Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 818/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 818/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 4886/118/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.818 /CA
Ședința publică din 12.03.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. N.
GREFIER: D. V. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant C. G., cu domiciliul în C., ., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. PENTRU ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul ales în C. .. 18, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 26.02.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din cuprinsul prezentei hotărâri.
Instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.03.2014, când s-au hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față reține:
Prin cererea adresată Tribunalului C. – Secția de C. Administrativ și Fiscal, înregistrată la data de 08.05.2013, contestatoarea C. G. în contradictoriu cu Direcția Regională a Finanțelor Publice G. – AJ.F.P C. a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună:
1.anularea Deciziei 349/29.10.2012 pentru soluționarea contestației,
2.anularea Deciziilor nr._/ 17.07.2006, respectiv nr._/31.12.2011 cu consecința radierii din evidențele organului fiscal a debitului fiscal rezultând din decizia_/17.07.2006,
3. în subsidiar, obligarea intimatei la radierea debitului în cuantum de 311 lei, ca efect al intervenirii prescripției executării silite.
În motivare arată contestatoarea faptul că la data de 23.05.2011 a fost comunicată decizia_/31.12.2011 prin care a fost stabilită în sarcina sa obligația de plată a sumei de 25 de lei reprezentând accesorii ale unor diferențe de impozit anual de regularizat, stabilite conform art. 119 din OG 92/2003.
Urmare a faptului că are calitate de pensionar din 2004, arată contestatoarea, eventuala regularizare de impozit ar fi putut fi urmarea veniturilor salariate anului 2004, respectiv pentru sumele de 171 lei reprezentând debit principal și 140 lei accesorii.
Organul fiscal precizează contestatoarea, susține că nu a fot depusă declarația privind veniturile realizate în anul 2000,motiv pentru care a fost emisă din oficiu Decizia impunere nr._/17.07.2006, prin care a fost stabilită o diferență de plată de 171 lei. Urmare a stabilirii debitului principal, se arată, au fost calculate accesorii pentru perioada 31.12.2010 – 31.12.2011 și a fost emisă decizia nr._/31.12.2011, alte titluri de creanță nefiind comunicate.
Împotriva actelor administrativ fiscale menționate, a fost formulată contestație, soluționată în sensul respingerii prin decizia 349/29.10.2012.
Apreciază ca nelegală emiterea deciziei_/17.07.2006, întrucât a intervenit prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale. Întrucât se susține că nu a depus declarația de venit global aferentă anului 2000, în speță erau incidente dispozițiile art. 58 al.1 OG 73/1999, precum și ale OG 70/1997 privind controlul fiscal art. 21.al.1 lit.a, cu referire și la art. 83 al.2 din OG 92/2003, relativ la termenul de prescripție. Or în condițiile în care declarația de venit global aferentă anului 2000 trebuia depusă până cel târziu la 31.03.2001, iar termenul de prescripție este de 5 ani, rezultă că putea fi emisă decizia pentru stabilirea diferenței de impozit pentru anul 2000, cel târziu la data de 31.03.2006, însă în speță decizia a fost emisă la data de 17.07.2006.
Un al motiv de nelegalitate invocat de contestatoare privește necomunicarea potrivit art. 44 din OG 92/2003 a deciziei emisă la 17.07.2006, care astfel nu a produs efecte juridice, nefiind opozabil, iar obligația de plată nu este scadentă.
În ceea ce privește decizia_/31.12.2011, apreciază de asemenea în sensul nelegalității emiterii sale în condițiile necomunicării actului inițial prin care a fost efectuată regularizarea de impozit. În speță arată contestatoarea sunt aplicabile dispozițiile art. 11 al.2 din OG 92/2003, în forma în vigoare la data de 17.07.2006, iar pentru că obligație principală nu a fost comunicată, aceasta nu este scadentă.
Un alt motiv de nelegalitate invocat vizează prescripția executării silite prin raportare la art. 128 al.1 din OG 92/2003, astfel că în situația în care nu a fost efectuat un act de punere în executare, nu este incident un caz de întrerupere sau suspendare a executării, termenul de prescripție împlinindu-se la 01.01.2012. În atare situație devin incidente dispozițiile art. 131 din OG 92/2003, fiind necesar ca organul de executare să înceteze executarea silită și implicit radierea din evidențele fiscale a debitului pretins.
În susținere a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri (filele 14 -32, 47-61)
Intimata, legal citată a depus întâmpinare (filele 66-67) prin care invocă tardivitatea modificării cererii, iar pe fond solicită respingerea contestației motivat de faptul că decizia contestată emisă în anul 2006 a fost legal comunicată cu confirmare de primire, fiind emisă în termenul legal de prescripție stabilit prin art. 91 din OG 92/2003.
În apărare au fost atașate, în copie, înscrisuri ( filele 68 - 106)
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul reține următoarele :
Prin Decizia de impunere anuală nr._/11.07.2006 a fost stabilită în sarcina contestatoarei obligația de plată a sumei de 171 lei cu titlu de impozit anual de regularizat pentru anul 2000.
Prin Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.12.2011 în sarcina contestatoarei a fost stabilită obligația de plată a sumei de 25 lei reprezentând accesorii privind diferențele de impozit anual de regularizat.
Împotriva acestor acte administrativ fiscale contestatoarea a formulat contestație potrivit art. 205 și urm din OG 92/2003, soluționată în sensul respingerii contestației prin Decizia 349/29.10.2012.
Pentru a dispune astfel a reținut intimata incidența dispozițiilor art. 16,art. 119, 120 din OG 92/2003. Cu privire la termenele de prescripție apreciază intimata asupra incidenței disp. art. 231 din OG 92/2003, art. 23, 91,93, 134, 137, 138, 140 din OG 61/2002 privind colectarea creanțelor bugetare. Sunt invocate de asemenea disp. art. 44,45, 111 din OG 92/2003, art.84 din legea 571/2003.
Apreciază totodată că dreptul organului fiscal nu s-a prescris întrucât petenta a luat cunoștință de obligațiile de plată aferente anului 2000, conform confirmării de primire la data de 18.07.2006, cu toate că nu a fost emis un act începător al executării silite.
În speță reține intimata faptul că în anul 2000 contestatoarea a realizat venituri din salarii și întrucât nu a depus declarația privind veniturile realizate, organul fiscal a emis din oficiu decizia de impunere nr._/11.07.2006, prin care a fost stabilită o diferență de plată de 171 lei. Pentru neîndeplinirea obligației de plată a debitului au fost calculate obligații fiscale accesorii pentru perioada 31.12.2010 – 31.12.2011, în sumă de 25 de lei, fiind emisă decizia nr._/31.12.2011, comunicată de asemenea în interiorul termenului de prescripție.
Relativ la acest aspect invocă intimata disp. art. 59 al.1 din OG 73/1999, art. 21 din OG 70/1997, art. 23, 81 al.4 din OG 92/2003.
Analizând criticile formulate de contestatoare instanța observă că acestea fac trimitere la incidența dispozițiilor privind prescripția organului fiscal de a stabili obligații fiscale, inopozabilitatea actului administrativ fiscal prin prisma necomunicării acestuia, respectiv prescripția dreptului de a solicita executarea silită.
În speță, după cum se reține, contestatoarea nu a procedat la depunerea declarației pentru venitul global pentru anul 2000, situație în care organul fiscal a emis din oficiu declarația de impunere contestata, respectiv_/11.07.2006 stabilind o diferență de impozit de 171 lei.
În referire la aspectul privind comunicarea actelor administrativ fiscale contestate Tribunalul o apreciază ca neîntemeiată, decizia nr._/ 11.07.2006 fiind comunicată destinatarului la adresa de domiciliu, sub semnătură de primire potrivit confirmării de primire atașată la fila 87, aspect confirmat și prin situația atașată la fila 94, din care rezultă data comunicării corespondenței, respectiv a scadenței debitului.
Se poate observa că potrivit art.175 respectiv art. 177 din OG 92/2003 (în forma în vigoare la data de referință) reclamanta avea posibilitatea de a contesta titlul de creanță, în termen de 30 de zile de la data comunicării acestuia, sub sancțiunea decăderii, dovadă care în speță nu a fost efectuată potrivit înscrisurilor atașate la dosar. Contestația formulată în cursul anului 2012 cu privire la actul administrativ fiscal reprezentat de decizia_/11.07.2006, apare în aprecierea instanței ca fiind tardivă, în situația în care comunicarea acestuia a avut loc în cursul anului 2006.
De asemenea, se poate observa că obligația de comunicare a fost îndeplinită și în ceea ce privește Decizia de calcul cu privire la obligațiile accesorii nr._/31.12.2011 (fila 106)
După cum a fost reținut anterior obligația de plată a debitului principal stabilită prin decizia_/11.07.2006 nu a fost contestată potrivit dispozițiilor legale menționate, anulată sau stinsă prin plată, astfel că în mod corect a fost reținută incidența dispozițiilor art. 119, 120 din OG 92/2003 relativ la determinarea accesoriilor aferente debitului principal. Mai mult, după cum se poate observa în speță au fost emise pentru același debit principal și deciziile de calcul accesorii la data de 06.12.2007 sub nr. 332( fila 49), nr._/13.01.2009 (fila 50), nr._/14.01.2010 (fila 53), nr._/31.12.2010 (fila 55), respectiv nr._/31.12.2012 (fila 60), care nu fac obiectul prezentei contestații.
În referire la criticile privind incidența termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, instanța apreciază în sensul că aceste susțineri era necesar a fi valorificate prin contestația formulată în termenul stabilit de lege pentru obligația de plată stabilită prin decizia_/11.07.2006, potrivit disp. art. 137 din OG 92/2003, în forma în vigoare la data de referință. titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În ceea ce privește obligația de plată a accesoriilor stabilite potrivit deciziei_/31.12.2011, instanța apreciază prin raportare la disp. art. 91-92 din OG 92/2003, în sensul că dispozițiile menționate nu au incidență, în cauză fiind emise astfel cum a fost reținut anterior, ulterior comunicării deciziei_/11.07.2006 și deciziile de calcul accesorii la data de 06.12.2007 sub nr. 332( fila 49), nr._/13.01.2009 (fila 50), nr._/14.01.2010 (fila 53), nr._/31.12.2010 (fila 55), respectiv nr._/31.12.2012 (fila 60)
Relativ la critica privind prescripția dreptului de a solicita executarea silită, instanța apreciază că aceasta poate fi valorificată în cadrul contestației la executare, în situația în care este pornită executarea silită pentru realizarea debitului.
Față de aceste considerente, Tribunalul apreciază asupra caracterului neîntemeiat al criticilor formulate, urmând a dispune în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată, contestația formulată de reclamant C. G., cu CNP_ și cu domiciliul în C., ., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. PENTRU ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul ales în C. .. 18.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 12.03.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. N. D. V. S.
Red. jud. C.N. /17.04.2014/2.ex
.>
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 17/2014. Tribunalul... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
