Anulare act administrativ. Sentința nr. 346/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 346/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 6009/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă Nr. 346
Ședința publică de la 04 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
GREFIER A. N.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare act administrativ, formulată de reclamantul B. G., cu domiciliul procesual ales în C., ., nr. 47, ., ., în contradictoriu cu pârâta D. G. PENTRU AJFP C. PENTRU SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC HÂRȘOVA, cu sediul în C., ., nr. 18, județ C., chemat în garanție fiind ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul prin avocat M. M., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Reprezentantul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscri8suri, cele depuse la dosar.
Instanța, în temeiul disp. art.255 cu ref. la art. 258 Cod procedură civilă încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei.
Întrebat fiind reprezentantul reclamantului învederează că nu are alte cereri de formulat.
Instanța acordă cuvântul asupra admisibilității cererii având ca obiect anulare decizie de calcul, asupra fondului cauzei și asupra cererii de chemare în garanție.
Reprezentantul reclamantului învederează că lasă la aprecierea instanței excepția inadmisibilității cererii având ca obiect anulare decizie de calcul. Pe fondul cauzei formulează concluzii de admitere a cererii astfel cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtei la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de poluare și plata dobânzii fiscale și a cheltuielilor de judecată. Solicită admiterea cererii de chemare în garanție.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității, asupra fondului cauzei și asupra cererii de chemare în garanție.
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
1. Obiectul și părțile litigiului.
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamantul B. G. a chemat în judecată Administrația Finanțelor Publice Hârșova solicitând instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună:
- anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr.9/11.04.2011;
- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3.702 lei –prelevată cu titlu de taxă de poluare și a dobânzii legale aferentă sumei;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea demersului judiciar, reclamantul arată că a achiziționat autoturismul Citroen, . VF7ZCPMNC17828498, ce fusese înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene,, iar înmatricularea în România i-a fost condiționată de plata taxei de poluare prevăzută de OUG.50/2008 cu modificările și completările ulterioare.
Menționează reclamantul că suma datorată cu titlu de taxă de poluare a fost determinată de organul fiscal – AFP Hârșova prin decizia de calcul, că a fost nevoită să achite suma, însă ulterior s-a adresat autorității solicitând restituirea dat fiind faptul că taxa de poluare este contrară dispozițiilor art.90 din TCE, actual art.110 din TFUE, și implicit nelegală decizia de calcul a taxei și prelevarea sa.
Reclamantul susține că plata acestei taxe contravine Tratatului Comunității Europene, care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului.
S-a invocat faptul că este încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne, această taxă fiind percepută doar pentru autoturismele înmatriculate în C.E. și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Tratatul de aderare a României la UE, ratificat prin Legea nr. 157/2005 prevede că România este obligată să respecte dispozițiile tratatelor originare, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție consfințind, de altfel, principiul supremației dreptului comunitar față de dispozițiile contrare din legile interne.
La cererea introductivă de instanță, au fost anexate, în copie, înscrisuri.
1.2. D. G. - AJFP C. pentru Seviciul Fiscal Orășenesc Hârșova- continuatoare în drepturi și obligații al AFP Hârșova, efect al subrogării legale consacrată prin HG.520/2013 și OUG nr.74/2013, depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu (f.28-31)
Pârâta apreciază ca fiind nefondate pretențiile reclamantului, de vreme ce taxa pe poluare - prelevată în temeiul OUG.50/2008, a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, cu luarea în considerare a legislației comunitare și jurisprudenței CJUE.
Pentru situația în care va cădea în pretenții, pârâta solicită ca Administrația F. pentru Mediu să fie obligată la plata sumelor pe care ar urma să le restituie reclamantului, cerere în susținerea căreia se prevalează de disp.art.1 coroborat cu art.5 alin.4 din OUG.50/2008.
1.3. Legal citată, Administrația F. pentru mediu nu a depus întâmpinare, nu a formulat cereri în apărare.
2.Tribunalul,
analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
2.1. Situația de fapt.
La data de 12.04.2011, cu chitanța . nr._ (f.12), reclamantul a achitat la Trezoreria Hârșova suma de 3.702 lei, „ taxă poluare auto OUG 50/2008”.
Taxa a fost stabilită de către Administrația Finanțelor Publice Hârșova, prin Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr.9/2011, pentru înmatricularea pe numele reclamantului a autovehiculului Citroen Jumber . VF7ZCPMNC17828498, având primă înmatriculare -28.09.2006, într-un stat membru al Uniunii Europene.
Împotriva deciziei de calcul a taxei pe polare reclamantul nu a formulat contestația administrativă în termenul instituit prin art.207 din OG.92/2003.
Invocând prelevarea nelegală a taxei de poluare, reclamantul s-a adresat organului fiscal solicitând restituirea taxei, prin cererea înregistrată sub nr.5077/2013.
Cum demersul administrativ a rămas fără rezultat, reclamantul a investit instanța cu soluționarea prezentei acțiuni.
2.2. Normele juridice incidente. Soluția instanței.
2.2.1 Asupra admisibilității acțiunii.
Nu poate fi primită cererea având ca obiect anulare decizie de calcul a taxei de poluare.
Potrivit dispozițiilor art.218 alin.2 din OG.92/2003, „ deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art.212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii”.
Cum reclamantul nu a urmat procedura instituită prin art.205 din OG.92/2003, în termenul prescris de lege, nu se poate ca omisio medio să fie supusă cenzurii instanței de contencios decizia de calcul a taxei de poluare, cererea apărând ca inadmisibilă.
Cererea inserată la pct.2 din petitul acțiunii este admisibilă.
Ne oprim asupra acestei concluzii în considerarea preeminenței dispozițiilor și jurisprudenței comunitare față de reglementările interne, neconformarea la cerințele prescrise de art.205 și urm. OG.92/2003 neputând fi sancționată cu fine de neprimire a cererii de restituire a taxei.
Prin hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst, s-a statuat faptul că „ restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Curtea menționează faptul că „ autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european”.
Fără doar și poate, procedura consacrată de art.205 și urm. OG.92/2003 are caracterul unui „remediu național ineficient”, câtă vreme practica administrativă este în sensul că se invocă de către autoritate faptul că organele administrativ fiscale, prin emiterea deciziei de calcul a taxei de poluare, nu au făcut altceva decât să respecte legislația internă. Temeiul juridic al acțiunii – situația de fapt calificată juridic, se circumscrie disp.art.8 alin.1 teza a II-a din Legea nr.554/2004, contrar susținerilor pârâtei.
Concluzia se impune și în raport de hotărârea pronunțată de instanța supremă în dezlegarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr.24/14.11.2011 – obligatorie pentru instanțe, potrivit art.330/7 c.pr.civ., stabilindu-se că „ Procedura de contestate prevăzută de art.7 din OUG 50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei depoluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.(1) lit.”d” din același cod”.
2.2.2. Sub aspectul fondului litigios, instanța constată că este întemeiată pretenția reclamantului de obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare și a dobânzii aferente.
În speță, la situația faptică astfel cum a fost mai sus expusă, instanța reține că se aplică prioritar prevederile dreptului comunitar.
Prin art.11 alin.(1) și (2) din Constituția României, revizuită în 2003 se dispune că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Prin disp.art.148 alin.(2) din Constituția României se dispune că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin.(4) al aceluiași articol – jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.
Potrivit art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de către reclamant (actualmente art.110 din TFUE) „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect,produselor naționale similare.
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
Astfel, art. 90(1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, instanța constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin O.U.G. nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Normele instituind această taxă au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin OUG nr. 50/2008.
Interpretând acest act normativ teleologic, după scopul său, pentru a identifica intenția legiuitorului, se constată următoarele:
În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG. 50/2008, depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008, este menționat expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic.
Așadar, s-a vrut ca taxa de poluare, al cărui scop este, în principiu, corect – „poluatorul plătește”, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei, conform art.6 din OUG nr.50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, reprezentând, în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilită prin art.214 alin.(1)-(3) din Codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă de primă înmatriculare în taxă de poluare/ de mediu, situație care este incompatibilă cu prevederile art. 90 din TCE (actualmente art.110 din TUE).
Apărările pârâtei care susține deplina compatibilitate dintre norma internă și cea comunitară, prin invocarea caracterului taxei pe poluare ca fiind o taxă ecologică, guvernată de principiul „poluatorul plătește”, ce nu poate fi asimilată impozitelor interne sunt contrazise de însăși elementele de calcul stabilite prin actul normativ despre care se pretinde că „este perfect compatibil cu aquis-ul comunitar”.
În formula de calculare a taxei pe poluare, consacrată de art.6 din OUG.50/2008 este introdusă ca element de calcul capacitatea cilindrică.
Dacă taxa pe poluare ar fi avut ca țintă exclusiv protecția mediului, ar fi fost irelevant aspectul privind capacitatea cilindrică a autovehiculului, la momentul calculării ei. În egală măsură, s-ar fi instituit asupra tuturor autovehiculelor care sunt înmatriculate pe teritoriul României, fără a se limita doar la cele care sunt înmatriculate pentru prima dată în România.
Nu se poate susține cu temei că taxa pe poluare ar fi exclusiv o taxă ecologică de vreme ce valoarea taxei scade cu cât autovehiculul este mai vechi, faptul generator al obligației de plată a taxei nu îl reprezintă aptitudinea autovehiculului de a polua, ci prima înmatriculare a acestuia pe teritoriul României.
Este nelegală încasarea taxei și, implicit dispozițiile OUG 50/2008, ca urmare a principiului aplicării directe a reglementărilor comunitare, pentru următoarele considerente:
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive al Uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.29, iar Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2 (alin.4).
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul intern este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă în anul 2008.
OUG nr.50/2008 este contrară art.90 din TCE (art.110 din TUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atât timp cât norma națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, Hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Fruttta Stl c. Amministrazione delle finanze dello Stato, în speță, taxă menită să descurajeze importul de banane din Italia).
De altfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la 18.06.2009, în cauza C.402/09 „T. c Statul Român” Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că „ Articolul 110 TUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Se constată că în mod nelegal autoritățile au condiționat înmatricularea autoturismului care fusese deja înmatriculat într-un stat membru al U.E. de plata taxei de poluare.
Stabilirea taxei pe poluare prin Decizia de calcul, care după cum se menționează în cuprinsul său „ reprezintă titlu de creanță și constituie înștiințare de plată”, poate fi corectă sub aspectul cuantumului sumei, prin prisma elementelor/criteriilor de determinare, dar este nelegală sub aspectul datorării acestei taxe de vreme ce contravine normelor comunitare.
În același sens a fost și soluția în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010. În par.28, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul „ poluatorul plătește”. Totodată, a fost respinsă cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. ( ca de altfel și hotărârea în cauza T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008-31 decembrie 2010.
Înlăturarea de la aplicare a normelor instituite prin OUG.50/2008 ce impun plata taxei de poluare, demonstrează că taxa plătită de reclamant pentru prima înmatriculare a autoturismului său în România a fost urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ceea ce o supune repetițiunii.
Față de cele ce preced, instanța va obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice C. să restituie reclamantei suma de 7217 lei prelevată nelegal cu titlu de taxă de poluare, precum și dobânda legală în materie fiscală aferentă sumei. Pentru lipsa de folosință a sumei, reclamantul este îndreptățit și la dobânda legală în materie fiscală.
În dreptul intern, procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată, așa cum s-a precizat și mai sus de art. 117 alin.1, lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin.2, sau la art. 70 după caz.
Art. 70 alin.1 din Codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
Coroborând prevederile art. 124 alin.1 și art. 70 din Codul fiscal, organul fiscal ar trebuie să achite contribuabilului dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut pentru organul fiscal să soluționeze cererea.
Același termen de 45 de zile este reglementat și în capitolul I, pct. 1 din Ordinul 1899/22.12.2004 și anume se arată că restituirea se face în 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competențe de administrare a creanței bugetare.
Dispozițiile legale sus menționate au fost declarate însă ca fiind neconforme cu dreptul Uniunii, cu referire expresă la principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii.
Prin Hotărârea pronunțată în cauza C/565/11 „M. I. c.României”, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a răspuns întrebării preliminare formulate în temeiul art.267 TFUE de Tribunalul Sibiu, statuând că „dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unor taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua în care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
În cuprinsul hotărârii menționate, invocând jurisprudența sa constantă, Curtea subliniază că – astfel cum deja a statuat, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea dobânzilor, în special cu privire la rata și modul de calcul al dobânzilor, condiții care însă trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității (pct.23).
În ceea ce privește principiul echivalenței, Curtea observă că „pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național”, concluzionând că acest aspect ar urma să fie lămurit de instanța de trimitere.
Cu referire la Hotărârea Littlewoods Retail și alții, cauza C591/10, Curtea constată că reglementările naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate nu trebuie să aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei, căci se înfrânge principiul efectivității.
Stabilește Curtea că „ această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii”.
În raport de Hotărârea CJUE mai sus menționată și față de disp.art.148 alin.2 din Constituție, instanța va lăsa neaplicate reglementările naționale (art.124 alin.1 OG.92/2003).
În ceea ce privește nivelul dobânzii, Tribunalul constată că acesta este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 124 alin.2 Cod procedură fiscală, în sensul că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute în codul de procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sumele solicitate de plătitori.
În temeiul art. 453 c.pr.civ., pârâta va fi obligată la plata către reclamant a sumei de 539,3 lei cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat)
În sensul celor ce preced, acțiunea dedusă judecății în contra D. G.-AJFP C., va fi admisă.
2.2.3. Cererea de chemare în garanție.
Consecință a admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamant în contra organului fiscal care a prelevat taxa, și dată fiind temeinicia pretențiilor formulate de pârâta care „ a căzut în pretenții” împotriva Administrației F. pentru Mediu, va fi admisă și cererea de chemare în garanție.
În conformitate cu art.1 din OUG 50/2008, această taxă s-a constituit în venit la bugetul F. pentru Mediu, gestionată fiind de Administrația F. pentru Mediu.
Chemata în garanție nu contestă că suma aferentă taxei pe poluare este virată în contul său de către organul fiscal care calculează și încasează taxa în temeiul legii.
Cum între reclamant și Administrația F. pentru Mediu nu există stabilit nici un raport juridic, o obligare directă a acesteia la restituirea sumei către reclamant nu ar fi posibilă, însă apare ca perfect justificată pretenția pârâtei de obligare a chematei în garanție la plata sumei de 3.702 lei,cu dobânda legală în materie fiscală și a cheltuielilor de judecată, cerere ce urmează a fi admisă, în temeiul art.72 c.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea, formulată de reclamantul B. G. – CNP_, cu domiciliul procesual ales în C., ., nr. 47, ., ., în contradictoriu cu pârâta D. G. PENTRU AJFP C. PENTRU SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC HÂRȘOVA, cu sediul în C., ., nr. 18, județ C..
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 3.702 lei și dobânda legală în materie fiscală aferentă, calculată de la data achitării sumei și până la efectiva restituire.
Respinge ca inadmisibilă cererea având ca obiect anulare deciziei de calcul a taxei pe poluare.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 539,3 lei – cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, sector 6.
Obligă chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 3702 lei cu dobânda legală aferentă și 539,3 lei – cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. J. N. A. N.
Tehnord. Jud.A. N.
5 ex./19.02.2014
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2046/2014.... | Anulare act administrativ. Încheierea nr. 28/2014. Tribunalul... → |
|---|
