Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 412/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 412/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 7316/212/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 412

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.06.2014

Completul de judecată constituit din

PREȘEDINTE: L. V. M.

JUDECĂTOR: A. J. N.

GREFIER: A. G.

Pe rol soluționarea apelului având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție, formulat de apelantul petent D. V., cu domiciliul în C., ., ., ., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/21.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ intimat fiind INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., cu sediul în C., județul C..

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 11.06.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din cuprinsul prezentei decizii, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.06.2014, când s-au decis următoarele:

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil de față, reține următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 11.03.2013, sub numărul_ petentul D. V. a formulat plângere contravențională împotriva procesului – verbal de contravenție . nr._, întocmit la data de 26.02.2013, de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C..

În motivarea plângerii, petentul a arătat că i s-a ridicat permisul de conducere pentru neacordare de prioritate de pietoni, dar nu a avut niciun pieton în zona respectivă.

În probațiune, petentul a depus copia procesului verbal contestat și copia actului de identitate, iar prin precizările depuse la data de 14.05.2013 a arătat că nu are martori sau alte acte doveditoare ale nevinovăției.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și a depus la dosar înscrisurile care au stat la baza procesului verbal contestat respectiv: 6 fotografii realizate cu aparatul radar-video, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, atestatul operatorului radar, certificat de omologare a aparatului radar.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Prin Sentința civilă nr_/21.10.2013 pronuntata de Judecătoria Constanta s-a dispus în sensul respingerii plangerii contraventionale .

Pentru a dispune această soluție instanță de fond a retinut ca prin procesul – verbal de contravenție . nr._/26.02.2013, petentul D. V. a fost sancționat cu măsura principală a amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei și cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, în temeiul dispozițiilor art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 și art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că a condus auto marca Daewoo Cielo cu nr._ pe .. C., din direcția .. B. N., iar la trecerea de pietoni din zona complexului Eden nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni aflați în traversare regulamentară a străzii pe sensul său de mers, pietonii venind din partea dreaptă a conducătorului auto.

În cuprinsul procesului-verbal au fost indicate mențiunile petentului, respectiv faptul că nu a văzut pietoni pe trecere.

În urma examinării din oficiu a procesului-verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze, fiind legal întocmit, motiv pentru care instanța a trecut la analiza susținerilor petentului privind netemeinicia procesului-verbal, conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Conform dispozițiilor normative indicate în procesul verbal de contravenție, instanta de fond a retinut ca din planșele foto depuse la dosar reiese că pietonii venind din partea dreaptă a petentului se aflau deja pe trecerea de pietoni, intrând pe sensul său de mers.

În planșa foto care a surprins momentul 09:17:55 se poate observa faptul că cei doi pietoni depășiseră axul drumului și au intrat pe sensul de mers al petentului, iar din planșa foto care a surprins momentul 09:17:57 se poate observa faptul că petentul a trecut de marcajul pietonal, fără să oprească pentru a acorda prioritate pietonilor.

Astfel, susținerile sale din plângerea contravențională conform cărora nu erau pietoni în zona respectivă, sunt infirmate de planșele foto depuse la dosar de către intimat.

Înregistrarea a fost efectuată cu un mijloc tehnic verificat metrologic și de către o persoană care deține autorizație de operator radar (conform buletinului de verificare metrologică și atestatului de operator radar înaintate de asemenea la dosar de către intimat).

În ceea ce privește existența faptei contravenționale reținute în procesul-verbal de contravenție, instanța reține că aceasta este dovedită prin descrierea acesteia în procesul-verbal de contravenție de către agentul constatator precum și din planșele foto atașate întâmpinării.

Instanța mai reține că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din CEDO, fiind vorba de o acuzație în materie penală în accepțiunea acestui articol, aspect stabilit recent de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza decizia I. P. contra României (decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011).

Raportând considerentele cauzei la prezenta cauză, instanța de fond reține faptul că petentul a avut posibilitatea să propună probe în susținerea afirmațiilor sale, astfel că a fost respectat echilibrului ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, și în consecință garanțiile oferite de art. 6 din CEDO.

Petentul nu a făcut însă dovada contrară a celor reținute în procesul-verbal de contravenție, deși i s-a oferit posibilitatea să propună probe în susținerea afirmațiilor sale.

Referitor la celelalte susțineri ale petentului, instanța urmează să le respingă ca neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

- în cuprinsul procesului-verbal contestat nu trebuiau indicate datele de identificare ale unui martor asistent, această obligație fiind prevăzută de art. 19 din O.G. nr. 2/2001 în situația în care contravenientului refuza sau nu putea să semneze procesul-verbal, ceea ce nu este cazul de față, întrucât petentul a semnat procesul-verbal de luare la cunoștință;

- în cuprinsul procesului-verbal contestat au fost indicate obiecțiunile petentului, respectiv faptul că nu a văzut pietoni pe trecere; cu toate acestea, chiar în situația în care în cuprinsul procesului-verbal nu ar fi fost indicate obiecțiunile acestuia, această omisiune ar fi putut atrage o eventuală nulitate relativă a procesului-verbal, în contextul în care petentul ar fi făcut dovada vătămării care i s-a adus prin această omisiune; însă, în cauza de față, petentul nu a făcut dovada unei astfel de vătămări, iar obiecțiunile sale au fost prezentate direct instanței de judecată, prin plângerea contravențională formulată, astfel că acestuia nu i-a fost încălcat dreptul la apărare;

- art. 17 din O.G. nr. 2/2001 invocat de petent, nu prevede obligativitatea ștampilării procesului-verbal de contravenție de organul constatator, aspect care nu este de altfel prevăzut nici de art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 referitor la nulitatea relativă.

În ce privește aplicarea art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că fapta petentului de a nu acorda prioritate pietonului angajat în traversare pe marcajul pietonal prezintă un grad de pericol social foarte ridicat, astfel că sancționarea lui cu amendă contravențională se impunea.

Instanța reține de asemenea și faptul că petentului i-a fost aplicată amenda minimă prevăzută de lege, precum și faptul că acesta avea posibilitatea de achita jumătate din suma stabilită în termen de 48 de ore de la comunicarea procesului-verbal.

Împotriva aceste sentințe, în termen legal a declarat apel petentul, dosarul fiind inregistrat pe rolul Tribunalului C. la data de 07.04.2014, criticand – o pentru nelegalitate .

In motivarea caii de atac se invedereaza ca in mod nelegal instanta de fond nu a retinut situatia expusa prin plangerea contraventionala si prin care se arata ca la momentul in care s –a apropriat de trecerea de pietoni a redus viteza asigurandu – se ca nu s –a angajat nimeni in traversarea trecerii de pietoni – continuându – si drumul .

Solicita a se avea in vedere ca din analiza planselor fotografice depuse la dosar se poate observa ca stergatoarele autoturismului se afla in miscare, ceea ce face a avea in vedere ca afara ploua, iar in aproprierea trecerii de pietoni se afla parcat un autoturism, astfel ca vizibilitatea era redusa .

In ceea ce priveste inlocuirea sanctiunii complementare a suspendarii dreptului de a conduce, cu masura avertismentului, urmeaza a avea in vedere ca in mod nelegal instanta de fond retine ca fapta contraventionala savarsita prezinta un pericol sociar ridicat, fiind in contradictie cu amenda contraventionala aplicata petentului si circumscrisa minimului aplicabil .

Apreciaza ca, agentul constatator fiind cel care a perceput in mod direct savarsirea contraventiei aplicandu – i petentului o amenda minima a considerat ca fapta contraventionala nu a prezentat un pericol social foarte ridicat, in contradictie cu cea ce a retinut instanta de fond .

Solicita admiterea apelului si rejudecand sa se dispuna inlocuirea masurii complementare a suspendarii dreptului de a conduce cu masura avertismentului .

Intimatul nu a formulat intampinare .

Procedând la judecata recursului din prisma dispozițiilor art. 478 cu ref la art 477 Cod procedură civilă se rețin următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/26.02.2013, petentul D. V. a fost sancționat cu măsura principală a amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei și cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, în temeiul dispozițiilor art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 și art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că a condus auto marca Daewoo Cielo cu nr._ pe .. C., din direcția .. B. N., iar la trecerea de pietoni din zona complexului Eden nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni aflați în traversare regulamentară a străzii pe sensul său de mers, pietonii venind din partea dreaptă a conducătorului auto.

Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.

În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.

Tribunalul retine ca sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contraventiei, se va avea în vedere faptul ca nu întreaga materie a contraventiilor din dreptul intern reprezinta o "acuzatie în materie penala", în sensul autonom al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. O premisa contrara, în sensul ca natura "penala" are întreaga materie a contraventiilor, nefiind de conceput vreo distinctie din acest punct de vedere în interiorul unei materii cu caracter unitar, se loveste de cel putin doua contraargumente.

Primul are în vedere însasi modalitatea de analiza a Curtii Europene, care nu porneste niciodata - nici chiar în situatiile în care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa ca o anumita fapta contraventionala reprezinta o acuzatie în materie penala. Curtea procedeaza în mod necesar si invariabil la o analiza a cazului concret dedus judecatii, pentru clarificarea aplicabilitatii ratione materiae a art. 6 si subsecvent, a incidentei garantiilor instituite de acesta.

Aceasta analiza are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel si altii împotriva Olandei si Oztürk împotriva Germaniei.

Pentru clarificarea continutului notiunii autonome de "acuzatie în materie penala ", necesara tocmai pentru a analiza realitatile procedurii în litigiu, Curtea a stabilit trei criterii si anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului national, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sanctiunii.

Însa, în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei în dreptul national al statului în cauza are o valoare formala si relativa, reprezentând doar un punct de plecare în analiza efectuata de Curte ( cauza Weber împotriva Elvetiei).

Ratiunea pentru care calificarea realizata de dreptul intern nu este una absoluta este prezentata de Curte în cauza Oztürk împotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului si scopului art. 6, care garanteaza oricarei persoane dreptul la un proces echitabil, daca statelor le-ar fi permis sa excluda din câmpul de aplicare al art. 6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul ca acestea ar fi contraventii.

Al doilea criteriu, natura faptei incriminate, este considerat de Curte cel mai important ( cauza Jussila împotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativa a mai multor aspecte.

Astfel, un prim aspect analizat îl constituie sfera de aplicare a normei încalcate prin savârsirea faptei. În ipoteza în care textul normativ se adreseaza tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special (de exemplu, militarilor în exercitiul functiunii, avocatilor tinuti sa respecte solemnitatea sedintei de judecata ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generala si art. 6 sub aspect "penal " devine incident ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor conditii privind savârsirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, sofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale raspunderii juridice, în masura în care norma îsi pastreaza caracterul de generala aplicare.

În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.

Se mai apreciaza de către instanta de control judiciar, ce are in considerare si practica CEDO din cauza A. contra României, - prin care s-a retinut că in materie contravențională instanta de judecata este obligata să respecte garantiile procesuale cuprinse in art.6 din CEDO care se refera, in principal la respingerea prezumtiei de vinovatie, incidenta principiului in ‘’in dubio pro reo’’, existenta unei prezumtii relative de reflectare a adevarului in favoarea continutului actului sanctionator, că aceasta este incalcata prin retinerea ca dovedita a stării de fapt din cuprinsul actului sanctionator.

Astfel, se reține că, in speta nu este incident principiul menționat, neimpunându-se ca instanta de apel să cenzureze masurile dispuse, in conditiile in care prin materialul probator analizat a rezultat faptul ca petentul la data inscrisa pe dovezile puse la dispozitie de catre intimata – Plansele fotografice ( f41.pct 1-6) - data savarsirii contraventiei corespunde cu aceea a datei efectuarii inregistrarilor, iar cursivitatea parcurgerii si fapta contraventionala in sine a fost surprinsa pasaj cu pasaj – de la data pasirii pietonului pe marcajul pietonal ( cadrul 1558- 09:17:55 ) coroborate cu cadrele ulterioare care releva faptul ca pietonul isi continua deplasarea pe marcajul pietonal pe acelasi sens de mers cu cel pe care se afla autoturismul condus de catre petent - aspect asupra caruia conducatorul auto avea obligatia de a opri si a acorda acestuia dreptul de a trece in conditii de siguranta .

In ceea ce priveste critica petentului referitoare la faptul ca afara ploua si nu a avut vizibilitate nu il absolveste de obligatia legala de a acorda prioritate de trecere pietonilor aflati deja in traversarea marcajului pietonal, vigilenta crescuta si obligativitatea respectarii dispozitiilor legale in materie rutiera nu duc la concluzia ca in sarcina sa nu poate fi retinuta vinovatia.

Conform art. 135 alin.1 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002:” conducătorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului, iar conform art. 100 alin.(3), lit. bconstituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.”

In ceea ce priveste critica apelantului referitoare la nelegalitatea deciziei primei instante sub aspectul inlocuirii sanctiunii complementare a retinerii permisului de conducere cu avertismentul, Tribulalul va retine ca instanta de fond arata in cuprinsul hotararii aratate imposibilitatea legala de apreciere si asupra sanctiunii complementare a dispozitiilor instituite de art 21 alin 3 din OUG 195/2002, rep .

Astfel, se retine ca in considerarea faptului ca sanctiunea complementara a dreptului de a conduce are dupa cum prevede art 96 alin 1 din OUG 195/2002, rep, scopul de a inlatura o stare de pericol si preintampinarea savarsirii unor alte fapte interzise de lege, precum si tinand cont ca petentul nu este sofer profesionist, iar suspendarea dreptului de a conduce se rasfrange asupra confortului sau .

Avand in vedere cele retinute, în temeiul art. 480 alin 1 c.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul petent D. V., cu domiciliul în C., ., ., județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/21.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ intimat fiind INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., cu sediul în C., județul C..

Menține ca legală și temeinică sentința apelată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2014.

Președinte, Judecător,

L. V. M. A. J. N., aflată în C.O., semnează potrivit

Art 246 alin 4 teza I a C .proc. civ Președintele completului,

GREFIER,

A. G., aflata in

C.O., semnează potrivit art

426 alin 4 teza a II –a

C proc civ grefierul Șef,

Jud.Fond D. D.

Red/Tehnored L.V.M.

4ex/31.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 412/2014. Tribunalul CONSTANŢA