Somaţie de plată. Sentința nr. 99/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 99/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 10029/118/2013

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă Nr. 99

Ședința publică de la 16 Ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. C.

GREFIER: E. D.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect somație de plată formulată de creditoarea . SRL, cu sediul în C., .. 2A, Pavilion Administrativ, parter, Cam. 1, jud. C., în contradictoriu cu debitoarea . sediul în C., ., jud. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art. 155 NCPC.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;

În temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 101/2006 instanța se declară competentă material și teritorial în soluționarea cererii.

Instanța în temeiul art. 238 Cod procedură civilă estimează durata procesului la o zi.

În temeiul disp. art. 255 cu ref. la art. 258 NCPC instanța încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisuri.

Instanța, reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de prevederile art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, în temeiul dispozițiilor art. 244 NCPC constată încheiată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare asupra cererii.

TRIBUNALUL,

Asupra cererii de față:

1. Obiectul și părțile litigiului.

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. – Secția contencios administrativ și fiscal, sub nr._, reclamanta .” SRL a chemat în judecată debitoarea .>solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună emiterea ordonanței de plată pentru următoarele sume: 24.251,48 lei - cval.prestații de salubrizare aferente perioadei decembrie 2012-septembrie 2013; 40.810,67 lei - penalități de întârziere în procent de 1% aferente debitului principal, calculate de la scadență și până la 21.11.2013, precum și a penalităților, în continuare, de 1% zi întârziere, calculate de la 22.11.2013 și până la achitarea efectivă a debitului;

S-a solicitat obligarea pârâtei debitor la plata cheltuielilor de judecată in cuantum de 572 lei constand in taxa judiciar ade timbru si onorariu avocat.

În motivarea demersului judiciar, reclamanta-creditor arată că este titulara unei creanțe certe, lichide și exigibile, care are izvor contractual.

Arată reclamanta creditor că și-a executat obligațiile asumate prin contractul de prestări servicii înregistrat sub nr._/23.04.2012, în vreme ce pârâta nu și-a executat obligația corelativă, de plată a contravalorii serviciilor de care a beneficiat.

Susține creditoarea că cele 27 facturi fiscale emise pentru prestațiile efectuate – valoare însumată de 24.251,48 lei nu au fost contestate, dar nici nu a fost onorate la plată, deși datoria este scadentă.

Menționează reclamanta că necontestarea debitului, în condițiile convenite – potrivit art.14 din contract, echivalează cu acceptarea la plată a facturilor.

Se mai arată că, tot convențional, părțile au convenit că pentru neexecutarea la scadență a obligației de plată, sunt datorate penalități de 1% pe zi întârziere, raportate la nivelul debitului.

Susține reclamanta că, în raport de disp.art.1270 c.civ. care consacră forța obligatorie a contractelor valabil încheiate, legitimându-se ca titulară a unei creanțe certe, lichide și exigibile este îndreptățită să solicite obligarea pârâtei debitor la îndeplinirea exactă a obligației, respectiv atât plata debitului, cât și a penalităților stabilite convențional – de la data scadenței și până la data achitarii integrale a debitului.

Reclamanta invederează că în data de 17.10.2013, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și conținut declarat, trimisă prin poștă, i-a comunicat pârâtei debitoare somația de plată nr._/11.10.2013.

În dovedirea susținerilor sale, reclamanta solicită administrarea probei cu înscrisuri.

1.2.Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare, nu a contestat creanța invocată de reclamanta-creditor.

2. Tribunalul,

în considerarea disp.art.1015 NCPC, verificându-și competența de soluționare a cererii, reține spre soluționare cererea, a cărei analiză relevă următoarele:

Reclamanta creditor a comunicat pârâtei debitor, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și conținut declarat, somația de plată nr._/11.10.2013.

Cum pârâta debitor nu a dat curs somației, a fost investită instanța cu soluționarea prezentei cereri.

Izvorul creanței invocate de reclamanta-creditor îl constituie contractul de prestare a serviciului de salubrizare, contract sinalagmatic care consacră drepturi și obligații reciproce în sarcina părților semnatare.

Contravaloarea serviciului de salubrizare, înscrisă în facturile fiscale - anexate cererii nu a fost contestată, probând astfel obligația de plată, pentru sumele înscrise în petitul cererii introductive astfel cum a fost precizata.

Este de principiu că, în cazul neexecutării sau executării cu întârziere a obligațiilor contractuale, creditorul este îndreptățit să solicite repararea prejudiciului suferit prin obligarea debitorului la plata sumelor de bani reprezentând prețul prestațiilor efectuate și neachitate, dar și prin obligarea debitorului la plata de daune interese.

Daunele interese trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului cauzat, cu condiția să se facă dovada întinderii daunelor suferite ca urmare a neexecutării sau executării cu întârziere a obligațiilor.

Cum părțile și-au însușit clauzele inserate în contract, reclamanta a procedat la calculul penalităților de întârziere, în considerarea clauzei penale, potrivit cu care:

„ Neachitarea facturii la scadență atrage penalități de 1% zi întârziere calculate la debitul restant. Valoarea totală a penalităților poate depăși cuantumul debitului și se constituie în venit al operatorului”.

Cuantumul penalităților – astfel cum a fost determinat prin tabelul anexat cererii introductive, nu a fost contestat de către pârâtă.

Analiza relevă că, pentru perioada de întârziere, corect determinată în raport de scadența fiecăreia din facturi, penalitățile pe zi întârziere au fost calculate în acord cu clauza penală inserată la art.19 din contract.

Cum obligația de plată nu a fost executată, răspunderea contractuală a pârâtei debitor urmează a fi antrenată prin obligarea sa la plata debitului, dar și a penalitățile de întârziere stabilite convențional, prin clauza penală inserată la art.19.

Identificând raportul juridic pe coordonatele textului art.1013 NCPC atât în privința obiectului obligației, a probei acestuia, cât și a celorlalte caractere ale creanței, Tribunalul va obliga pârâta debitor să achite reclamantei creditor următoarele sume: 24.251,48 lei - cval.prestații de salubrizare aferente perioadei decembrie 2012-septembrie 2013; 40.810,67 lei - penalități de întârziere în procent de 1% aferente debitului principal, calculate de la scadență și până la 21.11.2013, precum și a penalităților, în continuare, de 1% zi întârziere, calculate de la 22.11.2013 și până la achitarea efectivă a debitului;

În considerarea disp.art.1021 alin.3 NCPC, instanța va stabili un termen de plată de 30 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.

Culpa procesuală a pârâtei va fi sancționată prin obligarea acesteia – în temeiul art.453 NCPC, la plata către reclamantă a sumei de 572 lei - cheltuieli judiciare avansate și dovedite (taxă judiciară de timbru și onoraru avocat).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de creditoarea . SRL, cu sediul în C., .. 2A, Pavilion Administrativ, parter, Cam. 1, jud. C., CUI_, atribut fiscal RO, număr de ordine în registrul Comerțului J_, cont deschis la Raiffeisen Bank SA, Sucursala C. cu nr. RO72 RZBR_ 3252, în contradictoriu cu debitoarea . sediul în C., ., jud. C., CUI_, atribuit în data de 23.03.1998, număr de ordine în registrul Comerțului J_ .

Obligă debitorul să achite creditoarei, în termen de 30 zile de la comunicare, următoarele sume:

-_,48 lei reprezentând contravaloare prestații de salubrizare pentru perioada decembrie 2012-septembrie 2013;

- 40.810,67 lei, reprezentând penalități de întârziere în procent de 1 % pe zi raportate la debitul neachitat, calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 21.11.2013;

- penalități convenționale de 1 % pe zi aferente debitului neachitat, curse în continuare, respectiv de la data de 22.11.2013 și până la plata integrală a debitului.

Obligă debitoarea la plata cheltuielilor de judecată către creditoare în valoare de 572 lei reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu avocat.

Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.01.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. C. E. D.

Tehnored.Jud. E.C../7.02.2014 / 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 99/2014. Tribunalul CONSTANŢA