Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Sentința nr. 711/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 711/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 10225/118/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECTIA
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 711
Ședința publică din data de 28 FEBRUARIE 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. B. S.
GREFIER – G. M.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal având ca obiect comunicare informații de interes public Legea 544/2001 - formulată de reclamanta S.C. Z. T. S.R.L., cu sediul social în C., ., județul C., în contradictoriu cu pârâții M. C. PRIN PRIMAR și P. M. C., ambii cu sediul în C., ., județul C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. D. M. pentru reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.153 și urm.C.proc.civilă.
Grefierul de sedintă, in referatul cauzei, evidentiază partile, obiectul litigiului, modalitatea de indeplinire a procedurii de citare si stadiul procesual. Se arată că la data de 27.02.2014 reprezentantul convențional al pârâților a depus cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă și un set de înscrisuri cu care face dovada imposibilității de prezentare pentru termenul din data de 28.02.2014, precum și dovada cheltuielilor de judecată.
În temeiul disp. art. 22 din Legea nr. 554/2001 instanța se declară competentă material și teritorial în soluționarea acțiunii.
La interpelarea instanței reprezentantul convențional al reclamantei arată că i-au fost comunicate înscrisurile solicitate.
Instanța acordă cuvântul în probațiune.
Reprezentantul convențional al reclamantei solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisurile aflate la dosar și depune contractul de asistență juridică încheiat în cauză.
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 292 Cod procedură civilă constată pertinentă și concludentă soluționării cauzei administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și o încuviințează.
Reprezentantul convențional al reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.
Față de dispozițiile art. 244 Cod procedură civilă instanța declară cercetarea procesului încheiată.
Având în vedere dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă și poziția procesuală a reprezentantului convențional al reclamantei în sensul că nu mai sunt cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra excepțiilor: lipsei calității procesuale pasive a Primarului M. C., lipsei de obiect a acțiunii, lipsei de interes în susținerea acțiunii, precum și asupra fondului litigios.
Reprezentantul convențional al reclamantei solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Primarului M. C. față de disp. art. 2 lit. a și b din Legea nr. 544/2001, coroborate cu disp. art.61 alin. 1 din Legea nr. 215/2001. Apreciază că interesul a fost epuizat, solicită admiterea excepției lipsei de obiect și consideră că prezenta cauză a rămas fără obiect. Totodată, solicită obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Față de dispozițiile art. 394 Cod procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra excepțiilor: lipsei calității procesuale pasive a Primarului M. C., lipsei de obiect a acțiunii, precum și asupra fondului litigios.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de chemare în judecată de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C. - Secția contencios administrativ și fiscal sub nr._, reclamantul S.C. Z. T. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. C. PRIN PRIMAR și P. M. C.:
- obligarea pârâților la comunicarea informațiilor solicitate prin cererea nr. 1163/29.10.2013;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată .
Motivează în fapt cererea arătând, în esență, că prin cererea nr. 1163/29.10.2013 a solicitat pârâtului, în temeiul Legii nr. 554/2001, să-i comunice o xerocopie după procesul-verbal privind deschiderea ofertelor și atribuirea contractului nr._/18.12.2007 către S.C. POMACOST S.A. prin procedura cerere de ofertă .
Răspunsul pârâtului comunicat prin adresa nr._/14.11.2013 reprezintă un refuz nejustificat de a soluționa cererea și o vătămare a drepturilor conferite de Constituția României și Legea nr. 544/2001.
În drept invocă disp. Legii nr. 544/2001 și Legii nr. 544/2004.
Depune împreună cu cererea de chemare în judecată înscrisurile: cererea nr. 1163/29.10.2013 și dovadă de comunicare; adresa nr._/29.11.2009 a Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice; adresa nr._/14.11.2013 a Primăriei Mun. C. .
Pârâții legal citați au formulat întâmpinare la data de 06.01.2014 prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. M. C., întrucât înscrisurile solicitate nu se află în posesia acestuia, primarul nefiind parte în cadrul procedurii de achiziție. Pe fondul cererii solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată întrucât înscrisul solicitat a fost deja comunicat reclamantului.
Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la data de 15.01.2014 pârâții au invocat excepțiile lipsei de obiect a acțiunii, respectiv a lipsei de interes în susținerea acțiunii, întrucât înțelege să pună la dispoziția reclamantului înscrisurile solicitate de către acesta . Solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Depune împreună cu notele scrise Procesul verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr._/11.12.2007 și Raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică nr._/12.12.2007.
Potrivit art. 248 alin.1 Cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei,
Și asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. M. C., în raport de dispozițiile art. 62 alin.1 din Legea nr.215/2001 Republicată urmează a respinge ca nefondată excepția invocată, împrejurarea că nu a fost parte în procedura de achiziție publică fiind nerelevantă în condițiile în care informațiile de interes public solicitate sunt în posesia autorității publice pe care o reprezintă.
Asupra excepției rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, se constată că pretenția concretă a reclamantului s-a realizat prin comunicarea de către instanța de judecată a înscrisurilor depuse de către pârâți la dosarul cauzei.
Cum însă obligația de comunicare a informațiilor publice nu a fost executată de către pârâți, în sensul comunicării de către aceștia a înscrisurilor solicitate către reclamant, neputându-se reține culpa procesuală a reclamantului în sesizarea instanței de judecată, reclamantul este cel îndreptățit la a-i fi plătite cheltuielile de judecată și nu pârâții, drept pentru care în temeiul art. 453 și urm. Cod procedură civilă instanța de judecată va obliga pârâții la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză - onorariu de avocat în sumă de 50 lei .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului primarul M. C..
Admite excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată .
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. Z. T. S.R.L., cu sediul social în C., ., județul C., înregistrată sub nr. J_, CUI RO18395493, C. BANCAR ro75 OTPV_ RO02 deschis la OTP BANK C., în contradictoriu cu pârâții M. C. PRIN PRIMAR și P. M. C., ambii cu sediul în C., ., județul C., ca rămasă fără obiect .
Obligă pârâții la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică azi, 28.02.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
A. B. S. G. M.
Tehnored. jud. S.A.B.
5 ex./12.03.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 22/2014.... | Pretentii. Sentința nr. 246/2014. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








