Contestaţie la executare. Decizia nr. 10/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 10/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 7422/118/2014

ROMÂNIA

Operator de date cu caracter personal nr.8470

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ_

Ședința publică de la 10.11.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. N.

Judecător: I. L. O. D.

Judecător: C. Moțirlichie

Grefier: D. V. S.

S-a luat în examinare contestația în anulare promovată de către contestator M. V., cu domiciliul în C., . nr.57, . cu intimat A. N. DE ADMINISTRARE FISCSALA - DGFP CONSTANTA - ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE M., cu sediul în M. ..13, jud. C., A. N. DE ADMINISTRARE FISACALA CONSTANTA, cu sediul în C. ., având ca obiect contestație la executare, îndreptată împotriva deciziei nr.1019/10.07.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._/212/2012.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea disp. art. 87 pct. 2 și urm. C..

În referatul făcut asupra cauzei, grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Instanța invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a cererii și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberand asupra actiunii de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata sub nr._, pe rolul Tribunalului Constanta, contestatorul M. V. a formulat, în contradictoriu cu intimatii A. N. DE ADMINISTRARE FISCSALA - DGFP CONSTANTA - ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE M. si A. N. DE ADMINISTRARE FISACALA CONSTANTA, contestatie in anulare, impotriva Deciziei nr.1019/10.07.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._/212/2012.

În motivarea demersului judiciar, contestatotul a aratat, in esenta, ca prin Decizia nr.1019/10.07.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._/212/2012, instanta a constatat nulitatea recursului declarat in dosarul sus mentionat. A aratat ca, desi a adus la cunostinta Judecatoriei, ca instanta de fond, faptul ca si-a schimbat domiciliul, aceasta a procedat la comunicarea hotararii la vechiul domiciliu al contestatorului, negandu-i-se, astfel, dreptul la aparare prin motivarea recursului impotriva respectivei sentinte a instantei de fond. A mai aratat ca si la instanta de recurs a fost citat tot la vechiul domiciliu, instanta de recurs refuzand sa-i comunice hotararea instantei de fond si sa-l repuna in termenul de exercitare a caii de atac a recursului.

In drept, a invocat disp. art. 503 alin. 1 C..

Legal citate, paratele nu au depus intampinare.

Cererea formulata de catre reclamant nu a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru si timbru judiciar, motiv pentru care inca de la inregistrarea cererii, instanta, prin rezolutia judecatorului, i-a pus in vedere acesteia sa depuna la dosar taxa judiciara de timbru de 10 lei si timbru judiciar de 0,3 lei, aferente cererii pe calea contestatiei in anulare, sub sanctiunea anularii cererii ca nelegal timbrata, contestatorul fiind citat cu aceasta mentiune.

De asemenea, instanta a dispus citarea contestatorului cu mentiunea de a achita taxa judiciara de timbru de 10 lei si timbru judiciar de 0,3 lei, aferente cererii pe calea contestatiei in anulare, insa contestatorul nu s-a conformat dispozitiilor instantei in acest sens, motiv pentru care, instanta, la termenul de judecata din data de 10.11.2014, a invocat din oficiu exceptia nelegalei timbrari a cererii.

Analizand exceptia nelegalei timbrari a cererii, instanta retine ca aceasta este intemeiata pentru urmatoarele motive:

Potrivit art. 3 din Legea nr. 146/1997 modificată, acțiunile și cererile neevaluabile în bani se taxează conform dispozitiilor din respectivul act normativ enuntat mai sus. În cazul cererii pe calea contestatiei in anulare, taxa judiciara de timbru este in cuantum de 10 lei, si timbru de 0,3 lei. Astfel, potrivit art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997, „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”, instanța neputând discuta nici o problemă care ar viza fondul cauzei mai înainte de legala sa învestire sub aspectul plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. Conform art.20 alin.2 din același act normativ, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, instanța va pune în vedere reclamantului să o achite până la primul termen de judecată, neîndeplinirea acestei obligații până la termenul astfel stabilit conducând la anularea cererii de chemare în judecată.

Cererea formulata de catre reclamant nu a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru si timbru judiciar, motiv pentru care inca de la inregistrarea cererii, instanta, prin rezolutia judecatorului, i-a pus in vedere acesteia sa depuna la dosar taxa judiciara de timbru de 10 lei si timbru judiciar de 0,3 lei, aferente cererii pe calea contestatiei in anulare, sub sanctiunea anularii cererii ca nelegal timbrata, contestatorul fiind citat cu aceasta mentiune. De asemenea, instanta a dispus citarea contestatorului cu mentiunea de a achita taxa judiciara de timbru de 10 lei si timbru judiciar de 0,3 lei, aferente cererii pe calea contestatiei in anulare, insa contestatorul nu s-a conformat dispozitiilor instantei in acest sens, motiv pentru care, instanta, la termenul de judecata din data de 10.11.2014, a invocat din oficiu exceptia nelegalei timbrari a cererii.

Față de cele expuse anterior, în baza art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997, instanța va admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu și pe cale de consecință, va anula cererea ca nelegal timbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția nelegalei timbrări a cererii, în cauza promovată de contestator M. V., cu domiciliul în C., . nr.57, .,. cu intimat A. N. DE ADMINISTRARE FISCSALA - DGFP CONSTANTA - ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE M., cu sediul în M. ..13, jud. C., A. N. DE ADMINISTRARE FISACALA CONSTANTA, cu sediul în C. ., având ca obiect contestație la executare, îndreptată împotriva deciziei nr.1019/10.07.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._/212/2012.

Anulează cererea ca nelegal timbrată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 10.11.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. N. I.-L. O.-D. C. Moțîrlichie

GREFIER,

D. V. S.

Tehnored. Jud. I.L.O.D./2 ex/11.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 10/2014. Tribunalul CONSTANŢA