Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1216/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 1216/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 27859/212/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 1216/2013

Ședința publică de la 18 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. C.

Judecător A. B. S.

Judecător A. J. N.

Grefier D. V. S.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe recurent –intimat P. M. CONSTANTA DIRECTIA POLITIE LOCALA SERVICIUL ACTIVITATE COMERCIALA și pe intimat – petent A. R., cu domiciliul în Năvodari, ., jud. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție DPLCSAC_ îndreptat împotriva sentinței civile nr.876/23.01.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentul intimat av. C. Tudoruș, lipsind intimata petentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 pct. 2 și urm. Cod procedură civilă.

În referatul făcut asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Apărătorul recurentului având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri, excepții, sau probe de administrat cauzei decât înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, ia act de poziția procesuală a reprezentantul recurentului și nemaifiind alte probe de formulat și excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii casate, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.

TRIBUNALUL,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanței în data de 5.11.2012 sub numărul_, petenta A. R., în contradictoriu cu PRIMARUL M. C., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/30.10.2012 și exonerarea de la plata amenzii aplicate.

În motivare, petenta a arătat că a fost sancționată contravențional pentru comercializarea de produse fără a deține autorizație de funcționare pentru desfășurarea de activități temporare pe domeniul public al municipiului C., de pepeni. Petenta a arătat de asemenea că a plătit taxa pentru desfășurarea acestei activități în data de 29.10.2012, pentru perioada 30.10.2012 – 1.11.2012.

În drept, a invocat prevederile OG 2/2001.

În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Intimatul Primarul M. C., legal citat, nu a depus întâmpinare.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, în acest sens fiind depuse la dosar copia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, chitanțe.

Prin sentința civilă nr. 876/23.01.2013 Judecătoria C. a admis plângerea contravențională formulată și a anulat procesul-verbal de contravenție contestat, reținând următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/30.10.2012, petenta A. R. a fost sancționată contravențional în temeiul art. 62 lit. e din HCLM C. nr. 244/2010, reținându-se că, la data de 30.10.2012, a comercializat produse fără a deține autorizație de funcționare pentru desfășurarea de activități temporare pe domeniul public al municipiului C., de pepeni. Petentei i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei.

În ceea ce privește legalitatea procesului verbal contestat, instanța apreciază că acesta îndeplinește toate condițiile de formă prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța constată că petenta a fost sancționat în temeiul art. 62 lit. e din HCLM C. nr. 244/2010, care prevede că reprezintă contravenție comercializarea de produse și/sau prestări servicii fără a deține Autorizație de funcționare pentru desfășurarea de activități temporare pe domeniul public sau privat al municipiului C. sau al cetățeanului, mutarea sau extinderea unui exercițiu comercial, cât și modificarea suprafeței structurii de vânzare menționate în autorizație și se sancționează cu suspendarea activității comerciale până la data autorizării sau încadrării în prevederile autorizației și cu amendă de la 500 lei la 1000 lei pentru persoane fizice și de la 1000 lei la 2000 lei pentru personae fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, societăți comerciale.

Din probele administrate, respectiv din înscrisurile depuse de către petentă la dosar, necontestate de către intimat, rezultă că petenta achitase taxa pentru ocuparea domeniului public cu pepeni, la data de 29.10.2012, prin chitanța nr. PMC_, pentru perioada 30.10 – 1.11.2012. În aceste împrejurări, susținerile petentei se confirmă în sensul că aceasta achitase taxa de ocupare a domeniului public cu pepeni, astfel încât comercializa pepeni în mod legal pe domeniul public al municipiului C..

Pentru considerentele de mai sus, instanța nu poate reține săvârșirea faptei de către petentă și în consecință va admite plângerea, va dispune anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției exonerând petenta de la plata amenzii aplicate astfel. Totodată, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.”.

Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs organul constatator PRIMĂRIA M. C. – DIRECȚIA POLIȚIEI COMUNITARE DE SIGURANȚĂ RUTIERĂ C. – prin Primar, solicitând solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și în urma rejudecării pe fond respingerea plângerii contravenționale ca nefondată, motivat, în esență, de împrejurarea că prezumția de adevăr a procesului-verbal de contravenție nu a fost răsturnată prin vreo probă administrată de către petent .

Față de recursul formulat intimatul-petent nu a formulat întâmpinare.

Nu au fost produse înscrisuri noi în fața instanței de recurs.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, instanța de recurs reține că recursul este nefondat, pentru următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/30.10.2012, petenta A. R. a fost sancționată contravențional în temeiul art. 62 lit. e din HCLM C. nr. 244/2010, reținându-se că, la data de 30.10.2012, a comercializat produse fără a deține autorizație de funcționare pentru desfășurarea de activități temporare pe domeniul public al municipiului C., de pepeni. Petentei i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei.

La dosarul cauzei a fost depusă de către petentă chitanța nr. PMC_/ 29.10.2012 care atestă plata sumei de 52,20 lei cu titlul de taxă de ocupare a domeniului public cu pepeni – . 30.10 – 1.11.2012.

Chiar dacă există posibilitatea ca această taxă să fi fost plătită ulterior întocmirii procesului-verbal de contravenție, întrucât pe această chitanță nu este menționată ora plății, nici una din părți nu poate face dovada plății anterior sau ulterior întocmirii procesului-verbal de contravenție. A pretinde petentei să facă dovada orei la care a plătit taxa în condițiile în care chiar beneficiarul taxei nu asigură această posibilitate prin mențiune pe chitanța eliberată reprezintă o sarcină excesivă care pune partea într-un dezechilibru procesual nejustificat . Întrucât organul constatator nu a făcut o asemenea dovadă, iar prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție este contrazisă de chitanța nr. PMC_/ 29.10.2012, nu se poate susține că s-a probat dincolo de orice dubiu împrejurarea că la momentul controlului această taxă nu era plătită,

D. pentru care, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul promovat de recurent –intimat P. M. CONSTANTA DIRECTIA POLITIE LOCALA SERVICIUL ACTIVITATE COMERCIALA și pe intimat – petent A. R., cu domiciliul în Năvodari, ., jud. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție DPLCSAC_ îndreptat împotriva sentinței civile nr.876/23.01.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18.09.2013.

Președinte: Judecător: Judecător:

E. C. A. B. S. A. J. N.

Grefier:

D. V. S.

Jud.fond.C.B.

Red.decizie jud.A.B.S./2 ex/04.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1216/2013. Tribunalul CONSTANŢA