Cerere în anulare ordonanţă - somaţie de plată. Sentința nr. 57/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 57/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 1004/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 57
Ședința publică din data de 05.03.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – M. C.
JUDECĂTOR – A. B. S.
GREFIER – I. T.
Pe rol soluționarea cererii în anulare ordonanță – somație de plată, formulată de petenta-debitoare ., cu sediul în M., ..10F, J. C., în contradictoriu cu intimata-creditoare . SRL, cu sediul în C., ..2A, J. C., îndreptată împotriva sentinței civile nr. 4763/19.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, grefierul învederând și faptul că, prin Serviciul Registratură, intimata-creditoare a depus întâmpinare, după care,
Instanța procedează la rectificări în sistemul Ecris, în ceea ce privește calitatea părților, acestea fiind: petenta-debitoare . și intimata-creditoare . SRL.
În baza dispozițiilor art 244 Noul Cod de procedură Civilă, instanța constată cercetarea procesului încheiată, stabilește termen privind dezbaterea fondului cauzei, în această ședință publică și reține cauza în pronunțare cu privire la cererea în anulare formulată împotriva sentinței civile nr. 4763/19.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
TRIBUNALUL
La 07.02.2014 . a formulat cerere în anulare a sentinței civile nr. 4763/2013 pronunțată de Tribunalul C..
În fapt creditoarea a solicitat obligarea societății debitoare la plata sumei de 4115,98 lei reprezentând debitul aferent perioadei aprilie 2012- martie 2013 și penalități.
Debitoarea a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului C., caracterul nefondat al pretențiilor atât sub aspectul recunoașterii serviciilor prestate, legalității penalităților imputate cât și prin invocarea contractului încheiat de părți, s-a invocat caracterul inadmisibil al cererii.
Tribunalul C. prin sentința civilă nr. 4783/2013 a respins excepția necompetenței materiale, a admis acțiunea.
Motivele cererii în anulare:
- În mod greșit instanța a respins excepția necompetenței materiale iar hotărârea judecătoreascănu cuprinde motivele pentru care a înlăturat excepția .
În mod greșit instanța de fond a reținut faptul că prin art. 36 din Legea nr.
101/2006 se reglementează o competență specială, derogatorie în cazul litigiile între prestatorii de servicii de salubritate și beneficiarii finali .
Raporturile juridice care iau naștere în baza legii nr. 101/2006 pot fi împărțite în două categorii: raport de drept administrativ și raporturi juridice de drept privat.
Având în vedere natura specială a raporturilor juridice ce se nasc din prestarea serviciilor de salubrizare, apare evident și normal, raportat și la dispozițiile de drept comun faptul că instanța de contencios administrativ va fi competentă numai în privința raporturilor juridice de drept administrativ în care parte este o autoritate publică iar instanța de drept comun este competentă în privința tuturor celorlalte raporturi juridice de drept privat, cum este cazul raporturilor care se stabilesc între operatorii serviciului de salubrizare și utilizatorii acestui serviciu.
Instanța a interpretat greșit art. 36 din legea nr. 101/2006.
În cadrul serviciilor de salubritate există o componență prestată direct către autoritățile locale care sunt facturate direct autorităților locale .
Costul serviciului este suportat direct de utilizator numai în situația prezentată la art. 26 alin.1 lit. A, în celelalte cauze contravaloarea serviciilor este facturată autorităților locale și se suportă de către acestea, sumele fiind în final recuperate de la utilizatori prin intermediul taxelor speciale aplicate.
Potrivit art. 25 din Lege, în prestarea activității sunt acordate de către autoritățile locale subvenții suportate din bugetul local prin care sunt asigurate parțial cheltuieli aferente prestării serviciului, subvenții care în măsura în care nu sunt achitate în termen pot da naștere unor litigii între societatea prestatoare și autoritățile locale.
Competența soluționării litigiilor vizând raporturile directe între prestatorii de servicii și utilizatori sunt reglementate de art. 36 alin.2.
Se invocă argumentul de analogie”ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet” respectiv acolo unde există aceleași rațiuni, trebuie aplicată aceeași lege.
Din interpretarea coroborată cu art. 36 alin.1, art. 42 alin.2, art. 51 alin. 3 și 4 din Legea nr. 51/2006 rezultă că instanța de drept comun este competentă și soluționează prezentul litigiu.
- Pe fondul cauzei se arată:
a). contravalorile serviciilor sunt calculate în funcție de serviciile efectiv prestate raportate în cazul persoanelor juridice la suprafața deținută, cantitatea de deșeuri estimată și numărul de pubele/ recipiente necesare.
La data încheierii contractului s-a stabilit un număr de 19 europubele rezultând o cantitate de 9,872mc.
Ulterior au intervenit modificări aferente situației avute în vedere la momentul încheierii contractului, ceea ce trebuie să conducă schimbarea tarifului aferent. Creditoare a refuzat acceptarea modificărilor contractului deși în august 2012 debitoarea și-a întrerupt activitatea.
Instanța a respins această apărare reținând că începând din 02.10.2012 a fost facturată o cantitate mai mică, omițând a reține și reducerea cantității nu a avut o acoperire contractuală în condițiile în care creditoarea a refuzat încheierea unui act adițional.
Prin urmare creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.
b). Instanța a reținut în mod nelegal penalitățile de 1% pe zi întârziere fără să aibă în vedere că în cazul serviciilor publice cuantumul și modul de calcul al penalităților este reglementat în mod expres prin dispoziții legale de la care nu se pot deroga.
Referitor la cuantumul penalităților se invocă art. 42 alin.10, art. 7 lit.b, art. 14 alin.2 lit.a din anexa 1 la Ordinul ANRSC 112/2007, art. 120 alin.7 din OG nr. 92/2003.
În aceste condiții cu încălcarea Legii nr. 51/2006, Legii nr. 101/2006 și Ordinului 112/2007 creditoarea a imputat penalități peste cuantumul prevăzut de lege.
Cu privire la data scadentă a facturilor contestate conform Legii nr. 51/2006 și Ordinului nr. 112/2007, în mod greșit creditoarea a calculat penalități de întârziere începând cu a 15 zi de la data emiterii facturii și nu de la data comunicării acesteia .
Se invocă nelegalitatea imputării unor penalități cu depășirea debitului principal în raport de art. 14 alin 2, lit c din ordinul 112/2007.
Prin pozițiile procesuale exprimate de părți, pentru soluționarea justă a cauzei este imperativ necesară administrarea unui probatoriu complet vizând stabilirea legalității contractului încheiat de părți, stabilirea condițiilor de derulare a contractului, demersurile efectuate în vederea modificării condițiilor contractuale, determinarea condițiilor efective ce puteau fi tarifate, dubla tarifare de către creditoare atât a debitoarei cât și a societății ce a preluat începând din anul 2012 activitatea de termoficare în Municipiul M. .
Prin urmare apreciază că ordonanța de plată este inadmisibilă.
În dovedirea cererii depune înscrisuri.
Creditoarea prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii.
Procedând la judecarea cerii în anulare se reține:
Tribunalul C. a fost investit la 14.10.2013 și cu cerere privind ordonanța de plată pentru suma de 4115,98 lei reprezentând contravaloare prestații perioada aprilie 2012 martie 2013, 14.177,45 lei penalități raportate la debit calculate de la data scadenței până la 01.08.2013, penalități de 1% zi întârziere în continuare până la stingerea integrală a debitului.
Cu privire la competența instanței se reține:
Conform art. 1015 Cod prt.civ. competența de soluționare a ordonanței de plată aparține instanței competentă să judece fondul cauzei.
Art. 36 din legea nr. 101/2006 stabilește competența instanței astfel:
- alin. 1 arată că litigiile patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea și executarea contractelor reglementate de Legea nr. 101/2006, precum și cele izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanței de contencios administrativ.
- alin. 2 arată că soluționarea litigiilor civile și de muncă se face de instanța de judecată competentă în condițiile legii.
Art. 51 alin.3 din legea nr. 51/2006 reprezintă cadrul general și stabilește competența de soluționare a litigiilor izvorâte din această lege în favoarea instanței judecătorești competente potrivit legii.
Prin art. 36 alin.1 din legea nr. 101/2006 legiuitorul a înțeles să dea în competența instanței de contencios administrativ toate litigiile izvorâte din neplata serviciilor furnizate/prestate, fără a se face vreo distincție după calitatea operatorului sau utilizatorului.
Având în vedere că art. 36 alin.1 se referă la toți utilizatorii conform Legii 101/2006 fără a face vreo referire la calitatea de persoane fizice, persoane juridice, autorități publice, instanța va înlătura susținerile contestatorului cu privire la competența instanței de contencios administrativ doar în privința raporturilor de drept administrativ.
În concluzie se apreciază că instanța a respins excepția necompetenței cu aplicarea și interpretarea corectă a legii.
Cu privire la fondul cauzei se reține că debitoarea a invocat faptul că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1013 și următoarele Cod pr.civ.
S-a arătat că deși începând din august 2012 societatea debitoare și-a întrerupt activitatea iar spațiile deținute au fost predate Municipiului Medgidia ca urmare a denunțării contractului de gestiune delegată, creditoarea a făcut același tarif atât debitoarei cât și noului operator.
În privința penalităților de întârziere s/a invocat faptul că sunt calculate nelegal cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 51/ 2006 în ceea ce privește cuantumul cât și data scadenței.
Debitoarea a apreciat că în raport de susținerile părților, obiecțiilor și apărărilor privitoare la inexistența raportului obligațional conferă cererii un caracter contencios, ce impune administrarea unui probatoriu specific dreptului comun motiv pentru care în raport de art. 1070 alin.2 Cod pr.civ. a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de ordonanță de plată.
Conform art. 1023 alin.3 Cod pr.civ. prin cererea în anulare se poate invoca numai nerespectarea cerințelor prevăzute de prezentul titlu pentru emiterea ordonanței de plată, precum și dacă este cazul de stingere a obligațiilor ulterioare emiterii ordonanței de plată.
Pe parcursul soluționării ordonanței de plată debitoarea a contestat creanța, atitudine relevantă, întrucât de poziția debitorului depinde modul de soluționare a cererii creditoarei în condițiile art. 1020 și 1021 NCPC.
În raport de apărările debitoarei referitoare atât la cuantumul debitului principal ( se invocă neexecutarea obligațiilor de către contestatoare începând cu august 2012 când debitoarea și-a încetat activitatea, lipsa unei convenții pentru stabilirea cantității de deșeuri începând cu luna octombrie 2012, dubla facturare începând cu august 2012 atât debitoarei cât și noului operator ce a preluat activitatea debitoarei, dar și cuantumului penalităților în ceea ce privește cuantumul, data scadentă a facturilor, nelegalitatea imputării unor penalități ce depășesc debitul principal) se apreciază că este necesară administrarea unui probatoriu complex pentru stabilirea caracterului cert, lichid și exigibil al creanței.
În aceste condiții utilizarea procedurii ordonanței de plată este inadmisibilă fiind aplicabile dispozițiile art. 1020 alin.2 cod pr.civ..
Pentru aceste considerente în baza art. 1023 alin.3 și 6 NCPC instanța va admite cererea în anulare, va anula ordonanța de plată nr. 4763?2013 emisă de Tribunalul C..
În conformitate cu art. 453 NCPC va obliga intimata către contestatoarea / debitoare la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru. )
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea în anulare formulată de petenta-debitoare ., cu sediul în M., ..10F, J. C., în contradictoriu cu intimata-creditoare . SRL, cu sediul în C., ..2A, J. C., îndreptată împotriva sentinței civile nr. 4763/19.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr. 8859/19.12.2013.
Anulează Ordonanța de plată (sentința civilă nr. 4763/19.12.2013 emisă de Tribunalul C.).
Obligă intimata . SRL, la plata către petentul . a cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei.
Pronunțată în ședință publică azi 05.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. A. B. S.
GREFIER,
I. T.
jud.fond. E.C.
red./dact.jud. M.C. 26.03.2014
Tehnored.gref. E.N. 02.04.2014/4 ex.
| ← Pretentii. Încheierea nr. 1393/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Somaţie de plată. Sentința nr. 99/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
