Contestaţie la executare. Sentința nr. 918/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 918/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 18780/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 918
Ședința publică de la 20 martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – R. N. B.
GREFIER – C. G.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul L. P., domiciliat în mun.C., ., nr. 11, ., ., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE C., cu sediul în mun.C., ., jud.C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimat, consilier juridic Jărloianu A. în baza delegației aflată la fila 12 dosar; lipsă fiind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.153 și urm.C.proc.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care:
Instanța cu privire la cererea având ca obiect suspendare executării deciziei de impunere, încuviințează pentru contestator proba cu înscrisurile depuse la dosar iar în apărare pentru pârât, proba cu documentația aferentă deciziei contestate.
Instanța pune în discuție cererea de suspendare a deciziei de impunere contestate.
Reprezentantul intimatei având cuvântul solicită respingerea acestei excepții, ca inadmisibilă.
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității cererii privind anularea deciziei de impunere.
Reprezentantul intimatei având cuvântul solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii privind anularea deciziei de impunere.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii privind suspendarea deciziei de impunere și asupra excepției inadmisibilității cererii având ca obiect anularea deciziei de impunere.
TRIBUNALUL
Asupra prezentei cauze:
Prin acțiunea promovată și înregistrată la data de 16.07.2013 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamantul L. P. în contradictoriu cu pârâta C. de Asigurări de Sănătate a Județului C. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei de impunere nr. 2294.2/03.06.2013 și suspendarea executării aceleiași decizii până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul solicită desfiintarea deciziei pentru lipsa contractului încheiat cu pârâta, aratând că prin această decizie s-a stabilit în sarcina reclamantului obligatia de plată a a mai multor sume de bani, reprezentând obligatii de plată principale, majorări de întârziere și penalități pretinse în baza art. 257 alin. 2 și 3 din legea nr. 95/2006 si art. 80 alin.4 din Normele metodologice de aplicare a C.pr.fisc..
Din interpretarea fie doar si literală a acestor prevederi legale reiese că pentru plata contributiei lunare de 5,5% este necesar ca persoana asigurată să încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate direct sau prin angajator. În conditiile în care nu se poate face dovada încheierii unui atare contract, nu se poate pune problema aplicării prevederilor art. 257 alin.2 si 3 din legea nr. 95/2006.
În lipsa unui contract de asigurare de sănătate nu sunt aplicabile nici prevederile art. 83 alin.4 C.pr.fisc. si art. 80 alin.4 din Normele metodologice de aplicare acestui cod, care să îndreptățească CASS să stabilească din oficiu obligații fiscale, mai ales că lipsa unui asemenea contract nu obligă pe reclamant să depună declarație fiscală.
În al doilea rând, în sensul concluziei care precede sunt și prevederile art. 32 alin.4 din Normele metodologice aprobate prin ordinul nr. 617/13.08.2007 al Președintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate potrivit cărora persoanele fizice, asigurate pe bază de contract de asigurare de sănătate si doar acestea, altele decât cele pentru care colectarea contributiei se realizează de ANAF, ca în cauza de față, declară obligatiile către fond.
Or, în lipsa unui contract de asigurare de sănătate nu sunt aplicabile nici prevederile art. 83 alin.4 C.pr.fisc. si nici dispozitiile art. 80 alin.4 din Normele metodologice, care să îndreptățească pe pârâtul AFP pentru CASS să stabilească din oficiu obligații fiscale, mai ales că lipsa unui asemenea contract nu obligă pe reclamant să depună declarație fiscală.
Arată reclamantul că decizia de impunere contestată este lovită de nulitate, în conditiile în care acesta nu cunoaste nicio conventie-contract comunicată de pârâtă reclamantului, decizia vizată nementionând pentru ce perioade si raportat la ce sume se face trimitere, astfel că sumele accesorii continute în decizia de impunere sunt plăți nedatorate.
Mentionează reclamantul că neavând un contract de asigurat nu a beneficiat de nicio prestație din parte statului român, astfel că a plătit personal toate serviciile sanitare de care a beneficiat; neavând asigurare de stat, reclamantul nu a beneficiat de nici un fel de drepturi astfel că plata retroactivă pentru o perioadă în care nu a plătit integral, direct și personal toate serviciile de sănătate nu poate fi admisă.
Totodată, reclamantul invocă principiul disponibilității, arătând că din interpretarea art. 211 alin.1 din legea nr. 95/2006 rezultă obligatia cetățenilor cu domiciliul în tară să încheie un contract de asigurare de sănătate, dar având în vedere calitatea slabă a serviciilor sanitare asigurate de statul roman, acestea sunt plătite personal de către cei aflati în nevoie si nu în ultimul rând acestea nu asigură de cele mei multe ori necesitățile reale ale cetățenului.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 206 și urm. din OG 92/2003.
Depune la dosar decizie de impunere nr. 2294.2/03.06.2013, contestație administrativă.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată. Sub aspectul acestei din urmă excepții, pârâta invocă dispozitiile art. 205 și 218 C.pr.fisc. și art. 7 din legea nr. 554/2004.
Pe fondul cererii, a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, arătând că în cauză calculul contributiei la FNASS a fost realizat pe baza declaratiilor de venit pentru activități independente depuse de L. P..
Se mai sustine faptul că reclamantul avea obligația de depune documente justificative pentru calcularea contributiei la FNUASS conform ordinului nr. 617/2007, însă acesta nu a depus nici un document timp de 6 ani, ceea ce îl face responsabil de întreaga sumă pe care o are de achitat către FNUASS.
A depus la dosar decizii de impunere și situația contributiilor din 20.01.2014.
Reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției inadmsibilității cererii, arătând că la data de 12.07.2013 a înaintat contestatie către pârâtă, fără ca aceasta să răspundă petitiei în termenul legal de 30 de zile. În acest context, fată de temeiul juridic invocat de pârâtă, apreciază că nu îi poate fi refuzat accesul la justitie în sensul invocat de pârâtă.
Prin sentința civilă nr._/11.12.2013 Judecătoria C. a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului C.-Secția C. Administrativ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instante la data 24.02.2014, sub același număr.
Deliberând asupra cererii privind suspendarea executării deciziei nr. 2294.2/03.06.2013 până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze, instanța reține următoarele:
La data de 03.06.2013 a fost emisă de către C. de Asigurări de Sănătate C. decizia de impunere nr. 2294.2 (fila 5 dosar judecătorie) prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului L. P. obligația de plată a sumei de 276 lei, reprezentând contributie la fondul asigurărilor de sănătate.
Reclamantul a formulat contestație administrativă împotriva acestei decizii, fără a se depune la dosar răspuns la această contestatie.
Din situația remisă rezultă că la data de 20.01.2014 reclamantul figura cu o obligație de plată la bugetul asigurărilor de sănătate în sumă totală de 276 lei pentru contributia aferentă anului 2012, calculată la veniturile din activități independente.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004: În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.
Dispozițiile art. 14 al Legii nr.554/2004, la care art. 15 alin. 2 din aceeași lege face trimitere, consacră posibilitatea suspendării executării actului administrativ „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente”.
Cazurile bine justificate constau, în conformitate cu prevederile art.2 alin.(1) lit.”t” din legea contenciosului administrativ în „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ”, iar paguba iminentă în „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public (lit.”ș”).
Reprezentând operațiunea juridică de întrerupere provizorie a efectelor actului administrativ, suspendarea executării acestuia apare astfel ca un instrument procedural eficient prin care se asigură persoanelor o protecție jurisdicțională vremelnică. Având însă în vedere principiul executării din oficiu al actului administrativ, care derivă din prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate ale acestuia, suspendarea actului administrativ apare în același timp ca o situație de excepție, care determină punerea în balanță a interesului social cu cel personal, reținerea priorității unuia dintre aceste interese fiind subsumată principiului legalității.
Legiuitorul intern nu a definit conținutul cazului bine justificat, acestuia putându-i-se circumscrie existența unui argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului administrativ contestat, conform principiului consacrat în plan european prin Recomandarea nr. R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989 referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, de care judecătorul național trebuie să țină seama, prin prisma calității României de membră a Consiliului Europei.
În situația de speță, nu se reține existența cazului bine justificat pentru suspendarea actului administrativ, nerezultând o îndoială evidentă asupra prezumției de legalitate a acestuia. Motivele invocate de reclamant nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ.
Se observă astfel dispozițiile art. 208 alin. 3 din legea nr. 95/2006, în vigoare la data constituirii bazei de calcul al contribuției, potrivit cărora “Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar(…)” precum și dispozițiile art. 211 alin. 1 și 11 din aceeași lege, conform cărora (1) “Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație.
(1^1) Asigurații au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la data începerii plății contribuției la fond, urmând ca sumele restante să fie recuperate de casele de asigurări de sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în condițiile legii, inclusiv accesoriile aplicate pentru creanțele bugetare”.
De asemenea, se remarcă dispozițiile art. 215 din legea specială, potrivit cărora “(1)Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut special prevăzut de lege, precum și persoanelor fizice, după caz.
(2) Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații sunt obligate să depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asigurați declarații nominale privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor.
(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică și persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfășoare activități independente”.
În conformitate cu dispozițiile art. 257 alin. 1, 2 lit. b) și 7 din legea nr. 95/2006„ 1) Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).
(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:
b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar”(…).
(7)“Obligația virării contribuției de asigurări sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care plătește asiguraților veniturile prevăzute la alin. (2) lit. a), d) și e), respectiv asiguraților pentru veniturile prevăzute la alin. (2) lit. b), c) și f)”.
Interpretarea coroborată a dispozitiilor legale pre-citate conduce la concluzia certă că dobândirea calității de asigurat are loc ope legis, nefiind condiționată de existența contractului de asigurare.
Astfel, întrucât în cauză nu se face dovada cazului bine justificat care să justifice suspendarea actului administrativ, ceea ce face de prisos analizarea și celei de a doua condiții -a prevenirii pagubei iminente-, urmează a se respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării actului administrativ.
Deliberând cu prioritate excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, în acord cu dispozițiile art. 248 alin. 1 NCPC, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 205 C.pr.fisc., împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Din analiza prevederilor art. 218 alin. 2 C.proc.fisc., conform cărora „deciziile emise în soluționarea contestației pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă”, rezultă că instanța nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra măsurilor dispuse decât după finalizarea procedurii administrative prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal.
La momentul introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, potrivit susținerilor contestatorului, procedura soluționării contestației administrative împotriva deciziei de impunere nr. 2294.2/03.06.2013 nu era finalizată.
Dispozitiile legale redate mai sus consacră dreptul părții de a contesta în instanța de contencios administrativ decizia emisă în soluționarea contestației administrative.
Se constată astfel că solicitarea de anulare a deciziei de impunere, fără a se solicita și anularea deciziei emise în soluționarea contestației este, în raport de dispozițiile art. 218 alin.2 C.pr.fisc., inadmisibilă.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția inadmisibilității prezentei acțiuni și, pe cale de consecință, va respinge acțiunea promovată de reclamant ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea privind suspendarea executării deciziei de impunere, ca neîntemeiată.
Admite excepția inadmisibilității acțiunii.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul L. P., domiciliat în mun.C., ., nr. 11, ., ., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE C., cu sediul în mun.C., ., jud.C., având ca obiect contestație la executare, ca inadmisibilă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul C..
Pronunțată în ședință publică azi, 20.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. N. BACUCARMEN G.
Tehnored.R.B. 25 Martie 2014
2 .
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 16/2014. Tribunalul... → |
|---|
