Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1357/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1357/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 7939/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1357/CA
Ședința publică din data de 17.12.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – L. V. M.
JUDECĂTOR – A. J. N.
GREFIER – M. G.
Pe rol, soluționarea apelului avand ca obiect anulare proces – verbal de contraventie, promovat de apelanta- petentă R. B. SA, cu sediul în București, Calea Floreasca, Clădirea SKY TOWER nr. 246C, sector 1, în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR – COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROECȚIA CONSUMATORILOR C., cu sediul în C., ., județul C.. Și îndreptat împotriva sentinței civile nr. 6771/13.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr_ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.12.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea data, ce face parte integranta din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 17.12.2014, când a decis următoarele;
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 6771/13.06.2014, Judecătoria Constanta a dispus în sensul admiterii in parte a plangerii contraventionale formulata de petenta ., cu consecinta inlocuirii sanctiunii amenzii contraventionale aplicate prin procesul – verbal de contraventie . nr_/03.03.2014 cu sanctiunea Avertismentului .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției .>ANPC nr._/03.03.2014 petenta R. B. S.A. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5000 lei pentru fapta de a opera în extrasul de cont al clientului C. M. suma de 469 lei drept „virare salarii” în loc de destinația corectă „ compensație lunară pentru chirie” afectând consumatorul prin blocarea contului incorect deși petenta a avut cunoștință de faptul că suma menționată reprezintă compensație lunară pentru chirie potrivit adresei emise de către Jandarmeria C., angajatorul numitului C. M..
La rubrica mențiuni, s-a consemnat că petenta are obiecțiuni cu privire la cele constatate în procesul verbal de contravenție, iar acestea vor fi formulate, depuse și susținute în fața instanței de judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu. Procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Cu privire la motivul de nulitate invocat de către petentă potrivit căruia intimata nu avea competența de a încheia procesul verbal de contravenție contestat și de a aplica sancțiunea contravențională a amenzii, instanta îl apreciază ca fiind neîntemeiat.
Potrivit art. 9 din OG nr. 21/1992 operatorii economici sunt obligați să pună pe piață numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii și să nu folosească practici comerciale abuzive.
Potrivit art. 54 din OG nr. 21/1992 constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 50 și 51 se fac de către reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Analizând procesul verbal . nr._/03.03.2014, instanța constată că petenta R. B. S.A a fost sancționată potrivit art. 50 lit. c din OG 21/1992 pentru că s-a constatat încălcarea prevederilor art. 9 din OG nr. 21/1992.
În aceste condiții, instanța apreciază că susținerea petentei potrivit cărora ANPC este un agent constatator competent în temeiul și limitele prevăzute de OG nr. 21/1992 respectiv în temeiul art. 7 lit. c care indică competenta generală și se referă la faptele săvârșite de prestatorii de servicii care atentează la viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori produc acestora un prejudiciu in valoare mai mare de 200 lei este nefondată.
Astfel, instanța apreciază că articolul 7 lit. c din OG nr. 21/1992 invocat de către petentă nu este incident în cauză întrucât privește protecția consumatorilor în situația în care prestarea de servicii de către un operator economic pune în pericol viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor, or, petenta a fost sancționată pentru prestarea de servicii de natura a pune în pericol interesele economice ale consumatorului potrivit art. 9 din OG nr. 21/1992. Din modul de redactare a actului normativ, art. 7 fiind încadrat în capitolul II care vizează protecția vieții, sănătății și securității consumatorilor, iar art. 9 în capitolul III care vizează protecția intereselor economice ale consumatorilor, instanța reține că legiuitorul a făcut o distincție clară între cele două sfere de protecție, astfel că competenta organelor ANPC nu poate fi analizată prin raportare la dispozițiile art. 7 lit. c din OG nr. 21/1992, în speța de față, ci prin raportare la art. 9 coroborat cu art. 54 din OG nr. 21/1992.
De asemenea, instanța apreciază că susținerea petentei că fapta contravențională sancționată-operarea greșită a provenienței sumei aflată în contul consumatorului, ar fi condiționată de producerea unui prejudiciu în valoare mai mare de 200 lei potrivit art. 2 din OG nr. 21/1992 este nefondată.
Potrivit art. 2 din OG nr. 21/1992 pct. 12 noțiunea de pagubă este definită ca fiind prejudiciul creat consumatorului prin utilizarea unui produs periculos sau a unui produs cu defecte, precum și cel creat de servicii necorespunzătoare furnizate de prestator. Prejudiciul poate fi material, vătămarea integrității corporale sau a sănătății, precum și pierderea vieții. În cazul utilizării unui produs cu defecte, se consideră pagubă deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul cu defecte, cu condiția ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat folosinței sau consumului privat și să fi fost folosit de persoana prejudiciată pentru uz sau consum personal, iar valoarea pagubei să nu fie mai mică de 200 lei.
Astfel, analizând dispoziția de drept menționată, instanța apreciază că legiuitorul a cuantificat un prejudiciu minim doar în situația utilizării unui produs cu defecte, pentru atingerea adusă intereselor economice ale consumatorilor lege neinstituind un prejudiciu minim.
Pe cale de consecință, instanța apreciază că constatarea și sancționare faptei reținute în procesul verbal de contravenție intră în sfera de competență ANPC care controlează respectarea dispozițiilor legale privind protecția consumatorilor.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară și sub condiția confirmării de către instanță în urma probelor administrate în contradictoriu.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011 pronunțată în cauza I. P. c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune, însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A. c. României, par. 60).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act juridic legal întocmit de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor stabilite expres în acest sens de lege, astfel că, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul său sunt elemente de fapt ce reprezintă adevărul, prezumție relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate. Prin urmare, petentul, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 255 C.pr.civ., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/03.03.2014 reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată direct de către agentul constatator, instanța apreciază că fapta reținută de acesta este suficientă pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Cu privire la temeinicia faptelor reținute prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/03.03.2014 instanța apreciază că susținerile petentei sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, afirmația petentei potrivit căreia în conformitate cu condițiile generale de derulare a operațiunilor bancare pentru persoane fizice, banca este autorizată să compenseze în orice moment orice sumă datorată băncii cu fondurile disponibile în orice cont curent fără a fi necesar în acest sens un alt acord prealabil al clientului nu este probată întrucât petenta a depus la dosar la filele 29-63 un concept al condițiilor generale de derulare a afacerilor pentru persoane fizice, precum și al condițiilor generale de derulare a operațiunilor bancare pentru persoane fizice, acestea nefiind semnate nici de bancă, nici de client. Or, în lipsa acestor documente semnate de către bancă și client, instanța nu poate aprecia asupra existenței consimțământului clientului cu privire la autorizarea petentei de a compensa în orice moment orice sumă datorată băncii cu fondurile disponibile în orice cont curent fără a fi necesar în acest sens un alt acord prealabil al clientului. Or, OG nr. 21/1992 impune furnizorilor de servicii financiare obligații stricte cu privire la contractele încheiate cu consumatorii tocmai pentru a preîntâmpina eventuale practici abuzive.
Petenta a mai anexat la dosar la filele 25-28 un act adițional cu privire la termenii de acordare de către bancă a facilității de descoperire, cererea inițială de acordare a facilității de descoperire în cont din 20.10.2003 și la aprobarea limitei de descoperire în cont autorizată la data de 21.10.2003 care nu prevede nicio clauză cu privire la dreptul petentei de a compensa în orice moment orice sumă datorată băncii cu fondurile disponibile în orice cont curent fără a fi necesar în acest sens un alt acord prealabil al clientului. Dimpotrivă, instanța constată că la art. 9 din actul adițional se prevede că în cazul în care situația de depășire neautorizată a limitei de ieșire în descoperit nu se reglementează în maxim 30 de zile calendaristice de la data evenimentului, banca va iniția pe căi amiabile și/sau executare silită recuperarea debitului și a dobânzilor și taxelor aferente. În cauză, petenta nu a făcut dovada demersurilor de recuperare pe cai amiabile a debitului și chiar dacă susținerile petentei cu privire la faptul că l-a informat pe client cu privire la consecințele juridice în caz de neplată a debitului ar fi veridice, în lipsa acordului clientului nu ar fi putut recupera debitul decât utilizând procedura executării silite.
De asemenea, potrivit art. 6 din actul adițional anexat la dosar la filele 25-28 și semnat de către client, se menționează că numai în situația în care utilizatorul principal de card nu mai realizează venituri salariale de la angajator acesta are obligația de a achita integral și în cel mai scurt timp datoriile față de bancă din orice venituri bănești. Or, pentru cazurile în care utilizatorul de card are contract de muncă cu angajatorul, iar viramentele salariale sunt ritmice limita de descoperire în cont va fi rambursată de către utilizator fără ca banca să impună un termen fix de rambursare integrală a descoperirii de cont potrivit art. 13 din actul adițional menționat.
Prin urmare, din interpretarea clauzelor contractuale menționate, instanța reține că doar utilizatorul are dreptul, în funcție de situațiile incidente, să ramburseze integral limita de descoperire în cont, din orice venituri bănești.
Susținerea petentei potrivit căreia nu are obligația de a identifica suma ce alimentează conturile debitorilor decât în cazurile popririi, nu va fi reținută de către instanța întrucât având în vedere calitatea sa de operator economic, petenta are obligația de a se comporta în mod corect în relațiile cu consumatorii potrivit art. 9 din OG 2/2001 și pentru a respecta aceasta obligație este imperios necesar să dețină toate informațiile cu privire la proveniența sumelor virate în conturile clientului și să le manipuleze cu acuratețe, în caz contrar petenta acceptând că o cunoaștere nesigură a naturii sumelor virate sau o menționare imprecisă în extrasul de cont poate genera practici comerciale abuzive sau incorecte cu toate consecințele juridice pe care le pot implica acestea.
Prin urmare, instanța apreciază că fapta de a opera în mod greșit sau imprecis proveniența sumei aflată în contul consumatorului, cu consecința blocării contului consumatorului este prin ea însăși o practică care dăunează intereselor economice ale consumatorilor producând în situația concretă un prejudiciu consumatorului prin lipsirea acestuia de suma destinată achitării chiriei și care ar fi avut consecințe mult mai grave dacă suma nu ar fi fost restituită. Mai mult, operarea în mod corect a provenienței sumei s-ar fi impus în condițiile situației juridice dificile a clientului, asupra conturilor sale fiind instituită și o poprire. De asemenea, petenta fiind informată în mod expres prin adresa din data de 31.01.2014 asupra provenienței sumei ce urmează a fi virată, avea obligația să depună toate diligențele în vederea operării corecte
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, pe baza probelor aflate la dosar, instanța reține că acțiunea petentei constând în operarea în extrasul de cont a sumei de 469 lei drept virare salarii în loc de compensație lunară pentru chirie afectând consumatorul prin blocarea contului în mod incorect constituie o încălcare a dispozițiilor art. 9 din O.G. 21/1992 și se sancționează potrivit art. 50 lit. c din O.G. 21/1992.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că sancțiunea constând în amendă contravențională în cuantum de 5000 lei nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, ținând seama de împrejurările în care acestea au fost săvârșită, de modul de săvârșire, de scopul urmărit.
Astfel, instanța apreciază că a deși l-a lipsit temporar pe numitul C. M. A. de suma de 469 lei, înainte de întocmirea procesului verbal de contravenție la data de 28.02.2014, petenta i-a restituit suma reținută astfel că prejudiciul a fost acoperit, iar fapta reținută nu a produs consecințe juridice grave.
Or, în speță, sancțiunea avertismentului este suficientă pentru petentă pentru ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte, în caz contrar urmând ca sancțiunile să fie mult mai aspre.
Față de toate aceste considerente, văzând dispozițiile art.21 alin.3 prin raportare la art.7 alin.2 din OG nr.2/2001, apreciind că fapta săvârșită de petent este de o gravitate redusă, va admite în parte plângerea contravențională și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 5000 de lei cu sancțiunea avertismentului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta R. B. SRL, dosarul fiind inregistrat pe rolul Tribunalului Constanta – sectia C. Administrativ și Fiscal la data de 26.08.2014 .
Apelanta opinează că hotărârea supusă controlului judiciar este nelegală și netemeinică, iar soluția preconizată este cea de admitere a apelului, modificarea în tot a hotărârii primei instanțe, astfel:
- în principal, să se constate nulitatea absolută a procesului verbal contestat, deoarece este întocmit cu încălcarea prevederilor legale, ANPC neavând competența de a încheia procesul – verbal de contraventie și de a aplica sanctiunea contraventionala a amenzii .
- în subsidiar, să se dispună anularea procesului verbal, ca fiind netemeinic și nelegal;
- inlocuirea sancțiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea avertisment, in situatia respingerii capetelor de cerere anterioare ; obligarea intimatei la restituirea de către subscrisa a sumei de 1000 lei, reprezentand amenda platita cu OP nr_/04.03.2014 .
Susține apelanta că instanța de fond a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor art.2 și art.7 din OG nr.21/1992, că banca nu face parte dintre acele persoane avute în vedere de actul normativ în definirea noțiunii de operator economic, iar activitatea executorie în care a fost implicată, ca terț, prin procedura blocarii contului consumatorului – pe de o parte, nu se circumscrie sferei de competență a ANPC, iar pe de altă parte, nu s –a produs un prejudiciu consumatorului – ca urmare a eliberarii sumei de 469 lei la data de 28.02.2014 .
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, apelanta apreciază că instanța de fond în mod greșit a concluzionat – cu trimitere la jurisprudența CEDO, că procesul verbal se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie, câtă vreme fapta descrisa in procesul – verbal de contraventie contestat este suficienta pentru a da nastere unei prezumtii simple, in sensul ca situatia de fapt și imprejurarile retinute corespund adevarului si că sustinerile subscrisei sunt neintemeiate .
Astfel, instanta considera ca, in lipsa depunerii de catre subscrisa a conditiilor generale de derulare a operatiunilor bancare semnate de client si de banca, nu poate aprecia asupra existentei consimtamantului clientului cu privire la autorizarea bancii de a compensa in orice moment orice suma virata bancii din fondurile disponibile in orice cont fara a fi necesar un alt acord prealabil al clientului .
Referindu – se la actul aditional care reglementeaza termenii de acordare de catre banca a facilitatii de descoperire card, instanta arata ca acesta nu prevede nicio clauza cu privire la dreptul petentei de a compensa in orice moment orice suma datorata bancii cu fondurile disponibile in orice cont fara fi necesar in acest sens un alt acord prealabil al clientului . dimpotriva, analizand continutul art 9 din acelasi act aditional, instanta constata ca, in cazul in care situatia de depasire autorizata a limitei de iesire din descoperit de cont nu se reglementeaza in maximun 30 de zile calendaristice, banca va initia pe cai amiabile si /sau executare silita recuperarea debitului si a dobânzilor si taxelor aferente . Se retine de instanta de fond ca, banca nu a facut dovada demersurilor de recuperare pe cai amiabile a debitului .
Apreciaza ca instanta de fond face o interprezare eronata aprevederilor actului aditional prin care i s –a acordat clientului facilitatea de descoprit cont . Astfel, in motivarea solutiei la care instanta de fond a ajuns, se arat aca, numai in situatia in care utilizatorul principal de card nu mai realizeaza venituri salariale de la angajator are obligatia de a achita integral datoriile fata de banca . In aceasta situatie, potrivit art 8 din acelasi act aditional se prevede ca: „ orice depășire neautorizata a limitei de iesire in descoprit acordata trebuie acoperita de către Utilizatorul principal de card sau orice tert in numele acestuia in cel mai scurt timp, chiar daca depășirea nu se datoreaza incetarii contractului de munca intre angajator si Utilizatorul principal de card :” Din textul aratat, se desprinde ideea potrivit careia, utilizatorului ii revine obligatia – și nu dreptul – de a rambursa integral limita de descoperit de cont, din orice venituri banesti .
In ceea ce priveste operarea gresita sau imprecisa a provenientei sumei aflate in contul consumatorului, se arata de catre apelanta ca aceasta asa – zisa eroare a bancii nu a produs nici un efect, deoarece in speta nu se poate retine aplicabilitatea dispozitiilor art 728 alin 7 NCPC, nefiind posibila o plata a popririi, datorita soldului negativ al contului clientului . Nu sunt tinuti deci de limitarile din materia executarii silite, intrucat se gasesc doar in prezenta unui caz de compensare legala a sumelor datorate de clientul restantier cu sumele care s –au gasit in conturile deschise la banca . Nu este vorba de executare silita prin poprire, ci de simpla aplicare a prevederilor legale obligatorii referitoare la compensarea reciproca a soldurilor, prevedere consfintita si prin mandatul acordat bancii in caest sens de catre client .
Prin urmare, fapta bancii nu a produs nici un efect, cu atat mai putin vreun prejudiciu . Faptul ca suma de 469 lei reprezinta „ compensatie lunara pentru chirie „ si nu „ virare salariu „ ar fi fost relevanta in situatia in care s + ar fi efectuat vreo plata din contul propriu, lucru ce nu a fost posibil datorita soldului negativ al clientului . Daca insa soldul clientului ar fi permis efectuarea de plati, atunci suma de 469 lei ar fi fost platita integral de banca in contul indicat de executorul judecătoresc ( și nu doar 1/3 din aceasta suma, daca veniturile ar fi reprezentat drepturi salariale), pentru ca, potrivit dispoz art 55 alin 4 C fiscal, compensarea pentru chirie nu este inclusa in categoria veniturilor salariale . Clientul ar fi putut beneficia de aceasta suma numai daca organul de executare, cel care face distributia sumelor ar fi eliberat o adresa care sa contina dispozitii in acest sens .
In ceea ce priveste contul bancar, acesta este un depozit neregulat, obiectul sau fiind fungibil, adica inlocuibil in executarea obligatiei de restituire, dar, totodata si consumtibil, dupa natura sa . Intrucat bunurile depozitate nu trebuie pastrate si restituite in individualitatea lor, ci prin alte lucruri ( banii exista virtual in cont si vor fi pusi la dispozitia titularului in orice moment, dar nu sunt materializati fizic in acel cont ), depozitarul ( in speta, banca ) devine proprietarul lor, putand folosi ,culege fructele si dispune de ele .
In temeiul art 471 alin 5 c proc civ, intimata nu a depus intampinare .
Procedand la examinarea apelului prin prisma dispozitiilor art 478 cu ref la art 477 c proc civ si cu luarea in considerare a dispozitiilor .art.479 alin.1 c.pr.civ., Tribunalul constatată caracterul nefondat al criticilor relevate prin motivele de apel .
Contrar susținerilor apelantei, Tribunalul apreciază că în mod judicios instanța de fond a cenzurat solicitarea de constatare a nulității absolute a procesului verbal, sub motiv că a fost încheiat de un organ necompetent.
Stabilirea existenței contravenției și aplicarea sancțiunii contravenționale sunt activități pe care le desfășoară anumite persoane investite de lege cu această competență.
Potrivit dispozitiilor art.62 din OG 21/1992 rep, legiuitorul a statuat că „ prevederile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiilor OG nr.2/2001 – aprobată cu modificări și completări prin Lg.180/2002”.
Prin prisma interpretării coroborate a dispozitiilor art.15 din OG.2/2001 cu prevederile art.54 din OG nr.21/1992 rep, agenții constatatori erau abilitați de lege să constate și să sancționeze contravenția reținută în sarcina apelantei petente.
Nu se poate susține cu temei că în contextul speței nu erau aplicabile prevederile OG nr.21/1992 rep de vreme ce legea specială sancționează practicile abuzive ale profesionistului, fără a distinge în referire la natura raportului juridic în care acesta se află cu consumatorul.
În mod judicios și argumentat, instanta de fond a concluzionat că raportul juridic creat în speță intră în sfera de competență a ANPC – care controlează respectarea dispozițiilor legale privind protecția consumatorilor, referitoare la apărarea drepturilor legitime ale acestora.
Nici criticile de netemeinicie aduse procesului verbal și, respectiv, hotărârii supuse controlului judiciar nu apar ca fiind întemeiate.
Este de reținut că nici pe calea plângerii contravenționale, nici în motivarea apelului, nu este contestată existența faptelor reținute ca abateri de la legalitate, fiind prezentate circumstanțele în care banca a procedat la înființarea popririlor și invocat faptul că obligația instituită prin art.728 c.pr.civ. îi revine, în primul rând, executorului care a înființat poprirea. Fără doar și poate însă nu se poate concluziona în referire la exonerarea băncii de a proceda la indisponibilizarea sumelor în limitele impuse de art.728 rap.la art.780 c.pr.civ, căci terțului poprit îi incumbă obligația de a depune minime diligențe pentru identificarea sumelor ce alimentează conturile debitorilor popriți.
Fără a mai relua în motivarea acestei concluzii argumentele expuse in considerentele hotararii de catre instanta de fond si pe care Tribunalul și le însușește în integralitate, se va a aprecia că nu pot fi exoneratoare de răspundere aspectele ce privesc amploarea activităților pe care le realizează banca prin prisma numărului mare de popriri pe care le efectuează zilnic și volumul tranzacțiilor pentru plata acestora, nefiind incidente în cauză disp.art.11 alin.1 din OG nr.2/2001.
Obligația de conformare la adresele de înființare a popririi emise de executorii judecătorești ce-i revenea apelantei din condiția terțului poprit se subsuma obligației de respectare a legalității măsurilor întreprinse, prin prisma respectării disp.art.728 c.pr.civ. care stabilește limitele în care pot fi urmărite anumite categorii de venituri, potrivit specificului lor și în considerarea asigurării unor norme de protecție socială a debitorului, care, deși dator, într-o societate democrată și evoluată, nu poate fi anihilat până la limita subzistenței.
Astfel cum a reținut și judecătorul fondului, fapta apelantei de a reține sume de bani din contul clientului ce nu au categoria de venituri de natura salariale prin prisma dispozitiilor art 55 alin 1c fiscal si fara existenta unui acord din partea clientului de debitare a oricaror categorii de venituri, reprezinta o abatere contraventionala ce in mod corect a fost sanctionata .
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, corect instanța de fond - analizând criteriile generale prevăzute de art.21 din OG nr.2/2001, a apreciat că agenții constatatori au procedat în respectul legalității, nefiind cazul de a proceda la reindividualizarea sancțiunii, iar în referire măsura complementară dispusă prin procesul verbal contestat, corect a concluzionat judecătorul fondului că acesta are acoperire în disp.art.15 alin.4 din OG nr.21/1992, rep
Pentru considerentele de fapt și drept ce preced, în temeiul art.480 alin.1 c.pr.civ., apelul dedus judecății se va respinge, ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul promovat de apelant petent R. B. SA, cu sediul în București, Calea Floreasca, Clădirea SKY TOWER nr. 246C, sector 1, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 6771/13.06.2014 A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR – COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROECȚIA CONSUMATORILOR C., cu sediul în C., ., județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.12.2014.
P., JUDECATOR,
L. V. M. A. J. N.
GREFIER,
M. G.
Jud.fond.I.O.
Tehoreedact.jud.L.V.M./4 ex.
29.01.2015
2 .>
| ← Pretentii. Sentința nr. 2338/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 460/2014.... → |
|---|
