Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 495/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 495/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 03-09-2014 în dosarul nr. 19551/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 495
Ședința publică de la 03 Septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. C.
JUDECĂTOR: I.-L. O.-D.
GREFIER: E. D.
Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție H_, formulat apelanta . SRL, cu sediul procesual ales în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul A. P. GARDA FINANCIARĂ C., cu sediul în București, ., sector 5, București, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 279/14.01.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Instanța constată că nu au fost solicitate probe noi în apel, declară încheiată cercetarea judecătorească în temeiul art. 244 NCPC și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de fata constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.07.2013 sub nr._, petenta . SRL, a solicitat, în contradictoriu cu Comisariatul General al Gărzii Financiare, înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal . nr._/11.07.2013 cu avertismentul, iar în subsidiar înlăturarea măsurii complementare a suspendării activității pe o perioadă de 3 luni.
În motivarea cererii, petenta a aratat că prin controlul efectuat în data de 04.07.2013 de comisarii Gărzii Financiare la punctul de lucru din ., s-a constatat faptul că în casa de marcat se găsea suma de 556 lei pentru care nu fusese emis bon fiscal. Petenta a arătat în plângere că procesul-verbal întocmit prin care s-a dispus sancționarea cu amendă contravențională în cuantum de 8000 de lei, confiscarea sumei de 556 lei și suspendarea activității pe o perioadă de 3 luni este temeinic și legal și nu formulează critici cu privire la acesta, însă arată faptul că sancțiunea aplicată este disproporționat de severă în raport de consecințele și circumstanțele cauzei. Astfel suma de bani găsită de comisarii Gărzii Financiare fusese lăsată de administratorul societății pentru plata unui furnizor pentru marfa pe care o aștepta în ziua controlului iar suma lăsată era în cuantumul aproximativ al valorii mărfii. Petenta recunoaște că nu a întocmit documentele contabile necesare pentru suma de 556 lei însă apreciază că scopul lăsării sumei de bani nu a fost în sensul eludării legii cu scopul ascunderii veniturilor impozabile ci pentru a face o plată către un furnizor. Petenta mai arată că sancțiunea suspendării activității pe o perioadă de 3 luni este disproporționată în raport cu gravitatea faptei și produce consecințe foarte grave pentru întrprindere dar și pentru anagajați. În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu a avertismentului, arătând că sancțiunea stabilită nu respectă art. 5 din OG2/2001.
În drept aceasta a invocat prevederile art. 31 din OG2/2001.
În dovedirea cererii petenta a solictat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul I. V. C..
Intimata, legal citată, a depus întâmpinare la data de 04.09.2013 prin care a solicitat respingerea plângerii întrucât petenta nu aduce elemente prin care să înlăture răspunderea sa. Petenta nu a făcut dovada întocmirii documentelor contabile necesare pentru suma de 556 lei iar sancțiunea aplicată este proporțională întrucât este orientată către minimul prevăzut de lege, respectiv 8000 de lei.
Prin sentinta civila nr. 279/14.01.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost admisa în parte cererea petentului . SRL, în contradictoriu cu Garda Financiară C., a fost inlaturata pedeapsa complementară a suspendării activității punctului de lucru al societății situat în ., . perioadă de 3 luni, aplicate prin procesului-verbal . nr._/11.07.2013 si au fost mentinute în rest dispozițiile procesului-verbal . nr._/11.07.2013.
P. a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut urmatoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/11.07.2013 (fila 12), petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 8000 de lei pentru că avea în casa de marcat suma de 556 lei fără a fi emis bon fiscal, la punctul de lucru din ., faptă sancționată de art.11 lit.b din OUG 28/1999. Prin același proces-verbal s-a luat măsura complementară de suspendare a activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni, conform art. 14 alin. 2 din OUG 28/1999.
În raport de înscrisurile depuse de petentă, instanța a constatat că suma se gasea în casa de marcat pentru achitarea unei cantități de marfă. Astfel, deși factura în valoare 461,97 lei (fila 18) a fost emisă în data controlului, aceasta a ajuns la petenta, de la un furnizor aflat în județul M. la un interval scurt față de ora controlului (11), respectiv ora 13 (fila 20), fapt din care rezultă că petenta aștepta o comandă anterioară pentru marfa achitată în cunatum de 461,97 plus 55,06 lei taxa de curier. Acest aspect se coroborează și cu declarația martorului din nota explicativă (fila 38) întocmită cu ocazia controlului cât și cu declarația acestuia dată în fața instanței.
Sub aspectul legalității, instanța nu a constatat motive de nulitate absolută a procesului verbal de contravenție.
Sub aspectul temeiniciei, s-a retinut ca situația de fapt descrisă de agentul constatator și necontestată de petentă corespunde modelului abstract de conduită sancționat de norma de incriminare, respectiv art.11 lit.b din OUG 28/1999.
Conform art. 14 alin.2 din OUG 28/1999, instanța a constatat că sancțiunea complementară a suspendării activității se aplică în mod obligatoriu față de sancțiunea principală a amenzii. Totodată în cauză s-a dispus și confiscarea sumei de 556 lei.
Cu toate acestea, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, instanța a reținut că pedeapsa trebuie aplicată cu respectarea criteriilor prev. de 21 alineatul (1) din O.G. nr. 2/2001, conform căruia sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În prezenta cauză, petenta nu a respectat dispozițiile referitoare la înregistrările contabile însă în raport de suma efectiv găsită la data controlului, pentru care aceasta a justificat în mod pertinent scopul existenței acesteia, chiar dacă nu au fost întocmite documentele necesare, circumstanțele cauzei nu au relevat intenția petentei de a eluda dispozițiile legii în scopuri ilicite.
Instanța a apreciat că în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, sancțiunea amenzii în cuantum de 8000 de lei și confiscarea sumei de 556 lei sunt suficiente pentru a sancționa comportamentul petentei, însă sancțiunea complementară a suspendării activității pe o perioadă de 3 luni apare ca disproporționată față de gravitatea faptei săvârșite având consecințe deosebit de grave pentru societatea petentă dar și pentru angajații săi.
De asemenea, instanța a reținut că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicabilitatea art. 6 (Cauza A. . Belgiei, numerele 7299/75; 7496/76, Hotărârea din 10 februarie 1983, paragraful 29; Cauza C. contra României, numărul_/98, Hotărârea din 27 mai 2003, definitivă la_, paragraful 24) s-a statuat că analiza contestației trebuie să se facă asupra tuturor elementelor de fapt și de drept ale sancțiunii aplicate, dreptul de acces la instanță, presupunând existența unui tribunal de plină jurisdicție care să aibă posibilitatea ca prin decizia pronunțată să poată modifica elementele actului atacat, în conformitate cu situația de fapt și cu starea de drept pe care a identificat-o în urma desfășurării procedurii contradictorii, care să aibă atașate toate condițiile impuse de Convenție, rezultand din coroborarea normelor mai sus indicate că întinderea analizei instanței urmează să fie făcută și asupra măsurii suspendării activității pe o perioadă de 3 luni, criteriile individualizării urmând să fie reprezentate de gradul de pericol social și de proporționalitatea sancțiunii raportat la fapta săvârșită, condiții in care, instanța a admis în parte plângerea contravențională formulată și a dispus înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării activității pe o perioadă de 3 luni a punctului de lucru din ..
Petentul a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea hotararii apelate, in sensul admiterii plangerii si anularii in tot procesului verbal.
Apelantul nu a dezvoltat motivele de apel, aratand doar ca sentinta apelata este netemeinica si nelegala.
Intimata nu a depus intampinare.
Examinand hotararea apelata prin prisma dispoz. art. 476 si urm. NCPC, Tribunalul retine ca apelul apelantului este nefondat din urmatoarele considerente:
Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu încalca dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie.
Dupa cum a constatat si Curtea (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala (cum este calificata si materia contraventionala prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt îndeplinite doua conditii: respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la aparare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât si asigurarea posibilitatii petentei de a-si dovedi sustinerile, de a combate prezumtia de legalitate si temeinicie, permit aplicarea acestei prezumtii.
Prin procesul-verbal . nr._/11.07.2013 (fila 12), petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 8000 de lei pentru că avea în casa de marcat suma de 556 lei fără a fi emis bon fiscal, la punctul de lucru din ., faptă sancționată de art.11 lit.b din OUG 28/1999. Prin același proces-verbal s-a luat măsura complementară de suspendare a activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni, conform art. 14 alin. 2 din OUG 28/1999.
În raport de înscrisurile depuse de petentă, instanța de fond in mod corect a constatat că suma se gasea în casa de marcat pentru achitarea unei cantități de marfă. Astfel, deși factura în valoare 461,97 lei (fila 18) a fost emisă în data controlului, aceasta a ajuns la petenta, de la un furnizor aflat în județul M. la un interval scurt față de ora controlului (11), respectiv ora 13 (fila 20), fapt din care rezultă că petenta aștepta o comandă anterioară pentru marfa achitată în cunatum de 461,97 plus 55,06 lei taxa de curier. Acest aspect se coroborează și cu declarația martorului din nota explicativă (fila 38) întocmită cu ocazia controlului cât și cu declarația acestuia dată în fața instanței.
Sub aspectul legalității, corect s-a constatat ca nu exista motive de nulitate absolută a procesului verbal de contravenție.
Sub aspectul temeiniciei, s-a retinut corect ca situația de fapt descrisă de agentul constatator și necontestată de petentă corespunde modelului abstract de conduită sancționat de norma de incriminare, respectiv art.11 lit.b din OUG 28/1999.
Conform art. 14 alin.2 din OUG 28/1999, instanța a constatat că sancțiunea complementară a suspendării activității se aplică în mod obligatoriu față de sancțiunea principală a amenzii. Totodată în cauză s-a dispus și confiscarea sumei de 556 lei.
Cu toate acestea, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, instanța a reținut că pedeapsa trebuie aplicată cu respectarea criteriilor prev. de 21 alineatul (1) din O.G. nr. 2/2001, conform căruia sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În prezenta cauză, petenta nu a respectat dispozițiile referitoare la înregistrările contabile însă în raport de suma efectiv găsită la data controlului, pentru care aceasta a justificat în mod pertinent scopul existenței acesteia, chiar dacă nu au fost întocmite documentele necesare, circumstanțele cauzei nu au relevat intenția petentei de a eluda dispozițiile legii în scopuri ilicite.
In mod corect s-a apreciat că, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, sancțiunea amenzii în cuantum de 8000 de lei și confiscarea sumei de 556 lei sunt suficiente pentru a sancționa comportamentul petentei, însă sancțiunea complementară a suspendării activității pe o perioadă de 3 luni apare ca disproporționată față de gravitatea faptei săvârșite având consecințe deosebit de grave pentru societatea petentă dar și pentru angajații săi.
Corect s-a reținut că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicabilitatea art. 6 (Cauza A. . Belgiei, numerele 7299/75; 7496/76, Hotărârea din 10 februarie 1983, paragraful 29; Cauza C. contra României, numărul_/98, Hotărârea din 27 mai 2003, definitivă la_, paragraful 24) s-a statuat că analiza contestației trebuie să se facă asupra tuturor elementelor de fapt și de drept ale sancțiunii aplicate, dreptul de acces la instanță, presupunând existența unui tribunal de plină jurisdicție care să aibă posibilitatea ca prin decizia pronunțată să poată modifica elementele actului atacat, în conformitate cu situația de fapt și cu starea de drept pe care a identificat-o în urma desfășurării procedurii contradictorii, care să aibă atașate toate condițiile impuse de Convenție, rezultand din coroborarea normelor mai sus indicate că întinderea analizei instanței urmează să fie făcută și asupra măsurii suspendării activității pe o perioadă de 3 luni, criteriile individualizării urmând să fie reprezentate de gradul de pericol social și de proporționalitatea sancțiunii raportat la fapta săvârșită.
În privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).
În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Așadar, în speța de față, instanta de apel retine ca sarcina probei a revenit si revine petentului, aceasta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, s-a apreciat in mod corect că, în raport de probele administrate în cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat și nu a făcut dovada celor afirmate si sustinute in plangerea contraventionala.
Sub aspect sancționatoriu, astfel, in mod corect instanța de fond a reținut că sancțiunea aplicată îmbină caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, fiind respectate criteriile din cuprinsul prevederilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul – verbal, instanta de fond apreciind corect ca sunt suficiente aplicarea sanctiunii amenzii si a confiscarii sumei de bani obtinute prin neemitere de bonuri fiscale.
În consecință, apreciind in egala masura, că procesul-verbal este legal și temeinic, ca sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, iar înlocuirea amenzii cu avertismentul nu este oportună în prezenta cauză, instanta de control judiciar constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in cuprinsul careia sunt redate motivele de fapt si de drept care argumenteaza solutia.
Dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.480 NCPC, va respinge apelul ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat apelanta . SRL, cu sediul procesual ales în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul A. P. GARDA FINANCIARĂ C., cu sediul în București, ., sector 5, București, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 279/14.01.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
E. C. I.-L. O.-D.
GREFIER,
E. D.
Jud.fond. R.C. B.
Tehnored.jud.decizie.I.-L. O.-D./24.09.2014/4 ex.
| ← Pretentii. Sentința nr. 1614/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 21/2014.... → |
|---|
