Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 04/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 04/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 21904/212/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ_

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.06.2014

Completul de judecată constituit din

PREȘEDINTE: L.-V. M.

JUDECĂTOR: A. J. N.

JUDECĂTOR: A. L. N.

GREFIER: A. G.

Pe rol soluționarea recursului în contencios administrativ, având ca obiect anulare procesul verbal de contravenție, formulat de recurentul petent P. M. N., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Techirghiol, .. 11 județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/18.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, intervenient fiind V. M. D., cu domiciliul în Mioveni, ..H9, ., județul Argeș intervenient . SA,, cu sediul în București ..3, . și intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., județul C..

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 28.05.2014 și au

fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din cuprinsul prezentei decizii, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.06.2014, când s-au decis următoarele:

TRIBUNALUL,

Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 28.08.2012, sub numărul_ petentul P. M. - N. a formulat plângere contravențională împotriva procesului – verbal . nr._/05.08.2012, întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER C., solicitând anularea acestuia.

În motivare, petentul a arătat că la data de 04.08.2012 ora 1500 circula regulamentar cu autoturismul marca Renault Kangoo cu nr. de înmatriculare_, pe .. C. direcția Capitol – Delfinariu iar după intersecția cu . Restaurantului Temple, autoturismul condus de acesta a fost lovit în partea dreaptă spate și lateral de către șoferul autoturismului marca VW cu nr. de înmatriculare_, din cauza faptului că acesta din urmă a încercat să îl depășească neregulamentar prin partea stângă.

Petentul a mai arătat că în urma impactului, autoturismul conduse de acesta a fost proiectat în autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_ care se afla staționat în parcarea Restaurantului Temple.

Petentul a susținut că circula pe banda I a bulevardului iar după intersecția cu . se face trei benzi de circulație, banda pe care circula urmând a deveni banda a II – a. În aceste condiții, petentul a arătat că a semnalizat intenția de a intra în parcarea Restaurantului Temple și a se deplasa pe banda I de mers pentru a putea intra în parcarea restaurantului.

În acest timp, petentul a mai susținut că pe aceeași bandă de circulație, în spatele său rula autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_, care în momentul când petentul a efectuat manevra de intrare în parcarea restaurantului a lovit autoturismul conduse de petent în partea dreaptă – spate.

Petentul a arătat că deși a semnalizat intenția de a intra în parcarea restaurantului, conducătorul autoturismului VW a mărit viteza de deplasare și a încercat să îl depășească neregulamentar pe banda I de circulație prin partea dreaptă a acestuia.

În drept a invocat prevederile O.U.G. nr. 195/2002 și O.G. nr. 2/2001.

În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială și cu expertiza tehnică auto.

Intimatul nu a formulat întâmpinare, a depus însă declarațiile persoanelor implicate în accident.

Instanța a dispus citarea celuilalt conducător auto V. M. – D. în calitate de intervenient forțat și în calitate de asigurator RCA al petentului, a S.C. A. - R. ASTRA S.A.

Intervenientul forțat V. M. – D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivarea acesta a arătat că vina în producerea accidentului îi aparține petentului, care nu s-a asigurat la schimbarea sensului de mers și a produs avarierea autoturismelor.

În drept a invocat prevederile art. 115 și urm. C.proc.civ..

Asiguratorul S.C. A. - R. ASTRA S.A. nu a depus întâmpinare.

A fost administrată proba cu înscrisuri, cu interogatoriul petentului și intervenientului, proba testimonială în cadrul căreia a fost audiat martorul propus de petent, V. V. și proba cu expertiza tehnică auto.

Prin sentința civilă nr._/28.10.2013 Judecătoria C. a respins ca nefondată plângerea, reținând următoarele:

Prin procesul – verbal de contravenție . nr._/05.08.2012, petentul P. M. - N. a fost sancționat cu măsura principală a amenzii în cuantum de 280 și măsura complementară a 3 puncte de penalizare, în temeiul dispozițiilor art. 54 alin. 1 raportat la art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 cu trimitere la art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002.

S-a reținut de agentul constatator, din declarațiile părților implicate în accident și din verificările efectuate la fața locului, că petentul, în timp ce conducea autoturismul marca Renault cu nr._ pe .. Soveja, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers de pe banda II pe banda I, intrând în coliziune cu autoturismul VW cu nr._ condus pe banda I, în aceeași direcție de mers.

Procesul-verbal a fost semnat de către petent, acesta menționând că nu recunoaște fapta.

Conform dispozițiilor normative reținute în procesul-verbal de contravenție:

1. Art. 54 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002: Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

2. Art. 108 alin. 1 din OUG nr. 195/2002Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: b) 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: 3. nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;”.

În primul rând, instanța a reținut că prezenta cauză are ca obiect plângere contravențională și nu o acțiune întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, motiv pentru care trebuie verificat doar dacă în mod temeinic agentul constatator a reținut întrunirea condițiilor constitutive ale contravenției mai sus descrie de dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 raportat la fapta petentului.

Prin urmare, instanța nu este ținută în soluționarea prezentei plângeri de determinarea procentului de vinovăție al celor doi conducători auto în producerea accidentului din data de 05.08.2012, ci trebuie să verifice dacă petentul a încălcat culpabil dispozițiile mai sus menționate, fiind indiferent procentul de culpă al acestuia precum și faptul că intervenientul ar fi încălcat la rândul său dispozițiile codului rutier și îi revine și acestuia un procent din culpă.

Singura posibilitate a petentul de a se exonera de răspunderea contravențională este dovedirea unuia dintre cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei prevăzute de art. 11 din O.G. nr. 2/2001 sau culpa exclusivă a intervenientului.

Din dispozițiile art. 108 alin . 1 lit. b pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 reiese că accidentul trebuie să fie rezultatul nerespectării regulilor privind schimbarea benzii de circulație, or pentru a înlătura cu totul legătura de cauzalitate dintre acțiunea de nerespectare a regulilor privind schimbarea benzii de circulație și accident, trebuie să fie dovedită intervenția unei alte cauze care să întrerupă lanțul cauzal între această acțiune și accident.

Dispozițiile art. 54 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 reglementează conduita conducătorului auto atunci când urmează să schimbe direcția de mers, aceasta având obligația să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Din declarațiile celor două părți date la poliție însoțite de schițele desenate de aceștia și o parte din concluziile raportului de expertiză, instanța a reținut că premergător accidentului, petentul circula pe banda I de circulație a . spatele său circula intervenientul. După trecerea de intersecția cu . de circulație a devenit banda a II – a iar petentul a virat dreapta pentru a urca pe trotuarul din fața Restaurantului Temple, însă pentru aceasta trebuia să traverseze banda de circulație care a început după intersecție între trotuar și banda II de circulație.

În acest timp, intervenientul a virat dreapta pe această bandă de circulație care se deschidea în plus după intersecție, iar în momentul când petentul a schimbat direcția de mers pentru a parca și a intrat cu partea laterală dreaptă pe această bandă de mers de lângă trotuar, a fost lovit de autoturismul condus de intervenient.

Aceeași situație de fapt reiese și din schița depusă chiar de petent la fila nr. 11 dar și din traiectoriile descrise în figura 1 din raportul de expertiză, raport care va fi reținut doar în ce privește acest aspect și nu cu privire la concluziile de la pct. IV și art. 3.2.3 care reprezintă doar speculații, nesusținute de demonstrații științifice.

Modalitatea producerii accidentului este confirmată și de avariile produse la cele două autoturisme.

Astfel, avariile produse autoturismului condus de petent în urma impactului cu autoturismul condus de intervenient se localizează exclusiv pe partea laterală dreapta a autoturismului, ceea ce înseamnă că autoturismul condus de intervenient circula drept în timp ce autoturismul condus de petent efectua o manevră de schimbare a direcției de mers.

În aceste condiții, nu se poate a reținut că intervenientului îi revine culpa în producerea accidentului, întrucât nerespectarea obligației de a păstra o distanță de siguranță față de autovehiculul ce circulă în față este relevată de lovirea în partea din spate a acestui autovehicul, or din planșele foto depuse la dosar de petent și intervenient reiese că impactul a avut loc în partea laterală dreapta a autoturismului condus de petent.

Având în vedere că intervenientul se înscrisese deja pe banda I de lângă trotuar, petentul trebuia să aștepte și să efectueze manevra de schimbare a direcției de mers în momentul când pe această bandă nu circula niciun autoturism.

Este de reținut că petentul nu a semnalizat cu 50 m înainte schimbarea direcției de mers conform art. 116 alin. 2 din H.G. nr. 1391/2006 și nu s-a asigurat mai cu seamă că a observat că în spetele acestuia circula un alt autoturism. Din planșa foto depusă de petent la fila 14 reiese că de la mijlocul intersecției, când reiese că ar fi semnalizat stânga din declarațiile sale coroborate cu ale martorului, și până la momentul schimbării direcției de mers în fața restaurantului, sunt mai puțin de 10 metri.

Declarațiile martorului cu privire la dinamica producerii accidentului vor fi înlăturate de instanță întrucât nu se coroborează cu restul probelor. Este evident că autoturismul condus de petent nu a fost lovit în partea din spate și că în momentul impactului acestea virase deja pe banda de circulație de lângă trotuar.

Nu s-a putut reține că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a intervenientului așa cum susține petentul, întrucât acesta nu se mai afla pe aceeași bandă de mers când a efectuat petentul virajul, motiv pentru care acesta nu a încălcat prevederile art. 51 din O.U.G. nr. 195/2002 și nici nu s-a reținut incidența unui caz fortuit cauzat de manevra intervenientului.

Prin urmare, instanța a reținut că accidentului de circulație s-a produs din cauza neasigurării petentului la schimbarea direcției de mers, motiv pentru care condițiile constitutive ale contravenției reținute în sarcina acestuia sunt întrunite.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs petentul.

În motivarea recursului a reiterat motivele invocate în plângerea contravențională, arătând că în raționamentul instanței s-a strecurat o eroare în referire la pozițiile celor două autoturisme, reiterând împrejurarea că banda pe care circula intervenientul nu este o bandă de circulație ci o bandă de parcare.

A mai arătat că în mod eronat s-a reținut că accidentul este urmarea neasigurării la schimbarea direcției de mers având în vedere că a semnalizat din timp intenția de a vira dreapta iar intervenientul a încercat să îl depășească prin partea dreaptă.

În drept au fost invocate dispozițiile OUG 195/2002, HG 1391/2006, OG 2/2001, art. 274, 302, 304 pct. 9 și 3041 c.pr.civ.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Intervenientul, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului.

Din examinarea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța constată nefondat recursul.

Prin procesul – verbal de contravenție . nr._/05.08.2012, petentul P. M. - N. a fost sancționat cu măsura principală a amenzii în cuantum de 280 și măsura complementară a 3 puncte de penalizare, în temeiul dispozițiilor art. 54 alin. 1 raportat la art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 cu trimitere la art. 108 alin. 1 lit. b pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002.

S-a reținut de agentul constatator, din declarațiile părților implicate în accident și din verificările efectuate la fața locului, că petentul, în timp ce conducea autoturismul marca Renault cu nr._ pe .. Soveja, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers de pe banda II pe banda I, intrând în coliziune cu autoturismul VW cu nr._ condus pe banda I, în aceeași direcție de mers.

Tribunalul constată în mod corect prima instanță a apreciat asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.

În referire la temeinica procesului verbal tribunalul constată că în mod corect prima instanța a reținut că probele administrate în cauză nu au reliefat o situație contrară celei reținute prin procesul verbal, astfel că procesul verbal se bucură în continuare de prezumția de temeinicie

Motivul de recurs consacrat de art.304 pct.9 c.pr.civ.- invocat de recurentă, vizează, în principal, încălcarea legii de drept substanțial, ce poate surveni prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, prin extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a prevederilor acesteia etc.

În cauză, judecătorul fondului a făcut o corectă analiză a măsurii în care sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției pentru care s-a dispus sancționarea petentului, reținând în mod judicios că petentul se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, susținerea recurentului, în sensul că vinovăția în producerea accidentului aparține intervenientului, nu este întemeiată în condițiile în care petentul recurent era obligat să se asigure la schimbarea direcției de mers potrivit art. 54 alin. 1 din OUG 195/2002.

Susținerea recurentului, în sensul că intervenientul trebuia să frâneze nu este întemeiată din moment ce acesta nu se afla pe aceeași bandă de circulație, iar petentul recurent a recunoscut că autoturismul condus de intervernient circula pe banda din dreapta sa.

În mod corect a fost înlăturat raportul de expertiză din ansamblul probator, petentul recurent încălcând obligația de a se asigura la schimbarea direcției de mers, aspect care a condus la producerea accidentului de circulație și la avarierea autoturismelor.

Față de prevederile art. 6 din Convenția EDO, tribunalul consideră că, într-adevăr, prin asimilarea procedurii contravenționale celei penale, „acuzatul” beneficiază de prezumția de nevinovăție, statuată de art. 6 din Convenția EDO, dar așa cum prezumția de veridicitate și legalitate a procesului-verbal de contravenție nu are caracter absolut, nici cea a nevinovăției nu are acest caracter. Aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumțiilor poate fi privită doar din perspectiva nuanțată a invocării sarcinii probațiunii, în raport de modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție. Instanța europeană, prin jurisprudența sa, permite valorificarea prezumțiilor, însă în limite rezonabile.

În măsura în care organul constatator a dovedit prin probe că fapta ilicită reținută în sarcina contestatorului a fost săvârșită de către acesta, nu mai operează în beneficiul petentului prezumția de nevinovăție, în vreme ce prezumția de veridicitate a procesului-verbal poate fi invocată.

Fără a mai relua considerentele expuse de judecătorul fondului – pe care instanța de control judiciar și le însușește, Tribunalul constată caracterul nefondat al recursului care, în temeiul art.312 c.pr.civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul petent P. M. N., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Techirghiol, .. 11 județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/18.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, intervenient fiind V. M. D., cu domiciliul în Mioveni, ..H9, ., județul Argeș intervenient . SA,, cu sediul în București ..3, . și intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C., județul C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.06.2014.

PT. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

L. V. M. A. J. N. A. L. N.

conf.art.261 alin.2 C.P.C.

fiind în imposibilitate de a

semna hotărârea

semnează

PREȘEDINTE INSTANȚĂ

V. C. C.

GREFIER,

A. G.

Jud.fond F. N.

Red.decizie jud.A.L.N./04.07.2014

2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 04/2014. Tribunalul CONSTANŢA