizie.jud.M.C. / 18.12.2013

Tehnodact. Gref. E.D. / 17.01.2014/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1905/2013. Tribunalul CONSTANŢA