Contestaţie la executare. Decizia nr. 1612/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 1612/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 21430/212/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 1612/RCA

Ședința publică din data de 06.11.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – A. B. S.

JUDECĂTOR – E. C.

JUDECĂTOR – M. C.

GREFIER – M. G.

Pe rol, soluționarea recursului în contencios administrativ având ca obiect – contestație la executare, promovat de recurenta contestatoare ., cu sediul în C., ., ., apt.9, județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/20.11.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ intimat organ constatator fiind DIRECȚIA R. GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE FALAȚI, cu sediul în G., ., județ C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

La ora 915 când instanța a dispus strigarea cauzei la ordine la a doua apelare, se prezintă contestatorul prin administrator C. C., în baza împuternicirii depusă la dosar, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 pct.2 și urm. Cod procedură civilă.

În referatul făcut asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată arată că intimata a depus prin grefa instanței întâmpinare în dublu exemplar prin care își precizează sediul ales, întâmpinare ce a fost comunicat contestatorul din dispoziția instanței.

Întrebată, contestatoarea arată că nu mai are alte cereri, probe sau excepții de invocat decât înscrisurile depuse la fondul cauzei.

Instanța, încuviințează înscrisurile depuse la dosar, ia act de poziția procesuală a contestatoarei, declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.

Contestatoarea prin reprezentant formulează concluzii de admiterea recursului, de anularea actelor de executare și contestarea procesului verbal de contravenție și anularea acestuia prin afișare conform actelor depuse la dosar.

Mai arată că afișarea procesului verbal nu s-a efectuat corect, acesta a fost afișat pe ușa asociației de locatari, blocul având două intrări, . închisă și este folosită ca asociație de proprietari, toți locatarii intră în . unde este montat interfonul blocului.

La afișarea procesului verbal a fost menționat reprezentantul societății, acesta nu este . ci subsemnatul și în cuprinsul acestuia amenda a fost stabilită conform HG 69/2012 art. 4 alin. 5 privind nerespectarea de către operatorul de transport rutier a art. 12 și 16 din Regulamentul CE 173/2009.

Conform acestui regulament și a articolelor indicate amenda este pentru autocare și autobuze însă, societatea noastră deține doar două camioane.

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de fata constata urmatoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei C. la data de 22.08.2012, înregistrată sub număr dosar_/ 212/ 2012, S.C. “E. E.” S.R.L. a formulat contestație la executare împotriva Somației nr. 13/ 30/ 1/ 2012/_ și a Titlului executoriu nr._/ 08.08.2012, emise de Administrația Finanțelor Publice C. (în continuare A.F.P.).

În fapt, se arată că prin actele de executare contestate S.C. “E. E.” S.R.L. a fost înștiințată despre existența dosarului de executare nr._/ 08.08.2012, în cadrul căruia este urmărită suma de 8000 lei, reprezentând amenzi din procesul-verbal . nr._/ 26.04.2012. Contestatorul a luat la cunoștință de procesul-verbal de contravenție odată cu transmiterea actelor de executare atacate.

Apreciază reclamantul că organul de executare fiscală nu a respectat principiul bunei-credințe, prevăzut de art. 12 din Codul de procedură fiscală, întrucât nu putea să nu observe nelegalitatea întocmirii procesului-verbal de contravenție, respectiv lipsa numărului de înregistrare a societății sancționate în Registrul Comerțului și lipsa datelor de identificare a persoanei ce reprezintă societatea. De asemenea, au fost încălcate prevederile art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, întrucât procesul-verbal nu a fost comunicat de către agentul constatator.

Totodată, invocă contestatorul o . motive de nelegalitate raportate la forma și conținutul actelor de executare atacate.

În continuare, se solicită a se constata nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție . nr._/ 26.04.2012, pentru lipsa mențiunilor privind fapta săvârșită, afirmându-se în același timp că fapta contravențională sancționată nu există.

În drept, au fost invocate prevederile art. 172-173 Cod procedură fiscală și art. 399 Cod procedură civilă, iar în susținere au fost atașate, în fotocopie, Somația nr. 13/ 30/ 1/ 2012/_, Titlul executoriu nr._/ 08.08.2012, procesul-verbal . nr._/ 26.04.2012 și dovada comunicării acestuia.

Contestația a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 194 lei și cu timbru judiciar de 3 lei.

Intimatul, legal citat fiind, a formulat întâmpinare (f. 17-18), solicitând respingerea contestației, ca neîntemeiată, precizând că procesul-verbal de contravenție a fost comunicat persoanei sancționate la data de 21.05.2012, prin afișare. Apreciază intimatul că nu se pot analiza în cadrul prezentei contestații criticile referitoare la titlul executoriu în temeiul căruia a fost declanșată procedura execuțională, respectiv procesul-verbal de contravenție, față de prevederile art. 172 alin. 3 Cod procedură fiscală, coroborate cu art. 399 Cod procedură civilă.

Cu privire la actele de executare contestate, arată intimatul că acestea au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă, iar în susținere au fost depuse, în fotocopie, înscrisuri din dosarul de executare silită.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Prin sentinta civila nr._ din 20.11.2012 pronuntata de Judecatoria Constanta a fost respinsa ca neintemeiata contestatia la executare formulata de contesttaorul ..

Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut urmatoarele:

În temeiul procesului-verbal de contravenție . nr._/ 26.04.2012 (f. 23), prin care I.G.P.R. - S.P. Autostrăzi a sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 8000 lei pe S.C. “E. E.” S.R.L., organele de executare din cadrul A.F.P., au început executarea silită împotriva contestatoarei, pentru această sumă, fiind constituit dosarul de executare nr._/ 13/ 30/ 1/ 2012/_ (f. 20-26).

În cadrul acestui dosar a fost emisă Somația nr. 13/ 30/ 1/ 2012/_ (f. 8) și Titlul executoriu nr._/ 08.08.2012 (f. 7).

Se constată așadar că titlul de creanță din care s-a născut datoria fiscală de 8000 lei este reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/ 26.04.2012, care a devenit, în condițiile art. 37 din O.G. nr. 2/ 2001, titlu executoriu, prin neatacare cu plângere în termenul legal de 15 zile de la comunicare.

În ceea ce privește comunicarea procesului-verbal de contravenție către persoana sancționată, instanța constată că această activitate trebuie realizată de către organul constatator în termen de o lună de la data încheierii actului sancționator, astfel cum o impune art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001. Procesul-verbal . nr._/ 26.04.2012 a fost comunicat către S.C. “E. E.” S.R.L. la data de 21.05.2012, prin afișare, potrivit procesului-verbal întocmit cu ocazia afișării (f. 24).

Pentru a se analiza dacă a intervenit prescripția executării sancțiunii amenzii, pentru necomunicarea în termenul legal a procesului-verbal către contravenient, instanța trebuie să verifice dacă procedura de comunicare s-a realizat în mod legal și în interiorul termenului de o lună.

Judecătoria apreciază că procesul-verbal de contravenție a fost comunicat în mod legal la sediul S.C. “E. E.” S.R.L., din C., ., . reiese din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare (f. 24). Conform acestui înscris, comunicarea s-a făcut prin afișare pe ușa principală de acces în imobil, împrejurare apreciată de instanță ca fiind suficientă, dat fiind că la . este montat dispozitiv interfon, astfel cum reiese din fotografiile depuse la dosar chiar de către contestator.

Nu se poate reține, în apărarea acestuia, împrejurarea că există două intrări diferite în imobil, iar reprezentanții S.C. “E. E.” S.R.L. folosesc . decât cea unde s-a realizat procedura de afișare.

De asemenea, neindicare la . denumirii societății, în dreptul apartamentului nr. 9, nu poate fi privită decât o culpă proprie a contestatorului, ce nu se poate invoca în apărarea acestuia căci potrivit adagiului Nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimeni nu poate invoca în apărare propria sa culpă, motiv pentru care Judecătoria apreciază că procesul-verbal de contravenție a fost comunicat în mod legal, în termenul de o lună de la data emiterii, astfel încât nu se poate constata intervenirea prescripției executării sancțiunii aplicate prin procesul-verbal . nr._/ 26.04.2012.

În ceea ce privește apărările la titlu formulate de către contestatoare, instanța constată că nu este în măsură a le analiza, dat fiind că este învestită cu soluționarea unei contestații la executare fiscală, promovată în temeiul art. 172 și urm. din O.G. nr. 92/ 2003, iar alin. 3 din art. 172 prevede „Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”.

Art. 399 alin. 3 Cod procedură civilă stipulează, la rândul său, că apărările împotriva titlului nu se pot face în contestația la executare decât dacă legea nu prevede o cale specială de atac. În cazul de față contestatorul a avut posibilitatea de a ataca cu plângere procesul-verbal, însă nu a urmat această cale de atac prevăzută de O.G. nr. 2/ 2001. Chiar dacă în cadrul prezentei contestații sunt formulate apărări la titlu, instanța nu se poate considera legal învestită cu plângere contravențională îndreptată împotriva procesului-verbal . nr._/ 26.04.2012, întemeiată pe dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 2/ 2001, cerere de față fiind o veritabilă contestație la executare. De altfel, în situația în care, din motive mai presus de voința părții, aceasta a pierdut termenul de exercitare a plângerii contravenționale, avea posibilitatea de a cere instanței repunerea în termenul de promovare a căii de atac specifice, potrivit art. 103 Cod procedură civilă, ceea ce în cazul de față nu se dovedește a fi fost făcut.

Așa fiind, instanța constată că nu este în măsură a proceda la analizarea motivelor de nelegalitate și netemeinicie care vizează strict procesul-verbal de contravenție.

Tot astfel, organul de executare nu era în măsură a face aprecieri privind legalitatea titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal . nr._/ 26.04.2012, astfel încât nu se justifică acuzația petentului conform căreia A.F.P. ar fi încălcat principiul bunei-credințe.

În fine, apreciind asupra legalității comunicării actelor de executare emise de către intimat și contestate prin acțiunea pendinte, instanța observă că însăși contestatorul admite că i-au fost transmise Somația nr. 13/ 30/ 1/ 2012/_ și Titlul executoriu nr._/ 08.08.2012, astfel încât nu se poate reține încălcarea dispozițiilor legale în această privință.

Cât privește criticile de fond și de formă aduse de contestator actelor de executare, instanța reține că acestea nu pot face obiectul verificărilor în cadrul prezentei contestații la executare, pentru simplul motiv că somația și titlul executoriu contestate, reprezentând acte administrative fiscale, sunt exclusiv de competența instanțelor de contencios administrativ și fiscal (art. 205 Cod procedură fiscală). Instanța de executare este îndreptățită și obligată să verifice doar aspecte de ordin formal - cum ar fi caracterul de titlu executoriu, concordanța actelor de executare contestate cu titlul de creanță fiscală reprezentat de procesul-verbal de contravenție (art. 141 alin.1 și 2 Cod procedură fiscală) ori dacă în titlul executoriu au fost înscrise eronat sume plătite anterior. Orice altă interpretare ar încălca regulile de ordine publică cu privire la competența materială a instanțelor judecătorești, prin confundarea atribuțiilor instanței de executare cu cele ce incumbă instanțelor specializate de contencios fiscal, și ar contrazice însăși rațiunea de a fi a acestor din urmă instanțe.

În concluzie, Judecătoria apreciază că executarea silită derulată în cadrul dosarului de executare nr. nr._/ 13/ 30/ 1/ 2012/_, constituit la nivelul A.F.P., este legală, urmând a respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.”

Contestatoarea . a formulat recurs impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta .

In dezvoltarea motivelor de recurs, a aratat recurenta ca hotararea este lipsita de temei legal, instanta a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii.

Solicita recurenta sa se observe ca instanta de fond a apreciat ca nu poate analiza criticile sale asupra procesului verbal de contraventie. Considera ca aceasta interpretare este eronata, deoarece impotriva titlului executoriu nu exista o alta cale de atac decat aceea a contestatiei la executare.

Mai arata recurenta ca instant ade fond a apreciat gresit asupra comunicarii plangerii contraventionale, interpretnad eronat probele.

Intimata DRGFP Galati-AJFP Constanta a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările dosarului și de prevederile legale incidente dar și raportat la apărările recurentei-contestatoare, Tribunalul, făcând și aplicarea prevederilor art. 3041 C. proc. civ., apreciază că in cauză se impune casarea sentinței pronunțate de prima instanță, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin cererea introductiva de instanta recurenta-contestatoare a contestat atat somatia si titlul executoriu emise in dosarul de executare nr._/8.02.2012 cat si procesul verbal de contraventie.

Instanta de fond, desi a analizat actele de executare contestate, in ceea ce priveste procesul verbal de contraventie a apreciat in mod nelegal, cu incalcarea dispozitiilor de procedura ,ca „nu este în măsură a le analiza, dat fiind că este învestită cu soluționarea unei contestații la executare fiscală” .

Conform prevederilor art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Din aceste dispoziții legale rezultă obligația instanței de a se pronunța cu privire la toate capetele de cerere cu judecarea cărora a fost investită, iar soluționarea cauzei cu respectarea prevederilor legale invocate trebuie să rezulte din dispozitivul hotărârii.

Instanta de fond a pronuntat o hotarare nelegala invocand ca nu este in masura sa analizeze procesul verbal intrucat a fost sesizata cu o contestatie la executare. Conform disp.art.165 Cod proc.civila instanta avea posibilitatea sa disjunga capatul de cerere privind contestarea procesului verbal contraventional in masura in care aprecia necesar si sa se pronunte si asupra acestuia astfel cum a fost investita de catre contestatoare, neputand invoca ca nu se poate pronunta asupra unui capat de cerere cu care a fost investita.

Întrucât prima instanță a omis să se pronunțe asupra tuturor aspectelor care formează obiectul pricinii deduse judecății se impune desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

In rejudecare, instanta de fond va avea in vedere Decizia nr.10/2013 pronuntata de ICCJ in recursul in interesul legii.

Dand eficienta juridica considerentelor expuse, Tribunalul, in temeiul art.312 alin.5 Cod proc.civila, va admite recursul, va casa in tot sentinta recurata si va trimite cauze spre rejudecare aceleiasi instante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul promovat de recurenta contestatoare ., cu sediul în C., ., ., apt.9, județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/20.11.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ intimat organ constatator fiind DIRECȚIA R. GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE FALAȚI, cu sediul în G., ., județ C..

Casează în tot sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.11.2013.

P., JUDECATOR,JUDECATOR,A. B. S. E. C. M. C.

GREFIER,

M. G.

Jud.fond.G.M.

tehnoredact.decizie.jud.E.C. 2 ex./18.12.2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Operator de date cu caracter personal 8470

Dosar nr._

CATRE,

JUDECĂTORIA C.

Pe rolul acestei instanței se află înregistrat dosarul cu numărul mai sus menționat având ca obiect – contestație la executare, promovat de recurenta contestatoare ., cu sediul în C., ., ., apt.9, județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/20.11.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ intimat organ constatator fiind DIRECȚIA R. GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE FALAȚI, cu sediul în G., ., județ C..

Prin decizia civilă nr. 1612/RCA/06.11.2013 s-a admis recursul promovat de recurenta contestatoare, în contradictoriu cu intimat organ constatator, s-a casat în tot sentința recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

.

P. COMPLET,

A. B. S.

GREFIER,

M. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1612/2013. Tribunalul CONSTANŢA