Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 567/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Tribunalul CONSTANŢA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 567/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 13660/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.567/CA

Ședința publică din 02 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Judecător E. C.

Judecător A. B. S.

Grefier D. V. S.

Pe rol judecarea cererii în C. administrativ și fiscal promovată de revizuent N. G. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție REVIZUIRE- PRETENTII îndreptat împotriva deciziei civile nr.719/2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică atât la prima cât și la a doua apelare a cauzei, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 pct.2 și urm. Cod procedură civilă.

În referatul făcut asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de revizuire.

TRIBUNALUL,

Asupra cererii de revizuire de față, reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 16.03.2012, sub nr._, petentul N. G. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 17.02.2012 de către intimatul I. DE POLITIE AL JUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL RUTIER, prin care a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 402 lei, pentru neacordare de prioritate.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că circula pe . redusă, când un pieton a încercat să traverseze zebra în fugă, neregulamentar, respectiv că nu a fost trecută nici o mențiune la rubrica corespunzătoare din procesul verbal, că procesul verbal a fost întocmit în lipsa contravenientului, cu nerespectarea dispozițiilor art. 19 alin.1 din OG nr. 2/2011, în sensul că nu au fost consemnate datele de identificare ale martorului asistent.

În drept, a invocat dispozițiile art. 31 alin.1 din OG nr. 2/2001.

În susținerea cererii, a solicitat proba cu înscrisuri și audierea martorului asistent.

La plângerea contravențională a fost anexat copie a procesului verbal contestat, dovada de comunicare a acestuia și dovada achitării amenzii.

Prin precizările depuse la termenul din data de 25.06.2012, petentul a susținut că încadrarea juridică a faptei nu este cea menționată în procesul verbal, art. 101 alin.3 referindu-se la altceva, încadrarea corectă fiind art. 100 alin.3 lit. b.

Intimata a depus la dosarul cauzei referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale împotriva petentului.

La solicitarea petentului, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială, martorul asistent neputând fi audiat, deși a fost citat cu mandat de aducere, conform dispozițiilor art. 188 alin.3 C.proc.civ.

Prin sentinta civila nr._ din data de 29.10.2012, pronuntata de Judecatoria Constanta, a fost respinsa plangerea ca neintemeiata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria a retinut urmatoarele:

Prin procesul verbal de contravenție contestat, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 402 lei, deoarece acesta, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat sub nr._, ajungând la trecerea de pietoni din dreptul școlii normale R. O., nu a acordat prioritate de trecere numitului C. A., care traversa ., în temeiul art. 135 alin.1 lit. h din Regulamentul de Aplicare al OUG nr. 195/2002 și sancționat prin art. 101 alin.3 lit. a din OUG nr. 195/2002.

În urma examinării din oficiu a procesului verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze, motiv pentru care Judecătoria a trecut la analiza susținerilor petentului privind nelegalitatea și netemeinicia procesului verbal, conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Nu s-a putut reține, ca motiv de nulitate, faptul că nu sunt menționate în întregime datele de identificare ale martorului asistent, fiind menționat codul numeric personal al acestuia, ce permite identificarea sa, astfel încât nu se poate invoca existența unei vătămări de către petent.

Art. 100 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/ 2002 califică drept contravenție fapta constând în „neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului”, pe care o sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

La rândul său, art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/ 2002 impune conducătorului auto să acorde prioritate de trecere „pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului”.

Conform art. 98 alin. 4 lit. b) din O.U.G. nr. 195/ 2002, clasa a II-a de sancțiuni constă în aplicarea a 4 sau 5 puncte-amendă.

Instanța a apreciat că temeiul legal al incriminării faptelor este corect indicat în procesul-verbal.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/ 2002 au drept scop stabilirea regulilor privind circulația pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor și a celorlalte categorii de participanți la trafic, drepturile, obligațiile și răspunderile care revin persoanelor fizice și juridice, precum și atribuțiile unor autorități ale administrației publice, instituții și organizații.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/ 2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Din probele administrate în cauză, respectiv referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale, a rezultat că petentul nu a acordat prioritate numitului C. A.-S., care a suferit vătămări corporale ușoare, dar care a refuzat să depună plângere penală împotriva petentului, motiv pentru care s-a întocmit referatul respectiv.

Totodată, instanța a reținut că petentul nu a răsturnat prezumția relativă de temeinicie de care se bucură acesta, prezumție susținută în speță și de înscrisurile depuse de intimată la dosar.

Petentul nu a propus probe în contradovadă și nu s-a prezentat in fața instanței pentru a fi ascultat, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, respectiv nu a propus audierea martorului solicitat prin plângere.

Așa fiind, instanța a apreciat ca fiind legal și temeinic întocmit procesul-verbal de contravenție . nr._/17.02.2012, iar față de ansamblul probator existent la dosar, s-a concluzionat că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii contravenționale stabilite prin O.G. nr. 2/ 2001.

Instanța, hotărând asupra sancțiunilor, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, ținând seama de criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, respectiv limitele sancțiunii prevăzute de lege, împrejurările în care au fost săvârșite faptele, modul și mijloacele de săvârșire a acestora, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal, a apreciat că sancțiunile contravenționale aplicate au fost individualizate în mod corect.

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța a constatat că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunile aplicate sunt corect individualizate, astfel încât a respins plângerea, ca neîntemeiată, în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/ 2001.

Petentul a formulat recurs impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a hotararii recurate, in sensul admiterii plangerii si anularii procesului verbal.

In dezvoltarea motivelor de recurs a aratat recurentul ca prin Rezolutia din data de 18.04.2012, pronuntata in dosarul nr._/P/2011, s-a dispus neinceperea urmaririi penale. A aratat ca instanta de fond nu a insistat in audierea martorului mentionat in procesul-verbal de contraventie. A mai precizat ca numitul C. A.-S. nu traversa . in momentul trecerii petentului pe . si de refuzul acestuia de a depune plangere penala impotriva petentului. Prin concluziile scrise depuse la dosar, recurentul petent a reiterat motivele mentionate in plangerea contraventionala.

Prin decizia civila nr . 719/26.04.2013 a Tribunalului C. a fost respins recursul formulat, tribunalul C. reținând următoarele:

„ Examinand hotararea recurata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 304 ind. 1 C., Tribunalul retine ca recursul recurentului-petent este nefondat din urmatoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.

Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.

Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu încalca dreptul petentei la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie.

Dupa cum a constatat si Curtea (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala (cum este calificata si materia contraventionala prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt îndeplinite doua conditii: respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la aparare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât si asigurarea posibilitatii petentei de a-si dovedi sustinerile, de a combate prezumtia de legalitate si temeinicie, permit aplicarea acestei prezumtii.

În urma examinării din oficiu a procesului verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, in mod corect s-a constatat că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze, motiv pentru care Judecătoria a trecut la analiza susținerilor petentului privind nelegalitatea și netemeinicia procesului verbal, conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, neputandu-se reține, ca motiv de nulitate, faptul că nu sunt menționate în întregime datele de identificare ale martorului asistent, fiind menționat codul numeric personal al acestuia, ce permite identificarea sa, astfel încât nu se poate invoca existența unei vătămări de către petent.

Conform art. 98 alin. 4 lit. b) din O.U.G. nr. 195/ 2002, clasa a II-a de sancțiuni constă în aplicarea a 4 sau 5 puncte-amendă.

Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond in mod corect a reținut că, deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Totodată, instanța de fond in mod corect a reținut că petentul nu a răsturnat prezumția relativă de temeinicie de care se bucură acesta, prezumție susținută în speță și de înscrisurile depuse de intimată la dosar, petentul nepropunand probe în contradovadă și nu s-a prezentat in fața instanței pentru a fi ascultat, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, respectiv nu a propus audierea martorului solicitat prin plângere.

În privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.

Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Așadar, în speța de față, instanta de recurs retine ca sarcina probei a revenit si revine petentului, acesta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, s-a apreciat in mod corect că, în raport de probele administrate în cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat și nu a făcut dovada celor afirmate si sustinute in plangerea contraventionala.

Cat priveste audierea martorului asistent, instanta de recurs retine ca instanta de fond a depus toate diligentele pentru ascultarea acestuia, dispunand inclusiv aducerea acestuia cu mandat, neputand fi imputata instantei de fond imposibilitatea audierii martorului asistent, fiind respectate intru totul dispozitiile legale in materie.

Mai mult decât atât, s-a constatat in mod corect de catre instanta de fond, ca este certa săvârșirea contravenției reținută în sarcina petentului.

De asemenea, si sub aspectul proporționalității sancțiunii aplicate, instanța de fond a constatat in mod corect că agentul constatator i-a aplicat petentului amenda în cuantumul minim prevăzut de lege pentru contravenția comisă, fiind respectate dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În consecință, apreciind in egala masura, că procesul-verbal este legal și temeinic, ca sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, iar înlocuirea amenzii cu avertismentul nu este oportună în prezenta cauză, instanta de control judiciar constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in cuprinsul careia sunt redate, conform art.261 pct.5 C., motivele de fapt si de drept care argumenteaza solutia.

Dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.312 alin.2 Cod pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.”.

La data de 27.05.2013 se formulează de către N. G. cerere de revizuire a Deciziei nr. 719/26.04.2013 , prin care solicită retractarea deciziei, admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea plângerii formulate. Își întemeiază cererea de revizuire pe disp. art. 322 pct.2 Cod procedură civilă și motivează cererea de revizuire arătând că instanța de fond a reținut că nu s-a prezentat in fața instanței pentru a fi ascultat, deși solicitase judecarea în lipsă, și nu a insistat în audierea martorului Ghiriboaca P. andrei, fiind astfel încălcat principiul contradictorialității.

Față de cererea de revizuire intimatul nu a formulat întâmpinare .

Cercare de revizuire formulată este inadmisibilă, pentru următoarele:

Art. 322. - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

.Ipoteza avută în vedere de textul legal, nepronunțarea asupra unui lucru cerut, are în vedere numai situația în care instanța a omis să soluționeze un capăt de cerere, și nu cazul când instanța nu a analizat anumite apărări formulate în cursul procedurii. În ceea ce privește încălcarea principiului contradictorialității ( care nu constituie prin el însuși un motive de revizuire ) acestea presupun ca instanța să nu se pronunțe decât după citarea sau înfățișarea părților. Or, revizuientul a fost citat atât în fața instanței de fond cât și a celei de recurs, arătând chiar el însuși în cererea de revizuire că a solicitat soluționarea plângerii chiar și în lipsa sa.

Dacă în cauză s-a făcut o greșită apreciere a probelor sau o greșită aplicare a dispozițiilor legale, care face ca situația de fapt reținută de către instanță să fie eronată, aceasta constituie o greșeală de judecată, de apreciere a probelor, care nu poate fi valorificată pe calea cererii de revizuire. A da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a fost soluționată pricina și s-au stabilit raporturile litigioase dintre părți, ar însemna să se deschidă acestora dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, lucru care nu poate fi acceptat în actualul sistem al procedurii civile, în care această cale extraordinară de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.

D. pentru care, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile primare de admisibilitate a cererii de revizuire, urmează a fi respinsă cererea de revizuire formulată ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 02.04.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

M. C. E. C. A. B. S.

GREFIER,

D. V. S.

Red.decizie jud. A.B.S./2 ex./25.04.2014

← Pretentii. Sentința nr. 2128/2014. Tribunalul CONSTANŢA		Pretentii. Sentința nr. 1466/2014. Tribunalul CONSTANŢA →

Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 567/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 567/2014. Tribunalul CONSTANŢA