Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 658/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 658/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 30818/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 658/2014
Ședința publică de la 30 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. N.
Judecător A. L. N.
Grefier E. N.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP_ formulat de apelantul S. V. domiciliat C., ., ., . în contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN CONSTANTA PRIN BIROUL RUTIER cu sediul în C., . nr. 244, jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 4828/30.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 16.09.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din cuprinsul prezentei decizii dată la care instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 23.09.2014 și apoi la data de 30.09.2014 când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului în contencios administrativ de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 15.11.2013 sub nr._, petentul contestator S. VALERIE a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/28.10.2013 întocmit de intimata I.J.P.CONSTANTA, prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 160 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.111 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002.
În motivarea plângerii, contestatorul a susținut, în esență, că faptele nu s-au intamplat asa cum au fost mentionate in continutul procesului verbal.
In drept au fost invocate dispozitiile OG 2/2001.
Intimata a formulat întâmpinare si a depus la dosar documentația aferentă procesului verbal: raportul agentului constatator .
Se arata in continutul intampinarii ca abaterea a fost constatata in mod direct si personal de politistul rutier, conform prevederilor art 109 din OUG nr 195/2002, nefiind intocmite alte acte de constatare.
Petentul nu a propus vreo probă în dovedirea susținerii sale.
Prin sentința civilă nr. 4828/30.04.2014 Judecătoria C. a respins ca nefondată plângerea, reținând următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/28.10.2013 încheiat de intimată la data de 28.10.2013, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 160 lei, reținându-se în fapt că în aceeași zi, la ora 12:10, a condus auto_ pe . a respectat indicatorul “accesul interzis”, fapta fiind prevazuta si sanctionata de art 111 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Raportat la temeinicia procesului verbal de contravenție, în prealabil instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură în faza de judecată garanțiile specifice pentru exercitarea efectivă a dreptului la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța i-a respectat petentului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia potrivit cu care situatia de fapt retinuta nu corespunde realitatii, nu au fost dovedite, petentul rezumându-se a face o simplă afirmație în acest sens. Mai mult, acesta nu a propus nicio probă prin plângerea formulată .
Din contră, instanța constată că săvârșirea faptelor reținute în sarcina petentului a fost percepută în mod direct, prin propriile simțuri, de către agentul constatator.
În drept, fapta petentului constă în a circula pe un drum fara a respecta indicatorul accesul interzis.
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal, instanța reține că petentul nu a înlăturat prezumția de veridicitate și autenticitate, fapta comisă de petent constituie contravenție, prevăzută de textul mai sus menționat.
În ceea ce privește individualizarea sancțiuniicontravenționale instanța constată că amenda aplicată petentului este în cuantumul prevăzut de lege, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită și de modul de săvârșire.
Împotriva acestei sentințe, in termen legal a declarat apel petentul.
În motivarea apelului a reiterat motivele invocate în cadrul plângerii contravenționale, respectiv că . de un ambuteiaj și a intrat pe . agentului de circulație, iar instanța nu a ținut cont de acest aspect.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 NCPC.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Procedând la judecata apelului prin prisma disp. art. 476 C.proc.civ, Tribunalul retine următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/28.10.2013 încheiat de intimată la data de 28.10.2013, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 160 lei, reținându-se în fapt că în aceeași zi, la ora 12:10, a condus auto_ pe . a respectat indicatorul “accesul interzis”, fapta fiind prevazuta si sanctionata de art 111 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002.
Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
Tribunalul constată că în mod corect prima instanța a reținut că probele administrate în cauză nu au reliefat o situație contrară celei reținute prin procesul verbal, astfel că procesul verbal se bucură în continuare de prezumția de temeinicie
Judecătorul fondului a făcut o corectă analiză a măsurii în care sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției pentru care s-a dispus sancționarea petentului, reținând în mod judicios că acesta se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, în condițiile în care apelantul petent nu și-a dovedi susținerile, simpla afirmație că situația de fapt nu corespunde realității nefiind suficientă pentru crearea unui dubiu asupra mențiunilor agentului constatator din cuprinsul raportului și al procesului verbal de contravenție.
Fără a mai relua considerentele expuse de judecătorul fondului – pe care instanța de control judiciar și le însușește, Tribunalul constată caracterul nefondat al apelului, care potrivit disp.art. 480 al.1 C.proc.civila, va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP_ formulat de apelantul S. V. domiciliat C., ., ., . în contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN CONSTANTA PRIN BIROUL RUTIER cu sediul în C., . nr. 244, jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 4828/30.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, din 30.09.2014
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. N. A. L. N.
GREFIER
E. N.
Red. Jud. fond. M. R.
Red. Jud. apel A.L.N./31.10.2014
4 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 607/2014.... | Pretentii. Sentința nr. 137/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








