Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1274/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 1274/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 3858/212/2014

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.1274 /APCA

Ședința publică din 16.12.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. N.

Judecător: A. L. N.

Grefier: D. V. S.

Pe rol judecarea apelului în C. administrativ și fiscal promovat de apelant . SEDIUL ALES LA SCA HASOTII SI ASOCIATII, cu sediul ales în C. ..1B, în contradictoriu cu intimat A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, cu sediul în București, . 5, îndreptat împotriva sentinței civile nr.7339/27.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelantă av. I. A., conform împuternicirii avocațiale depuse, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Noul Cod de procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual după care:

Apărătorul apelantei, depune la dosar dovada diferenței de taxă de timbru în cuantum de 10 le și solicită administrarea probei cu înscrisurile atașate la dosar. Precizează reprezentanta apelantei că în dosarul nr._ s-a deschis procedura insolvenței în ceea ce privește societatea apelantă.

Instanța în temeiul dispozițiilor art.292 Noul Cod de procedură civilă, constată pertinentă și concludentă cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar și o încuviințează pentru părți. Constată că înscrisurile au fost depuse la dosar și că proba a fost astfel administrată.

Față de dispozițiile art. 244 din Noul Cod de procedură civilă instanța declară cercetarea procesului încheiată stabilește termen pentru dezbaterea apelului azi, 16.12.2014, deschide dezbaterile asupra apelului și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentanta apelantului solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii plângerii astfel cum a fost formulată. Precizează reprezentanta apelantei că instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că, întrucât există obligativitatea raportării operațiunilor cu sume peste 15.000 euro, fără să existe limita de timp a unei singure zile bancare, societatea se face vinovată de săvârșirea faptei contravenționale. Se mai precizează că instanța se fond a ignorat faptul că operațiunile nu numai că nu au avut loc în cursul aceleiași zile bancare dar și faptul că tranzacțiile în bani nu s-au desfășurat în baza unui singur contract comercial.

Față de dispozițiile art.394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL

Asupra apelului în contencios administrativ de față, constată:

Prin cererea înregistrată la data de 12.02.2014. petentul S.C. Y. C. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.01.2014, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, petentul a arătat că, în ceea ce privește prima contravenție reținută în sarcina sa, obligația de raportare către oficiu există în ipoteza în care se depășește pragul de_ euro prin efectuarea de operațiuni în cadrul aceleiași tranzacții într-o zi bancară, în speță fiind efectuate tranzacții cu depășirea pragului în perioada 01.08.2013 – 13.01.2014; în ceea ce privește cea de a doua contravenție reținută în sarcina petentului, s-a arătat că nu s-a reținut săvârșirea mai multor contravenții, și nu numai a uneia singure, având în vedere că nu există o unitate rezoluțională.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 656/2002, OG nr. 15/1996, OG nr. 2/2001.

În probațiune, contestatorul a depus în copie, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/28.01.2014, contract vânzare cumpărare nr. 107/01.05.2012, contract vânzare cumpărare nr. 121/01.10.2013, contract de vânzare cumpărare nr. 053/05.01.2013, contract de vânzare cumpărare nr.109/02.07.2013, contract de vânzare cumpărare nr. 072/01.04.2013, registru de casă, chitanțe, facturi.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea cererii, iar în probațiune a depus în copie documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal contestat.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 7339/27.06.2014 Judecătoria C. a respins ca nefondată plângerea, reținând următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/28.01.2014, petentul a fost sancționat contravențional în temeiul art. 28 alin. 2 din Legea nr. 656/2002 și art. 6 alin. 2 din OG nr. 15/1996, pentru faptele prevăzute de art. 28 alin 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 și art. 6 alin. 2 din OG nr. 15/1996, reținându-se faptul că în data de 28.01.2014 ora 12,30, în urma controlului operativ efectuat asupra documentelor puse la dispoziție de petent, s-a constatat faptul că în perioada 01.08.2013 – 13.01.2014 s-au efectuat operațiuni cu sume în numerar de 920.150 lei, a căror limită de 15.000 euro este depășit fără a raporta la oficiul Național de Prevenire și combatere a Spălării Banilor în cel mult 10 zile lucrătoare; totodată s-a constatat că petentul a efectuat plăți în numerar peste plafonul zilnic de 5000 lei (exemple: chitanța DAR1/3438/31,12.2013, chitanța DAR1/3437/30.12.2013, chitanța DAR1/3432/26.12.2013, etc.).

Potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, având în vedere materialul probator administrat în cauză.

În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că în acesta sunt cuprinse toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul persoanei juridice sancționate, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține următoarele:

Conform art. 5 alin. 7 din Legea nr. 656/2002, „Persoanele prevăzute la art. 10 ori persoanele desemnate potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) vor raporta Oficiului, în cel mult 10 zile lucrătoare, efectuarea operațiunilor cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacția se realizează prin una sau mai multe operațiuni ce par a avea o legătură între ele”, conform art. 10 lit. k „Intră sub incidența prezentei legi următoarele persoane fizice sau juridice: k) alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri și/sau servicii, numai în măsura în care acestea au la bază operațiuni cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15 000 euro, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni ce par a avea o legătură între ele”, iar conform art. 2 alin. 1 lit. i „În sensul prezentei legi: i) prin operațiuni ce par a avea o legătură între ele se înțelege operațiunile aferente unei singure tranzacții decurgând dintr-un singur contract comercial sau înțelegere de orice natură între aceleași părți și a căror valoare este fragmentată în tranșe mai mici de 15.000 euro ori echivalentul în lei, atunci când acestea sunt efectuate în cursul aceleiași zile bancare, în scopul evitării cerințelor legale”.

Conform art. 28 alin 1 lit. a și alin. 2 „ (1)Constituie contravenție următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să constituie infracțiuni: a) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 5 alin. (1), (7) și (8) și la art. 6; 2)Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a) se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, iar contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. b) se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei.”

Din textul susmenționat rezultă că există obligativitatea raportării efectuării operațiunilor cu sume în numerar, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, chiar dacă tranzacția se realizează prin mai multe operațiuni aferente unei singure tranzacții decurgând dintru-un singur contract comercial, fără a condiționa ca depășirea plafonului să fie efectuată în cursul unei singure zile bancare.

În speță, în perioada 01.08.2013 – 13.01.2014, petentul a achitat către S.C. D. M. S.R.L, sume în numerar, cuprinse între 1.000 lei și 10.000 lei, respectiv 142 de tranzacții în cuantum total de 920.150 lei, în baza a 5 contracte (contract vânzare cumpărare nr. 107/01.05.2012, contract vânzare cumpărare nr. 121/01.10.2013, contract de vânzare cumpărare nr. 053/05.01.2013, contract de vânzare cumpărare nr.109/02.07.2013, contract de vânzare cumpărare nr. 072/01.04.2013).

Față de toate acestea, instanța apreciază că petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.

În ceea ce privește cea de a doua contravenție, reținută în sarcina petentului, instanța reține următoarele:

Conform art. 5 alin 1 și alin s lit. c din OG nr. 15/1996, „(1)Pentru întărirea disciplinei financiare și evitarea evaziunii fiscale, operațiunile de încasări și plăți între persoanele juridice se vor efectua numai prin instrumente de plată fără numerar.(2)Prin excepție de la prevederile alineatului precedent persoanele juridice pot efectua plăți în numerar în următoarele cazuri: c) plăți către persoane juridice în limita unui plafon zilnic maxim de 10.000 lei, plățile către o singură persoană juridică fiind admise în limita unui plafon zilnic în sumă de 5000 lei. Sunt interzise plățile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri și servicii, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5000 lei (…)”, iar conform art. 6 alin. 2, „ (2)Amenzile se aplică persoanelor fizice vinovate, astfel: Nerespectarea prevederilor art. 5 alin. 2 lit. c), alin. 4 și ale art. 6 alin. 1, după caz, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5000 lei la 10.000 lei.”

Ceea ce se invocă în cauză este nesancționarea mai multor contravenții, având în vedere că petentul a efectuat, în zile diferite, plăți în numerar care au depășit plafonul zilnic de 5000 lei.

Se constată că, sancționarea unei singure fapte, în situația în care contravenientul ar fi săvârșit mai multe contravenții, acte materiale interpretate de agentul constatator ca faptă contravențională unică cu caracter repetativ, interpretare în favoarea contravenientului, nu este de natură a duce la anularea procesului verbal de constatare a contravenției.

În speță, fapta contravențională a fost individualizată, fiind precizate numai exemplificativ un număr de patru chitanțe, dovada plăților efectuate cu depășirea plafonului de 5000 lei, astfel că nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 10 din OG nr. 2/2001.

Împotriva acestei sentințe, in termen legal a declarat apel petenta.

În motivarea apelului a reiterat motivele invocate în plângere, a arătat că instanța de fond a interpretat în mod greșit legea având în vedere că obligația de raportare exista doar dacă se depășea pragul de 15.000 euro prin efectuarea de operațiuni în cadrul aceleiași tranzacții într-o zi bancară.

Instanța de fond a ignorat faptul că operațiunile nu au avut loc într-o zi bancară dar și faptul că operațiunile s-au efectuat în baza mai multor contracte.

Mai arată că pentru a doua faptă instanța de fond reține în mod eronat că au fost efectuate plăți cu depășirea plafonului de 5000 lei deși s-a reținut în procesul verbal de contravenție că pe o perioadă lungă de timp ar fi încălcat dispozițiile art. 5 alin. 2 lit. c din OG 15/1995.

În drept nu a motivat apelul.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.

Procedând la judecata apelului prin prisma disp. art. 476 C.proc.civ, Tribunalul retine următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/28.01.2014, petentul a fost sancționat contravențional în temeiul art. 28 alin. 2 din Legea nr. 656/2002 și art. 6 alin. 2 din OG nr. 15/1996, pentru faptele prevăzute de art. 28 alin 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 și art. 6 alin. 2 din OG nr. 15/1996, reținându-se faptul că în data de 28.01.2014 ora 12,30, în urma controlului operativ efectuat asupra documentelor puse la dispoziție de petent, s-a constatat faptul că în perioada 01.08.2013 – 13.01.2014 s-au efectuat operațiuni cu sume în numerar de 920.150 lei, a căror limită de 15.000 euro este depășit fără a raporta la oficiul Național de Prevenire și combatere a Spălării Banilor în cel mult 10 zile lucrătoare; totodată s-a constatat că petentul a efectuat plăți în numerar peste plafonul zilnic de 5000 lei (exemple: chitanța DAR1/3438/31,12.2013, chitanța DAR1/3437/30.12.2013, chitanța DAR1/3432/26.12.2013, etc.).

Tribunalul constată în mod corect prima instanță a apreciat asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmite cu respectarea dispozițiilor art. 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.

În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.

În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe.

Tribunalul constată că în mod corect prima instanța a reținut că probele administrate în cauză nu au reliefat o situație contrară celei reținute prin procesul verbal, astfel că procesul verbal se bucură în continuare de prezumția de temeinicie

Judecătorul fondului a făcut o corectă analiză a măsurii în care sunt întrunite elementele constitutive ale contravențiilor pentru care s-a dispus sancționarea petentei, reținând în mod judicios că aceasta se face vinovată de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.

Susținerea apelantei petente, în sensul că obligația de raportare exista doar dacă se depășea pragul de 15.000 euro prin efectuarea de operațiuni în cadrul aceleiași tranzacții într-o zi bancară nu este întemeiată.

Astfel, așa cum a reținut și judecătorul fondului, există obligativitatea raportării efectuării operațiunilor cu sume în numerar, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, chiar dacă tranzacția se realizează prin mai multe operațiuni aferente unei singure tranzacții decurgând dintru-un singur contract comercial sau înțelegere, fără a condiționa ca depășirea plafonului să fie efectuată în cursul unei singure zile bancare.

Împrejurarea că între apelantă petentă și . au fost încheiate mai multe contracte nu justifică susținerea apelantei, contractele încheiate au același obiect ceea ce echivalează cu o înțelegere între părți în sensul art. 2 lit. i din legea nr. 656/2002.

În ceea ce privește cea de-a doua faptă se reține că în procesul verbal de contravenție se menționează a efectuat plăți în numerar peste plafonul zilnic de 5000 lei (exemple: chitanța DAR1/3438/31,12.2013, chitanța DAR1/3437/30.12.2013, chitanța DAR1/3432/26.12.2013, etc.), astfel în mod corect a reținut judecătorul fondului existența faptei contravenționale.

Nu pot fi reținute susținerile apelantei petente, în sensul că fapta contravențională nu este unică ci reprezintă mai multe fapte, având în vedere mențiunile cu titlu exemplificativ din procesul verbal de contravenție și împrejurarea că din registrele de casă rezultă ieșiri mai mari de 500 lei zilnic.

Față de prevederile art. 6 din Convenția EDO, tribunalul consideră că, într-adevăr, prin asimilarea procedurii contravenționale celei penale, „acuzatul” beneficiază de prezumția de nevinovăție, statuată de art. 6 din Convenția EDO, dar așa cum prezumția de veridicitate și legalitate a procesului-verbal de contravenție nu are caracter absolut, nici cea a nevinovăției nu are acest caracter. Aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumțiilor poate fi privită doar din perspectiva nuanțată a invocării sarcinii probațiunii, în raport de modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție. Instanța europeană, prin jurisprudența sa, permite valorificarea prezumțiilor, însă în limite rezonabile.

În măsura în care organul constatator a dovedit că faptele ilicite reținute în sarcina petentei a fost săvârșită de către aceasta, nu mai operează în beneficiul său prezumția de nevinovăție, în vreme ce prezumția de veridicitate a procesului-verbal poate fi invocată.

Fără a mai relua considerentele expuse de judecătorul fondului – pe care instanța de control judiciar și le însușește, Tribunalul constată caracterul nefondat al apelului, care potrivit disp.art. 480 al.1 C.proc.civila, va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat, apelul promovat de apelant . SEDIUL ALES LA SCA HASOTII SI ASOCIATII, cu sediul ales în C. ..1B, în contradictoriu cu intimat A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, cu sediul în București, . 5, îndreptat împotriva sentinței civile nr.7339/27.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 16.12.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. N. A. L. N.

GREFIER,

D. V. S.

Jud.fond L.M.

Red.decizie jud.A.L.N./05.02.2015

Ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1274/2014. Tribunalul CONSTANŢA