Obligaţia de a face. Încheierea nr. 1344/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Încheierea nr. 1344/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 6257/118/2012*

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

ÎNCHEIEREA NR. 1344

Ședința publică din 13.03.2013

PREȘEDINTE – A. C.

ASISTENȚI JUDICIARI - A. B.

- R. G.

GREFIER – M. J.

Pe rol, soluționarea acțiunii civile având ca obiect – contestație privind alte drepturi de asigurări sociale, acțiune formulată de reclamantul O. I. în contradictoriu cu pârâții C. DE EXPERTIZĂ A PERSOANELOR CU handicap PENTRU ADULȚI și C. S. DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul personal și asistat de avocat I. M. în baza delegației de asistență judiciară gratuită depusă la dosar, pentru pârâtul C. de Expertiză a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți răspunde avocat Banioti C., în baza delegației de substituire depuse la dosar, lipsind pârâtul C. S. de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.88 și urm. C.pr.civ.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având cuvântul, apărătorul reclamantului depune precizări scrise la acțiune prin care stabilește cadrul procesual pasiv și prin care solicită plata sumei de 22.280 lei reprezentând plata retroactivă a drepturilor bănești începând cu luna martie 2007, precum și plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale.

Având cuvântul, reclamantul precizează că înțelege să renunțe la primul capăt de cerere.

Având cuvântul, apărătorul pârâtului C. de Expertiză a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți depune întâmpinare.

Instanța pune în discuția părților natura cauzei ca fiind de contencios administrativ și acordă cuvântul.

Având cuvântul, apărătorul reclamantului formulează concluzii de declinare a cauzei către secția de contencios.

Având cuvântul, apărătorul pârâtului C. de Expertiză a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți solicită declinarea cauzei către secția de contencios administrativ.

TRIBUNALUL

Asupra naturii juridice a litigiului dedus judecății și implicit asupra excepției necompetenței funcționale a secției I civilă a Tribunalului C., invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Secției I Civile a Tribunalului C., reclamantul O. Iașar a chemat în judecată pe pârâtul C. Județean C.-C. S. de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 22.280 lei, reprezentând drepturi bănești cuvenite și neacordate în perioada martie_10, rezultate din eliberarea unui certificat de handicap incorect.

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul este emitentul unor certificate greșite de încadrare în grad de handicap, prin care nu i-a fost recunoscut dreptul la indemnizație cu însoțitor sau asistent personal, în condițiile Legii 448/2006.

În consecință, reclamantul pretinde acordarea unor drepturi bănești rezultate din aplicarea Legii 448/2006, fără a formula însă contestație împotriva vreuneia dintre deciziile anterioare de încadrare în grad de handicap.

Conform art. 902 alin. 4 din actul normativ menționat, „deciziile emise de C. superioară pot fi atacate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cererile adresate instanței fiind scutite de taxa judiciară de timbru.”Așadar, nașterea dreptului și întinderea cuantumului indemnizației se stabilesc prin decizie, aceasta fiind supusă controlului jurisdicțional în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În stabilirea instanței competente, se va avea deci în vedere împrejurarea că prin cerere se solicită drepturi bănești cu titlu de indemnizație handicapat, în baza unei legi speciale-Legea 448/2006, ce derogă de la legea generală în materia asigurărilor sociale – Lege 263/2010 și care își găsește aplicabilitatea în materie de competență jurisdicțională, în privința tuturor litigiilor privitoare la nașterea și realizarea dreptului la prestații sociale.

În baza considerentelor de fapt și de drept expuse și având în vedere caracterul imperativ al normelor de competență jurisdicțională stabilite prin legi speciale, instanța va constata natura contencios administrativă a cauzei promovată de reclamantul O. Iașar și va trimite dosarul secției de contencios administrativ a Tribunalului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Constată natura de contencios administrativ a cauzei având ca obiect – contestație privind alte drepturi de asigurări sociale, acțiune formulată de reclamantul O. I. în contradictoriu cu pârâții C. DE EXPERTIZĂ A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI și C. S. DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULȚI.

Înaintează dosarul spre soluționare la Tribunalul C. - Secția de C. Administrativ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13.03.2013.

PREȘEDINTEASISTENȚI JUDICIARI

A. CoadăAura B.

R. G.

GREFIER

M. J.

Tehnored.jud.A.C.

2EX./22.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Încheierea nr. 1344/2013. Tribunalul CONSTANŢA