Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 15/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 15/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 17974/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ_
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.01.2014
Completul de judecată constituit din
PREȘEDINTE – A. J. N.
JUDECĂTOR –A. L. N.
JUDECĂTOR – L. V. M.
GREFIER –A. G.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ și fiscal având anulare anulare proces verbal de contravenție, promovat de recurentul S. C., cu domiciliul in mun Constanta, ., jud Constanta in contradictoriu intimatul I. DE POLITIE AL JUDETULUI CONSTANTA, cu sediul in mun Constanta, .-106, jud Constanta, indreptat impotriva sentintei civile nr 3830/15.03.2013 pronuntata de Judecatoria Constanta dosarul nr._/212/2011, intimat fiind ..A.
La apelul nominal făcut în ședință publică atât la prima cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită în conformitate cu prevederile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul cererii precum și mențiunile referitoare la modalitatea îndeplinirii procedurii de citare.
Instanța față de lipsa nejustificată a părților la acest termen de judecată, rămâne în pronunțare asupra suspendării cauzei în baza art. 242 alin.1 punctul 2 Cod procedură civilă.
După apelarea cauzei și rămânerea în pronunțare asupra suspendării judecății recursului, dar înainte de terminarea ședinței de judecată, se prezintă pentru recurent avocat R. N. și solicită repunerea cauzei pe rol.
Instanța repune cauza pe rol și acordă cuvântul asupra excepției inadmisibilității recursului invocată din oficiu de instanță.
Apărătorul recurentului solicită respingerea excepției inadmisibilității.
Instanța rămâne în pronunțare excepției inadmisibilității.
TRIBUNALUL
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată:
Prin plângerea adresată Judecătoriei C. la data de 12.06.2012, înregistrată sub număr dosar_/ 212/ 2012, contestatorul Șiangă C. a contestat procesul-verbal . nr._/ 27.06.2012, emis de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. (în continuare I.P.J.), prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 lei.
În motivarea plângerii contestatorul a arătat că la data de 27.06.2012 circula în direcția C. - Basarabi, iar în localitatea Valu lui T. a fost oprit de un polițist care a început să îl înjure și să îl bruscheze, reproșându-i că nu poartă centura de siguranță. Prin procesul-verbal contestat a fost amendat reclamantul pentru că ar fi refuzat să se legitimeze, însă acesta neagă starea de fapt reținută de agentul constatator, afirmând câ i-a înmânat acestuia toate documentele ce i-au fost solicitate.
Solicită petentul anularea sancțiunii ce i-a fost aplicată și pe care a primit-o abuziv.
Plângerea nu este motivată în drept, iar în susținere a fost atașat procesul-verbal de contravenție atacat.
În conformitate cu prevederile art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/ 1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 36 din O.G. nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru, iar conform art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995, este scutită și de plata timbrului judiciar.
Intimatul a formulat întâmpinare (f. 12), solicitând respingerea plângerii și depunând raportul agentului constatator, transcrierea mecanică a procesului-verbal de contravenție contestat, precum și un CD conținând înregistrarea audio-video a discuției purtate cu ocazia opririi în trafic a reclamantului de către organele de poliție.
În drept, au fost invocate prevederile O.U.G. nr. 195/ 2002, H-G. nr. 1391/ 2006 și O.G. nr. 2/ 2001, iar în baza art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, intimatul a solicitat judecarea în lipsă.
În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri și cea testimonială, fiind audiați martorii propuși de către petent, respectiv Șiangă S. (f. 15) și A. M. (f. 16), precum și - prin comisie rogarorie - martorul asistent la întocmirea procesului-verbal, S. I. (f. 34).
În cadrul probei cu înscrisuri, instanța a procedat la vizionarea - în ședința publică din 13.11.2012 - a CD-ului depus de intimat, ocazie cu care a fost întocmit proces-verbal (f. 24).
Prin sentința civilă nr. 3830/15.03.2013 Judecătoria C. a respins ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de recurentul –petent ȘIANGĂ, a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria C., în vederea efectuării de cercetări cu privire la numitul ȘIANGĂ S., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă; a aplica petentului ȘIANGĂ C. amenda judiciară în cuantum de 300 lei, pentru introducerea, cu rea-credință, a unei cereri vădit netemeinice, retinand urmatoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/ 27.06.2012 (f. 3), Șiangă C. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 3 pct. 31 din Legea nr. 61/ 1991. Sancțiunea a fost aplicată în baza art. 4 alin. 1 lit. a) din același act normativ, reclamantul refuzând semnarea și primirea procesului-verbal.
S-a reținut în sarcina contravenientului că, în data de 27.06.2012, ora 08:30, aflându-se pe DN3 - Valu lui T., „a refuzat să se legitimeze cu actul de identitate la cererea justificată a organelor de poliție”.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Art. 3 pct. 31 din Legea nr. 61/ 1991 republicată incriminează ca și contravenție fapta constând în „refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu”.
Nerespectarea acestei dispoziții este sancționată de art. 4 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 61/ 1991 republicată, cu amendă contravențională de la 100 lei la 500 lei.
Instanța apreciază că temeiul legal al incriminării faptelor este corect indicat în procesul-verbal, una din cele două fapte descrise de către agentul constatator fiind circumscrisă textului legal incriminator, enunțat anterior, iar sancțiunea a fost aplicată între limitele prevăzute de lege.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile Legii nr. 61/ 1991 republicată au drept scop asigurarea ordinii și liniștii publice și prevenirea încălcării a unor norme de conviețuire socială.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/ 2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul contator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Dimpotrivă, se observă că, în ciuda faptului că la întocmirea actului sancționator contravenientul a avut ocazia să formuleze obiecțiuni, cel în cauză a înțeles să nu semneze procesul-verbal, fără a semnala obiecțiuni.
Judecătoria constată că fapta contravențională este susținută nu doar prin procesul-verbal atacat și prin raportul agentului constatator (f. 13), dar și prin declarația martorului asistent S. I. (f. 34) și, mai ales, prin înregistrarea audio-video efectuată de către agentul constatator la fața locului, valorificată în cadrul procedurii judiciare de față prin procesul-verbal întocmit de instanță la 13.11.2012, ca urmare a vizionării în ședință publică a fișierelor aflate pe CD-ul depus la dosar de către intimat.
Astfel, reiese fără echivoc din această înregistrare faptul că agentul de poliție nu a agresat fizic sau verbal pe conducătorul auto sau pe celelalte persoane aflate în autovehiculul condus de Șiangă C., respectiv Șiangă S. și A. M.. Mai mult, Șiangă S. proferează amenințări la adresa polițistului rutier și, deținând el însuși actele conducătorului auto și ale mașinii, refuză în mod constant să le înmâneze - pentru verificare - agentului constatator. Pentru intimidarea polițistului, Șiangă S. vehiculează chiar numele și calitatea de procuror a unui fin de-al său. Dialogul purtat de Șiangă S. cu polițistul se caracterizează printr-un ton foarte ridicat, vehement, de natură a stârni larmă în zona respectivă
La rândul lui, Șiangă C. refuză, instigat de tatăl său, să își decline identitatea la solicitarea repetată a agentului de poliție, astfel încât acesta să fie în măsură a face verificări prin stația de emisie-recepție în vederea stabilirii identității conducătorului auto.
Astfel cum s-a reținut în procesul-verbal de vizionare a CD-ului, Șiangă C. și-a declinat identitatea către agentul de poliție după 12 minute de la prima solicitare ce i-a fost adresată în acest sens.
Cât privește declarațiile date în fața instanței de către martorii propuși de petent, respectiv Șiangă S. și A. M., se observă că acestea susțin cele învederate de reclamant, în sensul că Șiangă C. ar fi fost agresat fizic (prin împingere) de către polițist, fiind însă contrazise de celelalte probe administrate în cauză și apreciate de instanța ca reflectând adevărul. Aici, instanța are în vedere legătura foarte apropiată existentă între reclamant și cei doi martori, Șiangă S. fiind chiar tatăl său - și direct implicat în discuțiile purtate cu agentul de poliție, iar A. M. fiind prieten din copilărie al reclamantului, astfel cum arată în declarația sa, astfel încât persoanele respective pot fi suspectate, în mod firesc, de subiectivism în relatarea faptelor.
De aceea, instanța va înlătura din ansamblul materialului probator declarațiile martorilor propuși de reclamant, apreciindu-le ca nefiind sincere.
Se constată totodată existența unei contradicții esențiale chiar între declarațiile celor doi martori propuși de reclamant, și anume cu privire la momentul la care i-au fost prezentate (înmânate) documentele necesare polițistului rutier. Astfel, în vreme de Șiangă S. a arătat că aceste documente au fost prezentate „la scurt timp după oprire, mai exact după ce agentul de poliție a încetat violențele fizice și verbale asupra conducătorului auto”, A. M. susține (în deplină concordanță cu cele relevate prin înregisrările audio-video) că tatăl reclamantului a prezentat documentele polițistului după ce s-au întors la locul opririi. Pentru a înțelege exact cum stau lucrurile, trebuie spus aici că, după oprirea în trafic și derularea discuțiilor contradictorii între polițistul rutier, pe de o parte, și reclamantul și tatăl său, pe de altă parte, la un moment dat Șiangă S. a urcat el însuși la volanul autovehiculului, plecând împreună cu A. M. (rămas în mașină) spre postul de poliție din ., iar după câteva minute au revenit la fața locului. Șiangă C. a rămas însă la locul opririi, de la momentul la care a fost oprit și până la aplicarea sancțiunii contravenționale.
Întrucât împrejurările asupra cărora au fost întrebați martorii ascultați în prezenta cauză au fost esențiale pentru stabilirea adevărului și soluționarea justă a prezentei cauze, se apreciază că în această situație există bănuieli puternice cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută și pedepsită de art. 260 Cod penal, de către martorul ȘIANGĂ S., care, așa cum s-a arătat anterior, a relevat prin declarația sa, formulată în ședința publică din data de 16.10.2012, sub jurământul prevăzut de art. 193 Cod procedură civilă, o altă stare de fapt decât cea rezultată din celelalte probe administrate în cauză, în condițiile în care această persoană a fost prezentă personal la săvârșirea faptei de către fiul său, fiind totodată angrenat în mod direct - la modul arătat anterior - în discuțiile purtate cu polițistul rutier.
Din aceste motive, în temeiul art. 227 Cod procedură penală, instanța va sesiza P. de pe lângă Judecătoria C., în vederea efectuării de cercetări cu privire la numitul Șiangă S., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, sens în care vor fi transmise unității de parchet indicate fotocopii ale următoarelor înscrisuri: sentința de față; plângerea promovată de Șiangă C. (f. 2); procesul-verbal . nr._/ 27.06.2012 (f. 3) și transcrierea mecanică a acestuia (f. 14); raportul agentului constatator (f. 13); declarația martorilor Șiangă S. (f. 15), A. M. (f. 16) și S. I. (f. 34); încheierea de ședință de la termenul din 13.11.2012 (f. 27) și procesul-verbal întocmit în acea ședință cu ocazia vizionării înregistrărilor audio-video depuse la dosar de către intimat (f. 24); copia CD-ului conținând înregistrările audio-video.
Cu toate că prin plângerea formulată petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, instanța constată că acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, materialul probator al dosarului confirmând temeinicia procesului-verbal contestat și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/ 2001, astfel că procesul-verbal este considerat legal și temeinic.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate contravenientului, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, instanța apreciază că amenda în cuantum de 300 lei nu constituie, în speță, o sancțiune proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Astfel, instanța apreciază că, prin prisma modului concret de comportare a petentului în fața autorității publice polițienești, care a refuzat să se legitimeze și să-și decline identitatea, ignorând în mod repetat cererile polițistului rutier în vederea stabilirii identității sale, s-ar fi impus cu necesitate aplicarea unei amenzi contravenționale orientate spre maximul prevăzut de lege (500 lei), astfel încât sancțiunea să își atingă scopul pentru care a fost prevăzută, educativ și preventiv în egală măsură. În cazul de față însă, contravenientul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 lei. Cu toate acestea, instanța consideră că nu se poate substitui agentului constatator, în sensul stabilirii unui cuantum mai ridicat al amenzii, această concluzie fiind în deplină concordanță și cu principiul disponibilității și cu principiului neagravării situației în propria cale de atac, potrivit adagiului non reformatio in peius, astfel încât va fi menținută sancțiunea aplicată prin procesul-verbal contestat.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este legal individualizată, astfel încât urmează a respinge plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/ 2001, ca neîntemeiată.
Totodată, Judecătoria constată că a fost învestită cu soluționarea unei cereri vădit netemeinice, formulată de către petentul Șiangă C., aspect ce reiese fără echivoc din ansamblul materialului probator. Mai mult, se apreciază de către instanță că plângerea a fost formulată cu rea-credință, încercându-se prin aceasta a se obține, dincolo de evidență, stabilirea unei situații de fapt contrară celei reținute de agentul constatator și care corespunde întru-totul realității.
Or, potrivit art. 723 alin. 1 Cod procedură civilă stipulează că „drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege”. Deși dreptul de acces la o instanță nu poate fi negat contravenientului din cauza pendinte, totuși acest drept nu trebuie folosit în mod abuziv. Persoana în cauză trebuie să dea dovadă de bună-credință inclusiv atunci când se adresează instanțelor judecătorești, iar cum Șiangă C., în loc să conștientizeze gravitatea propriilor fapte și să își asume responsabilitatea săvârșirii acestora, a încercat împiedicarea instanței în aflarea adevărului, doar din dorința de a scăpa de responsabilitate pentru cele comise.
În condițiile în care apărarea petentului s-a rezumat la negarea stării de fapt reținute de către agentul constatator și incriminarea nejustificată a polițistului rutier pentru pretinse abuzuri fizice și verbale, iar starea de fapt reținută prin procesul-verbal a fost confirmată întru-totul de probele administrate în cauză, instanța consideră că plângerea de față a fost formulată cu rea-credință.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. a) 1 Cod procedură civilă, instanța va aplica petentului sancțiunea amenzii judiciare în cuantum de 300 lei, pentru introducerea, cu rea-credință, a unei cereri vădit netemeinice.
Sub aspectul caii de atac raportat la plangerea contraventionala formula de petent s –a retinut ca aceasta este irevocabilă .
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, in opinia personala, considerentele retinute vadesc o atitudine partinitoare si subiectiva .
În motivarea recursului, sub aspectul situatiei de fond retinute in sarcina sa, se invedereaza ca in mod nelegal instanta a respins plangerea, apreciind ca sub o prima observatie evidenta si care tine de logica interpretarii priveste fapta contraventionala retinuta in sarcina contestatorului, aceea de refuz de legitimare – situatie ce nu se circumscrie evidentei scriptice si evidente inserate in actul constatator – acela de indicare corecta a tuturor datelor de identificare ale contravenientului in situatia in care autoturismul era condus de petent dar nu era inmatriculat pe numele acestuia .
Se invedereaza ca a fost punctat faptul ca petentul nu s –a legitimat chiar in momentul in care agentul de politie i –a solicitat acest lucru, intrucat la cererea acestuia nici organul de politie nu se legitimase, contrar normelor legale, insa ulterior si –a declinat identitatea catre agentul de politie, contestatorul procedand si el in acelasi sens .
Prezumtia logica expusa anterior se impune a fi analizata si prin prisma normelor legislatiei europene dar si a jurisprudentei CEDO. Conform acestora, intrucat dreptul constitutional este asimilat dreptului penal, in cauza opereaza prezumtia de nevinovatie . Aplicand regulile deduse din aceasta prezumtie in cauza, sarcina realitatii si temeiniciei celor inscrise in procesul – verbal trebuia facuta in fata instantei de organul constatator .
Se arata ca, martorii audiati in cauza au relatat ca a existat un incident verbal intre contestator si politisti insa, in urma acestui incident contestatorul a prezentat documentele la solicitarea politistului .
De altfel, chiar textul art 3 pct 31 din legea 61/1991 arata ca ne aflam in fata unei contestatii in situatia in care o persoana refuza sa dea relatii pentru stabilirea identitatii sale, sa se legitimeze sau sa se prezinte la sediul politiei . In cauza, tatal contestatatorului s –a deplasat la sediul politiei Valu lui T.( localitatea in care a fost oprit in trafic ), iar petentul a ramas cu politistul in locul respectiv – fiindu – i prezentate documentele ce ramasesera la tatal sau initial .
Martorul asistent audiat in cauza nu a perceput in mod direct intreaga situatie, astfel incat, declaratia sa asupra aspectelor sustinute de contestator nu poate fi primita .
Se mai invoca si faptul ca, instanta da forta probanta unei probe nelegale administrate in cauza – vizionarea CD – ul depus de organul constatator .
Apreciaza ca, acesasta proba nu poate fi incadrata in cadrul probei cu inscrisuri - inregistrarea pe CD a contraventiei fiind in fapt o inregistrarea sau interceptare facuta in mod nelegal, prin prisma nedovedirii omologarii si verificarii metrologice sub aspectul masurarii vitezei .
In aceste conditii, in mod legal instanta de fond trebuia sa inlature de plano o astfel de inregistrare .
De altfel, cu privire la aceasta proba, chiar instanta de fond retine in considerentele hotararii ca aceasta inregistrare audio – video nu dovedeste ca recurentul – petent nu ar fi prezentat documentele, ci dovedeste ca agentul de politie nu a agresat fizic sau verbal conducatorul auto si celelalte persoane aflate in autovehicul .
Retine instanta ca actele conducatorului auto nu se aflau la aceasta, ci la tatal sau, astfel incat nu se poate retine ca recurentul ar fi refuzat sa le inmaneze politistului .
Se mai invoca faptul ca, hotararea instantei de fond este contradictorie analizei date de cei doi martori propusi de petent, pe de o parte, depozitiile fiind inlaturate din ansamblul probator – suspectandu – le de subiectivism, iar pe de alta parte, analizandu – le sub aspectul contradictiei existente .
Un al motiv de recurs vizeaza critica hotararii de fond ca fiind nelegala sub aspectul aplicarii amenzii judiciare in cuantum de 300 lei, ca urmare a aprecierii de catre instanta de fond ca petentul a introdus cu rea credinta o cerere vadit netemeinica .
In considerarea celor retinute in sarcina sa, petentul arata ca, dispozitiile art 723 alin 1 c proc civ invocat de instanta pentru aplicarea amenzii, se refera la „ drepturile procedurale .”
De asemenea, art 108 ind 1 alin 1 lit a C proc civ dispune ca: „ instanta potrivit dispozitiilor prezentului articol, va putea sanctiona urmatoarele fapte savarsite in legatura cu procesul, astfel ;1. cu amenda judiciara de la 50 – 70 lei – introducerea cu rea credinta a unor cereri vadit netemeinice .
Analiza gramaticala, dar si analiza ratiunii legiuitorului duce la concluzia ca cele doua texte de lege invocate de instanta pentru motivarea amenzii judiciare aplicate se refera in realitate nu la interdictia de a introduce o cerere de chemare in judecata, ci la cererile facute in cursul unui proces deja inceput, in cursul unei proceduri judiciare civile aflate pe rol .
De altfel, aceasta interpretare, in sensul celor doua texte de lege nu se refeara la sanctionarea dreptului de a formula o actiune contraventionala in instanta si in lumina dispozitiilor art 21 alin 2 din Constitutie, potrivit caruia :” nicio lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept .”
Pe de alta parte, liberul acces la justitie este un drept funadmental consacrat in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, in Conventia Europeana a Drepturilor Omului, dar si in Constitutia Romaniei .
Aplicatia pe taramul legii a dispozitiilor constitutionale mai sus aratate se regaseste in art 31 alin 1 din OG 2/2001 care dispune ca „ impotriva procesului – verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plangere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia.
Astfel ca, in lumina dispozitiilor legale mai sus aratate este consacrat dreptul petentului de a formula plangere impotriva unui act pe cale il considera vatamatator .
Instantei ii revine competenta de a verifica plangerea unui cetatean impotriva unui act al autoritatii, urmand ca in masura verificarii legalitatii si temeiniciei actului constatator prin prisma probatoriului administrat sa pronunte solutia in consecinta .
In orice caz, daca ad absurdum ar face abstractie de criticile dezvoltate sub acest aspect, sanctiunea apare ca netemeinica si in ceea ce priveste fondul motivelor aplicarii sale .
Astfel, art 108 ind 1 alin 1 lit a c proc civ - dispozitie pe care si –a intemeiat masura aplicarii sanctiunii amenzii - are in vedere introducerea cu rea credinta a unor cereri vadit netemeinice – ceea ce nu este aplicabil in cauza, intrucat procesul s –a desfasurat pe parcursul mai multor luni in care s –au administrat probatorii de natura a stabili situatia de fapt retinuta in sarcina petentului prin actul constatator .
Sub un alt aspect, se invoca netemeinicia si nelegalitatea hotararii in ceea ce priveste sesizarea Parchetului in vederea efectuarii de cercetari cu privire la numitul Siaga S. sub aspectul infractiunii de marturie mincinoasa, urmare a interpretarii pe care instanta de fond a dat – o declaratiei date .
Pe de o parte, dispozitia sentintei instantei de fond in acest sens trebuie inlaturata intrucat este subsecventa celorlalte chestiuni solutionate de instanta si criticate .
Pe de alta parte, conform art 189 C proc civ, nu pot fi ascultati ca martori rudele si afinii de gradul al treilea inclusiv . Derogarea de la aceasta dispozitie este posibila numai cu acordul expres si nici tacit al intimatei, intrucat instanta nu a adus la cunostinta acesteia faptul ca intre martorul Siaga S. si contestator exista o relatie de rudenie .
In lipsa unor astfel de informatii nu se poate retine ca intimata si –ar fi exprimat acordul expres sau tacit pentru audierea martorului .
Se apreciaza ca, in aceste conditii, declaratia martorului Siaga S. este lovita de nulitate .
Or, fiind cunoscut ca un act lovit de nulitate nu poate produce nici un efect, pe cale de consecinta, nu poate constitui temei pentru cercetarile privind infractiunea de marturie mincinoasa .
In drept, art 299 si urm C proc civ, OG 2/2001.
La termenul din 3.12.2013, Tribunalul a invocat din oficiu inadmisibilitatea recursului .
1.Examinand inadmisibilitatea recursului prin prisma mentiunii cuprinse in dispozitivul hotararii privind calea de atac acordata de legiuitor, Tribunalul va retine ca la data pronuntarii erau in vigoare dispozitiile art 8 din Legea 61/1991 potrivit caruia :”Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se soluționează de judecătorie.
(2)Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluționează plângerea este definitivă și irevocabilă.”
Astfel, in raport de dispozitiile legale mai sus amintite, se va avea in vedere ca atat la data pronuntarii - 15.03.2013 cat si la data promovarii recursului – 15.04.2013, hotararea vizand aspectele de nelegalitate si netemeinicie prin prisma procesului- verbal de contraventie nu era supusa niciunei cai de atac, caracterul acesteia fiind unul definitiv si irevocabil.
Exercitarea cai de atac fiind inadmisibila, in lipsa dispozitiilor legale la momentul pronuntarii, dar si in lumina principiului Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus .
Tribunalul nu poate aprecia nici asupra aspectului data de faptul ca la data inregistarii cauzei la instanta de control judiciar erau aplicabile dispozitiile Deciziei Curtii Constitutionale 174/28.03.2013 care a statuat ca dispozitiile art. 8 alin 2 din Legea 61/1991pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice sunt neconstitutionale, mai mult cu cat aceasta s –a pronuntat dupa luarea unei decizii de catre instanta de fond, iar efectele sale incep sa aiba aplicabilitate numai dupa publicarea in Monitorul Oficial .
Prin decizia 174/28.03.2013, Curtea Constitutionala a pornit de la constatarea că "în practică, unele instanțe de judecată, în lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor pe care le pronunță, absolutizează prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor în materia circulației pe drumurile publice. Aceste instanțe nu își mai exercită astfel rolul activ în ceea ce privește administrarea tuturor probelor utile, pertinente și concludente în cauză, respingând astfel plângerile contravenționale fără a intra în cercetarea fondului." Curtea a apreciat că această conduită poate constitui premisa unor viitoare condamnări ale statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere jurisprudența acestei instanțe.
Curtea a reținut în continuare că, "în exercitarea prerogativelor sale privind reglementarea căilor de atac sau exceptarea de la exercitarea lor, legiuitorul trebuie să aibă în vedere și respectarea celorlalte principii și texte constituționale de referință. Or, în materia contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice, prin eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunțate de judecătorie se aduce atingere principiului accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil, dreptului ia apărare, unicității, imparțialității și egalității justiției, golindu-se astfel de conținut principiul exercitării căilor de atac."
Dispozițiile legale ce constituie obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate se referă la hotărârea judecătorească prin care este soluționată plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor reglementate de art. 3 din Legea nr. 61/1991. Chiar dacă, în cazul de față, obiectul de reglementare al actului normativ examinat îl constituie incriminarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice - clasificate în infracțiuni și contravenții - și stabilirea sancțiunilor corespunzătoare, Curtea constată existența unei similitudini în privința normelor de procedură criticate, referitoare la modalitatea de contestare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, cu cele analizate prin decizia mai sus indicată, referitoare la contestarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice. În acest sens, Curtea observă și dispozițiile art. 10 din Legea nr. 61/1991, potrivit cărora prevederile acestei legi se întregesc cu cele din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția dispozițiilor privind plata a jumătate din minimul amenzii.
Totodată, atât dispozițiile art. 118 alin. (31) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 - constatate ca fiind neconstituționale prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 - cât și cele ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 (având, de altfel, conținut identic), au fost introduse prin dispozițiile art. X, respectiv art. XI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.
Prin urmare, fiind vorba de același domeniu al dreptului - dreptul contravențional - Curtea constată că argumentele de principiu reținute prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 sunt valabile, mutatis mutandis, și în prezenta cauză.
Curtea constată, așadar, că eliminarea controlului judiciar al hotărârii pronunțate de judecătorie în materia contravențiilor ce constituie fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice aduce atingere art. 129 din Constituție, raportat la dreptul de acces liber la justiție și la dreptul la apărare, reprezentând în același timp o încălcare a cerințelor unui proces echitabil. În plus, prin conduita procesuală diferită a instanțelor de judecată, în sensul în care unele administrează probatoriul în cauze, pe când altele nu intră în cercetarea fondului, se aduce atingere și art. 124 alin. (2) din Constituție privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției. Totodată, prin prisma argumentelor anterior reținute, Curtea reține că sunt încălcate și prevederile art. 53 alin. (2) teza finală din Legea fundamentală.”
Din verificarile efectuate, Tribunalul va retine ca, Decizia Curtii Constitutionale nr 174/28.03.2013 a fost publicata in Monitorul Oficial nr 315/31.05.2013, dispozitiile instituite avand caracter obligatoriu numai pentru viitor si nu si pentru trecut .
2.Sub aspectul motivului de recurs vizand critica petentului referitoare la masura dispusa de instanta de fond – privind amendarea petentului cu suma de 300 lei pentru introducerea cu rea – credinta a unei cereri vadit netemeinice, Tribunalul apreciaza ca este inadmisibil .
Pornind de la dispozitiile cuprinse in dispozitivul hotararii si coroborate cu temeiul de drept retinut de instanta la luarea acestei masuri, se va retine ca, impotriva masurii luate, persoana indreptatita are deschisa doar calea exercitarii cererii de reexaminare - solutionata de acelasi complet - si nu exercitarea unei cai extraordinare de atac .
La aprecierea caracterului inadmisibil al recursului si sub acest aspect, Tribunalul va retine ca:
Potrivit art 108 ind 4 C proc civ :” Amenda si despagubirea se stabilesc prin incheiere executorie, care se comunica celui obligat, daca masura a fost luata in lipsa „ , iar potrivit art 108 ind 5 C proc civ:„1.Impotriva incheierii prevazute la art 108 ind 4, cel obligat la amenda sau despagubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitand motivat, sa se revina asupra amenzii ori despagubirii sau sa se dispuna reducerea acestora ./ 2. Cererea se face in termen de 15 zile, dupa caz, de la data la care a fost luata masura sau de la data comunicarii incheierii./3. Cererea se solutioneaza prin incheiere irevocabila, data in camera de consiliu, de catre instanta de judecata ori de catre presedintele instantei de executare care a aplicat amenda sau despagubirea.”
3.In ceea ce priveste motivul de recurs privind dispozitia instantei de a sesiza P. de pe langa Judecatoria Constanta in vederea efectuarii de cercetari cu privire la numitul S. P., sub aspectul savarsirii infractiunii de marturie mincinoasa, Tribunalul va retine ca si sub acest aspect se poate retine inadmisibilitatea promovarii caii extraordinare de atac, nefiind instituita o cale de atac sub acest aspect .
In raport cu dispozitiile din Codul de procedura penala retinute de instanta de fond sub acest aspect ,calea de atac poate fi exercitata numai dupa demararea procedurilor aferente sesizarii si urmare a dispozitiilor luate de organele abilitate prin rezolutie sau ordonanta data de procuror .
F. de cele retinute, Tribunalul va admite exceptia inadmisibilitatii si pe cale de consecinta, va respinge recursul ca inadmisibil .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite exceptia inadmisibilitatii recursului invocata de instanta din oficiu .
Respinge recursul promovat de recurentul S. C., cu domiciliul in mun Constanta, ., jud Constanta in contradictoriu intimatul I. DE POLITIE AL JUDETULUI CONSTANTA, cu sediul in mun Constanta, .-106, jud Constanta, indreptat impotriva sentintei civile nr 3830/15.03.2013 pronuntata de Judecatoria Constanta, ca inadmisibil .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.01.2014.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
N. A. J., N. A. L., M. L. V.,
GREFIER,
A. G.,
jud.fond.G . M.
tehnoredact.decizie.jud.M. L.V/2ex /20.01.2014
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1242/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 05/2014.... → |
|---|
