Pretentii. Sentința nr. 4590/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 4590/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 8496/118/2013

Dos.nr._

TRIBUNALUL CONSTANTA

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinta civila nr.4590

Sedinta publica din data de 10.12.2013

Completul compus din:

P.: D.-R. C.

Grefier: G. M.

Pe rol fiind solutionarea cauzei in contencios administrativ avand ca obiect – obligatia de a face/pretentii, actiune promovata de reclamantii G. G., domiciliat in Constanta, ., nr.60, ., . si A. M., domiciliată in ., ., jud.Constanta, ambii si cu domiciliul procesual ales in Bucuresti, ..12, . ., in contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietătilor, cu sediul in București, Calea Floreasca, nr.202, sector 1.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constata lipsa părtilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.153 și urm.C.proc.civilă.

Grefierul de sedintă, in referatul cauzei, evidentiază partile, obiectul litigiului, modalitatea de indeplinire a procedurii de citare si stadiul procesual.

Instanta, cu raportare la prevederile art.1, 2 18 din L.nr.554/2004, L.nr.9/1998 si in baza art.95 C.proc.civilă, constata că aceasta este competenta materiala si teritorial in solutionarea cauzei.

Instanta pune in discutie exceptia prematuritatii promovării actiunii, invocată in cauză de către parata si rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra prezentei cauze:

Prin actiunea promovata si înregistrată la data de 26.09.2013 pe rolul Tribunalului Constanta – Sectia de contencios administrativ si fiscal sub nr._ reclamantii G. G. si A. M., in contradictoriu cu parata A. N. pentru Restituirea Proprietatilor, au solicitat instantei ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea paratei sumei de 66.502,47 lei actualizata cu indicele de inflatie si dobânda legala aferentă, reprezentand despăgubiri acordate in baza Hotararii nr.4914/2009.

În fapt se arată in esenta că prin Hotararea nr.4914/29.10.2009 emisă de catre Comisia Judeteană pentru Aplicarea L.nr.9/1998 Constanta, au fost acordate compensații bănesti pentru bunurile abandonate de autorul reclamantilor, pe teritoriul statului bulgar, in sumă de a suma 66.502,47 lei.

Pe de alta parte se sustine ca parata nu a procedat pana in prezent la achitarea valoarii compensatiilor cuvenite reclamantei.

În drept au fost invocate disp.HG nr.1120/2006,L.nr.554/2004.

Au fost anexate – inscrisuri - filele 11-14.

Parata, legal citata, a formulat si depus intâmpinare - filele 18-23, prin care, pe cale de exceptie a fost invocata prematuritatea promovarii actiunii, in raport de prevederile OUG nr.10/2013.

Asupra actelor și lucrărilor dosarului:

Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civilă: ”Instanta se va pronunta mai intâi asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in totul sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.”

Instanta, la termenul de judecată din data de 10.12.2013 a pus in discutia partilor exceptia prematuritătii promovarii actiunii, invocată in cauză de către parată.

Analizând inscrisurile depuse la dosar se retine ca prin Hotărârea nr.4914/29.10.2009, emisa de Comisia Judeteana Constanta pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Institutiei Prefectului Judetului Constanta au fost acordate compensații in suma de 66.502,47 lei, reclamantii fiind beneficiarii compensatiilor, hotarare pentru care pâna in prezent nu a fost emisa de către parata o decizie de validare.

Potrivit art.38 alin.5 si 6 din HG nr.753/1998 modificata prin HG nr.1277/2007 republicată,- ”5) Compensațiile bănești stabilite prin decizie de plată se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:

a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;

b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;

c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.”

Potrivit art.1 alin.1 din L.nr.554/2004 - „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său și într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente”.

Art.8 alin.1 din L.nr.554/2004 modificată prevede că- „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.

Este de retinut că potrivit OUG nr.10/2013 –

- (1)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicată, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe D. și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014.

In raport de prevederea legala retinuta – art.1 alin.2 din OUG nr.10/2013, se constata că pârâta se gaseste in termenul legal in ce priveste o eventuala obligație de plata a despăgubirile cuvenite reclamantilor, dupa emiterea deciziei de validare, astfel că in speta nu sunt întrunite condițiile prev.de art.1 și art.2 alin.2 din L.nr.554/2004, pentru ca reclamantii, vătămati în drepturile acestora conferite de L.nr.9/1998 rep., să se adreseze instanței de contencios administrativ, pentru recunoașterea dreptului pretins.

Pentru aceste considerente, cu raportare la prevederile art.1 alin.1 si alin.2 din OUG nr.10/2013, instanța constată că acțiunea promovată de către reclamanti este prematura, sens in care se va admite exceptia invocata in cauza de către parata si pe cale de consecinta respingerea actiunii.

De asemenea, se are in considerare in admiterea exceptiei de prematuritate a actiunii si faptul ca reclamantii nu detin in prezent o decizei de validare a Hotararii nr.4914/2009, pentru a solicita paratei plata de despăgubiri.

Instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia prematuritatii promovarii actiunii.

Respinge actiunea promovata de reclamantii G. G., domiciliat in Constanta, ., nr.60, ., . si A. M., domiciliată in ., ., jud.Constanta, ambii si cu domiciliul procesual ales in Bucuresti, ..12, . ., in contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietătilor, cu sediul in București, Calea Floreasca, nr.202, sector 1, ca prematur promovată.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Definitiva.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce va fi depus la Tribunalul Constanta.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 10.12.2013.

Președinte,

D.–R. C.

Grefier,

G. M.

red/dact.jud.DRC

09.01.2014-5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 4590/2013. Tribunalul CONSTANŢA